3ra-1473/15 — Contestarea actului administrativ şi obligarea recalculării şi achitării pensiei

dosarul nr. 3ra-1473/15 prima instanţă: D. Chistol instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Zghibarţă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Zghibarţă împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului de Poliţie Orhei al Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la contestarea actului administrativ şi obligarea recalculării şi achitării pensiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, prin care au fost admise apelurile declarate de către Inspectoratul de Poliţie Orhei al Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, a fost casată hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 03 martie 2015 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, c o n s t a t ă: La 26 mai 2014, Ion Zghibarţă a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ şi obligarea recalculării şi achitării pensiei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, ulterior fiind eliberat din organele afacerilor interne, cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI. Menţionează că la 15 aprilie 2014, el s-a adresat la Ministerul Afacerilor Interne cu o cerere prealabilă, prin care a solicitat recalcularea mărimii pensiei pentru perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978 conform prevederilor art. 54 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 şi achitarea pentru perioada octombrie 1998 - august 2012 a diferenţei neachítate datorită calculului incorect a mărimii pensiei efectuat din vina persoanei, care calculează pensia.

Susţine că la 29 aprilie 2014, el a primit răspunsul nr. Z-197/14, prin care a fost recunoscut parţial dreptul său la recalcularea şi achitarea pensiei, precum şi faptul că legislaţia prevede obligativitatea achitării acesteia. Totodată, prin răspunsul menţionat a fost refuzată achitare pensiei pentru toată perioada indicată, începînd cu momentul ieşirii la pensie, deoarece conform prevederilor art. 51 alin.(l) din Legea enunţată, diferenţa de pensie calculată se poate plăti doar pentru 12 luni trecute. Consideră că răspunsul pârâtului este unul neîntemeiat şi lipsit de suport juridic.

Afirmă că conform art. 52 alin. (2) din Legea enunţată, plata pensiilor militarilor, care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi familiilor lor se efectuează prin Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciul Protecţie şi Pază de Stat şi Centrul Naţional Anticorupţie, iar conform art. 54 din Legea menţionată, suma pensiei calculată pentru pensionarii din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile acestora şi nesolicitată la timp se plăteşte pentru perioada precedentă, însă cel mult pentru 3 ani premergători datei solicitării pensiei.

Sumele pensiei neprimite la timp din vina organelor, care au stabilit sau care plătesc pensia, se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp. Consideră că reieşind din faptul că pârâtul anterior a recunoscut întemeiată adresarea sa privitor la incorectitudinea stabilirii vechimii în muncă la momentul pensionării şi a efectuat recalculul vechimii în muncă pentru perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978, însă a efectuat recalculul pensiei şi achitarea diferenţei acesteia doar pentru perioada de 12 luni, acesta este obligat să efectueze recalculul şi achitarea pensiei pentru toată această perioadă, deoarece pensia nu a fost plătită la timp din vina pârâtului.

