- Dosarul nr.
- 3ra-1515/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 decembrie 2015
- Părțile
- Şleahtiţchi Mihail vs Comisia Naţională de Integritate
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1515/15 — Contestarea actului şi repararea prejudiciului moral,
prima instanţă: S.Iorgov dosarul nr. 3ra-1515/15 instanţa de apel: N.Vascan, Iu.Cotruţă, V.Negru ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, în cauza de contencios administrativ la acţiunea înaintată de către Mihail Şleahtiţchi împotriva Comisiei Naţionale de Integritate cu privire la contestarea actului şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Mihail Şleahtiţchi şi Comisia Naţională de Integritate, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 27 mai 2014, c o n s t a t ă: La 11 februarie 2014, reclamantul Mihail Şleahtiţchi s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Naţionale de Integritate cu privire la contestarea actului şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii înaintate a indicat că, la data de 30 septembrie 2013, Comisia Naţională de Integritate a fost sesizată de către Centrul Naţional Anticorupţie pentru a verifica respectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi incompatibilitatea relaţiilor între fondatorul, conducătorul Asociaţiei Obşteşti „Instituţia Privată Universitatea Deschisă Europedia” şi activitatea fostului ministru al Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, precum şi controlul declaraţiilor cu privire la venituri, proprietate şi interese personale.
Afirmă reclamantul că, din 24 iulie 2012 nu deţine funcţia de ministru, astfel, consideră că, termenul în care Comisia Naţională de Integritate avea dreptul de a verifica incompatibilităţile acestuia s-a prescris la 24.07.2012, însă contrar celor expuse, pîrîta prin decizia nr. 40/2 din 24.10.2013, a aprobat procesul-verbal de iniţiere a procedurii de control nr. 03/82, prin care s-a decis iniţierea procedurii de control în privinţa ex-ministrului al Educaţiei, Mihail Şlehtiţchi, privind eventuala 1 încălcare a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţii; iniţierea procedurii de control în privinţa proprietăţii dobândite şi veniturilor obţinute de către Mihail Şleahtiţchi; informarea lui Mihail Şleahtiţchi despre decizia adoptată.
Susţine că, prin actul de constatare nr. 03/3 din 23 ianuarie 2014, emis de către Comisia Naţională de Integritate a fost constatată încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către Mihail Şlehtiţchi, fiind în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova, exprimată prin autorizarea Asociaţiei Obşteşti „Instituţia Privată Universitatea Deschisă Europedia”, la care este fondator, să desfăşoare activitate de avizare a planurilor, programelor de formare profesională continuă pentru adulţi, contra plată şi coordonarea cuantumului taxelor prin avizarea planurilor/programelor de învăţămînt pentru formarea continuă a adulţilor; încălcarea regimului juridic al incompatibilităţii de către Mihail Şleahtiţchi, prin deţinerea funcţiei de ministru al educaţiei în perioada 14.01.2011- 24.07.2012 şi a funcţiei de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învăţămîntului şi ştiinţei din 27.07.2012, concomitent cu calitatea de fondator al Asociaţiei Obşteşti „Instituţia Privată Universitatea Deschisă Europedia”; lipsa încălcării regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2012 de către Mihail Şleahtiţchi; s-a decis comunicarea despre rezultatele controlului Centrului Naţional Anticorupţie, precum şi transmiterea Actului de constatare, după rămînerea definitivă a acestuia,
pentru aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 3131 Cod contravenţional, domnului Mihail Şleahtiţchi; s-a decis sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova în vederea iniţierii procedurii de destituire din funcţie în ordinea art. 64, alin. (1), lit. c) al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04.07.2008, întru încetarea situaţiei de incompatibilitate prevăzute de art. 25, alin (6) al aceleaşi legi; s-a decis comunicarea Actului de constatare lui Mihail Şleahtiţchi. Consideră reclamantul că, actul de constatare sus-menţionat este ilegal şi care urmează a fi anulat ca fiind emis cu încălcarea normelor de drept procedural şi material, deoarece Comisia Naţională de Integritate nu a fost în drept să emită decizia dată, or, aceasta nu este reglementată de Regulamentul Comisiei Naţionale de Integritate şi reprezintă o încălcare a procedurii de control.
În acest context, menţionează reclamantul că, pîrîta Comisia Naţională de Integritate, după sesizare, a fost în drept în termen de 30 de zile lucrătoare să emită actul de constatare.
