Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-979/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Ursu Sergiu vs Raducan Andrei, CA Moldasig SA
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-979/15 — Repararea prejudiciului material și moral

prima instanţă: R. Ţurcanu 2r-979/15 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu DECIZIE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând recursul declarat de către avocatul Cucu Dumitru, în interesele lui Raducan Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Ursu împotriva lui Andrei Raducan şi Companiei de Asigurare „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen a apelului declarat şi restituită cererea de apel depusă de către Raducan Andrei constată: La 30 ianuarie 2014 Sergiu Ursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Raducan şi CA „Moldasig” SA cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a invocat că, la 20 iulie 2010 în sat. Băcioi, str. Independenţei a avut loc un accident rutier cu implicarea automobilelor de model „Mercedes 108” cu numărul de înmatriculare CNK 694, parcat pe str. Independenţei din sat. Băcioi, şi automobilul de model „VAZ-21011” cu numărul de înmatriculare CAC 979 condus de Andrei Raducan, în rezultatul căruia automobilul de model „Mercedes 108” a fost deteriorat. Susţine că agentul constatator - Vitalie Denisiuc a admis un şir de ilegalităţi şi a manifestat o atitudine părtinitoare faţă de el. Astfel, agentul constatator exclusiv în baza declaraţiilor martorilor aduşi de pîrît şi neglijînd existenţa unor terţi martori imparţiali, la 21 iulie 2010 a întocmit un proces - verbal pe numele conducătorului automobilului de model „Mercedes 108” cu numărul de înmatriculare CNK 694, prin care acesta din urmă a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea contravenţiei prevăzute de art. 242 al.

(2) Cod contravenţional. Indică că prin decizia din aceeaşi dată reclamantul a fost sancţionat cu amendă în mărime de 1000 lei. Menţionează că potrivit materialelor de examinare a accidentului rutier nr. 6203, procesului-verbal din 21 iulie 2010 şi schiţei accidentului rutier, agentul constatator audiind doar martorii din partea vinovatului, a constatat că automobilul de model „Mercedes 108” cu numărul de înmatriculare CNK 694 deplasându-se pe str. Independenţei din sat. Băcioi, efectuînd virajul la stînga, nu a cedat trecerea automobilului de model „VAZ-21011” cu numărul de înmatriculare CAC 979 ce se deplasa pe sens opus.

Mai mult decît atît, neglijînd declaraţiile martorilor accidentului rutier ce se aflau la locul producerii accidentului, agentul constatator a indicat că automobilul de model „VAZ-21011” era condus de către Ilie Neculai, care însă s-a apropiat la locul accidentului rutier mult mai tîrziu, în timp ce automobilul dat era condus de către pîrîtul Andrei Raducan, care a lovit automobilului de model „Mercedes 108” parcat regulamentar pe acostament. Remarcă că aceste circumstanţe se confirmă şi prin declaraţiile martorilor Ivan Danu, Cristina Leahu, Alexandru Purcel, precum şi prin raportul de constatare tehnico - ştiinţific din 02 august 2010, întocmit de către Ghenadie Cozlovschi. Afirmă că martorii menţionaţi au declarat că automobilul de model „Mercedes 108” cu numărul de înmatriculare CNK 694 staţiona pe acostament, acesta fiind lovit de către automobilul de model „VAZ-21011” cu numărul de înmatriculare CAC 979, condus de către Andrei Raducan.

Susţine că prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 decembrie 2011, au fost anulate procesul-verbal şi decizia agentului constatator din 21 iulie 2010, încetat procesul contravenţional iniţiat în privinţa lui, iar hotărîrea a fost menţinută prin decizia instanţei de recurs. Mai indică că, prin sentinţa Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 iulie 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013, Andrei Raducan, Ilie Neculai şi Alexandru Chitoroagă au fost recunoscuţi vinovaţi de săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art. 312 al. (1) şi art. 352/1 Cod penal pentru oferirea declaraţiilor mincinoase şi falsul în declaraţii, Ilia Raducan au fost recunoscuţi vinovaţi de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 312 al.

(1) Cod penal pentru darea declaraţiilor mincinoase referitoare la circumstanţele producerii accidentului rutier şi anume pentru faptul că aceştia au declarat mincinos precum că la volanul automobilului de model „VAZ-21011” cu numărul de înmatriculare CAC 979 era Ilia Neculai şi că accidentul rutier ar fi avut loc ca urmare a faptului că dînsul nu i-a cedat trecerea automobilului în cauză, or circumstanţa dată contravine atît declaraţiilor martorilor Ivan Danu, Cristina Leahu, Alexandru Purcel audiaţi de instanţa în cadrul dosarului penal, precum şi raportului de constatare tehnico - ştiinţific din 02 august 2010, potrivit cărora automobilul ce-i aparţinea reclamantului staţiona în momentul producerii accidentului rutier.

