- Dosarul nr.
- 3ra-1362/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 noiembrie 2015
- Părțile
- Gaşiţoi Violeta vs Compania Naţională de Asigurări în Medicină
- Pe scurt
- Dreptul la asigurarea sănătăţii, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere, reparaţia prejudiciului moral, repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
3ra-1362/15 — Recunoașterea acțiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliței de asigurare, încasarea prejudiciului material și moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: A.Miron dosarul nr.3ra-1362/15 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţa DECIZIE 25 noiembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî judecătorii Oleg Sternioală, Petru Moraru Tamara Chişca-Doneva, Dumitru Mardari examinînd recursurile declarate de către Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind recunoașterea acțiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliței de asigurare, încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014, prin care s-au respins apelurile declarate de către Gaşiţoi Violeta şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 25 iunie 2014 de admitere în parte a acţiunii, c o n s t a t ă La 06 martie 2012, Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman s-a adresat Curţii de Apel Chişinău cu cerere de chemare în judecată împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (în continuare CNAM) privind încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 116- 121, Vol I). În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat că, la 27 octombrie 2008 s-a înregistrat la CNAM în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, fiindu-i eliberată poliţia de asigurare, pentru care a achitat primele de asigurare obligatorii, o dată pe an conform legislaţiei in vigoare.
Susţine că, la 04 ianuarie 2012, s-a adresat medicului de familie din Policlinica Durleşti pentru a i se acorda asistenţă medicală primară şi că, are nevoie să efectueze investigațiile necesare la medicii specialiști. La prezentarea poliţei de asigurare a fost informată că, aceasta nu este activată, motiv pentru care i s-a refuzat eliberarea biletului de îndreptare la medicul specialist şi acordarea asistenței medicale gratuită prevăzută pentru persoane asigurate. Astfel, a solicitat medicului de familie să-i prezinte un document oficial, prin care-i refuză eliberarea biletului de trimitere la medicul specialist, cu indicarea argumentelor în acest sens, însă la fel i-a fost refuzat. 1 Menționează că, la aceiași dată s-a adresat pe cont propriu medicului specialist, care i-a prescris efectuarea unor investigații, pentru care a suportat cheltuieli în mărime de 347 lei.
La 09 ianuarie 2012 s-a adresat specialistului pentru consultație, în vederea verificării rezultatelor analizelor efectuate şi stabilirii diagnosticului preventiv, fiindu-i prescrisă suplimentar efectuarea unei analize şi unui tratament, cheltuieli care la fel au fost suportate din cont propriu. Mai menționează reclamanta că, după ce a efectuat investigațiile necesare şi tratamentul prescris de medicul specialist, s-a adresat medicului de familie pentru eliberarea biletului de trimitere la consultația medicului specialist şi efectuarea analizelor repetate, însă nefiindu-i activată polița de asigurarea, a suportat cheltuieli în sumă de 307 lei.
Suplimentar a indicat că, la 04 ianuarie 2012, Gaşiţoi Violeta s-a adresat CNAM cu telegrama înregistrată sub nr. 06-07/01, informînd despre neacordarea asistenţei medicale de către medicul de familie, prin răspunsul CNAM nr. 06-09/15/113 din 24 ianuarie 2012 fiind informată că, în rezultatul examinării petiției, faptele expuse s-au adeverit parţial şi anume că, la indicarea consultației specialistului, medicul de familie este obligat să elibereze biletul de trimitere (f-027/e) completat conform actelor normative în vigoare (persoanele asigurate) şi cerințelor Programului Unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, iar prin ordinul directorului IMSP Centrul de Sănătate Durleşti nr. 2 din 17 ianuarie 2012, medicului de familie Dumanschii Nicolae i-a fost aplicată sancţiune disciplinară pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.
