3ra-1489/15 — Constatarea ilegalitătii ordinelor de concediere si transfer, anularea ordinului de desemnare in calitate de director, incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca si repararea prejudiciului

prima instanţă: Vl.Brașoveanu dosarul nr. 3ra-1489/15 instanţa de apel: N.Traciuc, A.Doga, Iu.Cotruță DECIZIE 09 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, Judecător: Tatiana Vieru, Judecători: Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Petru Moraru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău prin intermediul reprezentantului – Tofan Tudor, în cauza de contencios administrativ la acţiunea înaintată de Starciuc Nicolae împotriva Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, ÎMSP ,,Spitalul clinic municipal pentru copii Valentin Ignatenco”, Consiliului municipal Chișinău și Mătrăgună Nelia privind constatarea ilegalității ordinelor de concediere și transfer, anularea ordinului de desemnare în calitate de director, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Starciuc Nicolae, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 30 decembrie 2014 și pronunțată o nouă hotărîre, de admitere a acțiunii, c o n s t a t ă: La 11 iulie 2014, reclamantul Starciuc Nicolae s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", Consiliului municipal Chișinău și Mătrăgună Nelia privind constatarea ilegalității ordinelor de concediere și transfer, anularea ordinului de desemnare în calitate de director, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, prin ordinul Departamentului Sănătăţii (autoritatea competentă la acel moment până la intervenirea modificărilor în Legea ocrotirii sănătăţii) nr. 153P din 09.12.2003, a fost numit în calitate de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", iar prin ordinul Direcţiei Sănătăţii Consiliului municipal Chișinău nr. 49P din 19 iunie 2014, a fost concediat din funcția enunțată pentru faptul că a atins vârsta de 65 ani şi este conducător al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco". 1 Afirmă că, Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal Chișinău, nu a fost în drept de a-l concedia, deoarece acest drept aparţine exclusiv fondatorului acestei instituţii.

În acest context, relevă prevederile art. 4 alin. 21 din Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411 din 28.03.1995, care statuează că, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale sînt selectaţi prin concurs organizat de Ministerul Sănătăţii şi sânt numiţi în funcţie de conducători a instituţiilor medico- sanitare publice republicane, municipal de către fondator. Susține că, fondator al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", este Consiliul municipal Chişinău, dar nu Direcţia Sănătăţii, care constituie o subdiviziune auxiliară a acestui organ colegial. Prin urmare, competenţele de angajare şi concediere a directorilor de Instituţii Medico Sanitare Publice, s-au transmis exclusiv Consiliului municipal Chișinău, adică fondatorului.

Deci, la caz se constată că actul de concediere a directorului ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", este emis de un subiect fără competenţe în acest sens. Mai mult ca atât, menţionează reclamantul că, art. 82 lit. i) Codul muncii, în baza căruia a fost concediat, a fost modificat în anul 2006 şi, anume, ca temei de încetare a raporturilor de muncă a fost introdusă sintagma ,,atingerea vârstei de 65 de ani de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat”– prevedere introdusă prin Legea nr. 8 din 09.02.06.

Însă, consideră reclamantul că, această normă nu poate fi aplicată la caz și, prin urmare, nu poate constitui drept temei pentru eliberarea dînsului din funcția deținută pe motiv că, a fost desemnat în calitate director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în anul 17.02.2003, adică în momentul în care prevederea din art.82 lit.i) din Codul muncii încă nu era modificată şi persoanele pensionate puteau activa nestingherit. În această oridine de idei, subliniază reclamantul că, conform art.6 alin. (1) din Codul civil, legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior.

De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare, iar conform art.46 alin.(1) din Legea privind actele legislative, actul legislativ produce efecte numai în timpul cât este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv. Totodată, a mai invocat reclamantul că, cererea de transfer prin care a solicitat transferarea sa din funcţia de director în cea de vice-director urmează a nu fi luată în considerație din motiv că, a fost forţat să o scrie şi să o semneze. De asemenea, invocă reclamantul, la aceeași dată cînd a fost emis ordinul de concediere în privința sa – 19.06.2014, de către şeful Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău a mai fost emis un ordin cu acelaşi număr nr.49P, prin care deja a fost transferat din funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vice-director al acestei instituţii.

