2ra-2191/15 — Constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală şi reparare a prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă: O. Cojocaru nr. 2ra-2191/15 instanţa de apel: N. Budăi, L. Bulgac, I. Muruianu ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Vitalie Bocancea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitalie Bocancea, reprezentat de avocatul Oleg Slobodzean împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de către Vitalie Bocancea, admis apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 05 decembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă din lipsă de temei constată: La 16 mai 2014, Vitalie Bocancea, reprezentat de avocatul Oleg Slobodzean a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM cu privire la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral. Susţine că la 14 ianuarie 2010, a fost derulată cauza penală cu nr. 2010990004 de către OUP DUP MAI al RM, pe semnele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal. Relatează că la 28 aprilie 2010, prin ordonanţa OUP a DCCO a fost dispusă recunoaşterea şi audierea lui în calitate de bănuit pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 45 alin. (5), 189 alin. (3) lit. c) Cod penal, cu explicarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 63 CPP.

Afirmă că la 08 aprilie 2010, a fost începută urmărirea penală pe cauza penală cu nr. 2010990092 pe semnele infracţiunii prevăzute de art. 284 alin. (1) 1 Cod penal, în temeiul unei bănuieli rezonabile că în perioada de timp a anilor 1999 – 2010, Vladimir Moscalciuc alias „Machena”, condamnat şi deţinut în diferite penitenciare a DIP al Ministerului Justiţiei, fiind liderul autorităţilor criminale, prin înţelegere prealabilă şi de comun acord cu persoane necunoscute organului de urmărire penală, care sunt lideri ai grupărilor criminale, întru susţinerea financiară a activităţii criminale, de la alţi condamnaţi a penitenciarelor, ultimii fiind ameninţaţi cu aplicarea violenţei, cu moartea, totodată culegând informaţie despre potenţiale victime, despre activitatea organelor de drept, cu coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii criminale şi grupuri criminale.

Indică că la 08 iunie 2010, cauza penală cu nr. 2010990004 a fost conexată cu cauza penală cu nr. 2010990092, fiindu-le atribuit număr de evidentă statistică unic 2010990004, iar prin ordonanţa procurorului în Procuratura Generală a RM, din 18 februarie 2011, dânsul a fost scos de sub urmărire penală, pe cauza penală cu nr. 2010990004. Menţionează că prin încheierea judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 17 mai 2011, a fost admisă parţial plângerea avocatului Oleg Slobodzeanu, în interesele lui Vitalie Bocancea, declarată nulă ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit a lui Vitalie Bocancea emisă de OUP a DCCO MAI, Ion Portnoi la 28 aprilie 2010 pe cauza penală cu nr.2010990004.

Remarcă că instanţa de judecată a constatat că lui i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO şi dreptul la apărare care se manifestă prin faptul că în perioada de 28 aprilie 2010 – 18 februarie 2011, de către Procurorul General al RM nu a fost prelungită calitatea de bănuit prevăzută de art. 63 alin. (2) pct. 3 CPP, iar ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărire penală a fost emisă peste termenul prevăzut de articolul nominalizat.

Susţine că în suportul concluziei sale, instanţa a invocat temei de drept prevederile art. 63 alin. (2) pct. 3 CPP, care statuează că organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni, iar potrivit art. 63 alin. (3) CPP, la momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin. (2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire, despre ce acesta trebuie să fie informat.

Obligaţia privind informarea bănuitului rezultă din prevederile art. 62 alin. (1) pct. 10) CPP, conform căruia bănuitul are dreptul să fie informat de organul de urmărire penală despre hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale. Mai notează că în concluzie, instanţa a invocat că procurorul, care a efectuat urmărirea penală în cauză, avea obligaţia ca până la 28 iulie 2010 să-1 pună pe bănuitul Vitalie Bocancea sub învinuirea săvârşirii infracţiunii în cauză, ori după caz, printr-o nouă ordonanţă, cu acordul Procurorului General, ori a adjuncţilor săi să prelungească calitatea de bănuit până la 28 octombrie 2010. 2 Indică că nici una din obligaţiile enumerate nu au fost exercitate de procurorul ce conducea urmărirea penală.

