Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1561/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 noiembrie 2015
Părțile
Dvininov Petru vs Ministerul Afacerilor Interne
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

3ra-1561/15 — Contestarea refuzului de recalculare a salariului

Dosarul nr. 3ra-1561/15 Prima instanță: Judecătoria Grigoriopol (jud: N. Costin) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol) ÎNCHEIERE 25 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Petru Dvininov împotriva deciziei din 02 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Petru Dvininov împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea refuzului de recalculare a salariului, c o n s t a t ă : La data de 16 mai 2013 Petru Dvininov s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea refuzului de recalculare a salariului.

În motivarea acțiunii a indicat că în baza ordinului nr. 338 din 26.12.1986 a fost angajat în serviciu la MAI, iar prin ordinul nr. 44ef din 26.03.2010 a fost eliberat din funcție în legătură cu expirarea contractului individual de muncă. Potrivit pct. 2.2 a Anexei nr. 2 a Hotărîrii Guvernului nr. 650 din 12.06.2010, în perioada efectuării serviciului s-au stabilit sporuri la salariul de funcție de pînă la 25% pentru militarii care îndeplinesc serviciul în unități militare cu destinație specială sau îşi exercită funcțiile de serviciu în condiții extremale și de risc. A depus cerere către pîrît cu solicitarea de a efectua recalculări și plăți a sporului la salariul de funcție pentru perioada 01.01.2006 pînă la 01.03.2010, însă cererea sa a fost respinsă.

Solicită Petru Dvininov obligarea MAI de a efectua recalculul salariului pentru perioada 01.01.2006-01.03.2010 cu achitarea sporului la salariul de funcție. Prin hotărîrea din 25 februarie 2015 a Judecătoriei Grigoriopol, cererea de chemare în judecată a fost admisă. Prin decizia din 02 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul depus de Ministerul Afacerilor Interne, a fost casată integral hotărîrea instanței de fond cu emiterea unei noi hotărîri prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Petru Dvininov. La data de 08 octombrie 2015 Petru Dvininov a declarat recurs împotriva deciziei din 02 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărîrii instanței de fond.

În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel a fost emisă cu încălcarea normelor dreptului material pe motiv că a fost interpretată în mod eronat legea. Conform art. 434 CPC recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Conform materialelor pricinii, Curtea de Apel Chișinău a emis decizia recurată la data de 02.06.2015. La materialele cauzei lipsesc careva înscrisuri ce atestă recepționarea deciziei de către recurent, însă la materialele cauzei este anexată cererea recurentului din 16.09.2015 prin care solicită eliberarea copiei deciziei instanței de apel. Astfel, recursul declarat la 08.10.2015 este declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. Conform prevederilor art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conțină, printre altele, esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate”. Totodată, participanții la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

Colegiul constată că argumentele invocate de recurenți în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond și ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăsește în art. 432 CPC aplicabil recursului. Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în prevederile art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanțele judecătorești inferioare a normelor de drept, Colegiul menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept și din care circumstanțe aceasta rezultă.

Colegiul reține că acest argument poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Petru Dvininov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu prevederile art.art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Petru Dvininov, împotriva deciziei din 02 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Oleg Sternioală 2 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.