Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1804/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 octombrie 2015
Părțile
Bogdan Raisa vs SRL Bogalecon-Moldova
Pe scurt
Legalitatea si temeinicia hotărîrii. Limitele judecării apelului. Aprecierea probelor.

2ra-1804/15 — Anularea ordinului de concediere si repunerea în functie; repararea prejudiciului material

Prima instanţă: T. Boubătrîn dosarul nr. 2ra-1804/15 (Judecătoria Glodeni) Instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi (Curtea de Apel Bălți) DECIZIE 28 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valeriu Doagă, Iuliana Oprea Ion Druţă, Sveatoslav Moldovan examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursul declarat de către Bogdan Raisa prin intermediul reprezentantului-avocat Moțarschi Vadim, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Raisei Bogdan împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bogalecon-Moldova” cu privire la anularea ordinului de concediere și repunerea în funcție; și la cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată „Bogalecon-Moldova” împotriva Raisei Bogdan cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Bogdan Raisa și menținută hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014, c o n s t a t ă La 06 noiembrie 2013 Bogdan Raisa a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Bogalecon-Moldova” cu privire la anularea ordinului de concediere și repunerea în funcție.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 24 mai 1999 a fost angajată în funcție de contabil-șef, iar ulterior și director-adjunct la SRL „Bogalecon-Moldova”, fiind și asociat al respectivei întreprinderi cu 7,03% cota-parte socială. Administrator al SRL „Bogalecon-Moldova” a fost soțul dânsei, Bogdan Constantin, care la rândul său deținea 51% cota-parte socială. Activitatea întreprinderii în cauză vizează în mod special domeniul agricol și anume: creșterea culturilor vegetale, creșterea animalelor, comerțul cu ridicata al produselor agricole și animalelor, producerea și prelucrarea cărnii. Menționează că la 16 iulie 2013 soțul a decedat, dânsa fiind moștenitorul legal al averii acestuia cu cota-parte de ½ din masa succesorală, alt moștenitor legal cu ½ cotă-parte fiind fiica decedatului Axenti Liliana.

În urma decesului lui Bogdan Constantin, în baza încheierii Judecătoriei Glodeni din 12 august 2013 nou administrator a fost desemnat Axenti Petru, care la 07 octombrie 2013 în baza ordinului nr. 30 a eliberat-o din funcția deținută în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k), o) și p) Codul Muncii, motivând că dânsa ar fi încălcat grav obligațiile de muncă prin neasigurarea ținerii cuvenite a contabilității și registrelor 1 societății, ar fi comis acțiuni care au servit drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului față de salariat, ar fi semnat acte juridice nefondate fără împuterniciri legale, acțiuni care au cauzat prejudicii financiare considerabile pentru SRL „Bogalecon-Moldova. Pretinde reclamanta că administratorul temporar Axenti Petru nu a fost în drept să o elibereze din funcția deținută deoarece nu s-a stabilit vinovăția dânsei în comiterea de careva abuzuri sau abateri.

Mai mult decât atât, în calitate de coasociat în întreprinderea de familie, unde împreună cu soțul decedat a deținut 58,03% cota- parte socială, dânsa nu putea fi eliberată din funcție în lipsa hotărârii adunării generale a fondatorilor întrucât administratorul societății nu are dreptul să emită ordin în privința unui co-fondator angajat în respectiva întreprindere fără consimțământul adunării generale. Mai indică Bogdan Raisa că este membru ales al organului sindical, deci eliberarea sa urma să aibă loc doar cu acordul acestui organ în temeiul art. 87 alin. (2) Codul Muncii, acord care la cazul speței nu există.

