Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2948/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Chicus Ion vs Tcaci Aliona si Tcaci Evghenii
Pe scurt
Urmarirea bunurilor sotilor, obligatii solidare

2ra-2948/15 — Cu privire la încasarea datoriei, a dobinzii de intirziere și a penalităților

dosarul nr.2ra-2948/15 prima instanţă – D. Stănilă instanţa de apel – G. Polivenco, A. Garbuz, Gh. Liulca DECIZIE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas, Tamara Chișca-Doneva Elena Covalenco, Dumitru Mardari examinînd, fără citarea părților, recursul declarat de către avocatul Andrei Crasnostan acționînd în interesele recurentului Chicuș Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Chicuş Ion împotriva lui Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona, cu participarea intervenientului accesoriu notarul public Dimitriu Svetlana cu privire la încasarea datoriei, a dobînzii de întîrziere şi a penalităţilor, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 12 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Tcaci Aliona, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014, fiind adoptată o hotărîre nouă de respingere a pretențiilor în această parte, c o n s t a t ă: La data de 23 octombrie 2013 Chicuş Ion a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona, cu participarea intervenientului accesoriu notarul public Dimitriu Svetlana, cu privire la încasarea datoriei, a dobînzii de întîrziere şi a penalităţilor.

În motivarea acțiunii, reclamantul Chicuş Ion a invocat, că la data de 22 noiembrie 2012, fiind în calitate de ”împrumutător” și ”creditor ipotecar” a semnat cu Tcaci Evghenii în calitate de „împrumutat” şi „debitor ipotecar” şi cu Tcaci Aliona, în calitate de „debitor ipotecar”, contractul de împrumut cu ipotecă, autentificat de către notarul public Dimitriu Svetlana sub nr. 20948. Conform clauzelor contractului, reclamantul s-a obligat să acorde pîrîţilor un împrumut în sumă de 22 200 dolari SUA, echivalent cu 273 945,78 lei, care urma a fi restituit în timp de 11 luni, a cîte 600 dolari SUA, lunar, pînă la data de 23 a fiecărei luni, începînd cu luna decembrie 2012, iar ultima rată în sumă de 15 600 dolari SUA, urma a fi achitată la data de 23 noiembrie 2013. În scopul asigurării restituirii împrumutului acordat, de către Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona, a fost ipotecat apartamentul nr. 8 situat pe str. Mitropolit Dosoftei, 1 nr. 47, mun.

Bălţi, cu nr. cadastral 0300208.003.01.008. Banii împrumutaţi urmau a fi transmişi pîrîţilor în baza unui act de predare primire şi doar după înregistrarea contractului respectiv în Registrul bunurilor imobile. Astfel, la data de 23 noiembrie 2012, pîrîtul Tcaci Evghenii, a prezentat contractul de împrumut, pe care era aplicată ştampila ÎS „Cadastru” filiala OCT Bălţi cu semnătura registratorului. Respectiv, la aceeaşi dată, lui Tcaci Evghenii i-a fost transmisă suma de 22 200 dolari SUA, fapt confirmat prin actul de predare primire a împrumutului din 23 noiembrie 2012, semnat de ambele părţi.

Ulterior, s-a depistat că ştampila ÎS „Cadastru” filiala OCT Bălţi şi semnătura registratorului de pe ea, care se conţineau pe contractul de împrumut din 22 noiembrie 2012, au fost falsificate, iar în realitate contractul respectiv, nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile şi nici nu putea fi înregistrat, deoarece acest bun imobil, care forma obiectul ipotecii, a fost deja ipotecat de către pîrîţi, din data de 13 septembrie 2012, în favoarea băncii comerciale ”Mobiasbanca Groupe Societe Generale” societate pe acțiuni. Necătînd la acest fapt, Tcaci Evghenii a asigurat reclamantul că totuși își va respecta obligaţiunile de restituire a împrumutului şi a explicat că în virtutea unor motive personale, a fost nevoit să falsifice înregistrarea contractului, pentru obţinerea cu împrumut a unor sume băneşti.