Menţionează că în conformitate cu art. 1398 al. (1) Cod civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. Face referire reclamantul şi la prevederile art. 1410 alin. (l) Cod civil, care statuează că persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

Remarcă că potrivit anexei la procesul-verbal, răspunderea posesorului automobilului era asigurată de compania de asigurare CA „Moldasig” SA în baza poliţei de asigurare nr. AG0113805 din 18 decembrie 2009, motiv pentru care a depus la compania de asigurare o cerere de despăgubire. Subliniază că a prezentat asigurătorului autovehiculul deteriorat de model „Mercedes 108”, însă până în prezent cazul asigurat nu a fost soluţionat. Relatează că potrivit actului de examinare a mijlocului de transport întocmit de către SRL „Exauto - Plus” la 15 octombrie 2012, cuantumul prejudiciului cauzat, cu excluderea uzurii, constituie suma de 44891,74 lei, iar uzura pieselor constituie 61548,29 lei, respectiv prejudiciul material total cauzat în urma accidentului rutier produs constituie suma de 106440,03 lei.

Menţionează că în conformitate cu art. 530 Cod civil, dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii sunt legaţi solidar. Solicită reclamantul repararea de către pîrîţii Andrei Raducan şi CA „Moldasig” SA în mod solidar a prejudiciului material în mărime de 45491,74 lei, repararea de către pîrîtul Raducan Andrei a prejudiciului material în mărime de 61928,29 lei, prejudiciului moral în mărime de 50000 lei cauzat ca urmare a acţiunilor acestuia ce au dus la tergiversarea stabilirii adevărului şi a posibilităţii reparării prejudiciului material, precum şi încasarea din contul pîrîţilor a tuturor cheltuielilor de judecată aferente examinării prezentei pricini.

Prin cererea de concretizare a pretenţiilor, Sergiu Ursu a solicitat admiterea acţiunii, repararea din contul pîrîţilor Andrei Raducan şi CA „Moldasig” SA în mod solidar a prejudiciului material în mărime de 45491,74 lei, repararea din contul pîrîtului Andrei Raducan a prejudiciului material în mărime de 61928,29 lei, prejudiciului moral în mărime de 50000 lei, încasarea din contul pîrîţilor a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu pregătirea materialelor pricinii şi înaintarea acţiunii în instanţa de judecată în mărime de 3138 lei, precum şi a tuturor cheltuielilor de judecată aferente examinării prezentei pricini, inclusiv a taxei de stat. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 28 noiembrie 2014, a fost admisă parţial acţiunea, fiind încasat în mod solidar din contul copîrîţilor Andrei Raducan şi CA „Moldasig” SA în beneficiul reclamantului Sergiu Ursu a prejudiciului material în mărime de 19257,75 lei, ce constituie diferenţa de despăgubire; a cheltuielilor de judecată ce constau din cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 4000 lei, 138 lei pentru pregătirea materialelor spre judecare, 34,62 lei pentru avizul telegrafic, 600 lei pentru efectuarea expertizei şi 3416,75 lei pentru taxa de stat, iar în total suma de 8189,37 lei; a fost încasat de la Andrei Raducan în beneficiul lui Sergiu Ursu suma de 61486,80 lei în calitate de uzură pentru recondiţionarea automobilului şi prejudiciul moral de 10000 lei.

În rest, acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015, a fost respins demersul apelantului Andrei Raducan cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Andrei Raducan şi acordat lui termen pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 1383,44 lei şi a apelului motivat până la data de 21 aprilie 2015, ora 11.00. La 21 aprilie 2015, Andrei Raducan, reprezentat de avocatul Dumitru Cucu, a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia şi casarea încheierii contestate, cu scutirea de la plata taxei de stat. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015, a fost respins recursul lui Andrei Raducan ca depus cu omiterea termenului de declarare a acestuia.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, a fost restituit apelul declarat de Raducan Andrei în temeiul art. 369 al. (1) lit. a) CPC şi stabilită şedinţa pentru 27 octombrie 2015, orele 11.00 pentru examinarea apelului declarat de CA „Moldasig” SA. La 02 octombrie 2015 Raducan Andrei a depus repetat o cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014, prin care a cerut şi repunerea în termen al acesteia. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015, a fost respinsă cererea de repunere în termen a apelului declarat şi restituită cererea de apel depusă de către Raducan Andrei.