Totodată, a fost informată că, dînsa este obligată să se asigure în mod individual pînă la 31 martie 2012, prin achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă egală cu 2 982 lei, iar în cazul onorării obligaţiilor pînă la 31 martie 2012, va beneficia de o reducere în mărime de 50%, astfel prima constituind 1491 lei (f.d. 138, Vol I). La 31 ianuarie 2012, s-a adresat CNAM cu cerere prealabilă, solicitînd restituirea cheltuielilor suportate pentru serviciile medicale prestate de Centrul republican de diagnosticare medicală în mărime de 701 lei, restituirea sumelor achitate pentru polița de asigurare, începînd cu anul 2008 şi pînă în prezent, deoarece nu i-a fost activată poliţa de asigurare, cît şi achitarea unei despăgubiri morale în mărime de 20 000 lei, însă prin răspunsul CNAM nr. 06/08-24-174 din 06 februarie 2012, cererea a fost respinsă (f.d.
139, Vol I). Cere reclamanta prin cererea de chemare în judecată şi cererea de majorare a pretenţiilor, recunoaşterea acţiunilor CNAM ca fiind ilegale, obligarea activării poliţei de asigurare, încasarea prejudiciului material în sumă de 701 lei, prejudiciului moral în sumă de 2000 euro, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6 300 lei (f.d. 147, Vol I). Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2012 acţiunea a fost admisă parţial (f.d.156-160, Vol I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2012, s-a admis recursul declarat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, s-a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2012 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău (f.d.
182-187, Vol I). La 26 iulie 2012, Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman s-a adresat Curţii de Apel Chişinău cu cerere de chemare în judecată împotriva CNAM 2 privind recunoașterea acțiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliței de asigurare, încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.1-8, Vol I). În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că, la 12 mai 2012 a fost transportată cu ajutorul serviciului de ambulanţă la Spitalul clinic municipal de urgenţă din Chişinău pentru investigaţii şi la verificarea poliţei de asigurare, medicii i-au comunicat că, aceasta nu este activă şi că toate investigațiile sunt contra plată.
După investigaţiile efectuate contra plată, nu i-a fost stabilit diagnosticul preventiv, propunându-i-se să fie internată în spital, însă din cauza lipsei de locuri în Spitalul clinic municipal de urgenţă din Chişinău, i-a fost propusă internarea în antreul instituţiei medicale şi în final a refuzat internarea. Avînd în vedere că, poliţa de asigurare nu a fost activată, a efectuat investigații necesare la centrul medical „Neurosan”, pentru care a achitat suma de 225 lei. La 08 iunie 2012, s-a adresat CNAM cu cerere prealabilă, solicitînd achitarea prejudiciului material, suportat în legătură cu efectuarea din cont propriu a investigațiilor la medicii specialiști şi prejudiciului moral, însă prin răspunsul nr. 02/23/427 din 23 iulie 2012, cererea a fost respinsă.
Cere reclamanta, recunoaşterea ca fiind ilegale acţiunile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în partea refuzului de a activa poliţa de asigurare medicală, obligarea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină să activeze poliţa de asigurare, încasarea din contul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în beneficiul său a prejudiciului material în sumă de 723 lei, prejudiciul moral în mărime de 2 000 Euro pentru acţiunile ilegale privind neactivarea poliţei de asigurare, prejudiciul moral în mărime de 2 000 Euro pentru acuzaţiile aduse în adresa sa prin răspunsul nr. 02/23/427 din 23 iulie 2012 şi cheltuielile de judecată, conform dării de seamă după tariful de 450 lei pentru o oră a timpului acordat cazului.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial (f.d.61-68, Vol I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013, s-au admis recursurile declarate de către Gaşiţoi Violeta şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, s-a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (f.d. 106-111, Vol I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, s-a transmis spre judecare în fond la Judecătoria Buiucani mun.
Chişinău (f.d. 187, Vol I). Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 august 2013, pricinile civile au fost conexate, într-o singură procedură, la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (f.d. 220, Vol I). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 iunie 2014, s-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind recunoașterea acțiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliței de asigurare, încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată.
