2ra-1973/15 — Repararea prejudiciului material şi moral, compensarea cheltuieluilor de judecată

prima instanță: T. Culava dosarul nr.2ra-1973/15 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă D E CI Z I E 09 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursurile declarate de către Sîrcu Constantin şi Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lazavoscaia Tatiana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sîrcu Constantin împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Maria-Ina” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 19 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Sîrcu Constantin şi menținută hotărârea Judecătoriei Străşeni din 26 decembrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă La 30 mai 2012, Sîrcu Constantin a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Maria-Ina” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului de locațiune încheiat cu SRL „Maria-Ina”, în persoana directorului Paladi Gheorghe, dânsul arenda spațiul din Centrul comercial ce aparține pârâtului, situat în or. Străşeni, str. M. Eminescu 31, în care a deschis o salină. Menţionează că la data de 04 februarie 2011, în urma producerii unui incendiu în centrul comercial, i-a fost distrusă salina, ca urmare fiind interzisă de către Centrul Medical Sanitar activitatea acesteia, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu material în mărime de 40 000 lei, precum şi prejudiciu moral. Solicită încasarea din contul SRL „Maria-Ina” în beneficiul său a prejudiciului material în sumă de 40 000 lei, prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei, cât și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Străşeni din 26 decembrie 2012, procedura în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sîrcu Constantin împotriva SRL „Maria- Ina” cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral a fost încetată în temeiul art. 265 lit. b) CPC. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2013, a fost admis recursul declarat de Constantin Sîrcu, casată încheierea primei instanţe şi restituită pricina la rejudecare în fond în prima instanţă. Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 26 decembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la Paladi Gheorghe în beneficiul lui Sîrcu Constantin prejudiciul material în sumă de 12 000 lei și taxa de stat achitată în sumă de 600 lei, iar în total suma de 12 600 lei.

În rest cerințele acţiunii au fost respinse. Prin încheierea Judecătoriei Străşeni din 14 februarie 2014, a fost corectată eroarea admisă în hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 26 decembrie 2013, prin indicarea corectă a numelui pîrîtului din „Paladi Gheorghe” în „SRL „Maria-Iana”. Prin încheierea Curţii de Apel Cişinău din 19 martie 2015, a fost restituit apelul declarat de Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lozovscaia Tatiana, ca fiind fiind depus de o persoană care nu este în drept să declare apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 martie 2015, a fost respins apelul declarat de către Sîrcu Constantin și menținută hotărârea primei instanțe. La 15 iunie 2015, Sîrcu Constantin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor integral.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești, considerându-le, ilegale, neîntemeiate și emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Menționează că potrivit contractului de locațiune încheiat cu SRL „Maria-Ina”, în persoana directorului Paladi Gheorghe, dânsul arenda spațiul din Centrul comercial ce aparține intimatului, iar conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, sursa incendiului, de fapt se afla în altă încăpere și anume în depozitul de birotică situat peste peretele de spațiul luat în locaţiune, respectiv, dînsul neavând nici o atribuție cu exploatarea cablurilor și a dozelor a liniei de energie electrică, iar prin prisma prevederilor art. art. 880 alin.(1) din Cod civil, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat se pune pe seama locatarului, și anume pe seama SRL „Marina-Ina”.

Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor nu au luat în consideraţie declarațiile martorului Gheorghe Taşca, care a declarat că fiind arendaș din același incintă, în urma aceluiași incendiu, a suportat un prejudiciu material în cuantum aproximativ de 40 000 lei, iar intimatul pe această cauză i-a achitat acest prejudiciu integral, fără careva probleme, prin ce se confirmă că intimatul, de fapt, recunoaște vinovăția sa deplină în provocarea incendiului. Remarcă că în rezultatul incendiului a fost prejudiciat și moral, or, din cauza defectării salinei, nu-și putea prelungi activitatea prin prestarea serviciilor cetățenilor, respectiv, valoarea prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei nu poate fi considerat exagerată.

