Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-932/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 decembrie 2015
Părțile
Racu Andrei vs Ministerul Finantelor
Pe scurt
Inlaturarea neajunsurilor cererii de apel in termenul acordat

2r-932/15 — Contestarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil

Dosarul nr.2r-932/15 prima instanţă: V. Hadîrcă instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Simciuc, N. Craiu DECIZIE 02 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală şi Petru Moraru examinând recursul declarat de către Racu Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Racu Andrei împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015, prin care a fost respinsă cererea lui Racu Andrei privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat şi cererea de apel i-a fost restituită, c o n s t a t ă: La 04 martie 2015, Racu Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 08 iunie 2015, a fost respinsă acţiunea depusă de către Andrei Racu, ca fiind neîntemeiată (f.d.46, 48-52). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 august 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Racu Andrei, fiindu-i acordat termen pentru prezentarea apelului motivat, pînă la 17 septembrie 2015, ora 14:30 (f.d.56-57). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015, a fost respinsă cererea lui Racu Andrei privind acordarea unui termen suplimentar 1 pentru prezentarea apelului motivat şi apelul depus de către ultimul a fost restituit (f.d. 66-68). La 22 septembrie 2015, Curtea de Apel a expediat în adresa părţilor, copia încheierii emise (f.d.70).

La 02 octombrie 2015, prin intermediul oficiului poştal, Racu Andrei a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015, solicitînd casarea acesteia cu remiterea pricinii la rejudecare într-un alt complet de judecată. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Conform art. 111 alin. (3) Codul de procedură civilă, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Prin prisma normelor de drept citate, instanţa de recurs consideră că recursul declarat la 02 octombrie 2015, este depus în termen, or, potrivit recipisei anexate la materialele pricinii rezultă că recurentul a recepţionat, copia încheierii instanţei de apel, la 22 septembrie 2015 (f.d.69).

Recurentul Racu Andrei în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel prin restituirea cererii de apel, i-a îngrădit accesul la justiţie. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2015 neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii s-a stabilit că, prin încheierea instanței de apel, a fost respinsă cererea lui Racu Andrei privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat şi apelul depus de către ultimul a fost restituit (f.d.

66-68). În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. În conformitate cu art. 368 alin (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. 2 Curtea de Apel în corespundere cu normele de drept supra citate, la 12 august 2015, a dispus să nu se de-a curs cererii de apel depuse de către Racu Andrei, acordîndu-i ultimului termen pentru prezentarea apelului motivat, pînă la 17 septembrie 2015 (f.d.56-57). Încheierea dată i-a fost comunicată lui Racu Andrei, la 12 septembrie 2015, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie anexat la materialele pricinii (f.d.

61). Prin urmare, ultimul cunoscînd cu certitudine că în cazul neîndeplinirii indicaţiilor instanţei de judecată, cererea de apel, î-i va fi restituită. Luînd în consideraţie cele expuse mai sus, instanţa de recurs reţine că Curtea de Apel întemeiat a respins cererea înaintată de către Racu Andrei, privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat şi în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, a dispus restituirea apelului. Totodată este de menţionat că Racu Andrei a depus cerere de apel nemotivată, la 07 iulie 2015 (f.d.47).

În conformitate cu art. 56 alin. (1) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.

Astfel, Racu Andrei a avut posibilitatea reală în perioada de la 07 iulie 2015 pînă la 17 septembrie 2015 să ia cunoştinţă cu materialele dosarului inclusiv şi cu hotărîrea motivată emisă de către prima instanţă și să încheie contract cu un avocat, însă nu a exercitat acest drept și nu a depus astfel de cereri instanței de apel. Contrar art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, Racu Andrei nu a prezentat probe că i s-a refuzat să ia cunoştinţă cu materialele dosarului. Așadar, Racu Andrei nu a prezentat probe justificative privind imposibilitatea îndeplinirii indicațiilor instanței de apel în termenul acordat, iar perioada de 2 luni de la data depunerii apelului nemotivat pînă la termenul acordat de instanţă pentru prezentarea motivelor de fapt şi de drept al apelului este suficient pentru angajarea unui avocat şi întocmirea cererii de apel motivată.

3 Curtea de Apel Chișinău just a respins cererea lui Racu Andrei înaintată în ședința instanței de apel din 17 septembrie 2015 privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Contrar acestor prevederi legale, Rusu Petru nu a dat dovadă de diligenţă, nu a manifestat interes de soarta dosarului şi în termenul acordat nu a prezentat apelul motivat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă, a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008 ). În conformitate cu art. 10 alin. (1), (2) și (3) Codul de procedură civilă, sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). 4 Dat fiind că Racu Andrei în termenul acordat nu a îndeplinit indicaţiile din încheierea judecătorească de a nu da curs cererii de apel şi nu a prezentat cererea de apel motivată în termenul acordat, Curtea de Apel Chişinău legal a restituit cererea de apel. Astfel, având în vedere că instanţa de apel corect a restituit lui Racu Andrei cererea de apel, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat şi necesită să fie respins cu menţinerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Racu Andrei. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Racu Andrei împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală Petru Moraru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.