S-a constatat ca fiind ilegale acţiunile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în partea 3 refuzului de a activa poliţa de asigurare şi s-a încasat de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină în beneficiul Violetei Gaşiţoi cu titlu de prejudiciu material suma de 1 147.39 lei şi cu titlu de prejudiciu moral suma de 1 000 lei, iar în total suma de 2 147.39 lei. În rest, cerinţele din cererile de chemare în judecată au fost respinse (f.d. 131-141, Vol II). Hotărîrea primei instanţe a fost contestată cu apel de către Gaşiţoi Violeta şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014, s-au respins apelurile declarate de către Gaşiţoi Violeta şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 12 iunie 2014 (f.d. 68-79, Vol II). La 05 ianuarie 2015, în termenul prevăzut de lege, Gaşiţoi Violeta prin intermediul lui Zadoinov Roman a declarat recurs parţial împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd încasarea prejudiciului moral în mărime de 2 500 euro şi compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 2 000 euro. În motivarea recursului recurenta a indicat că, atît hotărîrea primei instanţe, cît şi decizia instanţei de apel în partea respingerii cerinţelor, sunt arbitarare, fapt prin care i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, prevăzute de art.6 şi 13 CEDO. Astfel, consideră că a fost prejudiciată moral, iar suma de 1 000 lei este insuficientă pentru repararea suferinţelor şi frustrărilor suportate în urma încălcării drepturilor sale, deoarece pe cauze similare, CEDO acordă sume nu mai puţin de 2 500 euro.
A mai indicat că, suma de 2 000 euro pentru repararea timpului pierdut şi pentru restabilirea dreptului încălcat, este una echitabilă pentru procedurile interne, referindu-se la cauza Bodiu A. împotriva R.Moldova. La 04 februarie 2015, în termenul prevăzut de lege, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului recurentul a indicat că, de către instanţele de judecată nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, fiind aplicate şi interpretate eronat normele de drept material.
Susține că, Gaşiţoi Violeta, fiind licenţiată în profesia de avocat din 23 mai 2008, se atribuie la categoriile de plătitori a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual. Astfel, avocaţii potrivit Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, sunt obligaţi să achite integral o primă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pe anul respectiv, iar afirmaţia Violetei Gaşiţoi că a efectuat plata o dată pe an a primelor de asigurare, nu este fondată, deoarece la dosar lipsesc probe în acest sens.
Urmărind plăţile efectuate pentru primele de asigurare obligatorie de asistență medicală efectuate de Gaşiţoi Violeta, se constată că, a achitat 3 tranşe după cum urmează: la 27 ianuarie 2012- 500 lei; la 21 ianuarie 2012 – 982 lei şi la 20 martie 2012-1 500 lei. Prin urmare, Gaşiţoi Violeta, avînd statut de avocat, care impune obligaţiunea achitării integrale a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, nu 4 şi-a onorat obligațiunea de achitare a acestei prime de asigurare la 04 ianuarie 2012, ceea ce nu permitea valorificarea drepturilor de a beneficia de volumul şi asistenţa medicală în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Menţionează că, la examinarea cauzei nu s-a luat în consideraţie faptul că, asigurătorul începe să suporte riscurile asiguratului din momentul achitării primei de asigurare.
Începutul valabilităţii poliţei de asigurare, act ce confirmă calitatea de persoană asigurată, trebuie să coincidă cu momentul preluării riscului de către asigurător. Tototdată, la examinarea litigiilor cu privire la asigurare, instanţele de judecată urmează să ţină cont de caracterul anticipat al achitării primei de asigurare, ca preţ al asigurării. Suplimentar indică că, Gaşiţoi Violeta nu a prezentat dispoziţia de plată sau chitanţa de achitare a primei de asigurare pentru anul 2012, iar simpla invocare a dînsei că a prezentat probe în vederea achitării primei de asigurare, reprezintă doar presupuneri sau doleanțe subiective, care nu au putere probatorie.
