Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rac-240/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
II Pritcan Gherasim vs Inspectoratul Fiscal de Stat Leova
Pe scurt
Raspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publica sau de o persoana cu functie de raspundere. Modul de repararea a prejudiciului. Repartizarea si compensarea cheltuielilor de judecata

2rac-240/15 — Încasarea despăgubirii cauzate prin adoptarea și executarea actului administrativ

prima instanță: M. Galupa, dosarul nr. 2rac-240/15 instanța de apel: G. Eni, V. Movilă, N. Bondarenco, DECIZIE 18 noiembrie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova, în pricina civilă la cerea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Priţcan Gherasim” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Leova cu privire la obligarea restituirii sumei în contul plăților obligatoriii repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 02 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova, admis apelul declarat de către Întreprinderea Individuală „Priţcan Gherasim”, modificată hotărârea Judecătoriei Leova din 08 decembrie 2014, în partea încasării cheltuielilor de judecată prin majorarea cuantumului sumei adjudecate, iar în rest hotărîrea Judecătoriei Leova din 08 decembrie 2014 a fost menținută, c o n s t a t ă: La 09 septembrie 2014, ÎI „Priţcan Gherasim” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Leova cu privire la restituirea sumei, încasarea dobînzii de întîrziere, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că prin decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013, în privința întreprinderii a aplicată amendă în mărime de 10 000 lei, pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea documentelor de proveniență a mărfii puse în realizare. Menționează că nefiind de acord cu decizia organului fiscal a contestat-o în instanța de judecată. Prin hotărîrea Judecătoria Leova din 11 septembrie 2013 acțiunea a fost respinsă ce neîntemeiată. Susține reclamantul că la data de 19 septembrie 2013, a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe, iar prin decizia Curţii de Apel Cahul din 27 martie 2014, cererea de apel a fost admisă, fiind casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care a fost anulată decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013 ca fiind emisă contrar legii.

Ulterior, prin încheierea Curții Supreme de Justiție a fost considerat inadmisibil recursul declarat de IFS pe raionul Leova împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 27 martie 2014, încheierea devenind irevocabilă din momentul emiterii. Menționează că IFS pe raionul Leova, fiind în cunoştinţă de cauză că decizia de sancţionare nr. 1885 din 22 martie 2013 a fost supusă controlului judecătoresc de legalitate, a încasat suma amenzii prin ridicarea de la contul întreprinderii a mijloacelor băneşti în sumă de 9 960,21 lei, procesînd 2 ordine de incaso nr. 6913000193 din 27 mai 2013 în sumă de 2 504,67 lei şi nr. 6913000199 din 29 mai 2013 în sumă de 7 455,54 lei. Astfel, la data de 08 mai 2014, sa adresat cu o cerere către IFS pe raionul Leova solicitînd restituirea sumelor ridicate, însă cererea a fost lăsată fără examinare.

Menționează reclamantul că în cadrul judecării examinării cauzei civile cu privire la contestarea decizie IFS pe raionul Leova, nu a formulat cerinţe cu privire la încasarea despăgubirilor materiale sau morale. La fel, nu a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea acuzei, iar în conformitate cu prevederile art. 18 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ în cazul în care adjudecarea pagubei nu a fost solicitată concomitent cu anularea actului administrativ, cererea de despăgubiri este adresată instanţei de drept comun competente în termenul general de prescripţie, prevăzut de Codul civil.

Solicită, obligarea restituirii sumei de 9 960,21 lei, ridicată de IFS pe raionul Leova în temeiul deciziei nr. 1885 din 22 martie 2013, dobînzii de întîrziere în mărime de 1 586,12 lei ce constituie despăgubirea pentru prejudiciul material cauzat prin adoptarea și executarea deciziei IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013, repararea prejudiciului moral în mărime de 3 000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv și a celor suportate în legătură cu examinarea cauzei cu privire la contestarea deciziei IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013. La 21 octombrie 2014, ÎI „Prițcan Gherasim” a depus cerere de concretizare a cerințelor cu privire la încasarea despăgubirii pentru prejudiciului material cauzat prin adoptarea și executarea deciziei IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013, solicitînd obligarea IFS pe raionul Leova de a restituit suma de 9 960,20lei în contul achitărilor plăților obligatorii ale ÎI „Prițcan Gherasim” (f.d.

