2rac-1/16 — Încasarea prejudiciului şi obligarea atribuirii lotului de teren

prima instanţă: V. Efros dosarul nr. 2rac-1/16 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, L. Popova DECIZIE 13 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valeriu Doagă Valentina Clevadî Ala Cobăneanu Tamara Chişca-Doneva examinînd recursurile declarate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova și Societatea pe Acțiuni „Gara de Nord”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Tehnico- Științifică „Planta-Vin” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății Comerciale „Gara Nord” Societate pe Acțiuni, Consiliului mun.

Chișinău, Societății cu Răspundere Limitată „Lascont”, Societății cu Răspundere Limitată „Extremum” și Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor al Republicii Moldova cu privire la obligarea alocării unui lot de teren, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Consiliul municipal Chișinău, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 08 decembrie 2014, în partea încasării prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată din contul Consiliului mun. Chișinău şi emisă în .partea dată o nouă hotărîre, prin care prejudiciul material și cheltuielile de judecată au fost încasate în mod solidar din contul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Societății pe Acțiuni „Cara Nord”, în rest hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 08 decembrie 2014 a fost menținută, c o n s t a t ă : La 31 iulie 2002, ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus cererea de chemare în judecată împotriva ÎM „Elita-5-Altepi” SRL cu privire repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecat. În motivarea acțiunii a invocat că prin decizia nr. 5/36-9 din 21 februarie 2002, Primăria mun. Chișinău a dat în arendă ÎM „Elita-5-Altepi” SRL lotul de pămînt nr. 1 cu suprafața de 0,18 ha din str. Tudor Vladimirescu, pentru proiectarea și construirea unei stații de alimentare cu produse petroliere și gaze și lotul de pămînt nr. 2 cu suprafața de 0,35 ha pentru organizarea drumului de acces și amenajare complexă. Indică reclamantul că deține în posesie și folosință terenul menționat și este proprietarul construcțiilor amplasate pe terenul în cauză, iar conform extrasului din Registrul bunurilor imobile adresa lotului nr. 1 și nr. 2 este indicată str. Ismail 105, mun.

Chișinău. Conform deciziei sus menționate, Primăria mun. Chișinău a transmis în arendă lotul nr. 1 din contul demolării construcțiilor amplasate pe teren cu condiția recuperării costului clădirilor supuse demolării Firmei „Planta-Vin” SRL, însă pînă în prezent pîrîtul s-a eschivat de la evaluarea construcțiilor, achitarea costului lor și ca urmare SRL „Planta-Vin” a fost în imposibilitate de a elibera terenul în cauză. Mai mut decît atît, pîrîtul a început demolarea construcțiilor de pe terenul transmis în arendă, iar în scopul justificării acțiunilor întreprinse a prezentat autorizația de construcție nr. 50/2 din 12 octombrie 2000, însă care este eliberată SRL „Mariela” și este valabilă pînă la 12 octombrie 2001. Susține că prin acțiunile sale pîrîtul i-a cauzat prejudicii considerabile dar și a lezat drepturile altor agenți economici ale căror bunuri materiale se află la păstrare pe terenul în litigiu.

Solicită încasarea din contul ÎM „Elite-5-Altepi” prețul de piață a construcțiilor amplasate pe lotul de teren din str. Ismail 105 (str. Tudor Vladimirescu) supuse demolării, pentru valorificarea terenului atribuit prin decizia Primăriei mun. Chișinău nr. 5/36-9 din 21 februarie 2002 și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 04 decembrie 2002, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău (f.d. 32 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 24 aprilie 2003, a fost înlocuit reclamantul inițial ÎM „Elita-5-Altepi” SRL cu SRL „Extremum” (f.d. 121 Vol. I) La 25 iulie 2003, ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva SRL „Extremum” și Primăriei mun.

Chișinău cu privire la recuperarea costului bunurilor (f.d. 40 Vol. I). În motivarea cererii a invocat că prin decizia Primăriei mun. Chișinău nr. 16/27038 din 04 iulie 2002, a fost repartizată o parte a lotului de teren din str. Ismail 105, mun. Chișinău Firmei „Extremum” SRL. Conform p. 4.5. şi p.4.8. din decizia menționată, SRL „Extremum” a fost obligată să determine obiectivele pasibile demolării şi să restituie proprietarilor costul acestora, iar prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 20 mai 2003, a fost obligată Primăria mun. Chişinău şi SRL „Extremum” cu participarea SRL „Planta-Vin” să determine care din obiectivele ce aparţin reclamantului sunt pasibile demolării şi care este valoarea lor.

Însă, până în prezent SRL „Extremum” nu a executat nici decizia Primăriei, nici încheierea judecătorească. Menționează reclamantul că la solicitarea sa SRL „Business-Romb”, deţinătorul licenţei pentru inventarierea şi estimarea bunurilor, a efectuat identificarea obiectului imobiliar din str. Ismail 105, mun. Chișinău şi a stabilit că preţul de piaţă al bunurilor care intră în componenţa bunului imobiliar dat constituie 563 785 lei. O parte a costului bunurilor a fost recuperată de ÎM „Elita-5-Altepi” SRL căreia i-a fost repartizată cealaltă parte a lotului de pe str. Ismail 5 potrivit deciziei Primăriei mun. Chişinău 5/36-9 din 21 februarie 2002, iar pe lotul de teren repartizat SRL „Extremum” sunt amplasate bunuri care aparţin în valoare de 316389,05 lei, și anume: sala producţie în valoare de 42 884,1 lei, gardul constituit din 193 unităţi, în valoare totală de 81 291,6 lei, acoperirea de beton a suprafeţelor cu o suprafaţă de 5355 m.p.

