- Dosarul nr.
- 2ra-41/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 ianuarie 2016
- Părțile
- Olniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina vs Primăria s. Zastînca, r. Soroca
- Pe scurt
- Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
2ra-41/16 — Constatarea faptelor cu valoare juridică, obligarea de a rectifica greşelile şi repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: D.Gherman dosarul nr. 2ra-41/16 instanţa de apel: E. Ababei, G.Polivenco, A.Garbuz DECIZIE 13 ianuarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valeriu Dogă, Ala Cobăneanu Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina împotriva Primăriei satului Zastînca, r-ul Soroca privind constatarea faptelor cu valoare juridică, obligarea de a rectifica greşelile şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 octombrie 2015 prin care s-a admis apelul declarat de Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Soroca din 22 iunie 2015 şi s-a emis o nouă hotărîre privind scoaterea cererii de pe rol, c o n s t a t ă La 03 aprilie 2015, Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Zastînca, r-ul Soroca privind constatarea faptelor cu valoare juridică, obligarea de a rectifica greşelile şi repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, conform deciziei Primăriei s. Zastînca r-ul Soroca nr. 515 din 03 aprilie 1995, lui Oliniţchi Oleg i-a fost atribuit teren pentru construcţia casei individuale cu nr. 22 pe teritoriul satului Zastînca r-ul Soroca, mai tîrziu primind şi documentaţia construcţiei particulare. Pe terenul cu nr. 22, conform deciziei nominalizate, a adunat mai multe materiale de construcţie, însă casa nu a reuşit s-o construiască din cauza stării materiale precare, fiind nevoit timp îndelungat să lucreze după hotare pentru a aduna suma de bani necesară pentru construcţie.
Pe tot acest timp a administrat terenul respectiv, achitînd impozitul timp 1 de 20 ani, iar prin decizia cu nr. 5 din 16.12.1993, terenul repartizat în proprietate privată cu suprafaţa de 0,1203 ha cu destinaţie pentru construcţie a fost trecut în Registrul cadastral a deţinătorilor de teren sub nr. 1369 din 29.12.1993 şi la 10.03.2006 i s-a eliberat Titlu de proprietar cu numărul cadastral 7866110244. Totodată, menţionează reclamanţii că, prin decizia Primăriei satului Zastînca nr. 5 din 16 decembrie 1993, Valentinei Coşnicean i-a fost atribuit în proprietate privată teren pentru construcţia casei cu suprafaţa de 0, 2179 ha pe teritoriul Primăriei satului Zastînca, unde a şi construit casa de locuit.
Ulterior au aflat că numerele cadastrale din titlurile deţinătorilor de teren au fost indicate greşit. De repetate ori sau adresat la Primăria satului Zastînca pentru rectificarea erorilor comise la emiterea titlurilor de proprietate, însă au primit refuz. La 27 februarie 2015 s-au adresat cu cerere de corectare a erorilor comise la emiterea titlurilor de proprietate, însă prin răspunsurile cu nr. 02/1-16/195 şi nr. 02/1- 16/194 din 16.02.2015 li s-a comunicat că cerinţa în cauză urmează a fi soluţionată în instanţa de judecată. La fel, în conţinutul răspunsurilor s-a menţionat că deţinătorul de teren cu nr. cadastral 7866110224 este Oliniţchi Oleg, însă de facto pe acest teren este construită casa Valentinei Coşnicean.
Susţin reclamanţii că, în realitate conform hărţii întocmite la efectuarea măsurărilor masive din 2005, terenul cu numărul cadastral 7866110224 cu suprafaţa de 0,2179 urmează a fi înscris după Coşnicean Valentina, iar terenul cu numărul cadastral 7866110170, cu suprafaţa de 0,12 ha după Oliniţchi Oleg. Solicită reclamanţii, constatarea faptelor care au valoare juridică, cu obligarea autorităţii publice locale de a rectifica greşelile comise, precum şi încasarea prejudiciului cauzat în sumă de 4000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 22 iunie 2015 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina au contestat-o cu apel.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 octombrie 2015 s-a admis apelul declarat de Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Soroca din 22 iunie 2015 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol din motivul nerespectării procedurii prealabile. La 03 noiembrie 2015, cu respectarea termenului prevăzut de art. 434 CPC, Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina au declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de fond. În susţinerea recursului s-a invocat ilegalitatea şi netemeinicia deciziei contestate prin faptul că a fost emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural.
