2ra-2919/15 — Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuratură, instanţelor judecătoreşti

Dosarul nr. 2ra-2919/15 prima instanţă: V. Hadîrcă instanţa de apel: N. Craiu, A. Nogai, A. Doga DECIZIE 09 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Petru Moraru examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei, a recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei şi a recursului declarat de Corsacova Zoia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Corsacova Zoia împotriva Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Fiodor Moscoglo, Iurie Fiodor privind repararea prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Corsacova Zoia, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 28 noiembrie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre, precum şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, prin care cererea formulată de Corsacova Zoia privind corectarea greşelii strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La 02 iulie 2014, Corsacova Zoia a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Fiodor Moscoglo, Iurie Fiodor privind repararea prejudiciului. În motivarea cererii, a indicat reclamanta că, la 05 aprilie 2012, de către agentul constatator al Comisariatului de Poliţie Rîşcani, mun. Chişinău, Fiodor Moscoglo, a întocmit în privinţa sa un proces-verbal cu privire la contravenţie.

La aceeaşi dată, Fiodor Moscoglo a emis decizie pe cauza contravenţională intentată în privinţa reclamantei şi i-a aplicat amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale, adică 1000 de lei. La 20 aprilie 2012, Corsacova Zoia a contestat decizia şi procesul-verbal din 05 aprilie 2012, solicitînd anularea actelor şi încetarea procesului contravenţional. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 03 septembrie 2012, contestaţia a fost admisă integral şi s-a dispus anularea deciziei pe cauza 1 contravenţională intentată la 05 aprilie 2012, cu încetarea cauzei contravenţionale. Susţine reclamanta că a fost învinuită de comiterea unei contravenţii pe care nu a săvârşit-o, iar încălcările evidenţiate îi lezează drepturile şi libertăţile prevăzute de art. 6 din CEDO.

De asemenea, susţine reclamanta că, în urma evenimentelor descrise, i-au fost cauzate daune morale. În cadrul judecării pricinii în fond, reclamanta a depus cerere de concretizare a pretenţiilor. Cere Corsacova Zoia, încasarea de la bugetul de stat a prejudiciului material în sumă de 2500 de lei, a prejudiciului moral în sumă de 50000 de lei şi a cheltuielilor de judecată suportate. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, apelul declarat de Corsacova Zoia a fost admis, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani. mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care, cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial.

S-a încasat din contul bugetului de stat, în folosul lui Corsacova Zoia, 2500 de lei prejudiciul material şi 500 de lei prejudiciul moral. La 19 iunie 2015, Corsacova Zoia a formulat cerere privind explicarea şi corectarea greşelilor strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015. La 25 iunie 2015, Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, solicitînd admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului, a invocat recurentul că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material.

Instanţa a interpretat în mod eronat lega. La 03 august 2015, Inspectoratul General al Poliţiei a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, solicitînd admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă integral. În motivarea recursului, a invocat recurentul că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural. Instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat lega, precum şi a apreciat arbitrar probele. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, cererea privind corectarea greşelilor strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, a fost admisă parţial, iar cererea privind explicarea deciziei instanţei de apel a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 02 noiembrie 2015, Corsacova Zoia a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii şi remiterea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă. (f.d. 78 vol. II) În motivarea recursului, a invocat recurenta că, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural. 2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile declarate de Corsacova Zoia şi Inspectoratul General al Poliţiei neîntemeiate şi care urmează a fi respinse.

Cît priveşte recursul declarat de Ministerul Justiţiei, Colegiul îl consideră parţial întemeiat şi care urmează a fi admis şi casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, în partea încasării prejudiciului material şi moral din contul bugetului de stat, şi pronunţată în această parte o nouă hotărîre. În conformitate cu art. 427 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Potrivit prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că încheierea Curţii de Apel Cişinău a fost pronunţată la 22 septembrie 2015, iar recursul a fost declarat de Corsacova Zoia, la 02 noiembrie 2015 şi respectiv, Colegiul constată că recursul a fost declarat în termen. La 24 noiembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Ministerului Justiţiei, Inspectoratului General al Poliţiei şi Fiodor Moscoglo, copia recursului declarat de Corsacova Zoia. (f.d. 79 vol.II) Pînă la data stabilită pentru examinarea recursului, 09 decembrie 2015, intimaţii nu şi-au realizat dreptul de a depune referinţă.