La fel, instanţa de judecată a constatat că lui i-a fost lezat dreptul constituţional prevăzut de art. 21 Constituţia RM, potrivit căruia, orice persoană, acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Invocă că potrivit art. 123 CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sânt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Referitor la capătul de cerere cu privire la constatarea faptului atragerii lui ilegale la răspundere penală pe cauza penală cu nr. 2012928230 pornită de către Secţia control al exercitării pedepselor şi locurilor de detenţie a Procuraturii Generale al RM la 07 decembrie 2012, pe indicii componenţei de infracţiuni prevăzute de art. 345 Cod penal, pe faptul pierderii de către unele persoane cu funcţie de răspundere din cadrul DIP MJ a două dosare de nomenclatură. Relatează că prin ordonanţa procurorului militar din 11 februarie 2013, dânsul a fost recunoscut ca bănuit pe cauza în speţă, iar la 02 mai 2013, a fost citat la Procuratura Militară pentru a fi pus sub învinuire. Menţionează că la 08 mai 2013, a fost emisă ordonanţa Procurorului militar de punere sub învinuire a fostului Director General Adjunct al DIP MJ, Vitalie Bocancea în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 345 Cod penal.

Remarcă că prin ordonanţa Procurorului militar a fost dispusă aducerea lui forţată, iar prin ordonanţa din 21 mai 2013 a fost anulată cea din 08 mai 2013, ca fiind una prematură. Afirmă că la 23 mai 2013, prin ordonanţa Procurorului militar, dânsul a fost scos de sub urmărire penală, drept temei de scoatere de sub urmărire penală a servit faptul că din foaia de achitare, semnată la 01 – 02 octombrie 2012 de persoanele responsabile DIP MJ, în legătură cu concedierea din DIP, rezultă că ultimul nu avea careva restanţe faţă de instituţie.

Consideră că prin acţiunile organului de urmărire penală, pe ambele cauze i s-a cauzat prejudiciu moral estimat în sumă de 100000 lei, întinderea prejudiciului rezultă din faptul că, fiind Director Adjunct al DIP, ilegal a fost recunoscut în calitate de bănuit, aflându-se în această calitate procesuală, peste termenul legal prevăzut de lege, cazul dat fiind la maxim mediatizat în publicaţiile mas media, prin ce i-a fost ştirbită imaginea profesională, fapt care i-a cauzat suferinţe psihice enorme. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 5, 19, 22, 85 alin. (1) lit. l) Legea nr. 1545 - XII din 25 februarie 1998, art. 166, 167 CPC.

Solicită admiterea acţiunii, constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza penală 2010990004 pornită de către OUP DUP MAI al RM 14 ianuarie 2010, constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe 3 cauza penală 2012928230 pornită de către Secţia control al exercitării pedepselor şi locurilor de detenţie a Procuraturii Generale a RM la 07 decembrie 2012, repararea de către Ministerul Justiţiei al RM prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM a prejudiciului moral cauzat în legătură cu tragerea la răspundere penală pe ambele cauze în valoare de 250000 lei, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică acordată de avocat pe parcursul urmăririi penale pe ambele cauze în sumă de 15750 lei, precum şi alte cheltuieli de judecată ce vor fi suportate.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 iunie 2014 a fost admis demersul Ministerului Justiției al RM, atras în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM. Prin cererea de concretizare a temeiurilor de drept a acţiunii, a invocat că în cererea de chemare în judecată s-au admis erori indicându-se greşit temeiurile de drept invocate. Solicită concretizarea temeiurilor de drept şi anume, invocă prevederile art. 3, 5, 6, 7, 10, 11 Legea nr. 1545 - XII din 25 februarie 1998, art. 166, 167 CPC. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 05 decembrie 2014 a fost admisă acţiunea parţial, încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerul Finanţelor al RM în beneficiul lui Vitalie Bocancea prejudiciul material cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică în sumă de 8000 lei şi prejudiciul moral în mărime de 10000 lei.