109). La 29 octombrie 2014, ÎI „Prițcan Gherasim” a depus o cerere prin care a renunțat la pretenția cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere în mărime de 1 586,12 lei (f.d. 126). Prin încheierea Judecătoriei Leova din 08 decembrie 2014 a fost admis renunțul ÎI „Prițcan Gherasim” la pretențiile în partea ce ține de încasarea dobînzii de întîrziere în mărime de 1 586,12 lei și încetat procesul pe acest capăt de cerere (f.d. 136). Prin hotărârea Judecătoriei Leova din 08 decembrie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la Inspectoratul Fiscal de Stat Leova în beneficiul ÎI „Priţcan Gherasim” amenda în mărime de 9 960, 20 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 3 320 lei pentru acordarea asistenței juridice, în rest acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 02 aprilie 2015, a fost respins apelul declarat de către IFS pe raionul Leova, admis apelul declarat de către ÎI „Priţcan Gherasim” și modificată hotărârea primei instanțe în partea încasării de la IFS pe raionul Leova în beneficiul ÎI „Priţcan Gherasim” a cheltuielilor de judecată pentru acordarea asistenței juridice prin majorarea sumei adjudecate de la 3 320 lei pînă la 12 100 lei, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 20 mai 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele din dosar, a interpretat eronat normele de drept material și a ignorat prevederile imperative a legislaţiei în vigoare şi anume art. 252 din Codul fiscal. Astfel, susține că nu poate fi calificată ca ilegală activitatea organelor fiscale, îndreptată spre executarea unei decizii, atît timp cît legislaţia naţională nu interzice aceasta ci, dimpotrivă, imperativ dispune legalitatea executării silite a acesteia. În acest context consideră că instanța de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, și a lăsat fără apreciere faptul că acțiunile organului fiscal teritorial sunt permise de legislație.

Mai mult decît atît, instanța de apel a invocat executarea ilegală a deciziei IFS nr. 885 din 16 iulie 2014, ceea ce nu corespunde realității, întrucît activitatea de executare a deciziei este permisă de lege. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul IFS pe raionul Leova s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva deciziei de apel din 02 aprilie 2015 la 07 mai 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Astfel după cum se constată la caz prin decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013, ÎI „Prițcan Gherasim” a fost sancționată cu amendă în mărime de 10 000 lei în temeiul art. 253 al. (1) Cod Fiscal, pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea documentelor de proveniență a mărfii puse în realizare (f.d. 6). Nefiind de acord cu decizia organului fiscal la data de 25 martie 2015 ÎI „Prițcan Gherasim” a depus o contestație solicitînd anularea deciziei de sancționare, însă prin decizia IFS pe raionul Leova nr. 1902 din 04 aprilie 2013, contestația a fost respinsă (f.d.

7-8). Tot materialul probator atestă că la 30 aprilie 2013, ÎI „Prițcan Gherasim” a contestat decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013, în instanța de judecată, iar la data de 28 mai 2013, a expediat în adresa IFS pe raionul Leova o cerere prin care a solicitat deblocarea contului întreprinderii și suspendarea executării deciziei de sancționare (f.d. 9). Aici este important de menționat că suspendarea executării deciziei de sancționare nu a avut loc, iar prin ordinele de incaso nr. 6913000193 din 27 mai 2013 și nr. 6913000199 din 29 mai 2013, din contul ÎI „Prițcan Gherasim” a fost ridicată suma de 2 504,67 lei și respectiv 7 455,54 lei, iar în total suma de 9 960,21 lei în contul achitării amenzii serviciului fiscal (f.d.

10-11). La caz, se mai constată că, prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 11 septembrie 2013, a fost respinsă acțiunea ÎI „Prițcan Gherasim” împotriva IFS pe raionul Leova cu privire la contestarea actului administrativ – deciziei nr. 1885 din 22 martie 2013. Ulterior însă, prin decizia Curții de Apel Cahul din 27 martie 2014, devenită irevocabilă prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 16 iulie 2014, hotărîrea Judecătoriei Leova din 11 septembrie 2013 a fost casată, iar decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013 a fost anulată ca fiind emisă contrar legii (f.d.

12- 25). Drept urmate, ÎI „Prițcan Gherasim” a solicitat IFS pe raionul Leova restituirea sumei de 9 960,21 lei, încasate în contul executării deciziei nr. 1885 din 22 martie 2013, iar din motiv că solicitarea înaintată a rămas fără soluționare la data de 09 septembrie 2014, s-a adresat în instanța de judecată și în urma concretizării cerințelor a solicitat obligarea IFS pe raionul Leova să restituie suma de 9 960,20 lei în contul achitărilor plăților obligatorii ale întreprinderii, repararea prejudiciului moral în mărime de 3 000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată suportate, inclusiv pentru cauza civilă intentată împotriva IFS pe raionul Leova cu privire la contestarea actului administrativ.

Astfel, fiind investită cu examinarea pricinii în cauză, prima instanță a ajuns la concluzia temeiniciei în parte a acțiunii și admiterii acesteia, fiind dispusă încasarea de la IFS pe raionul Leova în beneficiul ÎI „Prițcan Gherasim” a amenzii în mărime de 9 960 lei și a cheltuielilor de judecată pentru acordarea asistenței juridice în mărime de 3320 lei, în rest respingînd cerințele ca neîntemeiate.

Judecînd apelurile declarat de către IFS pe raionul Leova și ÎI „Prițcan Gherasim”, instanța de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanţe, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect a ajuns la concluzia netemeiniciei apelului declarat de IFS pe raionul Leova, temeiniciei apelului ÎI „Prican Gherasim” și modificării hotărîrii primei instanţe în partea admiterii cerințelor cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată pentru acordarea asistenței juridice prin majorarea sumei adjudecate în beneficiul lui ÎI „Prițcan Gherasim”, iar în rest menținînd hotărîrea primei instanțe.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține prevederile art. 14 al. (1, 2) Cod civil, care indică că persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Totodată în conformitate cu art. 1404 al. (1) CC, prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.

Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Iar, potrivit art. 1416 al. (2) CC, instanţa de judecată, adoptînd hotărîre cu privire la reparaţia prejudiciului, obligă autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să compenseze integral prin echivalent bănesc prejudiciul cauzat. În acest context, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunțate, Colegiul constată corectitudinea mențiunii instanței de apel cu referire la legalitatea hotărîrii primei instanțe în partea temeiniciei cerințelor ÎI „Prițcan Gherasim” cu privire la încasarea amenzii în mărime de 9 960,20 lei.

Aceasta deoarece, la caz este incontestabil că suma de 9 960, 20 lei a fost ridicată de la ÎI „Prițcan Gherasim” prin ordinele de incaso nr. 6913000193 din 27 mai 2013 și nr. 6913000199 din 29 mai 2013 în contul achitării amenzii aplicate prin decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013 (f.d. 10-11). Însă, prin decizia definitivă a Curții de Apel Cahul din 27 martie 2014, decizia IFS pe raionul Leova nr. 1885 din 22 martie 2013 a fost anulată ca ilegală, soluție ce a fost menținută prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 16 iulie 2014 (f.d.

22- 25). În același timp, instanța de recurs reține la caz relevanța prevederilor art. 94 alin. (1) CPC, care indică că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată și art. 96 alin.(1) CPC care statuează că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Iar, cu referire la dispozițiile citate şi ţinînd cont de faptul că ÎI „Prițcan Gherasim” a fost reprezentat în instanța de judecată de avocatul Ludmila Stoianov, și a achitat ultimei pentru serviciile de asistență juridică suma de 5 600 lei pentru reprezentarea intereselor la examinarea litigiului în speță și suma de 6 500 lei pentru reprezentarea în cauza civilă intentată împotriva IFS pe raionul Leova cu privire la contestarea actului administrativ, iar în total suma de 12 100 lei, fapt ce se confirmă prin contratele de asistență juridică nr. 49 din 26 septembrie 2014 și nr. 41/13 din 13 septembrie 2013 și bonurile de plată Seria EZ nr. 184061 din 03 iunie 2014 și Seria EZ nr. 184069 din 26 septembrie 2014 (f.d.

50-59), instanța de apel corect a modificat hotărîrea primei instanțe în parte încasării cheltuielilor de judecată și a majora cuantumul acestora pînă la 12 100 lei. În asemenea împrejurări, instanţa de recurs conchide că decizia instanţei de apel a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale. Distinct din cele expuse şi având în vedere faptul că decizia instanței de apel este legală și întemeiată iar argumentele invocate în recurs sunt declarative și lipsite de suport juridic, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova. Se menține decizia Curţii de Apel Cahul din 02 aprilie 2015 în pricina civilă la cerea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Priţcan Gherasim” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Leova cu privire la obligarea restituirii sumei în contul plăților obligatoriii repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.