Considera reclamanta concedierea sa din funcția de contabil-șef și director- adjunct la SRL „Bogalecon-Moldova” ilegală și neîntemeiată, aceasta reprezentând de fapt acțiuni de tip raider îndreptate împotriva ei din partea actualului administrator, Axenti Petru, care nici nu este co-asociat al societății în cauză, și solicită anularea ordinului nr. 30 din 07 octombrie 2013, cu repunerea în funcția de director-adjunct și contabil-șef la SRL „Bogalecon-Moldova” și încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă începând cu 07 octombrie 2013 și pînă la data repunerii în funcția respectivă. La 21 februarie 2014 SRL „Bogalecon-Moldova” a depus cerere reconvențională împotriva Raisei Bogdan cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii SRL „Bogalecon-Moldova” a invocat că Bogdan Raisa a fost angajată la SRL „Bogalecon-Moldova” în funcție de contabil-șef, la 01 ianuarie 2009 fiind semnat contractul individual de muncă nr.112 în acest sens. Conform fișei de post personale, în perioada 06 iunie 2013 – 07 octombrie 2013 dânsa a fost membru al organului executiv, ocupând funcția de director-adjunct și contabil-șef al societății.

În vederea verificării activității întreprinderii de către SRL “Contaudit-Service” specializată în prestarea serviciilor de audit a fost întocmit actul de control al activității financiar-economice pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 iulie 2013, din care rezultă comiterea multiplelor încălcări de către salariata Bogdan Raisa, și anume neasigurarea ținerii corespunzătoare a contabilității și registrelor societății prin folosirea sumelor luate la evidență în lipsa actelor confirmative necesare și eliberate fără facturi fiscale în sumă totală neconfirmată de 367 467,30 lei; eliberarea în numerar a sumei de 41 926 lei pentru procurarea benzinei fără contabilizarea acesteia și în lipsa confirmării primirii sumei enunțate de către persoana responsabilă; eliberarea în numerar a sumei de 1 005 lei pentru procurarea poliței de asigurări “Carta verde” fără indicarea mărcii și numărului de înmatriculare a autoturismului.

Astfel, în rezultatul acțiunilor culpabile ale contabilului-șef, directorului adjunct Bogdan Raisa, întreprinderea a suferit un prejudiciu material în valoarea totală de 410 398,30 lei. 2 Menționează SRL „Bogalecon-Moldova” că prin prisma normelor relevante din dreptul muncii, Bogdan Raisa poartă răspundere materială pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu la care este ținută, iar având în vedere cauzarea unui prejudiciu material angajatorului în mărime de 410 398,30 lei, dânsa urmează să-l repare integral. Solicită SRL „Bogalecon-Moldova” încasarea din contul Raisei Bogdan în beneficiul întreprinderii a sumei de 410 398,30 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat și compensarea cheltuielilor legate de plata taxei de stat.

Prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea Raisei Bogdan împotriva SRL „Bogalecon-Moldova”, admisă acțiunea reconvențională a SRL „Bogalecon-Moldova” împotriva Raisei Bogdan, fiind dispusă încasarea din contul Raisei Bogdan în beneficiul SRL „Bogalecon-Moldova” a sumei de 410 398,30 lei cu titlu de prejudiciu și 260 lei compensația pentru plata taxei de stat achitată la înaintarea acțiunii. S-a încasat de la Bogdan Raisa în beneficiul statului suma de 12 061,94 lei ce constituie diferența taxei de stat neachitată la înaintarea acțiunii.

Prin decizia Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de către Bogdan Raisa și menținută hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014. La 21 mai 2015, în termenul de lege prevăzut de art. 434 CPC, Bogdan Raisa prin intermediul reprezentantului-avocat Moțarschi Vadim a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015 și hotărîrii Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești contestate cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii inițiale și respingere a acțiunii reconvenționale a SRL „Bogalecon-Moldova”. În motivarea recursului recurenta a invocat interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și aprecierea arbitrară a probelor de către instanțele ierarhic inferioare.

Susține că Judecătoria Glodeni și Curtea de Apel Bălți au desconsiderat faptul că între angajat și angajator niciodată nu a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină, mai mult decât atât, angajatorul nu a efectuat o anchetă de serviciu pentru stabilirea cauzei apariției prejudiciului material și nu a emis vreun ordin privind repararea prejudiciului material, iar dânsei ca salariat nu i s-a asigurat dreptul de a lua cunoștință cu toate materialele acumulate și puse la baza ordinului de eliberare. Indică recurenta că respectivele materiale au fost dobândite în afara unei anchete de serviciu, prin contractarea unei firme private, care a beneficiat de onorariu din contul angajatorului, și, deci, nu a putut fi imparțială.