Astfel, de către pîrîţi au fost restituite cinci rate consecutive a cîte 600 dolari SUA, pentru lunile: decembrie 2012, ianuarie 2013, februarie 2013, martie 2013, aprilie 2013, ulterior, pîrîţii nu şi-au mai executat obligaţiunile asumate prin respectivul contract, acumulînd datorii. Solicită reclamantul încasarea din contul pîrîţilor Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona a datoriei în sumă de 19 200 dolari SUA, a penalităţii în sumă de 1932 dolari SUA, a dobînzii de întîrziere în sumă de 63,7 dolari SUA, cît şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014 acţiunea s-a admis integral. S-a încasat în mod solidar de la Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona în beneficiul lui Chicuș Ion datoria conform contractului de împrumut din 22 noiembrie 2012 în mărime de 19 200 dolari SUA sau echivalentul lor în monedă națională la momentul executării hotărîrii.

S-a încasat în mod solidar de la Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona în beneficiul lui Chicuș Ion dobînda de întîrziere conform contractului de împrumut din 22 noiembrie 2012 în mărime de 63,7 dolari SUA sau echivalentul lor în monedă națională la momentul executării hotărîrii. S-a încasat în mod solidar de la Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona în beneficiul lui Chicuș Ion penalitatea conform contractului de împrumut din 22 noiembrie 2012 în mărime de 1932 dolari SUA sau echivalentul lor în monedă națională la momentul executării hotărîrii. S-a încasat în mod solidar de la Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona în beneficiul lui Chicuș Ion cheltuielile de judecată în sumă de 8275 lei (f.d.69, 81-83). 2 Împotriva hotarîrii la 07 iulie 2014 a declarat apel Tcaci Aliona, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014 cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de fond.

Tot odată, a solicitat scutirea de la plata taxei de stat (f.d.74-75). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 09 septembrie 2014 s-a admis cererea apelantei Tcaci Aliona privind scutirea de la plata taxei de stat. Ulterior, pe parcursul judecării apelului, Nina Matveeva, avocatul apelantei Tcaci Aliona, împuternicită prin mandat avocațial seria MA nr. 0775101 din 09 septembrie 2014 (f.d.92) și-a concretizat cerințele din cererea de apel, solicitînd casarea parțială a hotărîrii Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014, în latura pretențiilor înaintate de Chicuș Ion împotriva Alionei Tcaci cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și a penalității, cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri de respingere a acestor pretenții (f.d.115-116).

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 12 mai 2015 a fost admis apelul declarat de Tcaci Aliona, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014, fiind pronunțată o hotărîre nouă prin care pretențiile lui Chicuș Ion împotriva Alionei Tcaci cu privire la încasarea datoriei s-au respins ca nefondate. În rest, hotărîrea primei instanțe s-a menținut (f.d.146-151). Prin mandatul avocațial seria MA 0444611 din 22 octombrie 2013 Chicuș Ion a împuternicit avocatul Andrei Crasnostan cu dreptul de reprezentare în instanța de judecată, inclusiv cu dreptul de a semna cererea de chemare în judecată și de a ataca hotărîrea judecătorească (d.f.3). Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 09 iulie 2015, avocatul Crasnostan Andrei, acționînd în interesele recurentului Chicuș Ion a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului declarat, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, cu menținea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului reprezentantul recurentului a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. În conformitate cu art. 434 al. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Potrivit avizului de recepție anexat la materialele dosarului (f.d.156) se atestă că recurentul Chicuș Ion a făcut cunoștință cu decizia motivată a instanței de apel la data de 28 mai 2015, motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 09 iulie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în teremenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 09 decembrie 2015 recursul a fost declarat admisibil 3 Judecînd recursul declarat de avocatul Andrei Crasnostan acționînd în interesele lui Chicuș Ion împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Bălți din 12 mai 2015 și de a menține hotărîrea instanței de fond din următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit.f) Cod de procedură civilă instanța de recurs, este în drept, după ce judecă recursul să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile sale dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 130 alin. (1-3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.

Din materialele cauzei rezultă că, la data de 22 noiembie 2012, Chicuș Ion, fiind în calitate de ”împrumutător” și ”creditor ipotecar” a semnat cu Tcaci Evghenii în calitate de „împrumutat” şi „debitor ipotecar” şi cu Tcaci Aliona, în calitate de „debitor ipotecar”, contractul de împrumut cu ipotecă, autentificat de către notarul public Dimitriu Svetlana sub nr. 20948 (f.d.10-18). Conform clauzelor contractului, reclamantul s-a obligat să acorde pîrîţilor un împrumut în sumă de 22 200 dolari SUA, echivalent cu 273 945,78 lei, care urma a fi restituit în timp de 11 luni, a cîte 600 dolari SUA, lunar, pînă la data de 23 a fiecărei luni, începînd cu luna decembrie 2012, iar ultima rată în sumă de 15 600 dolari SUA, urma a fi achitată la data de 23 noiembrie 2013 (pct.3).

