- Dosarul nr.
- 3ra-1427/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 noiembrie 2015
- Părțile
- Arhiliuc Cristina vs Ministerului Educaţiei al RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1427/15 — Recunoaşterea dreptului de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 de la BAC
prima instanţă: G. Moscalciuc nr. 3ra-1427/15 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cristinei Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc împotriva Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova cu privire la recunoaşterea şi restabilirea în dreptul de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 de la examenul BAC şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Cristina Arhiliuc, admis apelul declarat de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 20 decembrie 2014 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost respinsă acţiunea constată: La 07 iulie 2014, Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei al RM cu privire la recunoaşterea şi restabilirea în dreptul de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 de la examenul de BAC şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că este elevă în clasa a X – a la Liceul „Prometeu-Prim”, iar la 25 - 29 mai 2012, dânsa a participat alături de alţi colegi din liceu şi elevi din ţară la Olimpiada Internaţională de limbă, literatură şi spiritualitate românească desfăşurată la Baia Mare, Judeţul Maramureş de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România, la care a obţinut locul III între liceenii din clasa X şi un Premiu Special pentru rezultate deosebite.
Menţionează că această informaţie este deţinută şi de Ministerul Educaţiei al RM, deoarece la lucrările olimpiadei au participat şi reprezentanţii ministerului însoţind delegaţia din Republica Moldova, în acest sens fiind depuse mai multe demersuri. 1 Afirmă că organizatorii acestei olimpiade (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România), în cazul Republicii Moldova, au expediat invitaţii atât Ministerului Educaţiei al RM, cât şi Liceului „Prometeu - Prim”. Relatează că la 09 aprilie 2014, a depus o cerere la Ministerul Educaţiei al RM, prin care a scos în evidenţă respectivul rezultat olimpic şi a solicitat eliberarea cu nota 10 de la examenul de BAC la limba şi literatura română, în temeiul art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, anul şcolar 2013 – 2014, însă răspuns la această cerere nu a primit.
Afirmă că la 28 mai 2014 şi 04 iunie 2014, a depus repetat două demersuri pe marginea acestei probleme, unul către Ministru Educaţiei al RM, iar cel din urmă către Directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii (din cadru ministerului). Indică că la aceste demersuri a primit un răspuns de respingere, astfel fiind încălcat dreptul ei menţionat. Mai mult ca atât, consideră că a avut loc şi o discriminare a ei în raport cu ceilalţi participanţi la această olimpiadă, deoarece alţi participanţi au fost eliberaţi de la examen. Menţionează că eliberarea cu nota 10 de la examenul de BAC se realizează în temeiul art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, anul şcolar 2013-2014, care determină categoria de persoane beneficiare şi condiţiile de realizare a acestui drept.
Astfel, ca persoane beneficiare sunt elevii ce merg la examenul de BAC, iar ca condiţii aceștia trebuie să deţină diplome de gradul I, II, III în una din clasele X-XII, obţinute la disciplina dată de examen, la olimpiadele internaţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei al RM. Consideră reclamanta că dânsa se încadrează perfect în această categorie de persoane şi întruneşte condiţiile legale necesare pentru realizarea acestui drept, deoarece ca elevă a clasei a XII-a, care a mers la examenul de BAC, deţinea diploma de gradul III, obţinută în clasa a X-a la Olimpiada Internaţională de limbă, literatură şi spiritualitate românească, recunoscută de Ministerul Educaţiei al RM. Remarcă că recunoaşterea respectivului rezultat olimpic şi obligarea Ministerului Educaţiei al RM să includă acest rezultat în baza de date şi să-1 respecte este realizată prin hotărâre judecătorească, care la momentul examenului era definitivă şi executorie şi pe care pârâtul a încălcat-o.
Mai notează că activitatea olimpică a elevilor, precum şi modul de susţinere a copiilor dotaţi este reglementată de Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi, în baza căruia sunt identificaţi şi stimulaţi copiii dotaţi. Remarcă că potrivit rezultatelor olimpice, dânsa se înscrie perfect în lista copiilor dotaţi şi urma să fie stimulată (eliberată cu nota 10 de la examenul de BAC), similar celorlalţi elevi cu rezultate comparabile. Susţine că caracterul suferinţelor cauzate este de ordin psihic, ea fiind un copil responsabil şi exemplar la studii şi în relaţiile în societate, în condiţii stresante ale examenului de BAC.
Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 10 Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, anul şcolar 2013-2014, art. 14 CEDO, art. 16 alin. (2) Constituţia RM, art. 4 Legea învăţământului, art. 3, 2 19 Legea contenciosului administrativ, art. 16, 1398 alin. (1), 1404 alin. (1) şi (2), 1422, 1423 Cod civil, art. 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, recunoaşterea dreptului de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 de la examenul de BAC, restabilirea în acest drept, repararea prejudiciului moral în valoare de 100000 lei, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată. La 18 decembrie 2014, Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat recunoaşterea încălcării dreptului de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 de la examenul de BAC şi restabilirea în acest drept.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 decembrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, recunoscută încălcarea de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova a dreptului Cristinei Arhiliuc de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 (zece) de la examenul de BAC de la limba, literatura romană, încasat de la Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova în folosul Cristinei Arhiliuc suma de 5000 lei ca compensare a prejudiciului moral. În rest, au fost respinse cerinţele ca neîntemeiate. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 decembrie 2014 a fost corectată greşeala evidentă strecurată în dispozitivul hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău nr. 3-858/14 din 20 decembrie 2014 la cererea de chemare în judecată a Cristinei Arhiliuc împotriva Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova cu privire la recunoaşterea încălcării dreptului de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 (zece) de la examenul de BAC de la limba, literatura română şi restabilirea în acest drept, repararea prejudiciului moral în valoarea de 100000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată, în loc de: numărul dosarului „Dosarul Nr. 3-765/14” de indicat „Dosarul Nr. 3-858/14” şi în loc de: numărul de înregistrare suma „5 (cinci mii)” de indicat „5000 (cinci mii)”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015 a fost respins apelul declarat de Cristina Arhiliuc, admis apelul declarat de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost respinsă acţiunea.
La 23 iulie 2015, Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, menţinerea hotărârii instanţei de fond în partea recunoaşterii încălcării de către Ministerul Educaţiei al RM a dreptului de a fi eliberată din oficiu cu nota 10 (zece) de la examenul de BAC la limba şi literatura română, modificarea hotărârii primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral, cu obligarea reparării prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, casarea parţială a hotărârii primei instanţe în partea nerestabilirii în dreptul încălcat. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.
Susţine că unicul act normativ special care reglementează în detalii organizarea şi desfăşurarea sesiunii (examenelor) de BAC, 2013-2014 este Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de 3 bacalaureat, anul şcolar 2013-2014 din 07 februarie 2014, aprobată prin ordinul Ministrului Educaţiei al RM nr. 64. Afirmă că în cazul dat, nu există un alt act normativ special ce ar reglementa organizarea şi desfăşurarea examenelor de BAC, iar prevederile art. 10 din Metodologia menţionată sunt perfect aplicabile cazului dat, însă, instanţa de apel a evitat să se expună de ce art. 10 din Metodologia din 07 februarie 2014 nu poate fi aplicat în raport cu recurenta, fapt ce încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
Consideră că motivarea deciziei instanţei de apel este foarte confuză şi contradictorie şi se axează pe două momente: puterea lucrului judecat (art. 123 alin. (2) CPC) şi aplicarea Metodologiei din 07 februarie 2014 în coroborare cu art. 16 din Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17 din 04 ianuarie 2006. Remarcă că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 123 alin. (2) CPC în raport cu acţiunea recurentei, ci în raport cu apelul declarat de Ministerul Educaţiei al RM.
Mai notează că temeiul actualei pretenţii în raport cu cea judecată la 06 martie 2014, este total diferit, deoarece, la momentul înaintării acestei acţiuni, adică la 07 iulie 2014, dreptul prevăzut de art. 10 din Metodologia din 07 februarie 2014 era încălcat, iar la 06 martie 2014, acest drept nu era încălcat, fapt evident pentru că examenul a avut loc la 06 iunie 2014. Consideră că aceasta face imposibilă aplicarea prevederilor art. 123 alin. (2) CPC în raport cu acţiunea Cristinei Arhiliuc.
Cu referire la aplicarea Metodologiei din 07 februarie 2014 în coroborare cu art. 16 din Regulamentul din 04 ianuarie 2006 în detrimentul elevilor, consideră recurenta că este aplicat eronat şi ilegal, deoarece aceste acte normative subordonate legii reglementează domenii diferite care nu au tangenţă între ele şi anume, Metodologia din 07 februarie 2014 reglementează diverse relaţii sociale legate de organizarea şi desfăşurarea sesiunii de BAC, iar Regulamentul din 04 ianuarie 2006 - diverse modalităţi de susţinere şi promovare (nu sancţionare) a elevilor dotaţi, nici în metodologie şi nici în regulament nu există nici o normă juridică care ar prevedea că acestea se aplică împreună.
Afirmă că art. 16 lit. b) din Regulamentul menţionat, în cazul dat este imposibil de a fi aplicat şi este discriminatoriu, deoarece nu reprezintă o condiţie prevăzută de art. 10 din Metodologia din 07 februarie 2014. Consideră că Ministerul Educaţiei al RM a săvârşit cel puţin trei delicte probate şi aducătoare de prejudicii morale conform art. 1404 alin. (1) şi 1422 Cod civil şi pct. 5 al Hotărârii Plenumului CSJ nr. 9 din 09 octombrie 2006. La 12 octombrie 2015, Ministerul Educaţiei al RM a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând declararea inadmisibilităţii recursului depus de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
4 Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc ca inadmisibil. 5 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Cristina Arhiliuc, reprezentată de avocatul Sergiu Arhiliuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 6