în valoare de 84 341,25 lei, apeductul cu o suprafaţă de 35 m.p. în valoare de 1 120 lei, apeductul pentru agentul termic cu o suprafaţă de 18 m.p. în valoare de 2 174 lei, depozitul nr. 2 cu o suprafaţă de 83,8 m.p. în valoare de 2 933,7 lei, depozitul nr. 3 cu o suprafaţă de 244 m.p. în valoare de 8 539,4 lei, Macaraua tip portal în valoare de 57 960 lei, calea ferată sub macara cu o suprafaţă de 35 m.p. în valoare de 22 050 lei resiveri, două unităţi în valoare de 12 450 lei și WC în valoare de 645 lei. Solicită încasarea din contul SRL „Extrimum” și Primăriei mun. Chișinău a costului bunurilor amplasate pe str. Ismail 105, mun. Chișinău în sumă de 316 389,05 lei (f.d. 40 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 29 iunie 2004, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor al RM (f.d.

129 Vol. I) La 16 decembrie 2005 SRL „Planta-Vin” a depus cerere de modificare și concretizare a cerințelor împotriva SA „Gara Nord”, SRL „Lascont” și Consiliul mun. Chișinău, intervenient accesoriu Ministerul Transportului al RM cu privire la încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată solicitînd încasarea în mod solidar din contul SA „Gara Nord” și SRL „Lascont” a costului bunurilor materiale de pe str. Ismail 105, mun. Chișinău în sumă de 444 061 lei, și obligarea Consiliului mun. Chișinău să repartizeze în raza mun. Chișinău un lot de teren echivalent cu cel din str. Ismail 105, mun. Chișinău pentru reamplasarea obiectivelor întreprinderii care erau amplasate pe adresa sus indicată (f.d.

57). Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 15 martie 2006, a fost încasat de la SA „Gara Nord” în beneficiul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL suma de 444 061 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 13 321 lei cu titlu de taxă de stat și suma de 1 966 lei cu titlu de cheltuieli ce țin de efectuarea expertizei, și a fost obligat Consiliul mun. Chișinău să aloce ÎTȘ „Planta-Vin” SRL un lot de teren echivalent cu cel din str. Ismail 105, mun. Chișinău. Totodată, a fost încasat din contul Consiliului mun. Chișinău în beneficiul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL suma de 90 lei cu titlu de taxă de stat și din contul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL în beneficiul statului suma de 4411,83 lei cu titlu de taxă de stat.

Prin decizia Curții de Apel Economice din 05 decembrie 2006, a fost respins apelul declarat de SA„Gara Nord” și menținută hotărîrea primei instanțe. Totodată, a fost încasat de SA „Gara Nord” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 7 991,31 lei. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 aprilie 2007, a fost admis recursul declarat de SC „Gara Nord” SA, casată decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare în prima instanță. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 27 iulie 2007, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu SRL „Extremum” (f.d. 11 Vol. II). La 16 mai 2008, ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus cerere de modificare a sumei acțiunii împotriva SA „Gara Nord”, Consiliului mun.

Chișinău, SRL „Lascont” și SRL „Extremum”, intervenient accesoriu Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor”, solicitînd încasarea sumei de 1 262 825 lei, inclusiv dobînda de întîrziere pentru perioada 31 decembrie 2004 – 16 mai 2008 în sumă de 818 764 lei (f.d. 32 Vol. II). La 29 mai 2009 și ulterior la 31 iulie 2009 ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus cerere de modificare a acțiunii împotriva SA „Gara Nord”, Consiliului mun. Chișinău, SRL „Lascont”, SRL „Extremum”, Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor cu privire la încasarea prejudiciului material obligarea alocării unui lot de teren, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 108, 140 Vol. II).

În motivarea cererii a invocat că potrivit Deciziei nr. 16/27-32 din 04 iulie 2002 „Cu privire la proiectarea şi construirea Gării Auto direcţia nord pe lotul de pămînt din str. Ismail, 105”, Primăria mun. Chişinău a repartizat loturile nr. 1 şi nr. 2 SRL „Extremum” pentru proiectarea şi construcţia Gării Auto direcţia nord şi amenajarea complexă şi organizarea căilor de acces cu demolarea obiectivelor existente amplasate în perimetrele planului anexat cu condiţia recuperării costului rezidual de bilanţ proprietarilor obiectivelor supuse demolării de către SRL „Extremum”. La data de 07 aprilie 2004 Guvernul RM prin Hotărîrea nr. nr. 357 a obligat Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor să stabilească beneficiarul proiectului și al construirii Autogării „Gara Nord”.