Consideră că, instanţele de judecată au examinat formal circumstanţele cauzei şi prevederile legislaţiei în vigoare ce reglementează mecanismul activităţii poliţelor de asigurare obligatorii de asistenţă medicală, nefiind examinate în detaliu prevederile Hotăririi Guvernului nr. 1015 din 05 septembrie 2006. Verificînd în limitele invocate în recurs legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, a admite recursul declarat de către Violeta Gaşiţoi prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman, a casa decizia instanței de apel şi primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral şi respingerea cererii de încasare a cheltuielilor de judecată, cu emiterea unei noi hotărîri în această parte, privind încasarea prejudiciului moral în sumă de 25 000 lei şi cheltuielilor de judecată în mărime de 3 000 lei, cu menţinerea în rest a deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) CPC, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. În conformitate cu art. 36 din Constituţia Republicii Moldova, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
Prin prisma prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b), (3) şi (4) al Legii contenciosului administrativ, judecînd acţiunea, instanţa de contencios administrativ admite acţiunea şi anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă pîrîtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi dispune adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii. În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin 5 neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.
Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Conform art. 1 alin. (1) al Legii nr. 411 din 28 martie 1995 privind ocrotirea sănătăţii, legislaţia privind ocrotirea sănătăţii se bazează pe Constituţie şi constă din prezenta lege şi din alte acte normative.
Potrivit art. 17 alin. (2) al aceleiaşi legi, dreptul la asigurarea sănătăţii, este asigurat prin păstrarea fondului genetic al ţării, prin crearea de condiţii de viaţă şi muncă, prin garantarea unei asistenţe medicale calificate, acordate în conformitate cu exigenţele medicinei moderne, precum şi prin apărarea juridică a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la repararea prejudiciului cauzat sănătăţii. Conform art. art. 19 alin. (1), (2) şi (3) şi 20 alin. (1) ale legii menţioneate, orice persoană are dreptul la repararea prejudiciului adus sănătăţii de factori nocivi generaţi prin încălcarea regimului autiepidemic, regulilor şi normelor sanitar-igienice, de protecţie a muncii, de circulaţie rutieră, precum şi de acţiunile, rău intenţionate ale unor alte persoane.
Persoana poate ataca acţiunile şi hotărîrile nelegitime ale organelor de stat şi ale factorilor de decizie care i-au prejudiciat sănătatea. Pacienţii, organele de asigurare medicală au dreptul la repararea prejudiciilor aduse pacienţilor de unităţile medico-sanitare prin necesitatea normelor de tratament medical, prin prescrierea de medicamente contraindicate sau prin aplicarea de tratamente necorespunzătoare care agravează starea de sănătate, provoacă infirmitate permanentă, periclitează viaţa pacientului sau se soldează cu moartea lui. Totodată, pct. 4 alin. (2) şi (3) al Programului unic stipulează că, asistenţa medicală urgentă prespitalicească şi asistenţa medicală primară se acordă tuturor persoanelor, inclusiv celor ce nu au statut de persoană asigurată, în volumul stabilit de Programul unic, inclusiv prescrierea medicamentelor compensate în conformitate cu actele normative în vigoare, fără a fi condiţionată plata pentru prestarea acestor servicii.
Conform art.1404 alin.(1) şi (2) Cod civil, prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin.(1). Potrivit art. 1422 alin. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
Iar potrivit art.1423 alin.(1) Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor fizice sau psihice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. 6 Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, stabilind cuantumul compensaţiei pentru prejudiciul moral, instanţa de judecată trebuie să evalueze atît despăgubirea destinată reparării acestuia, cît şi prejudiciul moral suferit de persoana vătămată, caracterul şi gravitatea suferinţelor fizice sau psihice, fiind apreciat ce a pierdut persoana pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial atît la moment, cît şi pentru viitor.