Prin urmare, arată reclamantul că, şeful Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău a emis două ordine în privinţa sa care se exclud reciproc şi anume, cel de concediere şi cel de transfer în altă funcţie. 2 Astfel, reieşind din faptul că la speţă este prezent un litigiu legat de dreptul muncii, indică că, sarcina probaţiunii pe această categorie de pricini civile revine în sarcina angajatorului dar nu a salariatului, inclusiv pricina se examinează în ordine de contencios administrativ deoarece actul de concediere la speţă este administrativ, ceea ce presupune că sarcina probaţiunii revine autorităţii emitente a actului.

Solicită reclamantul Starciuc Nicolae, inclusiv prin cererea de concretizare a acţiunii, constatarea ilegalităţii ambelor ordine de concediere şi transfer nelegitim nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului Municipal Chişinău, prin care a fost concediat şi transferat nelegitim din funcţia de director al al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vice-director al acestei instituţii; anularea ordinelor enuțate; restabilirea în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" din data de 19.06.2014; încasarea din contul Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău în beneficiul său a salariului pentru absenţa forţată de la muncă în sumă de 42000 lei, a prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, precum și a tuturor cheltuielilor de judecată care se compun din taxa de stat achitată la depunerea acțiunii şi cheltuielile de judecare a pricinii în sumă de 5 000 lei; de a dispune executarea imediată a hotărârii în partea restabilirii sale în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" şi încasarea unui salariu mediu lunar, în sumă de 7000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014, acțiunea depusă de către Starciuc Nicolae a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (vol.I, f.d.209). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 a fost admis apelul declarat de către Starciuc Nicolae, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014 și pronunțată o nouă hotărîre, de admitere a acțiunii. S-a constatat ilegalitatea ordinelor de concediere şi transfer nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, prin care Starciuc Nicolae a fost concediat şi transferat din funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vicedirector al acestei instituţii.

S-au anulat ordinile de concediere şi transfer nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, prin care Starciuc Nicolae a fost concediat şi transferat din funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vicedirector al acestei instituţii. S-a anulat ordinul nr.50P din 19.06.2014, de desemnare a Nelei Mătrăgună în calitate de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco". S-a restabilit Starciuc Nicolae în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco". În partea încasării diferenţei salariale a fost admis renunţul lui Starciuc Nicolae de la acțiune şi procesul civil în această parte s-a încetat (vol.II, f.d.52-53). Nefiind de acord cu decizia enunţată, la 28 august 2015, Consiliul municipal Chișinău prin intermediul reprezentantului – Tofan Tudor, a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, decizia instanţei de apel este ilegală și neîntemeiată și care urmează a fi casată, pe motiv că nu au fost 3 constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. Astfel, susţine recurentul că, intimatul Nicolae Starciuc a fost numit în calitate de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" prin ordinul nr. 159P din 29.12.2003, emis de către Departamentul Sănătăţii, iar Codul muncii al RM a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 27.03.2003. Astfel, toate atribuţiile şi competenţele acestui departament au revenit Direcţiei sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău în temeiul autonomiei decizionale, organizaţionale, financiare şi bugetare consemnate în Legea privind descentralizarea administrativă.

În asemenea circumstanțe, consideră că, instanța de apel greşit a invocat faptul că, ordinul nr. 49P din 19.06.2014 a fost emis de către un subiect fără competențe în acest sens, or, Consiliul municipal Chișinău clar a stabilit competențele Direcției sănătății, cu atît mai mult că, la caz nu există vre-o prevedere legală care ar interzice recurentului stabilirea atribuțiilor și competenților direcțiilor subordonate. La fel, s-a invocat că, intimatul a fost numit în funcția de director în anul 2003 fără a participa la vre-un concurs, așa cum o fac alți directori ai instituțiilor medico- sanitare similare. Prin urmare, la caz persistă un caracter discriminatoriu. În concluzie, se deduce cu certitudine că, intimatul nu a fost numit în funcție de către Consiliul municipal Chișinău, iar cele relatate de instanța de apel precum că, doar CMC poate sancționa nu pot fi relevate la caz.

În rezultat, invocă că, instanța de apel s-a eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, a examinat superficial circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a apreciat toate circumstanțele și probele existențe ale cauzei, pronunțînd hotărîre ilegală și neîntemeiată de admitere a acţiunii, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul Consiliului municipal Chișinău la judecarea în mod echitabil a cauzei (vol.II, f.d.71-73). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 28 mai 2015 (vol.II, f.d.52-53) și recepționată de către recurentă la data de 29 iunie 2015 (vol.II, f.d.75), iar recursul a fost depus la 28 august 2015 (vol.II, f.d.76).

Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanţa de recurs constată că recursul depus de către Consiliul municipal Chișinău prin intermediul reprezentantului – Tofan Tudor a fost declarat în termen. Verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat legalitatea deciziei atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

4 Așa-dar, Colegiul judiciar incontestabil a stabilit că, prin ordinul Departamentului Sănătății din cadrul Primăriei mun. Chișinău nr. 153P din 09.12.2003, reclamantul – intimat Starciuc Nicolae, a fost angajat la serviciu în funcţie de conducător al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" (vol.I, f.d.9-10). La fel, s-a constatat că, prin ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, contractul individual de muncă dintre Starciuc Nicolae și ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" a fost încetat în baza art. 82 lit. i) Codul Muncii, în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor – atingerea de către conducătorul unităţii municipale a vîrstei de 65 de ani (vol.I, f.d.12).

Tot din actele cauzei mai rezultă că, la aceeași dată – 19 iunie 2014, reclamantul Starciuc Nicolae a depus o cerere în adresa Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, prin care a solicitat transferarea sa începînd cu 19 iunie 2014 din funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcția de vice-director medical al aceluiași spital (vol.I, f.d.31). Ulterior, în temeiul cererii enunțate și cu acordul său, prin ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, intimatul Starciuc Nicolae a fost transferat în funcția de vice-director medical al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" (vol.I, f.d.32). De asemenea, s-a mai constatat că, la data de 23 septembrie 2014, Starciuc Nicolae a fost angajat în funcția de vice-director medical al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" pe o durată determinată de un an.

Această circumstanță se confirmă prin copia contractului individual de muncă nr. 94 din 23 septembrie 2014, anexat la dosar (vol.I, f.d.164-165).

Totodată, s-a mai constatat că, Starciuc Nicolae a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", Consiliului municipal Chișinău și Mătrăgună Nelia, solicitînd în urma concretizării acțiunii: constatarea ilegalităţii ambelor ordine de concediere şi transfer nelegitim nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului Municipal Chişinău, prin care a fost concediat şi transferat nelegitim din funcţia de director al al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", în funcţia de vicedirector al acestei instituţii; anularea ordinelor enuțate; restabilirea în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" din data de 19.06.2014; încasarea din contul Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău în beneficiul său a salariului pentru absenţa forţată de la muncă, în sumă de 42000 lei, a prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, precum și a tuturor cheltuielilor de judecată care se compun din taxa de stat achitată la depunerea acțiunii şi cheltuielile de judecare a pricinii în sumă de 5 000 lei; de a dispune executarea imediată a hotărârii în partea restabilirii sale în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" şi încasarea unui salariu mediu lunar în sumă de 7000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014, acțiunea depusă de către Starciuc Nicolae a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (vol.I, f.d.209). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 a fost admis apelul declarat de către Starciuc Nicolae, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014 și pronunțată o nouă hotărîre, de admitere a 5 acțiunii. S-a constatat ilegalitatea ordinelor de concediere şi transfer nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, prin care Starciuc Nicolae a fost concediat şi transferat din funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vicedirector al acestei instituţii.

S-au anulat ordinile de concediere şi transfer nr.49P din 19.06.2014, emise de Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, prin care Starciuc Nicolae a fost concediat şi transferat din funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în funcţia de vicedirector al acestei instituţii. S-a anulat ordinul nr.50P din 19.06.2014 de desemnare a Nelei Mătrăgună în calitate de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco". S-a restabilit Starciuc Nicolae în funcţia de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco". În partea încasării diferenţei salariale a fost admis renunţul lui Starciuc Nicolae de la acțiune şi procesul civil în această parte s-a încetat (vol.II, f.d.52-53).

Instanţa de recurs constată, că deşi la soluţionarea pricinii au fost stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanţei de apel cu privire la netemeinicia hotărîrii primei instanţe sunt incorecte, rezultate din aplicarea greşită şi interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, precum şi aprecierea incorectă a probelor prezentate, pe cînd prima instanţă, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil speţei, corect a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii și respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră oportun de a reitera în prezenta speță prevederile art. 5 lit. a) Codul muncii, care statuează că, unul din pricipiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea, principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova, este libertatea muncii, incluzînd dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, dreptul dispunerii de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 6 Codul muncii, libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova.

Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într- un anumit loc de muncă sau întro anumită profesie, oricare ar fi acestea. În acelaşi timp, normele evocate nu pot fi absolute şi nelimitate. Legislaţia muncii condiţionează încadrarea în cîmpul muncii de întrunirea anumitor condiţii, la fel, stabileşte situaţiile de încetare a raporturilor de muncă. Astfel, prevederile art. 81 din Codul muncii, definesc temeiurile de încetare a contractului individual de muncă. Potrivit acestor temeiuri, contractul individual de muncă poate înceta în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art. 82 Codul muncii), precum şi la iniţiativa uneia dintre părţi (demisia sau concedierea).