Astfel, aşa cum s-a constatat supra, la 19 iunie 2015, Corsacova Zoia a formulat cerere privind explicarea şi corectarea greşelilor strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015. (f.d. 2-5 vol.II) În temeiul art. 249 alin. (2) şi art. 251 alin. (3) Cod de procedură civilă, şedinţa pentru examinarea cererii a fost stabilită pentru data de 22 septembrie 2015, Corsacova Zoia, fiind legal citată. (f.d. 37, 41 vol.II) Potrivit art. 102 alin. (4) Cod de procedură civilă, citaţia se înmînează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării. În pricinile urgente, acest termen poate fi mai scurt, la discreţia instanţei. Reieşind din avizul de recepţie, citaţia a fost recepţionată la 17 septembrie 2015, cu 5 zile înainte de data stabilită pentru examinarea cererii formulată de recurentă.

În context, colegiul constată că, instanţa de judecată s-a încadrat în termenul legal, stabilit pentru înmînarea citaţiei, dreptul recurentei, în acest sens, fiind respectat. La 18 septembrie 2015, Corsacova Zoia a depus cerere de amînare a şedinţei, indicînd că, din motive obiective, nu poate participa la şedinţa din 22 septembrie 2015. (f.d. 43 vol.II) Considerînd că recurenta nu a prezentat dovezi în confirmarea motivelor ce fac imposibilă prezenţa acesteia în şedinţa de judecată, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de amînare.

Prin recursul declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, recurenta invocă precum că, instanţa nu i-a comunicat motivele respingerii, încheierea nefiindu-i adusă la cunoştinţă, fapt însă care, nu-şi găseşte confirmare, or, motivele respingerii cererii de amînare a şedinţei au fost expuse în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, indubitabil comunicată 3 recurentei, or, reiterează Colegiul că, anume acest act judecătoresc este contestat cu recurs de către Corsacova Zoia. Complementar, Colegiul menţionează că, potrivit art. 61 Cod de procedură civilă, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

În caz de înaintare cu rea-credinţă a unor cereri vădit neîntemeiate de contestare a unui înscris sau a semnăturii de pe înscris, de formulare a unei cereri de amînare a procesului sau de strămutare a pricinii, de obţinere de către reclamantul căruia i s-a respins acţiunea a unor măsuri de asigurare prin care pîrîtul a fost păgubit, dacă prin aceste acţiuni s-a cauzat amînarea (suspendarea) judecării pricinii sau tergiversarea executării actului judiciar, partea vinovată poate fi obligată de instanţă, la cererea părţii interesate, la plata unei despăgubiri. Respectiv, partea, în cazul în care, din varii motive, este în imposibilitate de a se prezenta în şedinţa de judecată, este în drept să depună cerere de amînare a şedinţei, însă, cu condiţia prezentării dovezilor în acest sens.

Colegiul precizează că, admiterea unei cereri neîntemeiate de amînare a judecării pricinii va duce la tergiversarea procesul de judecată şi în consecinţă, la încălcarea sarcinilor procedurii civile. Or, potrivit art. 4 Cod de procedură civilă, sarcinile procedurii civile constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi asociaţiilor lor, ale autorităţilor publice şi ale altor persoane care sînt subiecte ale raporturilor juridice civile, familiale, de muncă şi ale altor raporturi juridice, precum şi în apărarea intereselor statului şi ale societăţii, în consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, în prevenirea cazurilor de încălcare a legii.

Cît priveşte pretenţiile recurentei vis – a – vis de examinarea cererii din 04 aprilie 2015 cu privire la observaţiile la procesul-verbal al şedinţei de judecată (f.d. 238 vol.I), Colegiul menţionează că acestea nu fac obiectul cererii privind explicarea şi corectarea greşelilor strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, asupra căreia Curtea de Apel Chişinău s-a expus prin încheierea din 22 septembrie 2015. În această situaţie, instanţa de recurs nu poate accepta argumentele recurentei. Totodată, recurenta invocă precum că, în încheierea instanţei de judecată din 22 septembrie 2015, lipsesc date despre participarea lui Fiodor Moscoglo şi Iurie Fiodor în cadru procesului, precum şi date privind citarea lor.

De asemenea, susţine că prin scrisoarea de însoţire a încheierii nominalizare (f.d. 50 vol.II), nu reiese că actul a fost expediat în adresa sus-numiţilor. Menţionează colegiul că, potrivit art. 75 alin. (1) Cod de procedură civilă, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.