Prin Deciziei cu nr. 16/53-04 din 23 decembrie 2004, Consiliul mun. Chişinău a solicitat Ministerului Transportului şi Comunicaţiilor să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor obiectivelor supuse demolării, conform legislaţiei vigoare, iar prin scrisoarea cu nr. 1311-121 din 06 martie 2006 Guvernul RM, a stabilit ca beneficiar la proiectarea şi construcţia obiectivului Gara Nord este Primăria mun. Chişinău. Ulterior, prin scrisoarea cu nr.0910-1448 din 01 noiembrie 2007, Guvernul RM a acceptat transmiterea funcţiei de beneficiar al proiectului şi construcţie Gării Nord către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, (în prezent Ministerul Transporturilor şi Infrastructurilor Drumurilor).

A mai indicat că la data de 21 iunie 2004 a fost înregistrată SC „Gara Nord” SA, care la 20 iulie 2004 a încheiat cu SRL „Lascont” SRL contractul de antrepriză nr. 20/07-05 în baza căruia SRL „Lascont” a demolat bunurile proprietatea privată a ÎTŞ „Planta Vin” , fără a-i restitui costul acestora. Consideră că toate acțiunile Primăriei mun. Chișinău, Guvernului RM și Ministerului Transportului și Comunicațiilor au fost efectuate cu încălcarea legislației în vigoare, iar din acest motiv ÎTȘ „Planta Vin” o perioadă mai mare de 7 ani de zile a fost în imposibilitate de a beneficia de bunurile sale și a fost prejudiciată în proporții deosebit de mari. Mai indică reclamantul că prin decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 14/21-17 din 01 august 2008, Consiliul mun.

Chişinău i-a transmis în arendă pe un termen de 5 ani un lot de teren cu suprafaţa de 1.69 ha, din str. Nicolae Milescu Spătaru, mun. Chișinău, pentru reamplasarea întreprinderii industriale de producere din str. Ismail 105, în legătură cu construirea „Gării direcţia Nord”. Pin pct. 3 al deciziei cu nr. 14/21-17 din 01 august 2008 s-a stabilit că costul imobilelor din str. Ismail 105, proprietate privată a ÎTȘ „Planta Vin” SRL supuse demolării urma să fie restituit de Ministerul Transporturilor Gospodăriei Drumurilor, care prin coordonare prealabilă a proiectului de decizie, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi necontestarea deciziei respective, a acceptat condițiile acestei decizii, însă nu le-a executat întrucît nu a achitat costul imobilelor din str. Ismail 105, mun.

Chișinău supuse demolării. Mai mult, prin hotărîrea Guvernului RM nr.1084 din 24 septembrie 2008 prin reorganizarea Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor s-a instituit Agenția Transporturi care a preluat funcțiile Ministerului, iar conform hotărîriii cu privire la aprobarea Regulamentului structurii și efectivului limită al Agenției Transporturi nr. 1188 din 21 octombrie 2008 Agenția Transporturilor este fondatorul întreprinderii „Gările și Stațiile Auto”. În circumstanțele relatate, consideră reclamantul că prin acţiunile sale pîrîții, au încălcat revederile art. 9, 46 Constituţia RM, art. art. 315, 31 337 din Codul civil al RM, i-au încălcat drepturile la protecţia proprietăţii garantat de art. l din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, și i-au cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Sub acest aspect indică reclamantul că deși, conform raportului de expertiză nr. 887 din 25 decembrie 2008, valoarea de reconstituire a unui obiect analogic celui demolat, în perioada anului 2009 constituie 2 580 650 lei, pînă în prezent pîrîții nu i-au restituit prejudiciul cauzat. Mai indică că în opinia sa, responsabil de prejudiciul cauzat este Agenția Transporturi care este succesor în drepturi al Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor. Solicită schimbarea calității procesuale a Agenției Transporturilor a RM din calitatea de intervenient accesoriu în calitate de pîrît, încasarea din contul Agenției Transporturilor al RM a sumei de 2 580 650 lei cu titlu de prejudiciu material, obligarea Consiliului mun.

Chișinău să-i acorde un lot echivalent lotului din str. Ismail 105, mun. Chișinău, încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 10 000 lei, inclusiv cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 1 800 lei și încasarea taxei de stat și a cheltuielilor de judecată aferente examinării cauzei. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 25 iunie 2010, acțiunea a fost admisă parțial fiind încasat de la Consiliul mun. Chișinău în beneficiul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL prejudiciul material în mărime de 2 580 650 lei, cheltuielile pentru efectuarea expertizei în mărime de 3 766 lei, cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 10 000 lei și cheltuielile pentru plata taxei de stat în mărime de 9 000 lei, iar în total suma de 2 603 416 lei și în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 68 419 lei.

În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Economice din 13 ianuarie 2011, a fost admis apelul declarat de Consiliul mun. Chișinău, casată hotărîrea primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare în prima instanță. La 16 noiembrie 2012, ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus cererea de concretizare modificare a cerințelor împotriva SA „Gara Nord”, Consiliului mun. Chișinău, SRL „Lascont”, SRL „Extremum” și Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor cu privire la obligarea alocării unui lot de teren, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 125-126 Vol. III). Iar , la data de 30 octombrie 2013, ÎTȘ „Planta-Vin” SRL a depus o cerere cu privire la majorarea cuantumului pretențiilor din acțiune împotriva SA „Gara Nord”, Consiliului mun.

