- Dosarul nr.
- 3rh-93/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 noiembrie 2015
- Părțile
- Stegaru Vasile vs Ministerul Afacerilor Interne si Inspectoratul General al Politiei
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
3rh-93/15 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă
prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3rh-93/15 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu și M. Guzun instanţa de recurs: V. Doagă, G. Stratulat şi Sv. Moldovan ÎNCHEIERE 11 noiembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinînd cererea de revizuire depusă de Stegaru Vasile, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată depuse de Stegaru Vasile împotriva Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 08 aprilie 2015, prin care recursul declarat de Stegaru Vasile a fost considerat inadmisibil c o n s t a t ă La 28 august 2013 Stegaru Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă (f.d.
2-3). În motivarea acţiunii Stegaru Vasile a indicat că a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în calitate de inspector patrulare rutieră a Companiei Ciocana Batalionul nr. 2 a subdiviziunii mobile a Brigăzii de patrulare a Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție. Prin ordinul Inspectoratului General al Poliţiei nr. 288 ef din 24 iulie 2013 a fost eliberat din funcție. În ordinul de concediere este indicat că la 12 iulie 2013 Serviciul securitate internă și combatere a corupției al Ministerului Afacerilor Interne s-a autosesizat asupra postării articolului “încă un polițist filmat cu mită” pe portalul de știri “Jurnaltv.md” în care era publicat că un agent de circulație a încasat amenda de la un participant în trafic fără întocmirea procesului-verbal contravențional.
Se mai menționează că la 08 iulie 2013 fiind în serviciu de patrulare rutieră cu echipajul MAI 1166 autovehiculul de model “Șkoda Octavia” pe str. M. Spătaru, mun. Chișinău a stopat un autovehicul de model “Mazda” fără număr de înmatriculare în față și că a primit abuziv 100 lei de la conducătorul care a prezentat actele la control pentru a nu i se întocmi proces-verbal contravențional. La 12 iulie 2013, 16 iulie 2013 și 19 iulie 2013 a dat explicații invocînd că nu a luat mită și a răspuns la întrebările adresate în cadrul anchetei efectuate de Serviciul securitate internă și combatere a corupției al Ministerului Afacerilor Interne. Consideră acțiunile împotriva sa tendențioase, iar decizia de concediere nefondată și ilegală.
Invocă că nu există o hotărîre judecătorească care să stabilească vinovăția sa. Menționează că a luat cunoștință cu ordinul de concediere la 25 iulie 2013. 1 Cere Stegaru Vasile anularea ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr. 288 ef din 24 iulie 2013, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă. La 22 ianuarie 2014 Stegaru Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă (f.d. 40-41). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 martie 2014 acţiunea depusă de Stegaru Vasile împotriva Ministerului Afacerilor Interne a fost respinsă ca depusă împotriva pîrîtului necorespunzător, iar împotriva Inspectoratului General al Poliţiei ca neîntemeiată (f.d.
82, 85-87). Prin mandatul nr. 0275336 din 02 octombrie 2013 avocatul Alina Valah a fost împuternicită de Stegaru Vasile să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească (f.d.35). La 14 aprilie 2014 avocatul Alina Valah a depus în interesele lui Stegaru Vasile apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 martie 2014 (f.d. 89-90). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 25 noiembrie 2014 a respins apelul declarat de Stegaru Vasile şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 martie 2014 (f.d. 107-110). Prima instanţă şi instanţa de apel au motivat că cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne urmează a fi respinsă ca fiind înaintată împotriva pîrîtului necorespunzător, întrucît actul administrativ contestat este emis de Inspectoratul General al Poliţiei.
Referitor la cererea de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece reclamantul prin acțiunile sale a încălcat prevederile art. 440 Codul contravențional, nu a întocmit proces-verbal contravențional conducătorului autovehiculului stopat în trafic, a acceptat mijloace financiare necuvenite, nu a denunțat actul de corupție superiorilor săi. La 10 februarie 2015 Stegaru Vasile a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii (f.d. 115-117). La 11 martie 2015 reprezentantul Valentin Andriuța a depus în interesele Inspectoratului General al Poliţiei referință la recursul declarat de Stegaru Vasile solicitînd declararea acestuia ca inadmisibil (f.d.
122-124). Prin încheierea completului Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 08 aprilie 2015 recursul declarat de Stegaru Vasile a fost considerat inadmisibil (f.d. 126-129). La 28 septembrie 2015 Stegaru Vasile a depus cerere de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 08 aprilie 2015 (f.d. 132-136). În motivarea cererii de revizuire Stegaru Vasile a invocat că la 17 iulie 2013 organul de urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie a pornit cauza penală conform elementelor de infracţiune prevăzute de art. 324 alin. (1) Codul penal, pe faptul acceptării şi primirii de către o persoană publică bani ce nu i se cuvin, pentru a nu îndeplini acţiuni în exercitarea funcţiei sale.
La 22 octombrie 2013 a fost recunoscut în calitate de bănuit în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Codul penal. 2 La 24 iulie 2015 după examinarea amplă a materialelor cauzei penale nr. 2013970309 de către procurorul în cadrul Procuraturii Anticorupţie Botnaru Ruslan a fost adoptată ordonanţa prin care s-a dispus scoaterea lui de sub urmărirea penală din lipsa în acţiunile sale a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Codul penal. La 27 octombrie 2015 reprezentantul Valentin Andriuța a prezentat în interesele Inspectoratului General al Poliţiei referință la cererea de revizuire depusă de Stegaru Vasile solicitînd respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Articolul 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă prevede că instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborînd prevederile art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă cu art. 444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor la judecarea recursurilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. Temeiurile pentru revizuirea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă.
Stegaru Vasile a invocat temei de revizuire a încheierii Curţii Supreme de Justiţie prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
Din sensul normelor de drept citate rezultă că circumstanţa invocată trebuia să fi existat la momentul emiterii actului judecătoresc a cărei revizuire se cere, însă nu a fost posibil de prezentat din motive ce nu depind de voinţa părţii. Argumentele invocate de Stegaru Vasile nu se încadrează în prevederile normelor de drept citate. 3 Ordonanţa procurorului în cadrul Procuraturii Anticorupţie Botnaru Ruslan din 24 iulie 2015 invocată ca temei de revizuire nu a existat la data emiterii actului judecătoresc a cărei revizuire se cere. Mai mult ca atît, prin ordonanţa procurorului în cadrul Procuraturii Anticorupţie Botnaru Ruslan din 24 iulie 2015 s-a dispus scoaterea lui Stegaru Vasile de sub urmărirea penală din lipsa în acţiunile acestuia a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Codul penal.
Instanţele judecătoreşti au respins pretenţiile lui Stegaru Vasile pe motivul că acesta prin acțiunile sale a încălcat prevederile art. 440 Codul contravențional, nu a întocmit proces-verbal contravențional conducătorului autovehiculului stopat în trafic, a acceptat mijloace financiare necuvenite, nu a denunțat actul de corupție superiorilor săi. Revizuirea este posibilă numai în cazurile în care sunt invocate şi probate circumstanţe, fapte ori evenimente prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influenţeze soluţia adoptată. Cererea care nu conţine nici unul din aceste temeiuri nu poate fi admisă, deoarece este inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărîri irevocabile.
Or, admiterea cererii de revizuire va duce la în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Pîrnău şi alţii vs. Republica Moldova din 31 ianuarie 2012). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că argumentele invocate de Stegaru Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Stegaru Vasile împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 08 aprilie 2015, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată depuse de Stegaru Vasile împotriva Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4