În scopul asigurării restituirii împrumutului acordat, de către Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona, a fost ipotecat apartamentul nr. 8 situat pe str. Mitropolit Dosoftei, nr. 47, mun. Bălţi, cu nr. cadastral 0300208.003.01.008. Banii împrumutaţi urmau a fi transmişi pîrîţilor în baza unui act de predare primire şi doar după înregistrarea contractului respectiv în Registrul bunurilor imobile (pct.6). Conform pct. 4 din contract, în cazul în care ”împrumutatul” nu restituie banii conform pct.4 din prezentul contract, ”împrumutătorul” se obligă să achite ”împrumutatului” o penalitate în mărime de 0,5 % pentru fiecare zi de întîrziere. Conform actului de predare-primire din 23 noiembrie 2012 Chicuș Ion, în calitate de ”împrumutător” a transmis suma de bani în mărime de 22 200 dolari SUA și Tcaci Evghenii în calitate de ”împrumutat” a primit suma de bani respectivă (f.d.18-19).

4 Conform ordonanței de încetare a urmăririi penale cu tragere la răspundere contravențională, întocmit de procurorul Procuraturii mun.

Bălți, A.Modelina din 29 martie 2013, s-a stabilit că Tcaci Evghenii în perioada de timp de la 15 noiembrie 2012 pînă la 22 noiembrie 2012, realizînd intenția îndreptată spre confecționarea, deținerea și folosirea unui document oficial fals, care acordă drepturi, utilizînd extrasul din registrul bunurilor imobile nr. 0300/12/20981, prin metoda de scanare și redactare cu ajutorul unui program de calculator, totodată, cu ajutorul tehnicii de multiplicare (printer) a confecționat un document oficial fals, în care din subcapitolul III ”Grevarea drepturilor patrimoniale” asupra apartamentului nr.8 din str.Mitropolit Dosoftei nr.47 a eliminat informația privind înregistrarea contractului de ipotecă nr.6116 din 04 septembrie 2012, totodată, prin metoda sus indicată a imprimat sigiliul OCT Bălți ÎS ”Cadastru” și semnătura din numele registratorului Strajescu Liliana în rubrica ”Numele, prenumele registratorului.

Semnătura, ștampila și data”, falsficîndu-le, prin ce a confecționat un document oficial fals, care îi acordă dreptul la dispunerea bunului imobil ca nefiind grevat de careva obligațiuni. La data de 22 noiembrie 2012 Tcaci Evghenii continuîndu-și acțiunile sale criminale îndreptate spre confecționare, deținerea și folosirea unui document oficial fals, folosindu-se de toate actele oficiale, prin metoda de scanare și redactare cu ajutorul unui program de calculator, totodată, cu ajuorul tehnicii de multiplicare a falsificat sigiliul OCT Bălți ÎS ”Cadastru”, care confirmă înregistrarea contractului, împrimîndu-l în colțul drept de sus al contractului de împrumut ipotecar nr.20948 din 22 noiembrie 2012, pe care a introdus textul manuscris și semnătura din numele registratorului OCT Bălți ÎS ”Cadastru” Covalenco I, falsificîndu-le.

Ulterior la data de 23 noiembrie 2012 cet.Tcaci Evghenii, deținînd un exemplar al contractului de împrumut ipotecar nr.20948 din 22 noiembrie 2012, cu sigiliul falsificat al OCT Bălți ÎS ”Cadastru”, care îi acordă dreptul la primire a unui împrumut bănesc, a prezentat lui Chicuș Ion, exemplarul dat al contractului, adică l-a folosit, primind de la ultimul împrumutul bănesc conform condițiilor contractului nr.20948 din 22 noiembie 2012 (f.d.118-121).” Conform extrasului din registrul bunurilor imobile nr. 0300208003 din 08 iulie 2014 se atestă, că bunul imobil cu nr.cadastral nr. 0300208003, situat în mun. Bălți, str. M. Dosoftei 47 ap.8, aparține cu drept de proprietate lui Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona.