Chișinău, SRL „Lascont”, SRL „Extremum” și Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor cu privire la repararea prejudiciului material (f.d. 165-166). În motivarea cererii a indicat că Consiliul mun. Chișinău a încălcat prevederile art. 9, 46 din Constituția RM, art. art. 315, 316 și 337 Cod civil, reglementările art. 8, 9, 12, 13 și 15 din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică și art. 1 din Protocolul 1 la CEDO. La fel, a indicat că pricina în cauză se examinează în instanţa de judecată mai mult de 12 ani, şi în jurul la 5 ani din momentul întocmirii raportului de expertiză, iar Consiliul mun. Chişinău şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nici nu intenționează să despăgubească prejudiciul cauzat.

Prin urmare, cu referire la prevederile art. 60 CPC și art. art. 585, 619 Cod civil, majorează cuantumul pretențiilor din acțiune cu suma de 1 164 403 ce constituie despăgubirile pentru prejudiciul cauzat. Solicită, încasarea din contul pîrîților a sumei 3 745 053 lei cu titlu de prejudiciu material, obligarea Consiliului mun. Chișinău să-i acorde un lot echivalent lotului din str. Ismail 105, mun. Chișinău și încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor pentru efectuarea expertizelor în sumă de 3 766 lei, cheltuielilor pentru asistența juridică în mărime de 10 000 lei și cheltuielilor pentru plata taxei de stat în mărime de 9 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 08 decembrie 2014, acțiunea a fost admisă parțial fiind încasat de la Consiliul mun. Chișinău în beneficiul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL suma de 2 580 650 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 22 766 lei cu titlu de taxă de stat, iar în total suma de 2 603 416 lei, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, a fost încasat din contul Consiliului mun. Chișinău taxa de stat neachitată în mărime de 41 000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 mai 2015 a fost admis apelul declarat de Consiliul mun. Chișinău, casată hotărîrea primei instanțe în partea încasării prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată de la Consiliul mun.

Chișinău și emisă în partea casată o nouă hotărîre prin care a fost încasat în mod solidar de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și SA „Gara Nord” în beneficiul ÎTȘ „Planta-Vin” SRL suma de 2 580 650 lei cu titlu de prejudiciu material în mărimea valorii de reconstituire a bunurilor supuse demolării, suma de 22 766 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, inclusiv suma de 9 000 lei cu titlu de taxă de stat, suma de 3 766 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizei și suma de 10 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică, iar în rest a fost menținută hotărîrea primei instanțe. Totodată, a fost încasat de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și SA „Gara Nord” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 41 000 lei.

La 07 iulie 2015, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a ignorat principiul acțiunii normei juridice în timp și a stabilit eronat raportul obligațional. Menționează că loturile în litigiu au fost transmise în arendă ÎTȘ „Planta-Vin” SRL pe un termen de 5 ani în baza contractului de arendă funciară nr. 383/95 din 23 septembrie 1995 în baza căruia Primăria mun. Chișinău a încasat plata de arendă în mărime de 99 172 lei.

Invocă că terenul cu nr. cadastral 0100423184 din str. Ismail 105, mun. Chișinău a fost înregistrat în temeiul Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998 abia la data de 05 ianuarie 2001 după Republica Moldova și nu după Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor sau SA „Gara Nord”, însă Guvernul RM nu este parte în prezentul litigiu. Totodată, cu referirela prevederile art. 13 alin. (3) al Legii cu privire la arendă, art. 572, 909 alin. (1) şi (2) art. 514 Cod civil, susține că bunurile imobile proprietate privată a SRL „Planta-Vin” care nu au putut fi separate au trecut în proprietatea Primăriei mun. Chişinău iar, demolarea acestora şi construcţia Gării auto direcţia Nord nu are legătură cauzală, respectiv, Primăria mun.

Chişinău urma să soluţioneze problema compensării prejudiciului material către SRL „Planta-Vin” în anul 2000, la momentul cînd a expirat contractul de arendă funciară. Concomitent, indică că instanța de apel a ignorat faptul că la baza tuturor raporturilor juridice apărute între reclamant şi pîrîţi pe marginea prezentei acţiuni, a stat contractul de arendă funciară nr. 383/95 din 23 septembrie 1995 încheiat în baza deciziei nr. 13/5-3 din 23 mai 1995, între Primăria mun. Chişinău şi SRL „Planta-Vin”, iar prejudiciul material solicitat de către reclamant prin prezenta acţiune, fiind cauzat ca urmare a încălcării prevederilor legale cu privire la încetarea contractului de arendă, urmează să fie reparat de Consiliul mun.

Chișinău, care este responsabil pentru neexecutarea obligaţiei rezultate din contractul de arendă funciară încetat. Referitor la dreptul de proprietate asupra terenului, menţionează că deşi, în anul 1995, la data încheierii contractului de arendă funciară, terenul nu era înregistrat la OCT Chişinău după Primăria municipiului Chişinău, acest fapt nu poate constitui temei de exonerare a obligaţiilor născute din contractul de arendă funciară. Remarcă că, terenul din mun. Chişinău, str. Ismail 105 care, a fost dat în arendă SRL „Planta-Vin” în anul 1995 de către Primăria municipiului Chişinău, a fost înregistrat în anul 2001 cu numărul cadastral 0100423184 după Republica Moldova în temeiul legii, însă, acest fapt, nu poate servi temei legal de transmitere a obligaţiilor Primăriei mun.