În rest, a fost respinsă ca tardivă pretenţia lui Vitalie Bocancea cu privire la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza penală cu nr. 2010990004 pornită de OUP DUP MAI al RM, precum şi repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral cauzat prin această încălcare. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de către Vitalie Bocancea, admis apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 05 decembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă din lipsa de temei.

La 13 iulie 2015, Vitalie Bocancea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi casarea parţială a hotărârii primei instanţe în parte prin care a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Consideră concluzia instanţei de apel privitor la respingerea apelului declarat şi în totalitate, a cererii de chemare în judecată, este una greşită, rezultată din interpretarea eronată a normele de drept material, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2), lit. c) CPC, constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti.

Remarcă că decizia instanţei de apel a fost determinată de interpretarea eronată a reglementărilor legale care guvernează situaţia expusă în speţă, în special, a prevederilor art. 50 Cod penal în raport cu dispoziţiile stipulate la art. 1405 alin. (1) Cod Civil, art. 2 alin. (1), art. 3, art. 6 Legea privind modul de 4 reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Mai notează că instanţa de apel a statuat asupra temeiniciei respingerii unui capăt de cerere, ca fiind înaintat tardiv, fără a indica care sunt circumstanţe de fapt şi temeiurile legale, în baza cărora îşi întemeiază concluziile respective.

Remarcă că instanţa de apel a dat o interpretare greşită prevederilor art. 50 Cod penal, în conformitate cu care, se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârșit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Interpretările subiective formulate de către instanţa de apel, în sensul că el nu poate fi considerat ca fiind atras ilegal la răspundere penală, deoarece până la urmă nu i s-a acordat statutul de condamnat, având doar calitatea de bănuit şi învinuit, este infirmată nemijlocit prin prevederile art. 53 Cod penal, din conţinutul cărora este evident faptul că persoana care a săvârșit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată la judecarea cauzei.

Afirmă că reglementările conţinute în norma citată, demonstrează incontestabil că tragerea la răspundere penală are loc inclusiv la etapa desfăşurării urmăririi penale, mai cu seamă, din momentul pornirii urmăririi penale şi recunoaşterii persoanei în calitate de bănuit. Invocă că instanţa de apel a făcut abstracţie şi de la prevederile art. 1405 alin. (1) Cod civil, care face o delimitare clară între dreptul persoanei de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, distinct de răspunderea care se angajează în cazul tragerii ilegale la răspundere penală, precum şi alte cazuri reglementate expres de norma dată. Remarcă că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, în sensul în care norma în cauză defineşte noţiunea de „acţiuni ilicite”.

Or, drept temei al respingerii acţiunii înaintate, instanţa de judecată a invocat că nu există careva acţiuni ilegale, atât timp cât organul de urmărire penală nu a comis careva acte contrare legii, încălcări de procedură, violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, etc., respectiv, nu este temei de antrenare a responsabilităţii statului pentru prejudiciul pretins cauzat. Prin urmare, instanţa de apel a legat dreptul lui de a se adresa cu cerere de chemare în judecată în vederea reparării prejudiciului material şi moral cauzat, de o eventuală precondiţie, care după aprecierea greşită şi subiectivă a instanţei, apare doar în cazul în care s-ar fi constatat că urmărirea penală s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare.

Consideră că instanţa de apel nu a dat deplină eficienţă reglementărilor conţinute în art. 2 alin. (1) Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, pe care însăşi le-a invocat drept temei al respingerii acţiunii înaintate, care stabilesc suficient de clar că caracterul ilegal al acţiunilor organului de urmărire penală se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată. 5 Mai mult, instanţa de apel a ignorat să aplice la prezentul caz şi prevederile conţinute la art. 3 alin. (2) Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, care statuează că prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti.

Menţionează că în mod diferit de cazurile prevăzute la art. 1398 Cod civil (temeiurile răspunderii delictuale), în care este instituită condiţia privitor la existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite, răspunderea statului în baza prevederilor art. 1405 Cod civil, se antrenează în lipsa caracterului ilicit al faptei, adică în lipsa vinovăţiei (răspunderea obiectivă), modalitatea şi procedura recuperării unor astfel de prejudicii, fiind descrisă amănunţit în Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Menţionează că sunt lipsite de orice motivare şi invocările instanţei de apel, în sensul că dânsul nu a demonstrat prin careva probe cauzarea prejudiciului moral.