Invocă că refuzul pârâtului de a recalcula şi a achita pensia pentru toată perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978, dar nu numai pentru ultimele 12 luni, reprezintă un motiv neîntemeiat, deoarece anume pârâtului îi revine obligaţiunea de a calcula şi stabili corect vechimea în muncă, cît şi de a efectua recalculul şi achitarea pensiei pentru toată perioada. Prin urmare, solicită recunoaşterea ca fiind ilegal refuzul pârâtului nr.Z- 197/14 din 29 aprilie 2014 privind recalcularea şi achitarea pensiei pentru perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978, obligarea pârâtului de a-i recalcula şi de a-i achita pensia pentru perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978, reieşind din rata inflaţiei pentru perioada octombrie 1998 – august 2012 şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, Ion Zghibarţă a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând recunoaşterea ca fiind ilegale refuzul Ministerului Afacerilor Interne expus prin răspunsul nr. 15/3-Z-64/14 din 31 martie 2014 şi refuzul Inspectoratului de Poliţie Orhei expus prin răspunsul nr. Z-197/14 din 29 aprilie 2014 cu privire la recalcularea şi achitarea pensiei pentru întreaga perioadă de activitate în Ministerul Afacerilor Interne, obligarea Inspectoratului de Poliţie Orhei şi Ministerului Afacerilor Interne de a-i recalcula pensia pentru toată perioada de după ieşirea la pensie (decembrie 1998) pînă în prezent, reieşind din vechimea totală de activitate în organele afacerilor interne, după includerea perioadei 01 noiembrie 1973 – 25 ianuarie 1978, care constituie 27 ani şi procentul de calculare a pensiei de 75%, cît şi rata inflaţiei pentru perioada anilor 1998-2013 şi de a-i achita diferenţa pentru toată această perioadă şi încasarea în mod solidar de la pârâţi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03 martie 2015 acţiunea a fost admisă, au fost recunoscute ca fiind ilegale refuzul Ministerului Afacerilor Interne expus prin răspunsul nr. 15/3-Z-64/14 din 31 martie 2014 şi refuzul Inspectoratului de Poliţie Orhei expus prin răspunsul nr. Z-197/14 din 29 aprilie 2014 cu privire la recalcularea şi achitarea diferenţei pensiei pentru întreaga perioadă de activitate în Ministerul Afacerilor Interne, au fost obligaţi Inspectoratul de Poliţie Orhei şi Ministerul Afacerilor Interne să recalculeze lui Ion Zghibarţă pensia pentru toată perioada de după ieşirea la pensie (decembrie 1998) pînă în prezent, reieşind din vechimea totală de activitate în organele afacerilor interne, după includerea perioadei 01 noiembrie 1973 – 25 ianuarie 1978, care constituie 27 ani şi procentul de calculare a pensiei de 75%, cît şi rata inflaţiei pentru perioada anilor 1998-2013 şi să-i achita diferenţa pentru toată această perioadă şi au fost încasate în mod solidar de la Inspectoratul de Poliţie Orhei şi Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul lui Ion Zghibarţă cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015 au fost admise apelurile declarate de către Inspectoratul de Poliţie Orhei al Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, a fost casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată. La 10 septembrie 2015, în termenul prevăzut de lege, Ion Zghibarţă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

Recurentul Ion Zghibarţă, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală, deoarece instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi, anume, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea şi concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Consideră greşită concluzia instanţei de apel privitor la faptul că el a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1998, deoarece data ieşirii la pensie şi stabilirii pensiei este 14 decembrie 1998, dar nicidecum 25 ianuarie 1998, fapt confirmat şi prin încheierea de stabilire a pensiei pentru vechimea în muncă din 09 iunie 1999. De asemenea, consideră nefondată şi concluzia instanţei de apel privitor la faptul că Inspectoratul de Poliţie Orhei nu urma a fi obligat de a recalcula şi achita diferenţa pensiei neplătite pentru perioada anilor 1998-pînă în prezent, deoarece i-a efectuat recalcularea stagiului de muncă imediat după prezentarea actelor, prin care s-a demonstrat că el a activat în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei şi l-a expediat Direcţiei de finanţe a Inspectoratului General al Poliţiei.

Menţionează că atît Inspectoratul dc Poliţie Orhei, cît şi Ministerul Afacerilor Interne anterior au recunoscut întemeiată incorectitudinea calculării vechimii sale totale de activitate în organele afacerilor interne, care la momentul pensionării a constituit 22 de ani şi ulterior, au inclus în vechimea totală de activitate perioada 01 noiembrie 1973-25 ianuarie 1978, care nu i-a fost calculată corect şi stabilită din vina colaboratorilor organelor, care i-au calculat şi stabilit pensia, iar ulterior, au efectuat recalculul vechimii totale în muncă, care constituie 27 ani, dar i-au efectuat recalculul pensiei şi achitarea diferenţei acesteia doar pentru perioada 01 septembrie 2012-31 decembrie 2013 şi nu pentru toată perioada de după ieşirea la pensie, necătînd la faptul că nu i-a fost iniţial corect stabilită vechimea în muncă şi mărimea pensiei din vina angajaţilor acestor instituţii.

Susţine că este neîntemeiată şi concluzia instanţei de apel privitor la faptul că lui, la momentul pensionării, de către Inspectoratul de Poliţie Orhei i-a fost adus la cunoştinţă contra semnătură calculul vechimii în muncă, iar la acel moment în dosarul personal careva acte doveditoare că lucrase în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare nu au existat, deoarece la momentul angajării, el a prezentat carnetul de muncă, în care această perioadă de activitate a sa în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare era confirmată, iar carnetul de muncă cu înscrierea respectivă s-a aflat la Inspectoratul de Poliţie Orhei pînă în primăvara anului 2014 şi deci, nu era necesară prezentarea suplimentară a cărorva documente confirmative, cu atît mai mult că la momentul activităţii sale în calitate de salariat civil în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, cît şi la momentul stabilirii pensiei, acesta se afla în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Afirmă că la momentul angajării lui în organele afacerilor interne, la 30 ianuarie 1978, de către adjunctul comisarului de poliţie Orhei a fost întocmită în privinţa lui fişa personală nr. R – 025494, în care în pct. l1 la rubrica activitatea de muncă a fost înscrisă perioada 22 iunie 1972-25 ianuarie 1978, în care a activat în cadrul Instituţiei Penitenciare nr. 29/4 a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, iar în pct. l2 al acestei fişe personale a fost indicat faptul că este îndreptat pentru a fi încadrat în organele afacerilor interne anume de către colectivul Instituţiei Penitenciare nr. 29/4.