Chişinău în contul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau SA „Gara Nord” deoarece, Primăria municipiului Chişinău era obligată să soluţioneze problema compensării prejudiciului material, la data expirării contractului de arendă, în anul 2000, or, Primăria mun. Chişinău a încasat plata arendei timp de 5 ani, iar compensarea prejudiciului material se pune în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” care, nu au fost parte a contractului de arendă funciară.

Mai indică recurentul că instanța de apel cu referire la Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004 şi Decizia CMC nr. 16/53-4 din 23 decembrie 2004, nejustificat a concluzionat că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a fost obligat să determine obiectivele pasibile de demolare, precum şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor acestora în legătură cu proiectarea şi construirea Gării auto direcţia Nord pe lotul de pămînt din str. Ismail. Atenţionează că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu a fost obligat să determine obiectivele pasibile de demolare, precum şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor acestora în legătură cu proiectarea şi construirea Gării auto direcţia Nord.

Aceasta deoarece, potrivit pct. 3 al Hotărîrii Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor urma să întreprindă acţiunile de rigoare pentru nominalizarea beneficiarului proiectului şi al construirii în perimetrul străzilor Ismail-Calea Moşilor din mun. Chişinău a autogării „Gara Nord” şi să concretizeze statutul obiectului menţionat, nicidecum invers, aşa cum insinuează Primăria mun. Chişinău, adică să fie numit beneficiar însuşi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Relatează că, bunurile imobile construite de SRL „Planta-Vin” s-au aflat pe terenul din str. Ismail, 105 colţ cu str. Tudor Vladimirescu, însă Gara auto direcţia Nord a fost amplasată în alt perimetru care, nu s-a intersectat cu bunurile imobile proprietate privată al SRL „Planta-Vin”.

La acest capitol, menţionează că la 23 decembrie 2004, Consiliul municipiului Chişinău a emis decizia nr. 16/53-4, prin care avînd în vedere prevederile hotărîrilor Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004 şi nr. 493 din 10 mai 2004, a dispus amplasarea Gării auto direcţia Nord pe terenul cu suprafaţa de 2,73 ha din str. Ismail/Calea Moşilor cu excluderea acestuia din circuitul agricol.

La decizia respectivă a fost anexat planul terenului cu determinarea hotarelor fiind individualizat ca „lotul nr. 1”, pe cînd SRL „Planta Vin” pretinde la compensarea valorii construcţiilor care au fost amplasate pe lotul nr. 2 şi/sau 3. Prin urmare, afirmă că construcţia autogării de nord a fost efectuată pe un teren adiacent celui de amplasare a imobilelor care au aparţinut SRL „Planta Vin”, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SC „Gara Nord” SA nu poartă răspundere pentru acţiunile de demolare a construcţiilor respective, cu atît mai mult cu cît executorul lucrărilor nu este cunoscut.

Precizează că conform deciziilor Consiliului municipal Chişinău pentru construirea obiectivului „Autogara de Nord” şi căilor de acces, s-a planificat acordarea a trei loturi individualizate pe planuri ca „Lotul nr. I, Lotul nr. II şi Lotul nr. III” însă, doar lotul nr. 1 nr. Cadastral 0100423277 i s-a repartizat în natură autogării de nord, iar pe lotul nr. 2 şi nr. 3 SC „Gara Nord” SA nu a efectuat lucrări, acestea fiind planificate/atribuite doar la nivel formal, și se află în continuare în continuare în proprietatea Primăriei municipiului Chişinău.

Invocă că nici Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi nici SA „Gara Nord” nu a primit la balanţă loturile de teren cu nr. 2 şi nr. 3 de la Primăria municipiului Chişinău, acest teren nu figurează în proprietatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau SA „Gara Nord” nefiind elaborat un proces-verbal de primire-predare a loturilor de teren respective, iar lotul cu nr. 1 cu suprafaţa de 2,73 a fost atribuit de Guvern de la Întreprinderea de Stat „Vivaflora”.

În context referindu-se la prevederile Legii cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121 din 04 mai 2007 şi Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor şi altor mijloace fixe, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 688 din 09 octombrie 1995, notează că Ministerul Finanţelor în calitate de autoritatea publică centrală de specialitate abilitată cu administrarea şi gestionare finanţelor publice nu a consimţit la preluarea datoriei ce rezulta din demolarea bunurilor proprietate privată a SRL „Planta-Vin”.

Iar, invocînd reglementările pct. pct. 19, 20, 21, 30, 31 şi 32 al Regulamentului sus citat, susține că în speță nu a fost demarată și respectată procedura de transmitere a loturilor nr. 2 şi nr. 3 din proprietatea Consiliului municipiului Chişinău în proprietatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau în proprietatea SA „Gara Nord”, sau la caz nu au fost prezentate careva probe care ar putea demonstra transmiterea în natură a loturilor de teren la balanța Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau în proprietatea SA „Gara Nord”.

La fel, invocă recurentul că nu au fost prezentate probe care ar demonstra fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau SA „Gara Nord” cu privire la demolarea bunurilor SRL „Planta-Vin”, întrucît Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sau SA „Gara Nord” nu au emis nici un act administrativ în acest sens, respectiv, atît, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, cît şi SA „Gara Nord” nu poartă nici o răspundere pentru prejudiciul cauzat SRL „Planta-Vin”. Mai susține recurentul că instanța de apel în mod eronat a constatat că Consiliul mun.

Chişinău şi-a exercitat cu bună-credinţă obligaţiile impuse de lege în legătură cu încetarea contractului de arendă funciară nr. 383/95 din 23 septembrie 1995, punînd în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să restituie costul imobilelor supuse demolării din str. Ismail 105, în sensul art. 909 alin. (1) Codul Civil, sau Primăria mun. Chişinău nu şi-a exercitat cu bună-credinţă obligaţiile sale impuse de lege în legătură cu încetarea contractului de arendă funciară nr, 383/95 din 23 septembrie 1995, deoarece nu şi-a executat obligaţia contractuală. Consideră recurentul că la caz a fost demonstrat că obligaţia compensării prejudiciului material decurge din prevederile art. 13 alin. (3) al Legii nr. 861-XII din 14 ianuarie 1992 cu privire la arendă și nu a fost stinsă de Primăria mun.

Chişinău care este în continuare ţinută să o execute. Nejustificat instanța de apel a reținut și faptul SRL „Lascont” şi SRL „Extremum” au efectuat pe riscul lor lucrări de demolare şi de construcţie în beneficiul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” în temeiul contractului de antrepriză încheiat, întrucît la materialele dosarului lipsesc careva probe care ar demonstra că antreprenorii respectivi au executat lucrări de demolare. Sub acest aspect specifică că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu a încheiat careva contracte cu privire la construirea Gării auto direcţia Nord şi nici nu a avut această posibilitate, pe motiv că fiind finanțat de la bugetul de stat, nu poate prevedea alte cheltuieli decît cele aprobate anual.

Conform contractului de antrepriză nr. 20/07-05 din 20 iulie 2004, încheiat între SRL „Lascont” şi SA „Gara Nord”, primul s-a obligat la construirea Gării auto direcţia nord, în contract ne fiind prevăzută efectuarea anumitor lucrări de demolare, din materialele dosarului nu rezultă că SRL „Lascont” a demolat bunurile respective, iar dacă nu există faptă ilicită, vinovăţie şi legătură de cauzalitate nu există răspundere.

La acest capitol, invicînd prevederile art. 2 al Legii privind autorizarea lucrărilor de construcţie nr. 163 din 09 iulie 2010, pct. 28 din Statutul municipiului Chişinău, aprobat prin Legea nr. 431 din 19 aprilie 1995, afirmă recurentul că instanța de apel eronata a stabilit că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” sunt beneficiari ai lucrărilor de construcţie a Gării auto direcţia Nord și nejustificat a reținut că obiectivele aflate în proprietatea SRL „Planta-Vin” au fost demolate în legătură cu proiectarea şi construirea de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a Gării auto direcţia Nord pe lotul de pămînt din str. Ismail şi, prin urmare, beneficiar al lucrărilor de construcţie este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA ,,Gara Nord”.

În acest context menționează că conform scrisorii Guvernului nr. 1311 - 121 din 6 martie 2006 adresată atît Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor cât şi Primăriei mun. Chişinău, s-a stabilit că beneficiar la proiectarea şi construcţia obiectului Gara Nord este Primăria mun. Chişinău. Astfel, SA „Gara Nord” nu a fost fondată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ci de SRL „Extremum” şi ÎS „Autogara Chişinău”, iar rolul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004, s-a rezumat doar la stabilirea beneficiarului proiectării şi construcţiei Gara auto direcţia Nord. Insistă că, instanța de apel nu a stabilit cu exactitate locul amplasării Gării auto direcţia Nord în raport cu locul amplasării bunurilor SRL „Planta-Vin”, limitîndu-se doar la oferirea unei aprecieri superficiale al locului amplasării imobilelor respective.

Iar cu referire la transmiterea obligaţiei de restituire a costului rezidual de bilanţ al obiectivelor demolate, indică că nu este clar în baza cărei norme legale instanța de apel a ajuns la această concluzie, deoarece Dispoziţia CMC nr. 16/53-4 din 23 decembrie 2004 este un act administrativ dar nu un contract de drept comun, sau potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, act administrativ reprezintă manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii.

Or, potrivit art. 567-569 Codul Civil, o datorie poate fi preluată de un terţ în temeiul unui contract încheiat cu creditorul, preluarea datoriei trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut datoria, însă la caz Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu a încheiat nici un contract în modul stabilit cu Primăria municipiului Chişinău cu privire la preluarea datoriei. De asemenea indică recurentul că instanța de apel a lăsat fără apreciere faptul că la materialele dosarului se află proiectul de decizie din anul 2008 care nu conține semnătura preşedintelui şi a secretarului consiliului, nu are număr de înregistrare şi nici dată concretă, iar în asemenea circumstanțe, actul menţionat nu are nici o valoare juridică.

