Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3r-248/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 noiembrie 2015
Părțile
Pascaru Alexei vs Casa Teritorială de Asigurări Sociale Rîşcani mun. Chişinău
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

3r-248/15 — Obligarea recalculării și achitării pensiei de invaliditate, încasarea prejudiciului moral

prima instanţă: S.Papuha dosarul nr.3r-248/15 instanţa de apel: N.Cernat, L.Bulgac și A.Pahopol DECIZIE 11 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Grozova Liudmila în interesele lui Pascaru Alexei împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău cu privire la obligarea recalculării și achitării pensiei de invaliditate, încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015, prin care s-a respins cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind repunerea în termen și s-a restituit apelul ca fiind depus peste termenul legal c o n s t a t ă: Prin mandatul nr.0407949 din 27 februarie 2014 avocatul Grozova Liudmila a fost împuternicită de Pascaru Alexei să-i reprezinte interesele în instanțele de judecată, cu dreptul de a semna și depune cerere de chemare în judecată, de a majora sau reduce cuantumul pretențiilor, de a ataca hotărîrile, deciziile, încheierile judecătorești, inclusiv în revizuire etc. (f.d.4„a”).

La 19 martie 2014 avocatul Grozova Liudmila a depus în interesele lui Pascaru Alexei cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei de invaliditate și încasarea prejudiciului moral. În motivarea cererii de chemare în judecată avocatul Grozova Liudmila a invocat că de la 22 aprilie 2010 Pascaru Alexei beneficiază de pensie de invaliditate pentru gradul I, boală obișnuită. Ulterior, Pascaru Alexei s-a adresat Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău cu cerere pentru a fi pensionat. Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău i-a dat lista documentelor care urmează să le prezinte pentru ai fi calculată pensia pentru invaliditate gr.I.

La 21 iunie 2010 Pascaru Alexei a depus la Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău actele solicitate, comunicîndu-i-se să prezinte certificatul de salariu începînd cu anul 1984, iar pensia va fi recalculată din momentul depunerii actelor. 1 Pascaru Alexei a confirmat stagiul necesar pentru stabilirea pensiei realizat după 01 ianuarie 1999 – 8 ani, 02 luni și 03 zile, iar pensia i-a fost calculată din venitul mediu lunar asigurat în mărime de 517,04 lei, determinat din salariul beneficiat pentru toată perioada de după 01 ianuarie 1999 și constituia 309,78 lei lunar. Deoarece mărimea pensiei calculate este mai mică decît pensia minimă indexată prevăzută pentru gradul întîi de invaliditate în mărime de 423,02 lei, lui Pascaru Alexei i-a fost stabilită pensia minimă, care în prezent după indexare constituie 533,54 lei.

Pascaru Alexei nefiind de acord cu stabilirea pensiei în mărime de 423,02 lei s-a adresat Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău cu cerere solicitînd recalcularea pensiei de invaliditate. Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău prin decizia din 29 iunie 2010 a respins cererea pe motiv că perioada menționată nu intră în calcularea pensiei de invaliditate. Perioada de cotizare este din anul 1999 pînă la data stabilirii gradului de invaliditate. La emiterea deciziei Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău a încălcat prevederile pct.22 al Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.38 din 19 martie 2008. Stagiul de muncă a lui Pascaru Alexei constituie 34 ani, inclusiv studiile, iar pînă în anul 1999 a realizat un stagiu de cotizare de 24 ani.

De la 26 aprilie 2012 Pascaru Alexei este invalid de gradul I fără termen, fapt confirmat prin certificatul EM-659087 și necesită îngrijire permanentă de către altă persoană. Refuzul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău de recalculare a pensiei de invaliditate poate fi calificat ca un abuz de nerespectare vădită a drepturilor fundamentale ale lui Pascaru Alexei. Prin acțiunile pîrîtului lui Pascaru Alexei i s-a cauzat prejudiciu moral pe care îl estimează la suma de 10000 lei.

Cere avocatul Grozova Liudmila anularea deciziei Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău din 29 iunie 2010, obligarea să recalculeze lui Pascaru Alexei pensia de invaliditate conform pct.22 al Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.38 din 19 martie 2008 de la 21 iunie 2010 cu stabilirea pensiei de invaliditate în mărime de 1731,20 lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei.

La 19 septembrie 2014 avocatul Grozova Liudmila a depus cerere de modificare a pretențiilor solicitînd obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău să recalculeze și să achite lui Pascaru Alexei pensia de invaliditate cu stabilirea acesteia în mărime de 1731,20 lei conform pct.22 al Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.38 din 19 martie 2008 de la 21 iunie 2010, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei. 2 Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din 23 februarie 2015 acțiunea lui Pascaru Alexei a fost admisă parțial.