Ulterior, la 31 iulie 2015 recurenta Bogdan Raisa prin intermediul reprezentantului-avocat Moțarschi Vadim a depus un supliment la recursul declarat anterior, în care a relatat că art. 13 din Legea contabilității nr. 113 din 27 aprilie 2007 și art. art. 72 și 73 din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14 iunie 2007, invocate drept temei pentru eliberare în ordinul de concediere din 07 octombrie 2013, se referă de fapt la atribuțiile administratorului societății, calitate pe care dânsa niciodată nu a deținut-o, și deci, prin urmare, presupusele omisiuni și iregularități nu-i pot fi imputabile.

Mai indică recurenta că suma prejudiciului dispus spre încasare de către instanțele de fond și de apel de 410 398,30 lei diferă de suma 3 prejudiciului enunțat în ordinul de concediere de 484 939,56 lei, iar în situația în care angajatorul stabilește în textul ordinului o altă sumă a prejudiciului material spre reparare decât suma încasată pe cale judiciară, ordinul de eliberare este unul ilegal. Referitor la suportul probatoriu, menționează că din actul inspectării tematice din 21 noiembrie 2014, emis de către Inspecția financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova în baza solicitării Inspectoratului de poliție Glodeni, cu care a făcut cunoștință la 16 iulie 2015, rezultă că responsabil de activitatea financiară a întreprinderii în perioada 25 aprilie 1999 (fondare) – 16 iulie 2013, a fost directorul Bogdan Constantin, care poartă răspundere pentru încălcările și iregularitățile depistate în activitatea acesteia.

Iar contabilul-șef Bogdan Raisa doar neîntemeiat a încasat din casieria întreprinderii suma de 36 140 lei pentru achitarea unui împrumut neexistent față de creditorul Pocladova Irina, prejudiciind întreprinderea cu aceiași sumă, dintre care suma de 19 480 lei a fost achitată cu acordul conducătorului Bogdan Constantin. Subliniază recurenta că astfel, Inspecția financiară nu a constatat prejudicierea întreprinderii cu suma de 410 398,30 lei încasată de către instanțele ierarhic inferioare, depistând doar iregularități privind suma de 36 140 lei, însă prin ordonanța Procuraturii Glodeni din 17 aprilie 2015 s-a stabilit faptul că suma respectivă a fost ridicată din contabilitatea SRL „Bogalecon-Moldova” de către administratorul acesteia, Bogdan Constantin.

Totodată, aceeași ordonanță relevă că benzina procurată în sumă de 41 926 lei pretinsă necontabilizată de către angajator, a fost utilizată de către fostul administrator în a. 2011, iar polița de asigurare “Cartea verde” pentru care s-a achitat suma de 1005 lei, a fost procurată numai pentru automobilele întreprinderii, nu și în scopuri personale. În urma familiarizării cu raportul Inspecției financiare, recurenta a solicitat efectuarea unui audit suplimentar pentru a elucida circumstanțele cauzei, iar prin raportul nr. 1/Bog din 30 iulie 2015 privind administrarea entității “Bogalecon-Moldova” SRL pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 08 august 2013, perfectat de către “IFRS AUDIT” SRL nu s-au constatat sume ce ar fi redicrecționate de către Bogdan Raisa contrar activității de antreprenoriat a societății.

Consideră recurenta că argumentele enunțate supra se încadrează în temeiurile recursului și condiționează admiterea acestuia, cu casarea actelor judecătorești contestate și emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii dânsei și respingere a acțiunii angajatorului. La 17 iunie 2015 și 14 august 2015 în adresa intimatei SRL „Bogalecon- Moldova” a fost expediată copia recursului declarat de către Bogdan Raisa și a suplimentului la acesta cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei. La 27 iulie 2015 și 09 septembrie 2015 SRL „Bogalecon-Moldova” a depus referințe la respectivul recurs, în care a indicat că argumentele recursului sunt declarative și formale, instanțele ierarhic inferioare aplicând în mod just normele relevante de drept material și constatând temeinicia acțiunii reconvenționale.

