2rac-375/15 — Încasarea sumei şi compensarea cheltuielilor de judecată

prima instanță: D. Dulghieru dosarul nr. 2rac-375/15 instanța de apel: D. Manole, E. Fistican, S. Aranaut ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Universcons”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Universcons” cu privire la încasarea sumei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Universcons” şi menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 16 iunie 2015, prin care aucțiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2011, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Universcons” cu privire la încasarea sumei și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că este proprietarul bunului imobil situat în mun. Chișinău, str. Bucuriei 12 „a”, fapt confirmat prin adeverința de privatizare nr. 19/03 din 13 februarie 2011. Susține că începând cu luna ianuarie 2007 și până la 26 august 2010, SRL „Universcons” a ocupat și a folosit în calitate de oficii în cadrul acestui imobil birouri cu suprafața totală de 147 m. p., fără de a-i achita careva mijloace bănești în acest sens, mai mult, societatea nu a încheiat vre-un contract de locațiune, s-au alt tip de contract cu SRL „Universcons” și respectiv, nu cunoaște în ce bază au fost ocupate aceste încăperi.

Consideră că pârâtul a folosit ilegal și abuziv încăperile menționate fără de a efectua careva plăți proprietarilor acestora, lezând în acest fel dreptul de proprietate al societății și cauzând astfel prejudicii considerabile în sarcina întreprinderii. Menționează că acțiunile SRL „Universcom” de instalare și folosire a acestui imobil constituie o ingerință în dreptul de proprietate a întreprinderii consacrat prin dispozițiile art. 315, art. 315, art. 317 din Cod civil, şi dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăților Fundamentale. Afirmă că în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă s-a adresat în adresa pârâtului cu o somație, solicitând achitarea cheltuielilor ocazionate de folosirea acestor încăperi, însă, aceasta a rămas fără satisfacere.

Solicită încasarea de la SRL „Univescons” în beneficiul SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” prejudiciul material în suma de 23 670 de euro și compensarea cheltuitelor de judecată. Pe parcursul examinării pricinii SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a depus o cerere de concretizare a cerințelor, prin care a indicat că pârâtul a ocupat mai multe încăperi cu destinație de oficii din cadrul bunului imobil situat în mun. Chișinău, str. Bucuriei 12 „A” cu nr. cadastral 0100518.141.01 și 0100518.141.02 cu suprafața mai mare, fapt care reiese din actele prezentate la materialele pricinii și alte pretenții care au fost înaintate de către pârât, respectiv, consideră necesar să-şi majoreze pretențiile față de SRL „Universcons”.

Menționează că pentru arenda biroului nr.101 pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 06 august 2010, pârâtul datorează suma de 11 115 euro, iar pentru arenda biroului cu nr. 105 pentru perioada de 01 ianuarie 2007 – 26 august 2010, ultimul datorează suma de 23 670 euro, astfel, pentru arenda încăperilor folosite SRL „Universcons” îi datorează suma totală de 34 785 euro, care reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului din contul societăţii. Afirmă că suma la care este evaluat prejudiciul suportat este formată având în vedere perioada de la 01 ianuarie 2007 până la 26 august 2010 (43 luni şi 23 zile) suprafața imobilului folosită în calitate de oficii de 147 m.p., încăperi situate la etajul 1 din blocul administrativ situat în mun.

Chișinău, str. Bucuriei 2A, iar prețul pentru arenda lunară a unui metru pătrat destinat pentru oficii de 5 euro, conform cursului valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei la data de 01 a fiecărei luni din perioada menționată. Consideră că SRL „Universcons” urmează a fi obligat de către instanță să repare prejudiciul cauzat întreprinderii prin achitarea plății pentru folosirea imobilului în perioada 01 ianuarie 2007 – 26 august 2010, prin care a folosit încăperile menționate și nu a achitat plata pentru acestea, în cuantum de 34 670 euro, ce constituie prejudiciu în formă de venit ratat, la prețul de acordare în locațiune a spațiilor din str. Bucuriei, 12 „A” fără a include penalități sau dobânzi și fără a lua în calcul prețul de piață pentru locațiunea unor astfel de încăperi potrivit prețului de piață pentru locațiunea unor astfel de încăperi, care este considerabil mai mare.

La fel, indică că este o societate autogestionară, cu cota proprietății private de 100%, care stabilește de sine stătător prețul pentru acordarea în chirie a bunurilor sale imobile, reieșind din indicatorii înregistrați pe piața imobiliară la acordarea în locațiune a unor asemenea încăperi pentru oficii și pentru garaje, astfel, încât nu este obligată și nici nu acordă în locațiune încăperi potrivit prețului stabilit prin legea bugetului de stat, formulă care nu este aplicabilă situației. Solicită încasarea de la SRL „Universcons” în beneficiul SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” prejudiciul material în suma de 34 785 și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 21 septembrie 2011, cauza civilă a fost strămutată spre examinare în Judecătoria Buiucani mun.

Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 16 iunie 2014, acțiunea a fost admisă integral, fiind încasat de la SRL „Universcons” în beneficiul SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” suma de 34 785 euro, cu titlu de prejudiciu material convertiți în valută națională la data executării hotărârii şi suma de 5 605 lei cu titlu de taxa de stat. Totodată, s-a dispus încasarea de la SRL „Universcons” în beneficiul statului taxa de stat însumă de 11 490, 53 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2015, a fost respins apelul declarat de către SRL „Universcons” și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 14, art. 316, art. 1389 din Cod civil, care reglementează garantarea dreptului de proprietate, repararea prejudiciilor şi dreptul de a cere restituirea prestației, care indică că persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobândit ceva ca urmare a executării unei prestații de către o altă persoană sau a realizat în alt mod o economie din contul altuia este obligată să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogățirea fără justă cauză a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părți, a unui terț sau ca urmare a unei cauze independente de voința lor.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel a reținut că urmare a folosirii de către SRL „Universcons” a încăperilor din str. Bucuriei, 12 „A”, pe perioada 01 ianuarie 2007 - 26 august 2010, fără achitarea proprietarilor acestora SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” careva plăți, ultimei i-a fost cauzat un prejudiciu în formă de venit ratat în sumă de 34 785 euro, suma care prin prisma prevederilor art. 1389 alin.(1) din Cod civil urmează a fi restituită, mai mult ca în speță, suma pretinsă de către reclamant are o natură dublă şi anume pe o parte aceasta reprezintă drept venit ratat, având în vedere că proprietarul bunului nu a obținut chiria, care însă o putea obține din locațiunea bunului ocupat abuziv de către SRL „Universcons”, iar pe de altă parte suma pretinsă de către reclamat este o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului în sensul realizării unei economii din contul acestuia.

La 12 iunie 2015, SRL „Universcons” a declarat recurs preliminar, iar la data de 02 septembrie 2015, a declarat recurs motivat împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei infantei de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu deciziei instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material ne fiind aplicată legea care trebuia aplicată și aplicată legea care nu trebuia aplicată. Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că, prin declarațiile date în prima instanță a recunoscut faptul că societatea a ocupat birourile nr. 101 și nr. 105 din imobilului situat în mun.

Chișinău, str. Bucuriei 12 „A”, or, aceste birouri au fost folosite pentru administrarea întregului imobilul conform indicațiilor Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, fapt confirmat prin scrisoarea nr. 07-03/307 din 06 septembrie 2010, anexată la materialele pricinii și nicidecum nu au fost folosite pentru activitatea întreprinderii.

Cu referire la prevederile art.8 alin. (1) lit. g) al Legii privind administrarea și deetanizarea proprietății publice, în domeniul administrării bunurilor proprietate publică, care indică că de competența autorităților administrației publice centrale sînt: exercitarea controlului asupra integrității și folosire eficiente a patrimoniului de stat din ramurile respective, inclusiv coordonarea înstrăinării, gajării și casării activelor, precum și asupra corectitudinii calculării și la timp a dividendelor provenite din acțiunile ale statului și a unei părți din profitul net al întreprinderilor de stat, insistă că Ministerul Transporturilor al RM a fost obligat a întreprinde toate măsurările pentru administrarea efectivă a activelor intimatului.

Indică că după retrocedarea către stat, la 16 februarie 2005, a imobilului litigios şi luând considerare că reprezentanții fostului proprietar, pe tot parcursul examinării în instanță s-au dedat permanent la obstrucții, ilegalități, intervenții nejustificate pentru a o tergiversa, ulterior, la diverse acțiuni menite să blocheze transmiterea în posesia Misterului Transporturilor al RM a pachetului majoritar de acțiuni și în scopul neadmiterii consecințelor negative asupra patrimoniului intimatului, asigurării funcționalității imobilului, evitării sustragerii bunurilor, dereglării rețelelor inginerești, Ministerul Transportului al RM l-a împuternicit pe Dolganiuc Alexei de a administra imobilul dat până la executarea definitivă a deciziei instanței de apel din 18 octombrie 2004, respectiv, până la data numirii reprezentantului său în organele de conducere ale SA „IPDA” în conformitate cu Hotărârea Guvernului cu privire la reprezentarea statului în societățile economice nr.09 din 02 februarie 1999. Susține că decizia Ministerului Transportului RM, ce ține de delegarea sa a împuternicirilor de a administra imobilul, este în strictă conformitate cu prevederile art. 16 CPC.

Afirmă că în perioada menționată a acționat cu strictă conformitate cu instrucțiunile proprietarului patrimoniului, în persoana principalului acționar Ministerul Transporturilor, astfel, administrând legal spațiile din imobilul litigios pentru a asigura agenților economici din clădire toate utilitățile necesare (energie electrică şi termică, apă şi canalizare, telefon), pentru a efectua plățile către furnizorii acestor servicii, a suportat toate cheltuielile ce țin de întreţinerea clădirii, folosind sume importante din resursele întreprinderii. Apreciază eronată concluzia instanței de apel precum că intimatul este proprietarul imobilului situat în mun.