Potrivit art. 80 Cod de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluţionarea litigiului, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de 4 a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Prin urmare, în temeiul normelor precitate, recurenta nu a prezentat vreo dovadă că ar reprezenta interesele lui Fiodor Moscoglo şi Iurie Fiodor şi ar avea împuternicirile respective, or, în cazul în care, aceştia au obiecţii în sensul indicat de Corsacova Zoia, urmează să le înainteze în limitele stabilite de norma procedural civilă. Cu referire la pretenţii recurentei privind împuternicirile reprezentantului Ministerului Justiţiei, în contextul prevederilor art. IV alin. (2) lit. b) la Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 96 din 03.05.2012, Colegiul menţionează următoarele.

Potrivit articolului la care se referă recurenta, Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va crea în cadrul Ministerului Justiţiei o subdiviziune care va asigura reprezentarea statului în cauzele privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, precum şi în cauzele privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Respectiva normă, însă, nu este o condiţie de valabilitate a actului de reprezentare Ministerului Justiţiei în instanţele de judecată, or, forma în care urmează a fi reprezentată persoana juridică este expres prevăzută la art. 75 alin. (2) şi 80 Cod de procedură civilă.

Cu referire la pretenţiile recurentei precum că instanţa de judecată nu a corectat toate greşelile pe care le-a indicat precum şi a respins cererea de explicare a hotărîrii, Colegiul menţionează că, acestea sunt neîntemeiate, solicitările recurentei depăşind limitele prevăzute de art. 249 alin. (1) şi 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, or, acestea stabilesc expres întinderea lor, astfel, instanţa apreciind corect aplicabilitatea normelor indicate şi corect a emis încheierea din 22 septembrie 2015. În acest sens, potrivit art. 249 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.

Consecvent, potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii. Contrar, Colegiul sesizează că pretenţiile expuse de Corsacova Zoia în cererea din 19 iunie 2015, privind explicarea şi corectarea greşelilor strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, de fapt, s-ar referi mai mult la argumentele unui recurs şi prin urmare, Curtea de Apel Chişinău nu are competenţa necesară, mai mult 5 că, astfel de pretenţii nu pot face obiectul cererii de corectare a greşelilor sau de explicare a hotărîrii.

Cu referire la celelalte argumente ale cererii de recurs, Colegiul menţionează că, acestea nu se încadrează în temeiurile prevăzute limitativ în art. 432 Cod de procedură civilă. Dezacordul recurentei cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a ţine cont de norma indicată, face ca acestea să fie respinse de către instanţa de recurs, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, Colegiul precizează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că, potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991). Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Avînd în vedere cele expuse, Colegiul consideră că, recursul declarat de Corsacova Zoia este neîntemeiat şi urmează a fi respins.

Cu referire la recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi la recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei, Colegiul menţionează următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs; precum şi să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că hotărîrea Curţii de Apel recurată a fost pronunţată la 17 martie 2015. Date despre expedierea deciziei în adresa părţilor şi dovezile de recepţie, la dosar nu sunt. Ministerul Justiţiei a depus cerere de recurs la 25 iunie 2015. Avînd în vedere că, potrivit fişei de corespondenţă, decizia instanţei de apel a fost recepţionată de minister, la 13 mai 2015, Colegiul constată că recursul a fost declarat în termen. Inspectoratul General al Poliţiei a depus cerere de recurs la 03 august 2015. Avînd în vedere că, potrivit scrisorii de însoţire a copiei deciziei instanţei de apel, actul judecătoresc a fost recepţionat la 16 iunie 2015, Colegiul constată că recursul a fost declarat în termen.

6 Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 02 noiembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatei, Corsacova Zoia, copia recursului declarat de Ministerul Justiţiei şi copia recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei. (f.d. 69 vol.II) La 20 noiembrie 2015, Corsacova Zoia a depus referinţă la recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei, solicitînd respingerea acestora ca inadmisibile.

Din materialele dosarului se constată că, la 05 aprilie 2012, de către agentul constatator al Comisariatului de Poliţie Rîşcani, mun. Chişinău, Fiodor Moscoglo, în privinţa cet. Corsacova Zoia a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenţie. Tot la 05 aprilie 2012, Fiodor Moscoglo a emis decizie pe cauza contravenţională intentată în privinţa cet. Corsacova Zoia şi i-a aplicat amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale, adică 1000 lei. La 20 aprilie 2012, Corsacova Zoia a contestat decizia şi procesul-verbal, emise de Fiodor Moscoglo, solicitînd anularea actelor şi încetarea procesului contravenţional. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 03 septembrie 2012, contestaţia a fost admisă integral şi s-a dispus anularea deciziei pe cauza contravenţională intentată la 05 aprilie 2012, cu încetarea cauzei contravenţionale.

La 02 iulie 2014, Corsacova Zoia a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Fiodor Moscoglo şi Iurie Fiodor, cu solicitările sus-indicate. Instanţele ierarhic inferioare au emis hotărîrile respective. Conform art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

În temeiul normei precitate, Colegiul a examinat recursul declarat de Ministerului Justiţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei şi a apreciat decizia instanţei de apel legală şi întemeiată în partea încasării în beneficiul intimatei, Corsacova Zoia, a prejudiciului material în sumă de 2500 de lei şi prejudiciului moral în sumă de 500 de lei, şi ilegală, şi neîntemeiată în partea în care a dispus încasarea sumelor din contul bugetului de stat.

Astfel, în temeiul art. 2 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, prin acţiuni ilicite se subînţeleg acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni).

7 În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) al legii precitate, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată. Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti. În contextul expus, Colegiul precizează că, prejudiciul urmează a fi reparat indiferent dacă acţiunile organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative sunt licite sau ilicite.

Mai mult, instanţa de recurs aminteşte că, actele emise de agentul constatator, au fost contestate de către Corsacova Zoia în instanţa de judecată, la 03 septembrie 2012, fiind anulate prin hotărâre de judecată şi încetată cauza contravenţională.

Conform art. 6 al Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigaţii.

Totodată, Colegiul consideră necesar să aducă la cunoştinţa recurenţilor jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cauze similare, astfel, în cauza Ziliberberg vs Republica Moldova (cererea nr. 61812/00), Curtea reaminteşte că, pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca avînd un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte contravenţia aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale, apoi trebuie determinată natura contravenţiei şi, în sfîrşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei.

Toate aceste aspecte trebuie examinate, luînd în consideraţie obiectul şi scopul articolului 6 al Convenţiei, sensul termenilor articolului respectiv, precum şi, legislaţia Statelor Contractante (Garyfallou AEBE c. Greciei, hotărîre din 24 septembrie 1997, Rapoartele Hotărîrilor şi Deciziilor 1997-V, p. 1830, § 32). De asemenea, Curtea a specificat că, Părţile nu au disputat faptul că, contravenţia pentru care reclamantul a fost pedepsit nu este reglementată în domeniul dreptului intern ca fiind de natură „penală”.

Totuşi, reglementările dreptului intern al statului reclamat au o valoare relativă (Kadubec c. Slovaciei, hotărîre din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 51). Curtea reaminteşte că, pentru ca articolul 6 al Convenţiei să fie aplicat, este suficient ca contravenţia respectivă să fie de natură „penală” din punct de vedere al 8 Convenţiei, sau ar trebui ca persoanei declarate vinovată de comiterea contravenţiei să- i fi e aplicată o sancţiune care prin natura şi gradul de severitate, să se refere la sfera „penală” (Lutz c. Germaniei, hotărîre din 25 august 1987, Seria A, nr. 123, p. 23, § 55). Curtea reaminteşte că, caracterul punitiv este o măsură care deosebeşte sancţiunile penale de celelalte sancţiuni (Ozturk c. Germaniei, hotărîre din 21 februarie 1984, Seria A nr. 73, § 53). Curtea reiterează faptul că, în principiu, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care are un caracter de prevenire şi pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul a fost găsit vinovat de înfăptuirea unor acţiuni cu caracter criminal în sensul articolului 6 al Convenţiei (Lauko c. Slovaciei, hotărîre din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 58). Lipsa gravităţii pedepsei aplicată reclamantului nu pot priva o contravenţie de caracterul său inerent penal (Ozturk, menţionată mai sus, § 54). În contextul celor relevate,

Colegiul consideră că instanţa de apel just a apreciat circumstanţele cauzei şi a încadrat prezenta speţă în aria de aplicare a Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, argumentele recurenţilor, în sensul descris, fiind neîntemeiate.