Mai mult decît atît, CNI a încălcat şi prevederile Codului Contravenţional prin care sunt impuse prescripţiile de 3 luni pentru a fi trasă persoana la răspundere şi de 1 an pentru a constata contravenţia, deoarece în aceste circumstanţe CNI a acţionat ca un organ judiciar, respectiv urma să respecte şi principiile ce se impun unui proces şi nu doar principiului publicităţii, pe care l-au respectat, dar şi principiul contradictorialităţii, or, lipsa sa în faţa CNI pentru a prezenta poziţia sa personal sau prin reprezentant, este o încălcare a unei personalităţi ce se bucură de respect şi credibilitate, invocând faptul că pârâtul, potrivit pct. 42 al Regulamentului CNI, avea obligaţia să efectueze controlul în 2 termen de 30 zile lucrătoare, fară a aproba procesul-verbal de iniţiere a procedurii de control, pe când, controlul a durat 58 de zile lucrătoare, or, termenul de 30 de zile lucrătoare este un termen de decădere şi depăşirea acestuia duce la nulitatea actelor emise ulterior în urma verificărilor efectuate, pîrîtul a adoptat actul de constatare nr. 03/3, pe când Comisia Naţională de Integritate, după ce a fost sesizată, urma să adopte două acte de constatare, în termen de 30 zile lucrătoare,
unul ca urmare a verificărilor dispoziţiilor legale ale veniturilor şi proprietăţii şi altul ca urmare a verificărilor respectării dispoziţiilor legale ale conflictului de interese şi incompatibilităţii. În pofida normelor legale ce reglementează activitatea CNI, aceasta a emis o decizie care nu este în drept să o emită, mai mult decît atît, a mai depăşit şi termenul de examinare a sesizării cu 28 de zile şi a adoptat un singur act de constatare pe cînd urma să emită două acte separate, motiv pentru care a fost sesizată instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune. Solicită reclamnatul Mihail Şleahtiţchi, anularea actului de constatare nr. 03/3 din 23.01.2014, ca fiind ilegal în fond şi emis cu încălcarea procedurii, încasarea din contul pîrîtei în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 300 000 lei pentru restabilirea drepturilor încălcate şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 17 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 27 mai 2014, cererea de chemare în judecată depusă de către Mihail Şleahtiţchi a fost admisă partial, fiind dispusă anularea actului de constatare nr. 03/3 din 23.01.2014 emis de Comisia Naţională de Integritate. S-a încasat din contul Comisiei Naţionale de Integritate în beneficiul lui Mihail Şleahtiţchi a prejudiciului moral în sumă de 5000 lei şi suma de 10000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma de 15000 lei (vol.I, f.d.82). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, au fost respinse ca neîntemeiate cererile de apel depuse de Şleahtiţchi Mihail şi Comisia Naţională de Integritate (vol.I, f.d.121).
Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015, a fost admis recursul declarat de Comisia Naţională de Integritate, fiind casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, pricina fiind remisă la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători (vol.I, f.d.150-156). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015, au fost respinse cererile de apel depuse de Şleahtiţchi Mihail şi Comisia Naţională de Integritate (vol.I, f.d.194). Invocînd ilegalitatea deciziei enunţate, la 28 septembrie 2015, Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 27 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea actelor judecătoreşti enunţate cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea depusă de către Mihail Şleahtiţchi să fie respinsă ca fiind neîntemeiată. 3 În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, atît decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate şi care urmează a fi casate, pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. Astfel, s-a susţinut că, recurenta nu a fost legal citată, astfel, fiind privată de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia procesuală în cadrul procesului de judecată în instanţa de apel.
La fel, s-a indicat că, instanţa de apel greşit a constatat că, existenţa conflictului de interese constatat de către recurentă în privinţa intimatului Şleahtiţchi Mihail nu corespunde circumstanţelor de fapt ale cauzei. De menţionat că, anume aceste argumente au fost invocate şi în cererea de apel motivată, însă instanţa de apel a trecut cu vederea argumentele respective, evitînd să se expună pe marginea acestora, motiv ce impune casarea deciziei instanţei de apel, or, prin neoferirea răspunsurilor la toate argumentele invocate de părţi, instanţa ierarhic inferioară a adus atingere dreptului la un proces echitabil, consfiinţit de art. 6 CEDO, ceea ce este inadmisibil.
În rezultat, instanţele ierarhic inferioare s-au eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, au examinat superficial circumstanţele cauzei, nu au intrat în esenţa litigiului şi nu au apreciat toate circumstanţele şi probele existente ale cauzei, pronunţînd hotărîri ilegale şi neîntemeiate de admitere parţială a acţiunii, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul său la judecarea în mod echitabil a cauzei (vol.II, f.d.1-6). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 24 iunie 2015 (vol.I, f.d.194), iar recursul a fost depus la 28 septembrie 2015 (vol.II, f.d.1), însă la dosar nu există probe care să confirme faptul că, recurenta Comisia Naţională de Integritate ar fi recepţionat decizia motivată a Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015. Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanţa de recurs constată că recursul depus de către Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana a fost declarat în termen. Verificînd legalitatea deciziei contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, urmează a fi declarat inadmisibil.
În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 4 Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului enunţat prevede expres că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Argumentele invocate în cererea de recurs depusă de Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Cele relatate mai sus derivă şi din dispoziţia articolului 13 din Convenţia Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). 5 Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Comisia Naţională de Integritate prin intermediul reprezentantului – Cotorobai Svetlana, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 6