Indică că în argumentarea acestei constatări, instanţa de apel nu a făcut trimitere la nici o circumstanţă sau normă legală din care ar rezulta că aprecierea instanţei este obiectivă şi corespunde întocmai situaţiei de fapt desprinsă direct din materialele cauzei. Consideră că decizia pronunţată de către instanţa de apel, nu corespunde cerinţelor prevederilor art. 390 alin. (1) lit. e) CPC şi anume, nu se conţin motivele concluziilor instanţei şi referirea la legea guvernantă, fapt care afectează în mod considerabil legalitatea deciziei pronunţate.

Susţine că la pronunţarea hotărârii au fost interpretate în mod eronat prevederile art. 11 Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. La fel, instanţa de apel contrar dispoziţiilor art. 1423 Cod civil, nu a dat o apreciere corespunzătoare mărimii compensaţiei prejudiciului moral suferit reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei, expuse în cererea de chemare în judecată şi confirmate prin probele prezentate la materialele dosarului, prin declaraţiile date în şedinţa de judecată a instanţei de fond şi argumentele prezentate în cererea de apel, pe care instanţa nu numai că nu le-a combătut, dar şi a omis să le menţioneze.

Mai notează că instanţa de apel pe de o parte, apreciază ca fiind justă soluţia pronunţată de către prima instanţă prin care o parte din pretenţiile înaintate au fost respinse ca tardive, subliniind că criticile aduse de el la acest compartiment sunt inconsistente şi se resping, însă, casează în totalitate hotărârea instanţei de fond şi pronunţă o hotărâre nouă, prin care cererea de chemare în judecată o respinge din lipsă de temei legal. Prin urmare, având în vedere faptul că, între dispozitiv şi motivare, trebuie să existe o concordanţă absolută, pe când în cazul de faţă, o atare concordanţă nu există, dispozitivul deciziei instanţei de apel cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele invocate, consider această decizie nemotivată şi lovită de nulitate.

6 Consideră că concluzia formulată de către instanţele de judecată inferioare, cu referire la tardivitatea capătului de cerere este una greşită, rezultată din interpretarea eronată a prevederilor art. 5 alin. (2) şi art. 6 Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Menţionează că instanţele de judecată corect au constat la caz că la 18 februarie 2011 prin Ordonanţa procurorului Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale, el a fost scos de sub urmărire penală din motiv că a expirat termenul de menţinere în calitate de bănuit. Totuşi, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, în mod neîntemeiat au statuat că termenul de adresare de 3 ani, urmează a fi calculat anume din data scoaterii de sub urmărire penală (18 februarie 2011) şi că prin depunerea acţiunii la 16 mai 2014, acest termen a fost omis.

Invocă prevederile art. 6 lit. b) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, care statuează că dreptul la repararea prejudiciului apare în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare, însă, instanţele de judecată au omis să ia în considerare faptul că scoaterea lui de sub urmărire penală a avut loc din motivul expirării termenului de menţinere în calitate de bănuit, adică în temeiul prevederilor art. 275 pct. 9) şi art. 285 CPP şi prin urmare, dânsul nu avea dreptul de a înainta cerere de chemare în judecată, deoarece urmărirea penală în privinţa lui nu a fost încetată pe temeiuri de reabilitare.

Susţine că instanţele de judecată inferioare au ignorat să dea apreciere obiectivă faptului, că capătul de cerere privind constatarea atragerii ilegale la răspundere penală a mea, în cauza penală nr. 2010990004, pornită de către OUP DUP a MAI la data de 14.01.2010, nu s-a bazat în nici un mod pe Ordonanţa din 18 februarie 2011, prin care a fost scos de sub urmărire penală în legătură cu expirarea termenului de menţinere în calitate de bănuit. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 13 iulie 2015, împotriva deciziei instanţei de apel din 23 aprilie 2015, în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