La 06 august 2015, SA „Gara Nord” la declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. Totodată, a solicitat încasarea din contul părții care v-a pierde procesul a cheltuielilor de judecată în mărime de 56 251,65 lei, inclusiv suma de 38 709,75 lei achitată cu titlu de taxă de stat la momentul depunerii cererii de recurs (5 000 lei + 1 660,9 lei + 2 000 lei) - taxa de stat achitată anterior și suma de 8881 lei cu titlu de asistență juridică prestată în cadrul examinării cauzei conform contratului din 04 septembrie 2007. În motivarea recursului a invocat motive similare celor invocate de recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum atestă din materialele cauzei copia deciziei instanţei de apel din 28 mai 2015 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 12 iunie 2015, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele cauzei (f.d. 157 Vol. IV), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia de către destinatari la materialele cauzei lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenții s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile la 07 iulie 2015 și respectiv la 06 august 2015 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Verificînd argumentele recursului, studiind materialele dosarului, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile neîntemeiate și care urmează a fi respinse cu menținerea deciziei instanței de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să mențină decizia instanței de apel. După cum rezultă din actele cauzei, înaintând acţiunea în judecată împotriva SA „Gara Nord”, Consiliului mun.

Chișinău, SRL „Lascont”, SRL „Extremum” și Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, ÎTS „Planta Vin” SRL în urma concretizării cerințelor, a solicitat, încasarea din contul pîrîților a sumei de 3 745 053 lei cu titlu de prejudiciu material, inclusiv suma de 2 580 650 lei cu titlu de valoare de reconstituire a bunurilor supuse demolării și a sumei de 1 164 403 lei cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, obligarea Consiliului mun. Chișinău să-i acorde un lot echivalent lotului din str. Ismail 105, mun. Chișinău și încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv cheltuielile pentru efectuarea expertizelor în sumă de 3 766 lei, cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 10 000 lei și cheltuielile pentru plata taxei de stat în mărime de 9 000 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanță reținînd că Consiliul mun. Chișinău nu a fost în drept de a pune în sarcina Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor anumite obligații, a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii și admiterii acesteia în partea încasării din contul Consiliului mun. Chișinău în beneficiul ÎTS „Planta-Vin” SRL a mărimii valorii de reconstituire a bunurilor supuse demolării în sumă de 2 580 650 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de 22 766 lei, în rest respingînd cerințele ca neîntemeiate. Judecînd apelul declarat de către Consiliul mun. Chișinău instanța de apel a ajuns la concluzia admiterii apelului, casării hotărîrii primei instanțe în partea încasării prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată din contul Consiliului mun.

Chișinău și emiterea în partea dată a unei noi hotărîri cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată în mod solidar din contul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și SA „Gara Nord”, iar în rest menținînd hotărîrea primei instanțe. Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de soluţie este una greşită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, mai mult că concluziile instanţei de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală şi arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicţie cu normele de drept procedural.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. În conformitate cu art. 130 alin. (4) CPC, ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se doar la susţinerile reprezentantului Consiliului municipal Chişinău, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. În situaţia dată, reieşind din specificul acţiunii, instanţa de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe, cât şi obiectului litigiului atât în baza argumentelor invocate de apelant, cât şi conform cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării.

În acest sens, se va remarca că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor înaintate, era indispensabil, de a stabili întîi de toate normele legale aplicabile speţei din cauză, ţinînd cont şi de principiul acţiunii normei juridice în timp. Aici este important de menţionat că raportul juridic a apărut între părţi ca urmare a încheierii contractului de arendă funciară nr. 383/95 din 23 septembrie 1995, încheiat în baza deciziei nr. 13/5-3 din 23 nai 1995, între Primăria mun. Chişinău şi SRL „Planta-Vin”, astfel consecinţele acestui urmează a fi examinate atât prin prisma clauzelor rezultate din acest contract, cât şi prin dispoziţiile legale ce reglementează obiectul litigiului supus examinării.

Pe când, instanţa de apel fără a supune unei cercetări minuţioase problema care a generat apariţia litigiului în speţă, în raport cu argumentele tuturor participanţilor la proces, a considerat drept constatat faptul că în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a fost obligat să determine obiectivele pasibile de demolare, precum şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor acestora în legătură cu proiectarea şi construirea Gării auto direcţia Nord pe lotul de pămînt din str. Ismail. Iar prin hotărîrea Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004 şi decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 16/53-4 din 23 decembrie 2004, plata despăgubirilor au fost puse în seama Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, fiind obligat să proiecteze obiectivele pasibile demolării, să prevadă cheltuielile necesare pentru demolare şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor acestora.

Instanţa de recurs consideră că o astfel de constatare este lipsită de certitudine, or, din conţinutul Hotărîrii Guvernului menţionate, rezultă că Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor va îndeplini acţiunile de rigoare pentru: stabilirea beneficiarului proiectului şi al construirii în perimetrul străzilor Ismail-Calea Moşilor din mun. Chişinău „Gara Nord”, precum şi concretizarea statutului obiectului menţionat şi elaborarea în comun cu Primăria mun. Chişinău a Planului urbanistic zonal, în scopul precizării amplasamentului autogării.

Iar prin pct. 4.3 şi 4.6 a deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 16/53-4 din 23 decembrie 2004 s-a solicitat Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor determinarea la proiectare obiectivele pasibile de demolare şi să prevadă cheltuielile necesare pentru demolare şi restituirea costului rezidual de bilanţ proprietarilor acestora, precum şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor obiectivelor supuse demolării, conform legislaţiei în vigoare. Instanţa de recurs remarcă, însă, că deşi punctele menţionate a deciziei indică restituirea costului rezidual de bilanţ proprietarilor obiectivelor supuse demolării, prevederea dată urma a fi examinată în cumul cu alte probe din dosar, precum şi prin prisma prevederilor Legii nr. 861-XII din 14 ianuarie1992 cu privire la arendă, în vigoare la data expirării contractului de arendă nr. 383/95 încheiat la 23 septembrie 1995 între SRL „Planta-Vin” şi Primăria mun.