La fel, Colegiul reţine că, cuantumul compensaţiei acordate depinde şi de durata menţinerii consecinţelor vătămării. Instanţa de judecată a constatat că, la 27 octombrie 2008 Gaşiţoi Violeta s-a înregistrat la CNAM în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, fiindu-i eliberată poliţia de asigurare, pentru care a achitat primele obligatorii o dată pe an conform legislației in vigoare. La 04 ianuarie 2012, Gaşiţoi Violeta s-a adresat medicului de familie din Policlinica Durleşti în vederea primirii asistenței medicale, efectuarea investigațiilor necesare la medicii specialiști şi stabilirea diagnosticului preventiv. Astfel, la verificarea valabilității poliţei de asigurare, a fost informată că aceasta nu este activată, motiv pentru care nu i-a fost eliberat biletul de trimitere la medicul specialist şi nu i s-a acordat asistența medicală gratuită prevăzută pentru persoane asigurate.
S-a stabilit că, a solicitat medicului de familie să-i prezinte un document oficial, prin care-i refuză eliberarea biletului de trimitere, cu invocarea argumentelor în acest sens, însă la fel i-a fost refuzat. Menționează că, s-a adresat medicului specialist pentru a primi asistenţă medicală calificată, fiindu-i prescrise investigații, care au fost efectuate pe cont propriu, în mărime de 347 lei. La fel, s-a constatat că, la 09 ianuarie 2012 s-a adresat pentru consultație medicului specialist, întru verificarea rezultatelor analizelor, însă ultimul i-a prescris efectuarea analizelor suplimentare în vederea stabilirii diagnosticului preventiv, prescriindu-i un tratament suplimentar, care la fel a fost achitată din cont propriu.
Ulterior, Gaşiţoi Violeta s-a adresat medicului de familie pentru eliberarea biletului de trimitere la consultația medicului specialist şi efectuarea analizelor, însă la fel s-a constat că, polița de asigurarea nu a fost activată, suportînd cheltuieli în sumă de 307 lei. La 04 ianuarie 2012, Gaşiţoi Violeta s-a adresat CNAM cu telegrama înregistrată sub nr. 06-07/01, informînd despre neacordarea asistenţei medicale de către medicul de familie şi solicitînd activarea poliţei de asigurare.
Prin răspunsul CNAM nr. 06-09/15/113 din 24 ianuarie 2012 a fost informată că, în rezultatul examinării petiției, faptele expuse s-au adeverit parţial şi anume că, la indicarea consultației specialistului, medicul de familie este obligat să elibereze biletul de trimitere (f-027/e) completat conform actelor normative în vigoare (persoanele asigurate) şi cerințelor Programului Unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, iar prin ordinul directorului IMSP Centrul de Sănătate Durleşti nr. 2 din 17 ianuarie 2012, medicului de familie Dumanschii Nicolae i-a fost aplicată sancţiune disciplinară pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.
Totodată, a fost informată că, dînsa este obligată să se asigure în mod individual pînă la 31 martie 2012, prin achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă egală cu 2 982 lei, iar în cazul onorării obligaţiilor pînă la 31 martie 2012, va beneficia de o reducere în mărime de 50%, astfel prima constituind 1491 lei (f.d. 138, Vol I). 7 La 31 ianuarie 2012, s-a adresat CNAM cu cerere prealabilă, solicitînd restituirea cheltuielilor suportate pentru serviciile medicale prestate de Centrul republican de diagnosticare medicală în mărime de 701 lei, restituirea sumelor achitate pentru polița de asigurare, începînd cu anul 2008 şi pînă în prezent, deoarece nu i-a fost activată poliţa de asigurare, cît şi achitarea unei despăgubiri morale în mărime de 20 000 lei.