Referitor la divergențele între suma indicată în textul ordinului de concediere și cea solicitată spre încasare în fața instanței de judecată, enunță intimata că pe parcursul examinării prezentei cauze în mod constant a declarat că suma reală a prejudiciului cauzat societății este mult mai mare, organul de urmărire penală investigând la moment alte 4 cauze de prejudiciere a întreprinderii. Cât privește actul inspectării emis de către Inspecția financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, indică SRL „Bogalecon-Moldova” că la materialele cauzei există raportul de expertiză nr. 492 din 25 aprilie 2014 perfectat de către Centrul național de expertize judiciare de pe lângă Ministerul Justiției al Republicii Moldova, care relevă concluzii contrare actului de inspecție referitor la culpa contabilului-șef.

Mai mult decât atât, în textul acestui act se indică despre ducerea incorectă a evidenței contabile la societate. În ceea ce privește raportul de audit suplimentar întocmit de către IFRS AUDIT” SRL, susține intimata că nu este clară modalitatea de efectuare a controlului financiar-contabil în circumstanțele în care auditorul respectiv nu a solicitat de la angajator careva acte primare sau explicații. Iar concluziile acestui raport nu pot fi contrapuse concluziilor raportului de expertiză perfectat de către experții de la Centrul național de expertize judiciare, ultimii fiind preîntâmpinați de răspundere penală. În concluzie, susține intimata SRL „Bogalecon-Moldova” că instanțele ierarhic inferioare în mod just și corect au conchis că recurenta-reclamantă Bogdan Raisa a fost concediată legal din motivul prejudicierii angajatorului, fiind obligată să repare integral prejudiciul material cauzat.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 09 septembrie 2015 recursul Raisei Bogdan a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs şi obiecţiile expuse în referinţa SRL „Bogalecon-Moldova”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. În conformitate cu art. 373 alin. (2) CPC, în limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă că la 24 mai 1999 Bogdan Raisa a fost angajată în funcție de contabil-șef, iar ulterior și director-adjunct la SRL „Bogalecon-Moldova”, fiind și asociat al respectivei întreprinderi cu 7,03% cota parte socială.

La 01 ianuarie 2009 între Bogdan Raisa și SRL „Bogalecon- Moldova” a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 112 privind funcția de contabil-șef (f.d. 73-74, Vol. I). 5 Începând cu 24 mai 1999, de la fondarea societății, administrator al SRL „Bogalecon-Moldova” a fost Bogdan Constantin, care era și asociat majoritar cu cota- parte socială de 51%, soțul recurentei-reclamante Bogdan Raisa. La 16 iulie 2013 Bogdan Constantin a decedat, administratorul întreprinderii devenind Axenti Petru.

La 07 octombrie 2013 prin ordinul nr. 30 al administratorului SRL „Bogalecon- Moldova”, Axenti Petru, Bogdan Raisa a fost eliberată din funcția deținută de director-adjunct și contabil-șef în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k), o) și p) Codul Muncii pentru încălcarea gravă a obligațiilor de muncă prin neasigurarea ținerii cuvenite a contabilității și registrelor societății, comiterea acțiunilor care au servit drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului față de salariat, semnarea actelor juridice nefondate fără împuterniciri legale, acțiuni care au cauzat prejudicii financiare considerabile pentru SRL „Bogalecon-Moldova (f.d. 6-7, Vol. I). La 06 noiembrie 2013 Bogdan Raisa a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Bogalecon-Moldova” cu privire la anularea ordinului de concediere și repunerea în funcție (f.d.

3-4, Vol. I). Pe parcursul examinării cauzei în fața primei instanțe, la 21 februarie 2014 SRL „Bogalecon-Moldova” a depus cerere reconvențională împotriva Raisei Bogdan cu privire la repararea prejudiciului material (f.d. 95-98, Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea Raisei Bogdan împotriva SRL „Bogalecon-Moldova”, admisă acțiunea reconvențională a SRL „Bogalecon-Moldova” împotriva Raisei Bogdan, fiind dispusă încasarea din contul Raisei Bogdan în beneficiul SRL „Bogalecon-Moldova” a sumei de 410 398,30 lei cu titlu de prejudiciu și 260 lei compensația pentru plata taxei de stat achitată la înaintarea acțiunii. S-a încasat de la Bogdan Raisa în beneficiul statului suma de 12 061,94 lei ce constituie diferența taxei de stat neachitată la înaintarea acțiunii (f.d.