7 După cum rezultă din materialele pricinii, Vitalie Bocancea, înaintând acţiunea în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, a solicitat constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza penală 2010990004 pornită de către OUP DUP MAI al RM 14 ianuarie 2010, constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza penală 2012928230 pornită de către Secţia control al exercitării pedepselor şi locurilor de detenţie a Procuraturii Generale a RM la 07 decembrie 2012, repararea de către Ministerul Justiţiei al RM prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM a prejudiciului moral cauzat în legătură cu tragerea la răspundere penală pe ambele cauze în valoare de 250000 lei, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică acordată de avocat pe parcursul urmăririi penale pe ambele cauze în sumă de 15750 lei, precum şi alte cheltuieli de judecată ce vor fi suportate.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia admiterii parţiale a acţiunii, cu încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerul Finanţelor al RM în beneficiul lui Vitalie Bocancea prejudiciul material cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică în sumă de 8000 lei şi prejudiciul moral în mărime de 10000 lei. Pretenţia lui Vitalie Bocancea cu privire la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza penală cu nr. 2010990004 pornită de OUP DUP MAI al RM, precum şi repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral cauzat prin această încălcare a fost respinsă ca tardivă.

Examinând apelurile declarate de Ministerul Justiţiei al RM şi Vitalie Bocancea, instanţa de apel a găsit necesar de a respinge apelul declarat de Vitalie Bocancea şi a admite apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, de a casa hotărârea primei instanţe şi emite o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă din lipsă de temei. În conformitate cu art. 241 alin. (6) CPC, dispozitivul hotărârii cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. În sensul normei enunţate este de înţeles că concluziile instanţei expuse în partea motivată a hotărârii, trebuie să coincidă cu soluţia instanţei cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Or, în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate. La caz, instanţa de recurs reţine că contrar dispoziţiilor citate, decizia instanţei de apel are un conţinut contradictoriu, dispozitivul deciziei cuprinzând o altă soluţie decât cea din motivare. În acest context, se va menţiona că deşi instanţa de apel în partea motivată a deciziei a reţinut ca întemeiată soluţia primei instanţe în partea prin care a fost respinsă ca fiind tardivă pretenţia lui Vitalie Bocancea cu privire la constatarea atragerii ilegale la răspundere penală pe cauza nr. 2010990004 pornită de către OUP DUP a MAI la 14 ianuarie 2010, prin dispozitivul deciziei se casează hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău şi se pronunţă o hotărâre nouă, prin care cererea de chemare în judecată a lui Vitalie Bocancea, reprezentat de avocatul Oleg Slobodzean împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire 8 la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral se respinge din lipsă de temei. În această ordine de idei este cert că la adoptarea deciziei contestate instanţa de apel a admis încălcări procesuale vădite, ce indică la faptul că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns.

Ca urmare este evident că instanţa de recurs este în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar asupra soluţiei date şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege, fapt ce dictează admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel.

În rejudecare, examinând pricina dată, instanţa de apel urmează să ţină cont şi de exigențele art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, care prevede că este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală, cât şi de practica constantă a Curţii Supreme de Justiţie (pct. 14 a hotărârii explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2006, nr. 9 cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral), care a stabilit că dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul: pronunţării sentinţei de achitare, scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmării penale pe temeiuri de reabilitare, adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii cu privire la anularea arestului administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice,

adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărârii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste instituţii, efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei până la intentarea dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel de măsuri, hotărârea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată. Or, hotărârea judecătorească trebuie să fie una convingătoare, coerentă şi logică. Pentru a se atinge acest scop, analiza pe care considerentele o conţin trebuie să privească susţinerile şi apărările părţilor, în raport cu limitele legale ale fazei procesuale, în sensul de a se răspunde la acestea, iar nu de a fi obstaculate, neabordarea lor lăsând loc şi la suspiciuni.

Aici instanţa de recurs menţionează şi art. 6 alin. (1) al Convenţiei, în sensul cărui trebuie de înţeles că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze 9 efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Vitalie Bocancea.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitalie Bocancea, reprezentat de avocatul Oleg Slobodzean împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului atragerii ilegale la răspundere penală şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Ala Cobăneanu 10