La 11 noiembrie 2015 avocatul Dumitru Cucu, în interesele lui Raducan Andrei, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015, prin care a cerut admiterea recursului, casarea încheierii judecătoreşti şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel la etapa de primire a apelului. În motivarea recursului a indicat că, nici Raducan Andrei şi nici avocatul Dumitru Cucu nu au fost înştiinţaţi legal pentru şedinţa din 15 septembrie 2015, prin care a fost restituit apelul declarat de Raducan Andrei ca netimbrat, iar citaţiile anexate la dosar au fost expediate pe adrese greşite, în situaţia în care Dumitru Cucu urma a înştiinţat pe adresa din str. I. Zaikin 60 mun.

Chişinău, iar Raducan Andrei urma a fi citat în com. Bacioi str. Haşdeu 6. Or, imediat după ce a aflat despre restituirea apelului, a achitat taxa de stat şi a depus repetat cererea de apel. Cu toate acestea însă, instanţa de apel a restituit lui Raducan Andrei apelul ca tardiv prin încheierea din 27 octombrie 2015, deşi au fost remediate neajunsurile invocate anterior. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Recurentul declarînd recurs la 11 noiembrie 2015 împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015, s-a conformat prevederilor legale, astfel recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum rezultă din materialele cauzei, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Andrei Raducan împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014 şi acordat acestuia termen pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 1383,44 lei şi a apelului motivat până la data de 21 aprilie 2015, ora 11.00.

Or, legalitatea încheierii date a fost verificată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015, care a decis respingerea recursului declarat de Andrei Raducan ca tardiv. După restituirea pricinii, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, a fost restituit lui Raducan Andrei apelul declarat în temeiul art. 369 al. (1) lit. a) CPC şi stabilită şedinţa pentru 27 octombrie 2015, orele 11.00, pentru examinarea apelului declarat de CA „Moldasig” SA. Contrar soluţiilor adoptate, la 02 octombrie 2015 Raducan Andrei a depus o altă cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe, prin care a cerut repunerea în termen a apelului declarat şi admiterea acestuia. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015 însă, a fost respinsă cererea de repunere în termen şi restituit apel declarat de către Raducan Andrei.

Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Raducan Andrei în afara termenului legal sunt justificate. Astfel, în conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Respectiv, Raducan Andrei iniţial la 24 decembrie 2014 a declarat apel nemotivat şi netimbrat împotriva hotărîrii primei instanţe din 28 noiembrie 2014. Or, acesta fiind depus în termen, în temeiul art. 368 CPC nu i s-a dat curs prin încheierea din 10 martie 2015 (f.d. 165-167, vol. I), iar apelantului i-a fost acordat termen pînă la 21 aprilie 2015 de a prezenta apelul motivat şi dovada de plată a taxei de stat.

Deşi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015 a devenit irevocabilă la data de 27 mai 2015 (aceasta fiind contestată în ordine de recurs), Raducan Andrei nu s-a conformat indicaţiilor instanţei de apel, din care cauză cererea de apel a acestuia a fost restituită la 15 septembrie 2015. Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că Raducan Andrei şi avocatul lui nu au fost înştiinţaţi pentru şedinţa din 15 septembrie 2015, din care cauză a şi fost lipsit de posibilitatea de a îndeplini indicaţiile instanţei de apel, or recurentul nu a fost lipsit şi nici absolvit de dreptul de a prezenta apelul motivat şi dovada de plată a taxei de stat pentru o perioadă de mai bine de 6 luni (10 martie 2015 – 15 septembrie 2015). În această ordine de idei Colegiul relevă că, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte, în conformitate cu art. 110 CPC, iar dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător), în conformitate cu art. 113 al.

(1) CPC. Ba mai mult, Raducan Andrei nu a fost lipsit de dreptul de a depune o altă cerere de apel, însă prin prisma art. 362 al. (1) CPC, apelul urma a fi declarat în termen de 30 zile. Nu sunt relevante argumentele recurentului vis-a-vis de repunerea în termen a apelului, deoarece având cunoştinţă despre existenţa hotărârii contestate, Raducan Andrei urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, fapt, însă, ignorat de aceasta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la depunerea apelului.

Totodată, instanţa de recurs reţine că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice. Prin urmare, instanţa de recurs consideră ca fundamentată soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului.

Cu titlu de consecinţă, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 27 octombrie 2015 corect a refuzat în efectuarea repunerii în termen şi a dispus restituirea apelului ca depus în afara termenului legal. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către avocatul Cucu Dumitru, în interesele lui Răducan Andrei.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Ursu împotriva lui Andrei Raducan şi Companiei de Asigurare „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.