Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2962/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Scemeliov Mihail vs ABO RAS FUAD si Biroul National al Asiguratorilor de Atovehicule
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-2962/15 — Cu privire la repararea prejudiciului material și moral

dosarul nr.2ra-2962/15 prima instanţă – Gh. Balan instanţa de apel –E.Fistican, S. Arnaut, V. Negru ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de Șcemeliov Mihail, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Șcemeliov Mihail împotriva lui Abo Ras Fuad şi Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule privind încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Șcemeliov Mihail, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 21 mai 2014, fiind pronunțată o hotărîre nouă privind admiterea capătului de cerere cu privire la încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, în rest, hotărărea primei instanțe a fost menținută. c o n s t a t ă: La data de 08 septembrie 2011 Șcemeliov Mihail a depus cerere de chemare în judecată împotriva lu Eremciuc Maxim și Abo Ras Fuad cu privire la repararea prejudiciului, solicitînd încasarea în mod solidar de la Eremciuc Maxim și Abo Ras Fuad a prejudiciului material în sumă de 38 326,37 lei și a prejuiciului moral în sumă de 10 000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii Șcemeliov Mihail a indicat că, în rezultatul accidentului rutier, care a avut loc la 26 martie 2010 din bd.

Dacia, mun. Chișinău din vina lui Abo Ras Fuad, care conducea automobilul de model ”WV Golf”, cu n/î C MO 242 și care aparținea lui Eremciuc Maxim a fost deteriorat automobilul său de model ”Toyota Corola”, cu n/î C NJ 816, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu moral și material. Afirmă reclamantul că, la momentul producerii accidentului rutier din 26 martie 2010, Abo Ras Fuad nu avea încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă în folosul persoanelor terțe și în relații contractuale nu se găseau, iar beneficiarul automobilului Abo Ras Fuad și stăpînul automobilului ”WV Golf”, cu n/î C MO 242, Eremciuc Maxim n-au încheiat contractul de răspundere civilă auto pentru cauzarea prejudiciului produs de autovehicule, contractul de asigurare cu asiguratorul fiind încheiat cu proprietarul precedent al automobilului Tudor Sîrbu pentru perioada 23 septembrie 2009-22 iunie 2010. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 24 decembrie 2012 a fost admisă cererea reprezentantului pîrîtului Abo Ras Fuad, avocatului Serghei Cebotari. S-a atras Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule în calitate de copîrît în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Șcemeliov Mihail împotriva lui Eremciuc Maxim și Abo Ras Fuad cu privire la repararea prejudiciului (f.d.78-80 vol.I). Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 10 iunie 2013 a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată a lui Șcemeliov Mihail împotriva lui Eremciuc Maxim, Abo Ras Fuad și Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu privire la repararea prejudiciului (f.d.118-120 vol.I). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2013 a fost admis recursul declarat de Șcemeliov Mihail, s-a casat încheierea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 10 iunie 2013, cu restituirea pricinii pentru examinarea fondului cauzei în Judecătoria Botanica mun.Chișinău, în același complet de judecători (f.d.134-135). Prin cererea din 03 februarie 2014 reclamantul Șcemeliov Mihail și-a concretizat cerințele din acțiune, solicitînd încasarea în mod solidar de la Eremciuc Maxim și Abo Ras Fuad a prejudiciului material (franshiză) în sumă de 2500 lei; a dobînzii de întîrziere în sumă de 7470, 98 lei; a prejudiciului moral în sumă de 5 000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 6 468,89 lei; încasarea din contul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule prejudiciul material în cuantum de 31 326,37 lei (f.d.148-150 vol.I).

Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 21 mai 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui Șcemeliov Mihail împotriva lui Abo Ras Fuad şi Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule privind încasarea prejudiciului material şi moral (f.d.186,193 vol.I). Împotriva hotărîrii instanţei de fond, la data de 21 iunie 2014, a depus apel Șcemeliov Mihail, solicitînd casarea hotărîrii contestate şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii, în sensul invocat. Prin decizia Curții de Apel din 30 iunie 2015 a fos admis apelul declarat de Șcemeliov Mihail, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 21 mai 2014, în partea respingerii acțiunii privind repararea prejudiciului moral, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre, prin care s-a încasat din contul lui Abo Ras Fuad în beneficiul lui Șcemeliov Mihail suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată în sumă de 3000 lei.

Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, la data de 16 octombrie 2015 Șcemeliov Mihail a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2015, a hotărîrii Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 21 mai 2014, pronunțînd o hotărîre nouă prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă, să fie încasat de la Abo Ras Fuad a prejudiciului material (franshiză) în sumă de 2500 lei; a prejudiciului moral în sumă de 5 000 lei, să fie încasat din contul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule prejudiciul material în cuantum de 31 326,37 lei, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 6 468,89 lei și taxa de stat în cuantum de 2373, 25 lei.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, avînd în vedere că proprietarul Eremciuc Maxim n-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciul pricinuit de mijlocul de transport și utilizatorul Abo Ras Fuad nu a fost inclus în polița de asigurare, atunci responsabil conform celor expuse mai sus, este Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule. Astfel, instanțele de judecată respingînd acțiunea, în mod eronat au aplicat prevederile Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 ”cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule” și Hotărîrea CNPF nr.19/11 din 09 aprilie 2009 ”cu privire la aprobarea Regulamentului privind Fondul de protecție a victimelor străzii”, în vigoare la data producerii accidentului.

În conformitate cu art.439 alin (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art.434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform scrisorii de comunicare și copia plicului cu ștampila oficiului poștal anexate la materialele dosarului (f.d.33-34 vol.II) rezultă că, recurentul a făcut cunoștință cu copia deciziei redactate de instanţei de apel la data de 23 septembrie 2015, motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 16 octombrie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurentul Șcemeliov Mihail poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Șcemeliov Mihail în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art.270, art.433 lit.a) şi art.440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Șcemeliov Mihail se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.