Iar la rubrica ”grevări”, este indicat că bunul imobil cu nr.cadastral nr. 0300208003 este ipotecat prin contractul de ipotecă nr.6116 din 04 septembrie 2012 în favoarea băncii comerciale ”Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” societate pe acțiuni (f.d.121). Conform declarațiilor părților, se atestă că pîrîţii au restituit cinci rate consecutive a cîte 600 dolari SUA, pentru lunile: decembrie 2012, ianuarie 2013, februarie 2013, martie 2013, aprilie 2013. Prin cererea de chemare în judecată, solicită reclamantul încasarea din contul pîrîţilor Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona a datoriei în sumă de 19 200 dolari SUA, a 5 penalităţii în sumă de 1932 dolari SUA, a dobînzii de întîrziere în sumă de 63,7 dolari SUA, cît şi a cheltuielilor de judecată.

De asemenea, de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, s-a constatat cu certitudine că, intimaţii Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona la momentul încheierii contractului de împrumut cu ipotecă, data de 22 noiembrie 2012, au fost în relaţii de căsătorie, care a fost desfăcută prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 07 mai 2014 (f.d.95). Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2014 acţiunea s-a admis integral. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 12 mai 2015 a fost admis apelul declarat de Tcaci Aliona, a fost casată hotărîrea instanței de fond în partea încasării sumelor din contul Alionei Tcaci, pronunțînd o hotărîre nouă de respingere a pretențiilor în această parte.

Adoptînd asemenea soluție, instanța de apel a concluzionat că prima instanță eronat a ajuns la concluzia de a încasa suma datoriei și din contul Alionei Tcaci, împrumut pe care ultima nu are obligația de a-l restitui, deoarece nu are calitatea de împrumutat în fața împrumutătorului Chicuș Ion. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că, sumele aferente contractului de împrumut cu ipotecă susindicat au rezultat din calculele prezentate în cererea de chemare în judecată, (f.d.6, 7,8), în privinţa cărora, intimaţii Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona nu au prezentat obiecţii, motiv pentru care sînt prezumate a fi veridice.

Instanţa de recurs consideră eronată concluzia instanţei de apel privind stabilirea numai a intimatului Tcaci Evghenii, ca fiind debitor al contractului de împrumut din 22 noiembrie 2012 pe motivul că, nu au fost prezentate probe pertinente care ar confirma că, banii au fost împrumutaţi în interesul familiei şi că, intimata Tcaci Aliona nu are calitatea de împrumutat în fața împrumutătorului Chicuș Ion, ci doar de debitor ipotecar, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) Cod civil, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta e obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru e i-au fost date.

Conform prevederilor art. 871, alin. (1) Cod civil, împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Iar, în corespundere cu prevederile art. 572 alin. (2) Cod civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Potrivit art. 530 şi art. 531 Cod civil, dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii sînt legaţi solidar. O obligaţie solidară nu se prezumă, ci se naşte prin act juridic, prin lege sau atunci cînd prestaţia este indivizibilă.

6 Iar, în temeiul art. 24 Codul familiei, fiecare soţ răspunde pentru obligaţiile proprii cu bunurile proprietate personală şi cu cota-parte din proprietatea în devălmăşie, care poate fi determinată de către instanţa judecătorească la cererea creditorului. Soţii răspund cu întreg patrimoniul lor pentru obligaţiile care au fost asumate în interesul familiei, fie şi numai de unul dintre ei, precum şi pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrşirii de către ei a unei infracţiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor. Din conținutul normelor legale enunțate reiese că, soții în timpul căsătoriei au drepturi și obligațiuni nu doar față de veniturile obținute, însă și față de datoriile acumulate.

Astfel, pasivul matrimonial reprezintă pasivul fiecărui soţ, care include datoriile personale şi datoriile comune. Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobîndirea bunurilor comune; b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună; c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei, în interesul familiei; d) urmare a săvîrşirii de către ei a unei infracţiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor. În conformitate cu art.371 Cod Civil, bunurile dobîndite de soți în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor comună în devălmășie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.

Orice bun dobîndit de soți în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmășie pînă la proba contrară. În conformitate cu prevederile art. 872 alin. (1) Cod civil, în cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută de art. 619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În temeiul dispoziţiei art. 585 Cod civil, în cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Conform art. 619 alin. (2) Cod civil, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9 % peste rata dobînzii prevăzute la art. 585, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Nu se admite proba unui prejudiciu mai redus. Dispoziţia art. 624 alin. (1) Cod civil statuează precum că, clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală, prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că, debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun. Reieşind din circumstanţele pricinii enunţate în raport cu normele legale susindicate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră întemeiată soluţia instanţei de fond privind încasarea 7 în mod solidar din contul intimaţilor Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona în beneficiul recurentului Chicuș Ion a datoriilor contractuale, a dobînzilor de întîrziere și a penalităţilor, ce derivă din contractul de împrumut cu ipotecă din 22 noiembrie 2012. Or, suma împrumutată de unul dintre soţi pentru necesităţile comune se restituie în mod solidar de ambii soţi.

Iar, la materialele dosarului nu există probe veridice precum că, intimata Tcaci Aliona nu a ştiut despre încheierea contractelor de împrumut în litigiu de către soţul său, şi banii împrumutaţi nu au fost folosiţi pentru necesităţile comune. În conformitate cu art. 513 alin. (1) Cod Civil, debitorul și creditorul trebuie să se comporte cu bună credință și diligență la momentul nașterii, pe durata existenței, la momentul executării și stingerii obligației.

Conform pct.11 din contract este stipulat că, ”debitorii ipotecari” confirmă, sub propria răspundere, că bunul imobil, grevat cu ipotecă, le aparține cu drept de proprietate comună în devălmășie (procurat în timpul căsătoriei) și la momentul încheierii prezentului contract nu este înstrăinat, donat, grevat cu ipotecă, nu este obiectul unui litigiu, nu are vicii materiale și juridice etc. Contrar, prevederilor contractuale și legale, Tcaci Aliona a acționat cu rea- credință în raportul juridic stabilit cu Chicuș Ion și nu a comunicat nici acestuia, nici notarului (cu toate că cunoștea cu certitudine) faptul că, ipotecarea apartamentului nr. 8 din mun. Bălți, str. Mitropolit Dosoftei nr.47, nu este posibilă prin semnarea contractului la 22 noiembrie 2012, decarece acest bun deja a fost grevat de ea, prin semnarea altui contract de ipotecă la 04 septembrie 2012, în favoarea altui creditor.

În acest context, instanţa de recurs apreciază ca fiind întemeiate argumentele reprezentantului recurentului despre instituirea prin lege a răspunderii solidare a soţilor pentru obligaţiile care au fost asumate în interesul familiei.

Mai mult ca atît, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că, instanța de apel în mod eronat a aplicat prevederile legale cu privire la ipotecă, referindu-se la metodele de executare ale dreptului de ipotecă, prevăzute de art. 30 alin. (2) al Legii cu privire la ipotecă nr.142-XVI din 26 iunie 2008. Or, obiectul prezentului litigiu îl constituie relațiile juridice de împrumut înstituite între Chicuș Ion și Tcaci Aliona și Tcaci Evghenii, apărute ca urmare a contractării contractului de împrumut din 22 noiembrie 2012. În acest sens, Colegiul lărgit reține ca fiind juste alegațiile reprezentantului recurentului Andrei Crasnostan, prin care s-a afirmat că, luînd în considerare comportamentul tendențios al ambilor debitori, Tcaci Evghenii și Tcaci Aliona (Tcaci Evghenii a recurs la falsificări, iar Tcaci Aliona a tăinuit circumstanțe importante care nu ar fi dus la acordarea împrumutului și a semnat contractul la 22 noiembrie 2012), care se aflau în relații de căsătorie în momentul semnării contractului și recepționării banilor, este evident că ambii au dorit preluarea împrumutului bănesc de la Chicuș Ion și acest fapt indică că obligația respectivă a fost asumată în interesul familiei acestora.

8 Mai mult ca atît, nici una din părțile contractante nu a contestat valabilitatea ipotecii asupra bunul imobil cu nr.cadastral 0300208003, intituită prin contractul de ipotecă nr.6116 din 04 septembrie 2012 în favoarea băncii comerciale ”Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” societate pe acțiuni. (f.d.121). Aşadar, prin prisma circumstanţelor indicate şi a normelor de drept, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia Curţii de Apel Bălți din 12 mai 2015 este neîntemeiată, fiind adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi urmează a fi casată. Totodată, hotărârea instanţei de fond este legală fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.f) Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către avocatul Andrei Crasnostan acționînd în interesele recurentului Chicuș Ion. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din Bălți din 12 mai 2015 și se menține hotărîrea Judecatoriei Bălți din 26 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Chicuş Ion împotriva lui Tcaci Evghenii şi Tcaci Aliona, cu participarea intervenientului accesoriu notarul public Dimitriu Svetlana cu privire la încasarea datoriei, a dobînzii de întîrziere şi a penalităţilor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Tamara Chișca-Doneva Elena Covalenco Dumitru Mardari 9

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.