2 Susţin recurenţii că, instanţa de apel greşit a interpretat precum că cererile prealabile nu pot fi considerate ca fiind ,,prealabile” deoarece cerinţele sunt diferite de cele din cererea de chemare în judecată. În acest sens, menţionează recurenţii că, cerinţele din cererile prealabile deşi nu sunt denotate cu terminologie juridică, nu diferă după sens cu cele din cererea de chemare în judecată, acestea exprimînd cerinţa de a rectifica greşelile admise, cu eliberarea concomitentă a titlurilor deţinătorului de teren. Verificînd în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Conform art. 267 lit. a) CPC, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară.
Din materialele cauzei s-a constatat că, la 03 aprilie 2015 Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Zastînca, r-ul Soroca solicitînd constatarea faptelor cu valoare juridică, cu obligarea autorităţii publice locale de a rectifica greşelile emise în titlurile de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, precum şi încasarea prejudiciului cauzat în sumă de 4000 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii înaintate de către Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina. La rîndul său, instanţa de apel a admis apelul declarat de Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina, a casat hotărîrea primei instanţe şi a emis o nouă hotărîre privind scoaterea cererii de chemare în judecată de pe rol din motivul nerespectării procedurii prealabile.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie apreciază soluţia instanţei de apel pripită, fiind rezultată din neexaminarea multiaspectuală a circumstanţelor pricinii şi, în consecinţă, aplicarea eronată a legii. Astfel, din actele cauzei cu certitudine se constată că, prin decizia Primăriei satului Zastînca raionul Soroca nr. 5 din 16 decembrie 1993, Valentinei Coşnicean i-a fost atribuit în proprietate privată teren pentru construcţia casei cu suprafaţa de 0, 2179 ha pe teritoriul satului Zastînca. Tot actele cauzei atestă că, prin decizia Primăriei satului Zastînca raionul Soroca nr. 515 din 03 aprilie 1995, lui Oliniţchi Oleg i-a fost atribuit un lot de pămînt cu 3 suprafaţa de 0,12 ha sub nr. 22, pentru construcţia casei individuale pe teritoriul satului Zastînca.
Ulterior, s-a constatat că terenul cu suprafaţa de 0, 2179 ha ce-i aparţine Valentinei Cosnicean, este înregistrat după Oliniţchi Oleg conform titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu nr. 7866110244, fapt ce nu a fost negat nici de o parte în proces. Prin urmare, recurenţii susţin că, înscrisurile din Registru urmează a fi rectificate, terenul cu numărul cadastral 7866110224 cu suprafaţa de 0,2179 urmînd a fi înscris după Coşnicean Valentina, iar terenul cu numărul cadastral 7866110170, cu suprafaţa de 0,12 ha, după Oliniţchi Oleg.
La 27 ianuarie 2015 şi 27 februarie 2015 Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina s-au adresat cu o cerere către Primăria satului Zastînca r-ul Soroca, solicitînd rectificarea greşelilor admise la eliberarea titlului de proprietar, cu anularea acestora şi eliberarea unor noi titluri (f.d.12, 19). La 16 februarie 2015 Primăria satului Zastînca r-ul Soroca prin răspunsurile cu nr. 02/1-16/194 şi nr. 02/1-16/195 a informat recurenţii că cerinţele solicitate nu ţin de atribuţiile primăriei. În astfel de circumstanţe, Colegiul consideră că instanţa de apel fără a da o apreciere cuvenită circumstanţelor pricinii, greşit a ajuns la concluzia de a scoate cererea de chemare în judecată de pe rol din motivul nerespectării procedurii prealabile.
În acest context, nu poate fi reţinută argumentarea instanţei de apel precum că cerinţele din cererile prealabile sunt diferite de cele din cererea de chemare în judecată, or, solicitările din cererile prealabile nu diferă după sens cu cele din cererea de chemare în judecată, sensul fiind acelaşi - de a rectifica înscrierile din titlurile de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Drept consecinţă, instanţa de recurs remarcă că este în imposibilitate să verifice legalitatea şi corectitudinea hotărîrii contestate în raport cu normele de drept ce guvernează rportul juridic litigios, atît timp cît circumstaţele pricinii ce au constituit temei de rejudecare nu au fost elucidate pe deplin.
Instanţa de recurs reţine, că cele descrise indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale. Lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, de aceea cauza urmează a fi reexaminată. Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că nu au fost elucidate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii întru aplicarea corectă a normei de drept ce guvernează rezolvarea prezentului litigiu şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 4 ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în Curtea de Apel Bălţi.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Oliniţchi Oleg şi Cosnicean Valentina. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 octombrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oliniţchi Oleg şi Coşnicean Valentina împotriva Primăriei satului Zastînca, r-ul Soroca privind constatarea faptelor cu valoare juridică, obligarea de a rectifica greşelile şi repararea prejudiciului material şi moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5