Chișinău, str. Bucuriei 12 „A”, referindu-se în acest la adeverința de privatizare nr. 19/03 din 13 februarie 2003, eliberată de Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietății de Stat de pe lângă Ministerul Economiei și Reformelor al RM, hotărârea Curții de Apel Economice din 14 iunie 2005, și extrasul din Registrul bunurilor imobile eliberat intimatului la data de 21 august 2010, or, instanța a ignorat probele sale referitor la faptul că proprietarul pachetului majoritar de acțiuni (75%) în SA „IPDA” era statul, întreprinderea fiind gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al RM.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că întreprinderea ar fi ocupat, abuziv și ilegal, încăperile indicate de partea adversă în cererea de chemare în judecată, reținând în acest sens demontarea aparatelor de aer condiționat instalate în încăperile cu nr.101 şi nr 105 din imobilul litigios și scrisoarea către SA „Apă-Canal” ce ține de plată serviciilor prestate, deoarece, întreprinderea a fost împuternicită de către Ministerul Transporturilor în administrarea acestui imobil, respectiv, în vederea asigurării funcționalității clădirii şi interesul membrilor colectivului de muncă al SA „IPDA” au fost depuse multiple eforturi şi întreprinse mai multe măsuri, privind organizarea și asigurarea funcționalității imobilului.

Prin urmare, consideră că concluziile instanței de apel, privind aflarea societății în perioada menționată în spațiile SA „IPDA”, sunt eronate, din motiv că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor au acceptat inversarea faptelor, considerându-le ca probe în calitate de prejudicii aduse intimatului dar nu ca eforturi şi cheltuieli suporte de către întreprindere pentru funcționalitatea imobilului.

Insistă că de fapt întreprinderea nu este pârâtul corespunzător în speţă, or, prin contractul din 03 iulie 2002, intimatul a înstrăinat bunul litigios SRL „Bursa de imobil IVC” cu înscrierea în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a cumpărătorului, iar prin hotărârea Curții de Apel Economice nr. 1655/05 din 14 iunie 2005, contractul respectiv a fost anulat, însă, această hotărâre nu a fost executată potrivit prevederilor art. 321 alin.(2) din Cod civil, prin urmare, în perioada din speță, bunul litigios a aparținut SRL „Bursa de Imobil IVC” și anume, acestui subiect de drept urma intimatul să-i înainteze pretențiile respective.

Apreciază eronată concluzia instanței de apel şi cu privire la expirarea termenului de prescripție pentru acțiunea suplimentară depusă în 2013, invocând în acest sens că din actele cauzei se constată că intimatul a aflat despre încălcarea dreptului său la data de 26 august 2010, dată la care societatea a folosit încăperile ce aparțin cu drept de proprietate societății reclamante, prin urmare, această concluzie este una contradictorie, deoarece, pe de o parte instanța constată depășirea termenului de 3 ani ai prescripției extinctive, totodată respinge argumentul societății ca neîntemeiat.

În acest sens consideră că afirmaţii părţii adverse, precum că a aflat despre folosirea încăperilor ce-i aparţin doar în data de 26 august 2010, ipocrită şi neadevărată, dat fiind că în că în anul 1999 şi pînă în prezent, partea adversă se află în diferite litigii Cu ministerul Transporturilor, inclusiv şi cu dînsul, la cazul ce ţine de „IPDA” Susține că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că este neîntemeiat argumentul întreprinderii privind privarea dreptul de a completa materialele dosarului și de a participa la susținerile orale la judecarea pricinii în prima instanță, invocând în acest sens precum că, potrivit actelor cauzei se constată că societatea a beneficiat de o perioadă îndelungată în cadrul căreia a avut posibilitatea de a depune acte suplimentare, cât și de a se pregăti de susținerile orale, or, această concluzie contravine prevederilor art. 232 CPC, care reglementează finalizarea examinării pricinii în fond şi care indică că după examinarea tuturor probelor, preşedintele şedinţei de judecată precizează dacă participanţii la proces şi reprezentanţii acestora solicită completarea materialelor din dosar.

Dacă nu se fac astfel de cereri, preşedintele declară finalizarea examinării pricinii, instanţa trecînd la susţineri orale. De asemenea, invocă că în argumentarea deciziei, instanța de apel s-a referit şi la unificarea practicii judiciare, invocând în acest sens hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 15 aprilie 2011, însă, acest principiu nu este aplicabil speței, or, suportul probatorul şi temeiurile de fapt diferă în speță. La 02 octombrie 2015, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia, solicitând respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 16 iunie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, protejînd interesele legitime ale institutului IPDA, neexistînd careva temei de casare a acesteia, pe când argumentele recurentului sunt declarative.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Universcons” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Universcons” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Universcons” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Universcons” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Universcons” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva