Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ac-257/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
Primarul sat. Chirsova vs AO BAŞ KUU
Pe scurt
Cererea de abţinere şi strămutarea pricinii

2ac-257/15 — Obligarea transmiterii fîntînii arteziene

dosarul nr. 2ac-257/15 ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea examinînd cererea de abţinere a judecătorului Curţii de Apel Comrat – Colev Grigorii de la examinarea în ordine de apel a pricinii civile la acţiunea Primarului satului Chirsova împotriva Asociaţiei Obşteşti „BAŞ KUU”, intervenienţi accesorii Adunarea Populară a UTA Găgăuzia şi Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia privind obligarea transmiterii fântânii arteziene în proprietatea Primăriei satului Chirsova, c o n s t a t ă: La 06.09.2013, Primarul satului Chirsova a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Asociaţiei Obşteşti „BAŞ KUU”, intervenienții accesorii Adunarea Populară a UTA Găgăuzia şi Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia privind obligarea transmiterii fântânii arteziene, situată pe str. Iubileinaia, 4 „a”, în proprietatea Primăriei satului Chirsova, raionul Comrat.

Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 14 iulie 2015, acţiunea a fost admisă ca întemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Comrat din 14 iulie 2015, Asociaţia Obştească „BAŞ KUU” a contestat-o cu apel la Curtea de Apel Comrat. La 03.11.2015, judecătorul Curţii de Apel Comrat – Colev Grogorii şi-a declarat abţinere de la examinarea în ordine de apel a cauzei, deoarece anterior a participat la judecarea în prima instanţă a unor cauze conexe acesteia, exprimându-și opinia privind dreptul de proprietate asupra fântînii arteziene, situată pe str. Iubileinaia, 4 „a”, satul Chirsova, raionul Comrat, care este şi obiectul litigiului în cauză. Curtea de Apel Comrat a expediat cauza respectivă către Curtea Supremă de Justiţie pentru examinarea cererii de abţinere şi în caz de admitere, a solicitat strămutarea la altă instanţă de judecată de acelaşi grad din motivul imposibilităţii formării altui complet de judecată, deoarece activează doar trei judecători.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de abţinere a judecătorului Curţii de Apel Comrat – Colev Grigorii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a o admite, cu strămutarea pricinii spre judecare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul, din următoarele considerente. Potrivit art. 53 alin. (3) CPC, dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricină nu se poate constitui complet de judecată şi dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă. În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. d) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă.

Conform prevederilor art. 52 alin. (1) CPC, dacă există temeiurile specificate la art. 50 şi 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul şi executorul judecătoresc sunt obligaţi să se abţină de la judecată. În aceleaşi temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanţii la proces sau poate fi examinată din oficiu de către instanţă. 1 Mai mult ca atît, potrivit art. 49 alin. (1) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.

Materialele cauzei relevă că judecătorul Colev Grigorii a participat în calitate de judecător-raportor în primă instanţă la examinarea pricinilor civile, la acţiunea Biroului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia privind contestarea actului administrativ, şi la acțiunea Biroului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului satului Chirsova, raionul Comrat privind contestarea actului administrativ, emițând decizii în care şi expus opinia privind dreptul de proprietate asupra fântânii arteziene, situată pe str. Iubileinaia, 4 „a”, satul Chirsova, raionul Comrat. Prin urmare, Colegiul constată inadmisibilitatea participării judecătorului Curţii de Apel Comrat, Colev Grigorii, la examinarea pricinii date în ordine de apel.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) CPC, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. Potrivit alin. (4) CPC al aceluiaşi articol, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. De asemenea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine şi faptul că la Curtea de Apel Comrat activează la moment 3 judecători. În aceste circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că la Curtea de Apel Comrat nu este posibil de format completul de judecată necesar examinării pricinii date în ordine de apel.

Astfel, avînd în vedere imposibilitatea constituirii unui complet de judecată legal la Curtea de Apel Comrat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a strămuta pricina civilă la acţiunea Primarului satului Chirsova împotriva Asociaţiei Obşteşti „BAŞ KUU”, intervenienţi accesorii Adunarea Populară a UTA Găgăuzia şi Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia privind obligarea transmiterii fântânii arteziene în proprietatea Primăriei satului Chirsova, la Curtea de Apel Cahul, ca fiind instanţa de judecată egală în grad şi situată în imediată apropiere a razei de activitate a Curţii de Apel Comrat. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d), 49 alin. (1), 50 alin. (1) lit. d), 52 alin. (1), 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se admite cererea de abţinere de la judecată a judecătorului Curţii de Apel Comrat – Colev Grigorii.

Pricina civilă la acţiunea Primarului satului Chirsova împotriva Asociaţiei Obşteşti „BAŞ KUU”, intervenienţi accesorii Adunarea Populară a UTA Găgăuzia şi Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia privind obligarea transmiterii fântânii arteziene în proprietatea Primăriei satului Chirsova, se strămută pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 2

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.