Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3059/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 decembrie 2015
Părțile
Chirtoaca Leonid vs Corcinschi Dumitru
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3059/15 — Rezolutiunea contractului de antrepriza si încasarea prejudiciului material

Dosarul nr.2ra-3059/15 prima instanţă - M. Muruianu, instanţa de apel –V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa, ÎNCHEIERE 23 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecători Svetlana Filincova Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Corcinschi Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Chirtoacă Leonid împotriva lui Corcinschi Dumitru cu privire la rezoluţiunea contractului de antrepriză şi repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Chirtoacă Leonid, casată hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău şi pronunţată o nouă hotărîre de admitere a pretenţiilor, c o n s t a t ă : La 07 noiembrie 2014, Chirtoacă Leonid s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Corcinschi Dumitru în care a solicitat rezoluţiunea contractului de antrepriză, repararea prejudiciului material în mărime de 15500 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii s-a invocat că, la 17 martie 2012, a încheiat cu Corcinschi Dumitru un contract de antrepriză în baza căruia ultimul s-a obligat să confecţioneze din materialul său opt uşi din lemn, să le transporte şi să le instaleze în apartamentul nr.5, bd. Moscova, 14, mun. Chişinău. Preţul pentru efectuarea lucrărilor a fost stabilit în mărime de 15500 lei şi achitat în totalitate lui Dumitru Corcinschi în două tranşe, respectiv la 17 martie 2012 în sumă de 4650 lei (300 euro x 15.5 lei = 4650 lei) şi la 30 aprilie 2012 în sumă de 10850 lei.

Menţionează că termenul de executare a lucrării a fost stabilit până la 30 aprilie 2013, însă Corcinschi Dumitru nu a executat în termen obligaţiile contractuale. La 17 iulie 2014, a înaintat o pretenţie scrisă prin care 1-a somat despre desfacerea contractul, solicitând restituirea sumei încasată de 15500 lei, însă aceasta a rămas fără răspuns. Afirmă că, acţiunile pârâtului l-au determinat să apeleze la un alt 1 antreprenor, care a executat lucrările în termen restrâns şi la un preţ mai mare şi anume, 30800 lei. Totodată, a fost nevoit să suspende lucrările de reparaţie pe o perioadă de 45 zile. Invocă că pârâtul a cauzat prejudicii morale atât lui, cât şi membrilor familiei, fiind nevoiţi să locuiască la vilă în afara oraşului, fără condiţii adecvate de trai.

Menţionează că prin prisma prevederilor art. 735 Cod civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Deoarece a existat o neexecutare esenţială a contractului de antrepriză din vina pârâtului, mai mult decât atât, pârâtul prin diverse metode încearcă să scape de răspunderea juridică şi refuză restituirea benevolă a sumei încasate, este nevoit să solicit rezoluţiunea contractului de antrepriză cu recuperarea prejudiciului cauzat. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 decembrie 2014 acţiunea a fost respinsă din lipsă de temei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2015 s-a admis apelul declarat de către Chirtoacă Leonid, s-a casata hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 09 decembrie 2014 şi s-a emis o hotărîre nouă prin care ; S-a admis parţial pretenţiile înaintate de Chirtoacă Leonid, S-a încasat din contul lui Corcinschi Dumitru în beneficiul lui Chirtoacă Leonid suma de 15500 lei, cu titlu de preţ achitat pentru efectuarea lucrărilor şi cheltuielile de plata taxei de stat în mărime de 814 lei. În rest pretenţiile privind rezoluţiunea contractului de antrepriză din 17 martie 2012 privind confecţionarea, transportarea şi instalarea a opt uşi din lemn, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, s-au respins ca neîntemeiate. La 17 noiembrie 2015 Corchinschi Dumitru a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd, casarea acesteia, admiterea recursului, şi emiterea unei noi decizii transmitere a cauzei spre rejudecare, în instanţa de apel.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material. La caz instanţa incorect a aplicat prevederile Legii privind protecţia dreptului consumatorului, examinînd cauza prin prisma acestei norme. Susţine că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare, iar prin argumentul precum că toate circumstanţele cauzei au fost stabilite este incorect. Concluzia precum că confecţionarea uşilor şi transmiterea lor lui Chirtoacă Leonid nu a fost dovedit prin probe, o consideră greşită deoarece acest fapt urma a fi demonstrat prin proba cu martori, iar prin respingerea acestui demers i s-a încălcat dreptul la apărare.

Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Prin referinţa depusă la 10 decembrie 2015 Chirtoacă Leonid a indicat că, recursul înaintat este vădit neîntemeiat, iar argumentele invocate sunt eronate şi lipsite de suport juridic. Susţine că faptele invocate în recurs au fost deja obiectul examinării în instanţa de apel, cărora le-au fost dată o apreciere corectă, obiectivă şi legală. 2 A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integral.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.108), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 03 noiembrie 2015, însă nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 17 noiembrie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod 3 corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Corcinschi Dumitru în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Corcinschi Dumitru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.