2r-751/15 — Recunoaşterea valabilităţii tranzacţiei de vînzare cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate

prima instanţă: V. Stihi dosarul nr.2r-751/15 instanţa de apel: E.Ababei, G.Polivenco, A.Garbuz DECIZIE 04 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Vacarciuc Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vacarciuc Vasile împotriva Mariei Stroici privind recunoaşterea valabilităţii tranzacţiei de vînzare – cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 29 iulie 2015, prin care cererea de apel a fost restituită ca fiind depusă cu omiterea termenului legal de declarare, c o n s t a t ă: La 05 august 2014, reclamantul Vacarciuc Vasile s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Stroici privind recunoaşterea valabilităţii tranzacţiei de vînzare – cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, la data de 12.07.2006 pîrîta Maria Stroici i-a vîndut un lot de pămînt cu suprafaţa de 0,40 ha, la preţul de 3000 lei, situat în satul Băneştii Vechi, r-nul Teleneşti, în acest sens fiind întocmit un act în prezenţa primarului localităţii. Afirmă că, actele urmau a fi perfectate la notar în cel mai apropiat timp. Ulterior, pîrîta Stroici Măria a refuzat să perfecteze contractul de vînzare- cumpărare a terenului din motiv că nu deţine certificatul de moştenitor legal prin care se confirmă dreptul de proprietate asupra lotului de pămînt, motiv pentru care a fost sesizată instanţa de judecată cu prezenta acţiune. Solicită reclamantul Vacarciuc Vasile să fie recunoscut proprietarul terenului cu suprafaţa de 0,40 ha, situat în satul Băneştii Vechi, r-nul Teleneşti.

Prin hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 05 februarie 2015, cererea de chemare în judecată depusă de către Vacarciuc Vasile a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 02 iulie 2015, Vacarciuc Vasile a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea privind recunoaşterea valabilităţii tranzacţiei de vînzare – cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate să fie admisă în sensul declarat. 1 Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 iulie 2015, s-a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal de declarare. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la data de 11 august 2015, Vacarciuc Vasile a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 29 iulie 2015, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel pentru judecarea apelului.

În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or, instanţa de apel urma să ţină cont de normele de drept naţionale, cît şi de practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiţie, fapt ce în prezenta speţă nu se atestă. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din actele pricinii rezultă că încheierea recurată a fost pronunţată la 29 iulie 2015 (f.d.64) şi recepţionată de către recurent la 06 august 2015 (f.d.66), iar recursul înaintat de către Vacarciuc Vasile a fost depus la 11 august 2015 (f.d.67- 71). Astfel, prin prisma art. 425 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vacarciuc Vasile urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Aşadar, din conţinutul recursului declarat de Vacarciuc Vasile rezultă că recurentul nu este de acord cu încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 iulie 2015, prin care s-a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal de declarare (f.d.67-68).

La fel, s-a constatat că, pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen a apelului (f.d.64). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluzia instanţei de apel despre necesitatea restituirii cererii ca fiind depusă tardivă justă. Astfel, Colegiul consideră oportun de a reitera la caz prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care statuează că, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs relevă că, dispozitivul hotătîrii instanței de fond a fost pronunțat la data de 05 februarie 2015 (f.d.52).

Concomitent, din materialele dosarului Colegiul reţine că, cererea de apel înaintată de către Vacarciuc Vasile împotriva hotărîrii primei instanţe a fost înregistrată la data de 02 iulie 2015 (f.d.60). 2 În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează în prezenta speță şi prevederile art. 110 CPC, care indică că, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Totodată, potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Prin urmare, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 06 februarie 2015, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărîrii contestate şi a expirat la 05 martie 2015, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului, cu toate acestea cererea de apel împotriva hotărîrii primei instanţe a fost depusă la data de 02 iulie 2015. Argumentele recurentului Vacarciuc Vasile precum că, apelul a fost declarat în termen, pe motiv că, copia hotărîrii motivate a instanței de fond ar fi primit-o în luna iunie 2015, instanţa de recurs le consideră neîntemeiate și care urmează a fi respinse. Or, potrivit modificărilor operate prin Legea nr.155 din 05.07.2012, în vigoare din 30.11.2012, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii și nu din mometul primirii copiei hotărîrii, cum prevedea anterior norma procesuală.

Nu poate fi reţinut ca temei de a considera că apelul a fost depus în termen nici argumentul recurentului Vacarciuc Vasile precum că, acesta nu a asistat la pronunţarea dispozitivului, or, partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligenţă şi să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanţei cu participarea lor şi să respecte termenele prevăzute de lege (f.d.43-45). Prin urmare, apelantul – recurentul Vacarciuc Vasile nu a fost lipsit de dreptul și posibilitatea să depună apel nemotivat, pentru a se încadra în termenul legal de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii și după redactarea hotărîrii de către instanța de judecată să prezinte apel suplimentar cu indicarea motivelor de fapt și de drept, condiţie ce nu se atestă în prezenta speţă.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs menționează și faptul că, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare La fel, neîntemeiate sunt şi argumentele recurentului Vacarciuc Vasile, precum că, nu a fost legal citat, astfel, fiind privat de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia procesuală în cadrul procesului de judecată în instanţa de apel.

Într-adevăr, din actele cauzei rezultă că, soluţionarea chestiunii privind punerea pe rol a cererii de apel a avut loc în absența reclamantului-recurent Vacarciuc Vasile, însă această circumstanţă nu poate constitui drept temei pentru admiterea recursului în sensul declarat, în situaţia în care la caz, depunând încă la data de 02 iulie 2015 cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Teleneşti din 05 februarie 2015, Vacarciuc Vasile a cunoscut despre necesitatea prezentării 3 argumentelor referitor la omiterea termenului de declarare a apelului, prin urmare, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a-și asigura drepturile sale de acces la instanţă, fapt, însă, ignorat de ultimul.

În astfel de circumstanţe, Colegiul conchide că, instanţa de apel întemeiat a restituit cererea de apel avînd în vedere că recurentul nici nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului. Or, în cazul admiterii spre examinare a cererii de apel, se va încălca principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 şi preambulul Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ceea ce este inadmisibil. În context, instanţa de recurs aminteşte că art. 6 § 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţă cu orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil.

Instanţa europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanţă” nu este absolut. În această privinţa, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac, cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei, în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricţie ce guvernează accesul la justiţie. Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Vacarciuc Vasile. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 iulie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vacarciuc Vasile împotriva Mariei Stroici privind recunoaşterea valabilităţii tranzacţiei de vînzare – cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4