Prin răspunsul CNAM nr. 06/08-24-174 din 06 februarie 2012, cererea a fost respinsă (f.d. 139, Vol I). Prin hotărîrea hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2012 acţiunea a fost admisă parţial (f.d.156-160, Vol I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2012, s-a admis recursul declarat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, s-a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2012 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău (f.d. 182-187, Vol I). Totodată, la 12 mai 2012, Gaşiţoi Violeta a fost transportată cu ajutorul serviciului de ambulanţă la spitalul nr. 1 din Chişinău pentru investigaţii şi la verificarea poliţei de asigurare, medicii i-au comunicat că, aceasta nu este activă şi toate investigațiile sunt contra plată.
Avînd în vedere că, poliţa de asigurare nu a fost activată, a efectuat investigații necesare la centrul medical „Neurosan”, pentru care a achitat suma de 225 lei. La 08 iunie 2012, s-a adresat CNAM cu cerere prealabilă, solicitînd achitarea prejudiciului material, suportat în legătură cu efectuarea din cont propriu a investigațiilor la medicii specialiști şi prejudiciului moral, însă prin răspunsul nr. 02/23/427 din 23 iulie 2012, cererea a fost respinsă. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial (f.d.61-68, Vol I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013, s-au admis recursurile declarate de către Gaşiţoi Violeta şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, s-a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău (f.d. 106-111, Vol I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, s-a transmis spre judecare în fond la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău (f.d. 187, Vol I). Potrivit încheierii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 august 2013, pricinile civile au fost conexate, într-o singură procedură, la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (f.d.
220, Vol I). Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a admis parţial cererea de chemare în judecată a Violetei Gaşiţoi împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind recunoaşterea acţiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliţei de asigurare, încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, şi a constatat ca fiind ilegale acţiunile CNAM în partea refuzului de a activa poliţa de asigurare şi s-a dispus încasarea de la CNAM în beneficiul Violetei Gaşiţoi cu titlu de prejudiciu material suma de 1 147.39 lei şi cu titlu de prejudiciu moral suma de 1 000 lei, iar în total suma de 2 147.39 lei. În rest cerinţele din cererile de chemare în judecată au fost respinse (f.d.
131-141, Vol II). 8 Concluziile primei instanţe, au fost apreciate ca fiind juste şi de către instanţa de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că, atît instanţa de fond, cît şi instanţa de apel, neîntemeiat au ajuns la concluzia de a încasa prejudiciul moral recurentei doar în sumă de 1 000 lei şi a respinge cerinţa privind încasarea cheltuielilor de judecată. La caz, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră oportun de a invoca jurisprudenţa CEDO, care reamintește că, o hotărîre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană.
Dacă dreptul intern pertinent nu permite decît o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii care a fost supusă unor suferinţe.
Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci cînd se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efective suferite, rezultînd direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultînd din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004). Conform art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, unul din drepturile economice, sociale şi culturale este şi garantarea dreptului la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, locuinţa, îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare.
De altfel, Colegiul reţine că, instanţele de judecată la stabilirea cuantumului încasării prejudiciului moral, nu au luat în consideraţie faptul că, recurentei Gaşiţoi Violeta prin neacordarea asistenţei medicale gratuite, refuzului de a activa poliţa de asigurare, pentru care a fost achitată prima de asigurare începînd cu anul 2008 şi pînă în anul 2012, în termenii prevăzuţi de lege, fapt recunoscut de intimat în referinţa depusă şi prin răspunsul nr.06-09/15/113 din 24 ianuarie 2012, a fost supusă prin acțiunile CNAM unor suferinţe, manifestate prin frustrări, stări de nelinişte şi incertitudini.
În urma constatării faptului că, Violetei Gaşiţoi nu i-a fost acordată asistenţa medicală gratuită, fiindu-i refuzată la 24 ianuarie 2012 şi la 12 mai 2012 activarea poliţei de asigurare, pentru care în anul 2012 a efectuat plăţi în 3 tranşe, achitînd prima de asigurare şi anume: la 27 ianuarie 2012 suma de 500 lei; la 21 februarie 2012 – 982 lei şi la 20 martie 2012 – 1 500 lei, iar în urma acestor acțiuni, atît instanța de fond, cît și instanța de apel a constat că, recurenta a suportat suferințe manifestate prin frustrări, stări de neliniște și incertitudini, consideră că, mărimea prejudiciului moral în sumă de 1 000 lei este mult prea mică în comparație cu suferințele cauzate și practica CEDO, Colegiul decide asupra acordării în contul reparării prejudiciului moral cauzat suma de 25 000 lei, ca fiind una rezonabilă.
În concluzie, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ţinînd cont de caracterul litigiului supus judecăţii şi miza rezultatului acestuia pentru recurentă, consideră că, argumentele invocate de către Gaşiţoi Violeta în cererea de recurs cu privire la faptul că, instanţa de apel a constatat eronat gradul şi caracterul suferinţelor suportate, sunt întemeiate şi urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanţei de apel în partea încasării prejudiciului moral în mărime de 1 000 lei şi emiterea unei noi hotărîri în această parte, cu încasarea prejudiciului moral evoluat în 9 sumă de 25 000 lei, care ar fi unul echitabil şi suficient întru repararea prejudiciului suportat de către Gaşiţoi Violeta.
Totodată, argumentele CNAM, expuse în cererea de recurs privitor la faptul că, acţiunea înaintată de Gaşiţoi Violeta este neîntemeiată şi că, aceasta nu şi-a onorat obligațiunea de achitare a primei de asigurare la 04 ianuarie 2012, ceea ce nu permitea valorificarea drepturilor de a beneficia de volumul şi asistenţa medicală în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Colegiul le consideră neîntemeiate, fiind combătute prin circumstanţele stabilite de instanţa de judecată şi însăși prin răspunsul CNAM nr. 06- 09/15/113 din 24 ianuarie 2012 De asemenea, recurenta Gaşiţoi Violeta a pretins suma de 2 000 euro pentru costuri şi cheltuieli suportate în legătură cu examinarea prezentei pricini, prezentînd mandatul avocatului, contractul de asistență juridică, lista detaliată a actelor/acţiunilor efectuate de avocat şi a timpului aferent acestora (cu tariful şi orarul), precum şi darea de seamă pentru lucrul efectuat în baza contractului şi factura spre plată.
În conformitate cu art. 94 alin. (1) Cod civil, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. Potrivit jurisprudenţei CEDO, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale decît dacă se va constata că, au fost efectiv şi în mod necesar suportate şi erau rezonabile în cuantum. La caz, ţinînd cont de documentele de care dispune şi de criteriul sus-menţionat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră rezonabil să acorde suma de 3 000 lei pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de judecată.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că instanţele de judecată nu au dat apreciere deplină circumstanțelor pricinii, precum şi au interpretat eronat normele de drept material, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de CNAM, de a admite recursul declarat de Gaşiţoi Violeta şi a casa decizia instanței de apel şi primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral şi respingerii cererii de încasare a cheltuielilor de judecată, cu emiterea unei noi hotărîri în această parte, privind încasarea prejudiciului moral în sumă de 25 000 lei şi cheltuielilor de judecată în mărime de 3 000 lei, cu menţinerea în rest a deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a), b) CPC, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Se admite recursul declarat de către Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului Zadoinov Roman. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 25 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gaşiţoi Violeta prin intermediul reprezentantului 10 Zadoinov Roman împotriva Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină privind recunoașterea acțiunilor ca fiind ilegale, obligarea activării poliței de asigurare, încasarea prejudiciului material şi moral, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, în partea încasării prejudiciului moral şi respingerii cererii de încasare a cheltuielilor de judecată, cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri, prin care: Se încasează de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină în beneficiul Violetei Gaşiţoi suma de 25 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.
Se încasează de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină în beneficiul Violetei Gaşiţoi suma de 3 000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 iunie 2014, se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru Tamara Chişca - Doneva Dumitru Mardari 11