Consecvent, potrivit art. 7 al legii, în cazurile menţionate la art.3, persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie: a) salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite; b) pensia sau indemnizaţia a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal şi ţinerii sub arest; c) averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobînzile aferente, obligaţiile împrumuturilor de stat şi cîştigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanţa judecătorească sau ridicată de organul de urmărire penală, precum şi averea sechestrată; d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite; e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică; f) cheltuielile pentru tratamentul ei, tratament determinat de aplicarea faţă de aceasta a unor acţiuni ilicite (a maltratării); g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă, persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le- a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Astfel, Corsacova Zoia a solicitat încasarea prejudiciului material în sumă de 2500 de lei, ce constituie plata pentru asistenţa juridică efectuată pentru contestarea în instanţa de judecată a procesului-verbal cu privire la contravenţie şi a deciziei pe cauza contravenţională intentată, emisă la 05 aprilie 2012, de agentul constatator al Comisariatului de Poliţie Rîşcani.

(f.d. 11, 16 vol.I) 9 Colegiul este de opinia că, instanţa de apel corect a considerat necesar să încaseze suma indicată şi temei de micşorare a acesteia sau de refuz de a-i fi reparat prejudiciul material în mărimea indicată, nu găseşte, argumentele recurenţilor fiind calificate de instanţa de recurs drept opinii subiective, expuse fără vreo justificare, or instanţa de apel, a considerat întemeiată suma solicitată, avînd drept bază probantă, bonurile de plată anexate la materialele dosarului. (f.d. 11, 16 vol.I) Cu referire la compensarea prejudiciului moral, Colegiul menţionează că, în conformitate cu art. 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.

Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.

În aceeaşi ordine de idei, conform art. 1422 Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. Potrivit art. 1423 Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Mai mult, Colegiul consideră necesar să precizeze că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (Former King of Greece and Others v. Greece (GC) (satisfacţie echitabilă), nr. 25701/94, § 72), „în cazul în care o hotărâre judecătorească prin care a fost constată o încălcare a unui drept impune statului reclamat o obligaţiune legală de a repara consecinţele acestei încălcări într-o asemenea măsură încât să permită restabilirea pe cât e posibil a situaţiei existente înainte de încălcare”.

În contextul normelor expuse, Colegiul apreciază mărimea prejudiciului moral 10 stabilit de instanţa de apel proporţional suferinţelor psihice suferite, precum şi a disconfortului provocat de necesitatea apărării drepturilor sale în faţa instanţelor naţionale. Cu referire la argumentul Ministerului Justiţiei privind încasarea prejudiciului material şi moral din contul organului care a aplicat amenda contravenţională, Colegiul menţionează următoarele. Potrivit art. 13 alin. (1) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, repararea prejudiciului specificat la art.7 lit.a), c)-g) şi în capitolul III, se efectuează din contul bugetului de stat, iar în cazul cînd prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire penală întreţinut din bugetul local - din contul acestui buget.

Prejudiciul material şi moral cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor contravenţionale de către alte organe decît instanţa de judecată se repară de către aceste organe. Avînd în vedere că, amenda contravenţională a fost aplicată de agentul constatator al Comisariatului de Poliţie Rîşcani, mun. Chişinău, Fiodor Moscoglo, în temeiul art. 13 alin. (1) al Legii nominalizate supra, Colegiul consideră că prejudiciul material şi moral cauzat intimatei, Corsacova Zoia, urmează a fi reparat de Inspectoratul General al Poliţiei.

Astfel, avînd în vedere circumstanţele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia potrivit căreia încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, prin care cererea formulată de Corsacova Zoia privind corectarea greşelii strecurate în decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 este legală şi întemeiată, motiv pentru care recursul declarat de Corsacova Zoia urmează a fi respins şi menţinută încheierea instanţei de apel.

Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia potrivit căreia decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 este ilegală şi neîntemeiată în partea încasării prejudiciul material şi moral din contul bugetului de stat, motiv pentru care admite recursul declarat de Ministerului Justiţiei şi casează decizia instanţei de apel în această parte, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care prejudiciul material şi moral urmează a fi reparat de către Inspectoratul General al Poliţiei. În rest recursul declarat de Ministerului Justiţiei şi recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei se resping, cu menţinerea deciziei instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) şi 445 alin. (1) lit. a) şi b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Corsacova Zoia. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Corsacova Zoia împotriva Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Fiodor Moscoglo, Iurie Fiodor privind repararea prejudiciului. Se respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei. 11 Se admite parţial recursul declarat de Ministerul Justiţiei.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Corsacova Zoia împotriva Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Fiodor Moscoglo, Iurie Fiodor privind repararea prejudiciului, în partea în care s-a dispus încasarea prejudiciul material şi moral din contul bugetului de stat şi în această parte se pronunţă o nouă hotărîre prin care se dispune repararea prejudiciului material şi moral de către Inspectoratul General al Poliţiei. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru 12