La 16 iunie 2015, Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lazavoscaia Tatiana, la fel, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu remiterea pricinii la rejudecare. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Susține că intimatul Sîrcu Constantin în cererea de apel suplimentară a menţionat că a prezentat în prima instanţă lista concretă a materialelor de construcţie, costul cărora constituie 40 960 lei, precum şi confirmarea eliberată de către SRL „Baracuda-Grup” care atestă că numai pentru procurarea sării necesare a plătit 4 610 lei, pentru construcţia salinei a plătit 18 000 lei, pentru procurarea scaunelor 3 000 lei, însă consideră că înscrisurile prezentate de intimat nu au fost confirmate în modul corespunzător şi respectiv nu pot fi puse la baza emiterii unei hotărîri de încasare a prejudiciului material.

La fel, indică că procesul de ardere a incendiului menționat a fost condiționat de utilizarea necorespunzătoare a unui mijloc electric de încălzire, folosit de către arendașul încăperii, cu supraîncărcarea rețelei electrice și formarea rezistenței mari de trecere, atît în priza de alimentare în încăperea salinei, cît și în doza de distribuire din încăperea depozitului de birotică, cu supraîncălzirea conductorilor electrici din aluminiu și incendierea materialului polimetric al straturilor izolatoare a cablurilor.

Menționează că la stabilirea cuantumului prejudiciului material cauzat, ținând cont de argumentele expuse de ambele părți și de concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.776 din 14 aprilie 2011, instanța de apel, deşi, a concluzionat precum că producere incendiului și cauzarea prejudiciului material a avut loc din vina ambilor părți din litigiu, însă, nu s-a expus nici într-un mod asupra motivelor cererii de apel declarată de Paladi Gheorghe. În aceste condiţii, remarcă că motivul pentru care a depus recursul împotriva deciziei instanţei de apel, este faptul că instanţa de apel nu s-a expus asupra apelului declarat de el. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii şi decizie instanţei de apel din 19 martie 2015 a fost expediată în adresa recurenţilor la 15 aprilie 2015, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 183). Astfel, instanţa de recurs constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile la 15 iunie 2015 şi respectiv la 16 iunie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând prezenta acţiunea în instanţa de judecată Sîrcu Constantin a solicitat încasarea din contul SRL „Maria-Ina” în beneficiul său a sumei de 40 000 lei cu titlu de prejudiciul material, sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciului moral, cât și compensarea cheltuielilor de judecată. Fiind investită cu judecarea apelului declarat de Sîrcu Constantin, instanţa de apel, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect a ajuns la concluzia legalităţii hotărârii primei instanţe, prin care acţiunea a fost admisă parţial.

În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că prin contractul de locaţiune încheiat pe perioada 20 iulie 2010-20 iulie 2011, SRL „Maria-Ina” i-a transmis în locaţiune lui Sîrcu Constantin, încăperea cu suprafaţa de 11 m.p., cu sediul în or. Străşeni, str. M. Eminescu 31/a, fără a fi concretizat izvorul şi obligaţiile de asigurare cu căldură (f.d.10). Potrivit raportului Comisarului CPR Străşeni din 04 februarie 2011 şi a procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 04 februarie 2011, pe adresa or. Străşeni, str. M. Eminescu 31/a s-a produs un incendiu (f.d.56-58). Iar în urma producerii incendiului nominalizat în centrul comercial, a fost distrusă salina, ce aparţinea lui Sîrcu Constantin, astfel ultimul insistînd că i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 40960 lei (f.d.5-9, 54-62).

Conform art. 875 Cod civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. În conformitate cu prevederile art.898 alin.(1) Cod civil, locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Iar potrivit art. 982 alin.(1) şi (2) Cod civil, locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.

În cazul în care bunul închiriat este un imobil, locatarul nu răspunde de prejudiciul cauzat prin incendiu dacă nu se va demonstra că el se datorează faptei locatarului sau a persoanelor cărora acesta le-a permis folosinţa sau accesul la imobil. Reieşind din prevederile normelor enunţate, instanţa de recurs constată că instanţa de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanţe a dat o rezolvare justă temeiurilor de fapt şi de drept invocate prin acţiune şi probate pe parcursul examinării cauzei. În acest context, instanţa de recurs reţine Raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr.776 din 14 aprilie 2011 (f.d.5-9), din conţinutul căruia rezultă că incendiul, care s-a produs la data de 04 februarie 2011 în subsolul centrului comercial al SRL „Maria-Ina”, situat pe adresa or.