Potrivit art. 82 lit. i) Codul muncii, contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vîrstei de 65 de 6 ani de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat. Prin urmare, exercitarea oricărei profesii solicită prezenţa anumitor capacităţi profesionale. Noile cerinţe existente pe piaţa muncii impun acordarea unei atenţii deosebite factorului uman pentru a asigura realizarea sa integrală şi la parametrii cei mai înalţi. Stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi.

Asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci cînd este determinată de specificul unei profesii, care, datorită exigenţelor sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale persoanei, nu pot fi exercitate de persoane în etate, sau atunci cînd servesc ca măsură de optimizare a utilizării forţei de muncă în anumite sectoare de activitate. Or, nota prevăzută la art. 82 Codul muncii este parte integră al acestui articol şi aplicabilă anume categoriilor de persoane care au atins vîrsta de 65 ani, şi anume, persoanele eliberate din serviciu în temeiul lit. i) pot fi angajate pe o durată determinată conform art. 55 lit. f) din Codul muncii, în orice funcţie, alta decît cea de conducător de unitate de stat, inclusiv municipală, sau de unitate cu capital majoritar de stat.

La fel, instanța de recurs reiterează și prevederile art. 68 alin.alin. (1) și (2) lit. f) Codul muncii, care reglementează că, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract şi este parte integrantă a acestuia. Modificare a contractului individual de muncă se consideră orice schimbare sau completare ce se referă la: specialitatea, profesia, calificarea, funcţia. Iar potrivit art. 74 alin. (1) Codul muncii, transferul salariatului la o altă muncă permanentă în cadrul aceleiaşi unităţi, cu modificarea contractului individual de muncă conform art.68, precum şi angajarea prin transferare la o muncă permanentă la o altă unitate ori transferarea într-o altă localitate împreună cu unitatea, se permit numai cu acordul scris al părţilor.

În speţă, prima instanță corect a constatat că aceste rigori ale legislației naționale au fost respectate, or, prin ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, Starciuc Nicolae a fost demisionat din funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco", în legătură cu atingerea vîrstei de 65 de ani de către conducătorul unităţii municipale (vol.I, f.d.12), iar prin ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, cu privire la angajarea în cîmpul muncii pe durată determinată, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. f) Codul muncii, cu acordul său (în baza cererii personale) - în baza contractului individual de muncă nr. 94 din 23 septembrie 2014, reclamantul a fost angajat în funcţia de vice-director medical al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" pe durata determinată, începînd cu 23 septembrie 2014 pînă la 23 septembrie 2015 (vol.I, f.d.164-165).

Prin urmare, este lipsită de consistență concluzia instanței de apel precum că, ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, prin care Starciuc Nicolae a fost demisionat din funcția de director al ÎMSP 7 SCM „Valentin Ignatenco", în legătură cu atingerea vîrstei de 65 de ani, este ilegal, pe motiv că, intimatul a fost desemnat în calitate de director al instituției medico- sanitare respective în anul 17.02.2003, adică în momentul în care prevederea din art. 82 lit. i) Codul muncii nu era modificată și persoanele pensionate puteau activa nestingherit.

Într-adevăr, conținutul art. 82 lit. i) Codul muncii a fost modificat în anul 2006 prin Legea nr. 8 din 09.02.2006, M083-86/02.06.06, însă această circumstanță nu poate constitui drept temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată în sensul declarat, în situația în care, după cum s-a menționat supra norma vizată nu poate fi absolută şi nelimitată, or, legislaţia muncii condiţionează încadrarea în cîmpul muncii de întrunirea anumitor condiţii, la fel, stabileşte situaţiile de încetare a raporturilor de muncă, cu atît mai mult că, legiuitorul a prevăzut că, în vederea asigurării funcţionării eficiente a unor sfere de activitate, fixarea unui prag de vîrstă este necesară pentru menţinerea persoanelor cu capacităţi profesionale adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes major pentru întreaga societate.

Impunerea unei limite de vîrstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-şi continua munca în alte segmente care au tangenţă cu profesia lor, cu atît mai mult că, prin dispoziţiile legale legiuitorul a limitat dreptul de a exercita unele profesii în legătură cu stabilirea limitei de vârstă de 65 de ani. Această limitare este justificată de natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, fiind un domeniu de interes public, reglementat prin norme ce garantează o bună desfăşurare a activităţii acestora. Ca urmare, instanţa de fond corect a constatat că contractul individual de muncă nr. 94 din 23 septembrie 2014 încheiat cu Starciuc Nicolae nu contravine legislaţie în vigoare, iar ordinul de concediere sus-indicat nu produce efecte juridice, fiind caduc, mai mult ca atît că, funcţia de vice-director medical al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" exercitată de către intimat are tangență cu profesia sa exercitată anterior demiterii.

Instanța de recurs consideră greșită și concluzia instanței de apel precum că, ordinul Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău nr. 49-P din 19 iunie 2014, prin care Starciuc Nicolae a fost demisionat din funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" și totodată transferat din funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" în cea de vice-director a fost emis cu încălcarea competenței, pe motiv că, Direcţia Sănătăţii a Consiliului municipal nu a fost în drept de a concedia salariatul, acest drept aparţinînd exclusiv fondatorului acestei instituţii, or, Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 11/7 din 03 iunie 2004 ,,Cu privire la aprobarea Regulamentului şi organigramei Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău” și pct. 6.1 din Regulamentul enunțat, denotă contrariul și, anume: conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice municipale sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către directorul Direcţiei.

Argumentele intimatului Starciuc Nicolae la faptul că cererea de transfer a fost forţat să o scrie şi să o semneze, nu pot fi reținute, or, la caz, acesta nu a prezentat careva probe confirmative întru susţinerea acuzărilor aduse. În acest sens, restabilirea intimatului Starciuc Nicolae în funcția de director al ÎMSP SCM „Valentin Ignatenco" riscă să creeze un tratament discriminatoriu, ceea ce este inadmisibil într-o societate democratică, față de persoanele care cad sub 8 incidența lui comparativ cu cei care, în condiții similare au fost desemnați de către Ministerul Sănptății prin concurs în calitate de directori ai unor instituții medico sanitare municipale.

Iar această situație ar putea să constituie o violare a art. 14 CEDO, potrivit căruia, exercitarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

La rîndul său, potrivit preambulului Directivei CoE (2000)78 din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esenţial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă şi încurajarea diversităţii la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferenţele de tratament legate de vîrstă pot fi justificate în anumite împrejurări şi necesită dispoziţii specifice care pot varia în funcţie de situaţia statelor membre; este aşadar esenţial să se facă distincţie între diferenţele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, şi discriminările care trebuie să fie interzise.

La fel, articolul 6 al respectivei Directive prevede că fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 2 alin. (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferenţiat pe motive de vîrstă nu constituie o discriminare atunci cînd este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare şi necesare.

Fără a aduce atingere articolului 2 alin. (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vîrstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestaţiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători şi la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiţia ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex. În consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentele aduse de Consiliul municipal Chișinău prin intermediul reprezentantului – Tofan Tudor şi-au găsit confirmare în cadrul examinării prezentului recurs.

Ţinînd cont de faptul că prima instanţă a constatat şi a elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea fondului cauzei, corect a aplicat legea materială, adoptînd o hotărîre legală şi întemeiată, iar instanţa de apel a adoptat o hotărîre ce reiese din aprecierea greșită a circumstanţelor cauzei, ce a dus la interpretarea şi aplicarea eronată a legii materiale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa decizia instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.

9 Cît privește cererea reprezentantului intimatului Starciuc Nicolae – avocatul Dumitru Cucu, din 08 decembrie 2015, privind examinarea cauzei în ședință publică, aceasta urmează a fi respinsă, deoarece nu se constată careva circumstanțe prevăzute de lege în acest sens, or, potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs. Aici se menționează că, la materialele dosarului există suficiente probe pentru examinarea cauzei în fond, motiv ce impune Colegiul să ajungă la concluzia de a respinge demersul respectiv.

În legătură cu cele relatate, conform art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău prin intermediul reprezentantului – Tofan Tudor. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014, în cauza de contencios administrativ la acţiunea înaintată de Starciuc Nicolae împotriva Direcției Sănătății a Consiliului municipal Chișinău, ÎMSP ,,Spitalul clinic municipal pentru copii Valentin Ignatenco”, Consiliului municipal Chișinău și Mătrăgună Nelia privind constatarea ilegalității ordinelor de concediere și transfer, anularea ordinului de desemnare în calitate de director, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru Valentina Clevadî 10