S-a obligat Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău să efectueze recalcularea pensiei de invaliditate conform pct.22 al Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.38 din 19 martie 2008 din momentul depunerii cererii și anume de la 21 iunie 2010 cu stabilirea pensiei de invaliditate lui Pascaru Alexei în mărime de 1731,20 lei. S-a încasat de la Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău în beneficiul lui Pascaru Alexei prejudiciul moral în mărime de 5000 lei. La 04 mai 2015 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus apel nemotivat, iar la 01 septembrie 2015 apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din 23 februarie 2015 solicitînd repunerea apelului în termen (f.d.67, 77-78).

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 06 octombrie 2015 a respins cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind repunerea în termen a apelului și a restituit cererea de apel ca fiind depusă peste termenul legal (f.d.84-88). La 19 octombrie 2015 Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii și restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat că instanța de apel a emis o încheiere pripită, neanalizînd minuțios toate circumstanțele invocate și probele anexate de repunere în termen a apelului, acesta fiind omis din motive întemeiate.

La pronunțarea hotărîrii de către prima instanță nu a fost prezent, deoarece nu a fost citat și nu a cunoscut că la ședința dată urma a fi emis actul judecătoresc. Conform art.236 alin.(4) Codul de procedură civilă, participanții care nu au fost prezenți la pronunțarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. Prima instanță era obligată să remită dispozitivul hotărîrii în adresa pîrîtului care a absentat de la pronunțare, însă abia la 05 mai 2015 a recepționat dispozitivul hotărîrii. Conform art.144 Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.142/4 din 04 februarie 2014, instanțele de judecată au obligativitatea de a publica prin intermediul PIGD, hotărîrile adoptate pe pagina web a instanței de judecată.

Aceste prevederi de către prima instanță au fost omise și consideră că sunt temeiuri de repunere a apelului în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Verificînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, întemeiat şi urmează a fi admis cu 3 casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2015 și restituirea pricinii la rejudecare din următoarele motive.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 06 octombrie 2015 (f.d.84-88). Prin urmare, recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale la 19 octombrie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.

Din actele pricinii rezultă că prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din 23 februarie 2015 acțiunea lui Pascaru Alexei a fost admisă parțial, s-a obligat Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău să efectueze recalcularea pensiei de invaliditate conform pct.22 al Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.38 din 19 martie 2008 din momentul depunerii cererii și anume de la 21 iunie 2010 cu stabilirea pensiei de invaliditate lui Pascaru Alexei în mărime de 1731,20 lei. S-a încasat de la Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău în beneficiul lui Pascaru Alexei prejudiciul moral în mărime de 5000 lei.

Judecătoria Rîșcani mun.Chișinău a emis dispozitivul hotărîrii în lipsa reprezentantului pîrîtului. În conformitate cu art.236 alin.(4) Codul de procedură civilă, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. Contrar prevederilor art.236 alin.(4) Codul de procedură civilă, judecătoria Rîșcani mun.Chișinău la 30 aprilie 2015 a expediat Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău copia dispozitivului hotărîrii din 23 februarie 2015 peste 67 zile (f.d.66). În conformitate cu art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

La 04 mai 2015 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus apel nemotivat, iar la 01 septembrie 2015 apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din 23 februarie 2015 solicitînd repunerea în termen pe motiv că abia la 05 mai 2015 a recepționat copia dispozitivului hotărîrii primei instanțe, nu i-a fost remis dispozitivul în termenul prevăzut la art.236 alin.(4) Codul de procedură civilă și nu a fost publicat pe pagina web a instanței, din care motive a omis termenul (f.d.67, 77-78). În conformitate cu art. 116 alin.(1) şi (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.

4 La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Astfel, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 06 octombrie 2015 greșit a respins cererea Casei Naționale de Asigurări Sociale privind repunerea în termen a apelului și a restituit cererea de apel ca fiind depusă peste termenul legal (f.d.84-88). Casa Națională de Asigurări Sociale a omis termenul din motiv că nu a cunoscut despre hotărîrea primei instanțe care nu i-a fost adusă la cunoștință în termenul stabilit de lege. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că termenul de depunere a cererii de apel a fost omis motivat și necesită să fie repus în termen.

Din considerentele menţionate şi având în vedere că instanța de apel a încălcat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2015, de a repune în termen apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și de a restitui pricina pentru rejudecare. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admite recursul declarant de Casa Națională de Asigurări Sociale.

Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Grozova Liudmila în interesele lui Pascaru Alexei împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Rîșcani mun.Chișinău cu privire la obligarea recalculării și achitării pensiei de invaliditate, încasarea prejudiciului moral, se repune apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale în termen și se restituie pricina pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.