Străşeni, str. M. Eminescu 31 se caracterizează prin prezenţa unui focar amplasat în interiorului depozitului de birotică pe peretele lateral, între uşa de întrare în încăperea dată şi uşa dintre încăperile depozitului de birotică cu depozitul magazinului alimentar, la doza de distribuire a reţelei electrice. Procesul de ardere a incendiului nominalizat a fost condiţionat de utilizarea necorespunzătoare a unui mijloc electric de încălzire, de putere mare de către arendaşul încăperii, cu supraîncărcarea reţelei electrice şi formarea rezistenţei mari de trecere, cît în priza de alimentare din încăperea salinei, atît şi în doza de distribuire din încăperea depozitului de birotică, cu supraîncălzirea conductorilor electrici din aluminiu şi incendierea materialului polimeric al straturilor izolatoare a cablurilor.

La acest segment, prezintă relevanţă prevederile art.1398 alin.(1) Cod civil, care indică că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. În sensul normei enunţate, este de înţeles că temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil, care constituie o totalitate de elemente esenţiale formulate de legiuitor ca necesare şi suficiente pentru angajarea răspunderii delictuale şi care include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă, prejudiciu şi vinovăţia, iar lipsa unei condiţii, potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa unor condiţii.

Iar în sensul art. 1417 alin.(2) Cod civil, dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate. Raportând la caz prevederile enunţate în coroborare cu materialul probator administrat, instanţa de recurs consideră drept corectă reţinerea instanţelor de judecată cu referire la faptul că producerea incendiului şi cauzarea prejudiciului material a avut loc din vina ambelor părţi din litigiu, iar în aceste condiţii, se constată a fi întemeiată şi concluzia instanţelor de judecată cu privire la încasarea parţială a prejudiciului material din contul SRL „Maria-Ina” în beneficiul lui Sîrcu Constantin în mărime de 12000 lei.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentului Sîrcu Constantin cu privire la faptul că instanţele de judecată au denaturat cadrul legal în privinţa calculării cuantumului prejudiciului material, susţinând că suma acordată este extrem de mică în raport de sume acordate de intimat altor pătimaşi, deoarece la stabilirea cuantumului prejudiciului material instanţele de judecată au reieşit din apreciere justă şi pertinentă a complexului material probator, au dat o evaluare adecvată prejudiciului material compensator, având în vedere, în principal, vinovăţia ambelor părţi în comiterea incendiului în rezultatul căruia a survenit distrugerea salinei.

La fel temeinic a fost respinsă şi pretenţia lui Sîrcu Constantin cu privire la recuperarea prejudiciului moral pe motiv că acest capăt de cerere este neîntemeiat, or, art. 1422 alin. (1) Cod civil, prevede că în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Din sensul normei citate rezultă că prejudiciul moral se compensează numai în cazul provocării acestuia prin fapte ce atentează şi lezează drepturile personale nepatrimoniale, adică prejudiciul este moral numai dacă este urmare a încălcării unor valori de aceeaşi natură.

La caz, însă, Sîrcu Constantin pretinde că i-a fost lezat un drept patrimonial, iar compensarea prejudiciului moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale se admite numai în cazurile prevăzute expres de lege. De altfel, instanţa de recurs, remarcă la capitolul dat şi prevederile art. 1423 alin. (1) şi (2) din acelaşi Cod, care statuează că mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Criteriul echităţii presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă şi nicidecum exagerată a prejudiciului cauzat. În acest context, instanţa de recurs consideră că însăşi soluţionarea litigiului în favoarea lui Sîrcu Constantin şi recuperarea în beneficiul acestuia chiar şi parţial a prejudiciului material cauzat pentru distrugerea salinei, constituie prin sine o satisfacţie morală echitabilă şi suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de către recurent la cazul litigiului.