Consideră că la momentul pensionării se ştia cu precizie privitor la activitatea anterioară a sa în cadrul DIP a MAI, însă anume din vina angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Orhei nu i-a fost corect calculată vechimea totală în serviciu, iar din vina angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne nu i-a fost verificată corectitudinea calculării vechimii totale în serviciu şi, respectiv, nu i-a fost corect stabilită mărimea pensiei începând cu 14 decembrie 998, deşi aceasta era de obligaţiunea nemijlocită a acestora de a-i calcula şi achita diferenţa pensiei neplătite. Or, prevederile articolului 54 al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993 stipulează expres că sumele pensiei neprimite la timp din vina organelor care au stabilit sau care plătesc pensia se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp.

Invocă că însăşi prin tăbliţele calculării pensiei pentru vechimea în muncă, anexate de către Ministerul Afacerilor Interne la răspunsul din 01 octombrie 2014 la cererea prealabilă din 10 septembrie 2014, se confirmă faptul că abia începînd cu 01 septembrie 2012, lui i se calculează şi i se achită pensia reieşind din vechimea totală în muncă de 27 ani şi procentul de calculare a pensiei de 75%, pe cînd pînă la această dată i se calcula şi achita pensia reieşind din vechimea totală în muncă de 22 ani şi procentul de calculare a pensiei de 61 %. Mai invocă că în ceia ce priveşte concluzia instanţei de apel privitor la faptul că Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Orhei sunt două persoane juridice de sinestătătoare, doi angajaţi diferiţi a diferitor subdiviziuni şi deoarece el nu a fost angajai de către Inspectoratul General al Poliţiei, recalcularea pensiei şi achitarea acesteia în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului RM nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemului penitenciar, colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie, urma a fi efectuată de către Ministerul Afacerilor Interne,

instanţa de apel urma să caseze horărârea primei instanţe doar în partea ce ţine de Inspectoratul de Poliţie Orhei.

Menţionează că nu este de acord nici cu argumentul instanţei de apel privitor la aplicarea normei legale stabilită de prevederile art. 61 alin. (l) al Legii asigurării cu pensia militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, deoarece această prevedere legală contravine art. 54 din aceeaşi Lege şi nu poate fi aplicată prezentului litigiu pe motiv că în primul rînd, la momentul ieşirii sale la pensie, era cunoscut faptul activităţii lui ca salariat civil în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, care la acel moment era subdiviziune structurală a MAI şi deci nu trebuiau prezentate careva documente suplimentare întru confirmarea acestui fapt, care expres era confirmat şi în carnetul de muncă al său, cît şi în fişa personală întocmită la momentul angajării în Comisariatul de Poliţie Orhei la 30 ianuarie 1978, iar în al doilea rînd, deşi art. 61 alin. (1) din Legea nominalizată stipulează că recalcularea se va efectua pentru perioada precedentă, dar cel mult pentru 12 luni, însă lui i-a fost efectuat recalculul şi achitată diferenţa pensiei pentru o perioada de 15 luni, adică cu 3 luni mai mult.

Consideră că anume din vina angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne şi subdiviziunii acestuia, lui nu i-a fost calculată corect vechimea totală în serviciu, fapt ce a avut drept consecinţă stabilirea incorectă a pensiei reieşind din vechimea totală în muncă de 22 ani şi procentul de calculare a pensiei de 61%, pe cînd pentru toată această perioadă urma a-i fi calculată şi plătită pensia reieşind din vechimea totală în muncă de 27 ani şi procentul de calculare a pensiei de 75%. Prin referinţa depusă la 08 octombrie 2015 Ministerul Afacerilor Interne a solicitat declararea recursului ca inadmisibil. Prin referinţa depusă la 19 octombrie 2015 Inspectoratul de Poliţie Orhei al Inspectoratului General al Poliţiei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ion Zghibarţă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Ion Zghibarţă ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Ion Zghibarţă se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi