2ra-2924/15 — Recunoaşterea ilegalităţii eliberării din funcţie, încasarea salariului respant, salariul mediu pentru perioada absenţei forţate de la serviciu, compensaţiile în locul restabilirii la muncă şi repararea prejudiciului moral

Dosarul nr.2ra-2924/15 Instanţa de fond: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău– C. Vîrlan Instanţa de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lehaim” în pricina civilă la acţiunea depusă de Bivol Vera împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Lehaim” privind recunoașterea ilegalității eliberării din funcţie, încasarea salariului restant, salariului mediu pentru perioada absenței forțate de la serviciu, compensației în locul restabilirii la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din data de 28 mai 2015, prin care s-a respins cererea de apel, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 03 martie 2015, prin care s-a admis acţiunea, CONSTATĂ: La data de 20 noiembrie 2013 reclamanta Bivol Vera s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către SRL „Lehaim” privind recunoaşterea ilegalității eliberării din funcție, încasarea restanţei la salariu pentru perioada lucrată în mărime de 2660 lei, salariului pentru absenţa forţată de la serviciu în mărime de 2800 lei, compensației în locul restabilirii la muncă în mărime de 3 salarii medii lunare în mărime de 8400 lei, repararea prejudiciului moral în mărime de 2800 lei, încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 2000 lei ( f.d. 1-3). În motivarea acţiunii reclamanta a invocat, că la data de 02 septembrie 2013 a fost angajată în calitate de administrator de magazin în baza contractului individual de muncă nr. 2-9 din 02 septembrie 2013, încheiat cu SRL „Lehaim”.

La momentul negocierii condițiilor de muncă şi de salarizare s-a stabilit un salariu lunar de 2800 lei. În calitate de administrator de magazin a activat pînă la data de 27 septembrie 2013, cînd din motive necunoscute, prin ordinul nr. 27-9 din 27 septembrie 2013 a fost eliberată din funcţia deţinută, în baza art. 85 al. 1 Codul Muncii (demisia din propria inițiativa), deşi ea nu a scris o cerere de demisie, fapt constatat şi de Inspectoratul de Stat al Muncii. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 03 martie 2015 acţiunea a fost admisă, s-a recunoscut ilegală eliberarea reclamantei din funcţia de administrator de magazin, s-a încasat din contul pîrîtului în beneficiul reclamantei restanţa la salariu în sumă de 2660 lei, compensaţia în locul restabilirii în funcţie 8400 lei, salariul pentru absenţa forţată de la serviciu în mărime de 2800 lei, prejudiciul moral în mărime de 2800 lei cu efectuarea de către contabilitate a reținerilor obligatorii conform legislației în vigoare ( f.d. 88).6 Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, SRL „Lehaim” a depus cerere de apel, solicitînd admiterea cererii de apel, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărîrii cu încetarea procesului dat ( f.d.

96-102). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 a fost respins apelul declarat de SRL „Lehaim”, s-a menţinut hotărîrea instanţei de fond din 03 martie 2015 ( f.d. 134). În motivarea soluţiei sale instanţa de apel, analizînd legalitatea şi temeinicia hotărîrii contestate în raport cu cadrul normativ aplicat, a concluzionat ca fiind legală hotărîrea instanţei de fond. Instanţa de apel a reţinut, că conform art. 85 Codul Muncii “salariatul are dreptul la demisie – desfacere a contractului individual de muncă, cu excepţia prevederii alin.(41), din proprie iniţiativă, anunţînd despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea”.

În conformitate cu prevederile art. 85 al. 3 Codul Muncii „după expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41), salariatul are dreptul să înceteze lucrul, iar angajatorul este obligat să efectueze achitarea deplină a drepturilor salariale ce i se cuvin salariatului şi să-i elibereze carnetul de muncă şi alte documente legate de activitatea acestuia în unitate”. Potrivit art. 85 al. 5 Codul Muncii „ dacă, după expirarea termenelor indicate în alin.(1), (2) şi (41), salariatul nu a fost de fapt eliberat din funcţie şi el îşi continuă activitatea de muncă fără să-şi reafirme în scris dorinţa de a desface contractul individual de muncă, eliberarea acestuia nu se admite”. Instanţa de apel a constatat cu certitudine, că Bivol Vera s-a aflat în raporturi de muncă cu SRL „Lehaim”.

Conform scrisorii nr. B- 1745/13 din 24 octombrie 2013, eliberată de Inspectoratul de Stat al Muncii ca urmare a controlului efectuat, s-a stabilit, că Bivol Vera conform ordinul nr.27-9 din 27 septembrie 2013 a fost concediată din funcția deţinută în baza art. 85 al.1 Codul Muncii, în lipsa cererii personale, iar că pentru perioada de activitate în cadrul SRL „Lehaim” reclamantei nu i s-a achitat salariul, contrar prevederilor art. 143 al. 1 Codul Muncii ( f.d. 5). Argumentul apelantului precum că la baza emiterii ordinului nr. 27-9 din 27 septembrie 2013 a stat cererea de eliberare din funcţie a salariatei Bivol Vera, nu a fost reţinut de către instanţa de apel, or la materialele cauzei este anexată o cerere privind eliberarea din funcţia de administrator din proprie dorință, semnată de reclamantă odată cu contractul de angajare la muncă la 02 septembrie 2013 (f.d.

38). În sensul al. 5 art. 85 Codul Muncii efectele cererii s-au consumat la 16 septembrie 2013. După 16 septembrie 2013 Bivol Vera nu şi-a reafirmat în scris dorinţa de a desface contractul individual de muncă. Prin urmare desfacerea 2 contractului individual de muncă după 16 septembrie 2013, în lipsa cererii angajatei Bivol Vera este ilegală. Pretențiile salariale ale Verei Bivol, fiind subsecvente pretenției privind ilegalitatea eliberării din funcție sunt de asemenea întemeiate. Nefiind de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015, SRL „Lehaim” a depus recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, scutirea de la plata taxei de stat, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu încetarea cauzei ( f.d.

148-256). La data de 30 noiembrie 2015, Bivol Vera a depus referinţă la cererea de recurs declarată de SRL „Lehaim”, prin care a solicitat declararea ca fiind inadmisibilă cererea de recurs ( f.d. 176-178). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 28 mai 2015, expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la data de 10 iunie 2015, confirmare privind recepționarea deciziei la materialele dosarului nu este. În circumstanțele expuse cererea de recurs, depusă la 10 august 2015, se consideră a fi depusă în termen.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către SRL „Lehaim” este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatorii şi au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează, că recursul în cauză conţine obiecţii de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Recursul exercitat conform secţiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procesual, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocare în recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432, al. 2, 3 şi 4 CPC. Potrivit prevederilor art. 432 al.1 CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele 2 şi 3 ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau 3 aplicate eronat, iar al. 4 stabilește că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la al.

3 constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 al. 2, 3 şi 4. Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de SRL „Lehaim” asemenea aspecte nu se regăsesc.

Din considerentele menţionate instanța de recurs ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Lehaim” inadmisibil. Conform celor expuse, în temeiul art. 269-270, 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lehaim” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015, în pricina civilă la acţiunea depusă de Bivol Vera împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Lehaim” privind recunoașterea ilegalității eliberării din funcţie, încasarea salariului restant, a salariului mediu pentru perioada absenței forțate de la serviciu, a compensației în locul restabilirii la muncă şi repararea prejudiciului moral.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul, Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4