Sub acest aspect, sunt apreciate critic şi alte susţineri a recurentului Sîrcu Constantin invocate în recurs, deoarece acestea nu denotă la caz încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural de către instanţele ierarhic inferioare. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că şi recursul declarat de către Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lazavoscaia Tatiana urmează a fi respins, or acesta a fost depus de o persoană care nu este în drept să declare recurs. Articolul 430 CPC prevede că sunt în drept să declare recurs: a) părţile şi alţi participanţi la proces; b) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Din conţinutul normelor enunţate se deduce că legea procesual civilă a stabilit expres subiecţii titulari ai dreptului de a depune recursul împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de apel. Potrivit art. 55 CPC, se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, petiţionarii, persoanele care, în conformitate cu art. 7 alin. (2), art. 73 şi 74, sînt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele interesate în pricinile cu procedură specială.

Potrivit art. 59 alin. (1) CPC, parte în proces (reclamant sau pîrît) poate fi orice persoană fizică sau juridică prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios. Distinct de prevederile legale enunţate, la caz se constată că Paladi Gheorghe care a contestat decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2015, nu este parte în proces, nu se include în categoria altor participanţi la proces şi nici nu deţine calitatea de martor, expert, specialist, interpret sau reprezentant.

Or, cum rezultă din actele cauzei participanţii la proces în pricina dată sunt Sîrcu Constantin şi SRL „Marina-Ina”, ultima avînd calitate de pîrît, pe cînd cererea de recurs împotriva deciziei instanţei de recurs din 19 martie 2015, a fost depusă şi semnată de către avocatul Lozovscaia Tatiana în numele lui Paladi Gheorghe ca persoana fizică, fără a ţine cont în acest sens de prevederile art. 75 alin. (2) CPC, care indică că procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari.

În consecinţă însă, nici la materialele dosarului şi nici la recurs nu au fost anexate probe ce ar confirma împuternicirile acordate Tatianei Lozovscaia de către SRL „Marina-Ina”, care este parte în proces, pentru a contesta decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2015. Mai mult că însuşi recurentul, Paladi Gheorghe, indică în cererea de recurs că prejudiciul material a fost încasat în beneficiul lui Sîrcu Constantin din contul SRL „Maria-Ina”, aspect ce în plus atestă că Paladi Gheorghe nu era subiect al raportului material litigios, iar fiind directorul SRL „Maria-Ina” urma să conformeze indicaţiilor legale, care reglementează aspecte ce ţin de reprezentarea în instanţă de judecată.

De altfel, la acest capitol, cu titlu de consecinţă, se va menţiona şi faptul că deşi, Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lozovscaia Tatiana, a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2015, apelul acestuia a fost restituit, la fel, pe motivul că a fost depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.

Este de remarcat că încheierea dată nu a fost contestată cu recurs de către Paladi Gheorghe, ultimul, reprezentat de avocatul său Lozovscaia Tatiana, contestând doar decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Sîrcu Constantin şi menţinută hotărîrea judecătoriei Străşeni din 26 decembrie 2013. Prin urmare, rezultă că apelul lui Paldi Gheorghe nu a fost examinat, respectiv ultimul nu este în drept să declare recurs nici împotriva deciziei instanţei de apel, prin care hotărârea primei instanţe a fost menţinută, or art. 429 alin. (4) CPC, direct statuează că nu pot fi atacate cu recurs hotărârile în a căror privinţă persoanele indicate la art.430 nu au folosit calea de apel, din moment ce legea prevede această cale de atac.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că şi recursul declarate de către Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lozovscaia Tatiana, urmează a fi respins, pe motiv că este înaintate de persoană, care nu este în drept să-l declare. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată, iar temeiurile invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către Sîrcu Constantin şi Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lazavoscaia Tatiana şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se resping recursurile declarate de către Sîrcu Constantin şi Paladi Gheorghe, reprezentat de avocatul Lazavoscaia Tatiana. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Străşeni din 26 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sîrcu Constantin împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Maria-Ina” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva