Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2906/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Gutu Vitalie vs CNA
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-2906/15 — Anularea ordinului , restabilirea în funcţie

prima instanţă – S. Balmuş dosarul nr.2ra-2906/15 instanţa de apel – N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Guţu Vitalie împotriva Centrului Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului material, moral şi încasarea penalităţii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 iulie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 06 aprilie 2015 c o n s t a t ă La 22 noiembrie 2013 Guţu Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova (CNA) cu privire la anularea ordinului restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material, moral , penalitatea de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin ordinul nr. 80 ps din 18 martie 2013, a fost angajat în serviciul Centrului Naţional Anticorupţie prin transfer din cadrul Serviciului Piscicol al Ministerului Mediului al Republicii Moldova, în bază de contract individual de muncă pe termen de 6 luni, începînd cu 18 martie 2013. Menţionează că, potrivit ordinului nr. 259 ps, din 16 septembrie 2013 el a fost eliberat din serviciul Centrului Naţional Anticorupţie, conform art. 34 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1104 - XV din 06 iunie 2012 cu privire la CNA - la expirarea contractului individual de muncă pe durată determinată, de la data reîntoarcerii colaboratorului la lucru.

Concedierea sa nelegitimă se confirmă prin raportul din 18 martie 2013, din care rezultă că el nu a fost informat despre expirarea duratei contractului, adică nu a fost menţionat termenul depunerii unei solicitări privind prelungirea duratei contractului, deoarece din 12 septembrie 2013 se afla în concediul medical şi prin care a solicitat prelungirea duratei contractului din data revenirii la serviciu din concediul de boală. Afirmă că, conform art. 89 alin. (1) şi (2) Codul Muncii al Republicii Moldova salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, şi anume faptul că reclamantul la data de 21 octombrie 2013 a depus la administraţia Centrul Naţional Anticorupţie o reclamaţie prejudiciară prin care a solicitat restabilirea în funcţia deţinută.

Susţine reclamantul că, la 06 decembrie 2012 către pârât a fost expediată o reclamaţie, dar până în prezent pârâtul nu a manifestat nici un interes întru soluţionarea amiabilă a litigiului menţionat. Cere reclamantul, anularea ordinului nr. 259 ps din 16 septembrie 2013 ca nelegitim, restabilirea în funcţia de inspector principal al izolatorului de urmărire penală a Direcţiei comenduire din cadrul Direcţiei Generale Resurse Umane şi Securitate şi încasarea din contul pârâtului a compensaţiei salariului lunar pentru absenţa forţată de la lucru pe perioada 16 septembrie 2013 până la pronunţarea hotărârii în beneficiul reclamantului, reeişind din salariul lui lunar 9153,59 lei şi anume suma de 109843,08 lei (12 luni x 9153,59 lei).

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 06 aprilie 2015, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 iulie 2015, a fost respins apelul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin şi menţinută hotărîrea judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 06 aprilie 2015. La 06 octombrie 2015 reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Astfel invocă ilegalitatea hotărîrilor judecătoreşti, precizînd că sunt neargumentate şi lipsite de temei juridic.

A mai indicat recurentul că, atît prima instanţă cît şi instanţa de apel la examinarea litigiului dat au apreciat arbitrar probele, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Susţine recurentul că, instanţa nu a ţinut cont de faptul că începînd cu 12 septembrie 2013 el se afla în concediu medical, prin care a solicitat şi prelungirea duratei contractului din data revenirii la serviciu. În acest sens indică că intimatul-pîrît, nu a ţinut cont nici de faptul că a fost angajat în serviciu la solicitarea conducerii CNA, prin transfer, fapt confirmat prin ordinul nr. 80 ps din 18 martie 2013 şi prin scrisoarea CNA nr. 09/809 din 12 martie 2013 adresată Serviciului Piscicol al Ministerului Mediului.

Mai inidică recurentul că instanţa i-a încălcat drepturile si prin faptul că la 16 ianuarie 2014 pe numele Sv. Balmuş a fost înaintat un demers prin care au fost solicitate mai multe documente contabile, pe care intimatul aşa şi nu le-a prezentat instanţei. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de reprezentantul lui Guţu Vitalie, avocatul Golubciuc Valentin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.