Chişinău, în coroborare cu art. 909 Cod civil, care reglementează soarta îmbunătăţirilor bunului închiriat. Aceasta reieşind din faptul că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor invocă că nu a fost obligat în baza Hotărîrii Guvernului nr. 357 din 07 aprilie 2004 şi deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 16/53-4 din 23 decembrie 2004 să determine obiectivele pasibile de demolare, precum şi să restituie costul rezidual de bilanţ proprietarilor acestora în legătură cu proiectarea şi construirea Gării auto direcţia Nord. În aceste condiţii, la caz, era important de a verifica şi a da o analiză amplă atît conţinutului Hotărîrii Guvernului, cît şi deciziei Consiliului municipal Chişinău şi a stabili cu certitudine obligaţiunile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ce rezultă din actele menţionate sub imperiul normelor legale ce guvernează raportul litigios.

Acest fapt se impune a fi stabilit şi din considerentul că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor insistă şi asupra faptului că bunurile imobile construite de SRL „Planta-Vin” s-au aflat pe terenul din str. Ismail 105 colţ cu str. Tudor Vladimirescu, însă Gara auto direcţia Nord a fost amplasată în alt perimetru care, nu s-a intersectat cu bunurile imobile proprietate privată al SRL „Planta-Vin”. Sub acest aspect se impune stabilirea cu exactitate locul amplasării Gării auto direcţia Nord în raport cu locul amplasării bunurilor SRL „Planta-Vin”, or, instanţa de apel s-a limitat la oferirea unei aprecieri superficiale al locului amplasării imobilelor respective.

Instanţa de recurs găseşte lipsită de certitudine şi constatarea instanţei de apel precum că obiectivele aflate în proprietatea ÎTŞ „Planta Vin” SRL au fost demolate în legătură cu proiectarea şi construirea de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a Gării auto direcţia Nord pe lotul de pămînt din str. Ismail şi prin urmare, beneficiarul al lucrărilor de construcţie fiind Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” şi nicidecum Consiliul municipal Chişinău, care a acordat terenul în cauză cu titlu gratuit în beneficiul acestora din urmă, cu transmiterea obligaţiei de restituire a costului rezidual de bilanţ al obiectivelor demolate în beneficiul proprietarilor acestor obiective.

Aceasta deoarece, la materiale cauzei lipsesc probe care ar demonstra transmiterea în natură de către Consiliul municipal Chişinău în proprietatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” a loturilor de pămînt nr. 2 şi nr. 3, pe care au fost amplasate construcţiile SRL „Planta-Vin”, compensarea valorii a cărora ultimul pretinde. Nu este clar în baza căror probe din dosar instanţa de apel a ajuns la concluzia că SRL „Lascont” şi SRL „Extremum” au efectuat pe riscul lor lucrări de demolare şi de construcţie în beneficiul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi SA „Gara Nord” în baza contractului de antrepriză încheiat,or, la materiale cauzei lipsesc asemenea probe, care ar demonstra fără că antreprenorii respectivi au executat lucrări de demolare.

La acest capitol se va remarca că instanţa de apel a lăsat fără nici o apreciere şi scrisoarea Guvernului RM nr. 1311-121 din 06 martie 2006 adresat atît Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, cît şi Primăriei mun. Chişinău, prin care s-a stabilit că beneficiarul la proiectarea şi construcţia obiectului Gara Nord este Primăria mun. Chişinău (f.d. 79). Împrejurările menţionate au fost lăsate, însă, fără apreciere de instanţa de apel, pe când urmau a fi analizate în cumul cu alte probe materiale, întru judecarea justă a raportului juridic apărut în speţă. Astfel, la caz se constată că deşi instanţa de apel a admis formal apelul, aceasta nu a pătruns în esenţa litigiului cu care a fost investită şi nu a stabilit cu certitudine persoana vinovată în cauzarea prejudiciului SRL „Planta-Vin”, fapt ce indică la examinarea superficială a cauzei, cât şi la aprecierea arbitrară a materialului probator în raport cu normele de drept relevante cazului.

În conexiunea celor relatate, se stabileşte că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns, având o motivare superficială, fără a fi abordate toate aspectele importante în speţă, respectiv instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

La acest segment este de menţionat că motivarea instanţei de apel nu este altceva decât reflectarea poziţiei reprezentantului Consiliului municipal Chişinău, fapt ce denotă că decizia instanţei de apel nu conţine nici o apreciere ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admit recursurile declarate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova și Societatea pe Acțiuni „Gara de Nord”. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Tehnico-Științifică „Planta- Vin” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății Comerciale „Gara Nord” Societate pe Acțiuni, Consiliului mun.

Chișinău, Societății cu Răspundere Limitată „Lascont”, Societății cu Răspundere Limitată „Extremum” și Ministerului Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor al Republicii Moldova cu privire la obligarea alocării unui lot de teren, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecat cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valeriu Doagă Valentina Clevadî Ala Cobăneanu Tamara Chişca-Doneva