183, 186-192, Vol. I). Pentru a stabili astfel, instanța de fond a reținut concluziile expuse în actul de control al activității financiar-economice a SRL „Bogalecon-Moldova” pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 iulie 2013 perfectat de către SRL “Contaudit-Service” (f.d.

1-15, Vol. III), prin care s-a constatat că starea contabilității întreprinderii este nesatisfăcătoare, fiind depistate următoarele nereguli: absența controlului asupra tranzacțiilor în numerar; efectuarea operațiunilor bancare în timpul aflării administratorului pe buletin medical și în urma decesului acestuia; eliberarea banilor în numerar din casa societății fără semnătura administratorului unipersonal de către contabilul-șef; efectuarea operațiunilor de vânzări/livrări a mărfurilor și serviciilor fără permisiunile confirmate prin semnătura administratorului; necorespunderea dărilor de seamă financiare cu rezultatele inventarierii; procurarea benzinei în numerar cu trecerea ulterioară la consum a acesteia (casare) de către contabilul-șef fără documente confirmative; semnarea de către contabilul-șef a actelor de predare- primire a lucrărilor/serviciilor fără recepționarea acestora de către comisia competentă care să verifice calitatea lucrărilor și fără confirmarea de către administrator a calculelor costului respectivelor lucrări/servicii.

Conform raportului în cauză, drept rezultat al iregularităților constatate, SRL „Bogalecon-Moldova” i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 13 318 lei pentru eliberarea banilor în numerar fără semnătura destinatarului, 249 524 lei pentru 6 eliberarea banilor în numerar fără semnătura administratorului, 367 467,30 lei pentru eliberarea mijloacelor bănești în lipsa documentelor confirmative, actelor de achiziție sau contracte, 47 001,25 lei pentru recepționarea lucrărilor în mod unipersonal de către contabilul-șef în lipsa comisiei de recepție a cantității și calității lucrărilor furnizate, 41 926 lei prin trecerea la consum (casarea) benzinei procurate în numerar, 1005 lei pentru procurarea poliței de asigurare “Cartea verde”, beneficiar Ceban Alexandru, fără indicarea mărcii și nr. de înmatriculare a automobilului.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reține că pe parcursul examinării cauzei în fața Judecătoriei Glodeni, precum reiese din textul hotărârii din 15 septembrie 2014, alte careva probe referitoare la culpa recurentei în cauzarea prejudiciului material angajatorului nu au fost administrate, reținute spre examinare și apreciate, decât actul de control precitat al activității financiar-economice a SRL „Bogalecon-Moldova”, statutul întreprinderii în cauză, și fișa de post a contabilului-șef. Prin decizia Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de către Bogdan Raisa și menținută hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 15 septembrie 2014 (f.d.

75-80, Vol. IV). În motivarea respectivei soluții, Curtea de Apel Bălți a reținut același ansamblu de probe precum și prima instanță, în special referindu-se la constatările actului de control al activității financiar-economice a SRL „Bogalecon-Moldova” pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 iulie 2013 perfectat de către SRL “Contaudit-Service”. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că pe parcursul examinării cauzei în ordine de apel la dosar au fost anexate și alte înscrisuri probante, asupra cărora Curtea de Apel Bălți nu s-a pronunțat nici într-un mod, aparent tratându-le ca inexistente.

Astfel, în fața instanței de apel de către avocatul Gherasim Angela, reprezentant al intimatei SRL „Bogalecon-Moldova”, a fost prezentată copia raportului de expertiză nr. 492 din 25 aprilie 2014 perfectat de către Centrul național de expertize judiciare de pe lângă Ministerul Justiției al Republicii Moldova, expert Rusanovschi Lidia (f.d. 51-72, Vol. IV), în baza ordonanței din 02 decembrie 2013 emise în cadrul cauzei penale nr. 2013090299, în care expertul s-a pronunțat asupra a opt întrebări referitoare la corectitudinea reflectării în evidența contabilă a cheltuielilor la SRL „Bogalecon-Moldova”. Iar Curtea de Apel Bălți deși a anexat la materialele cauzei raportul de expertiză în cauză, a omis să-i ofere o certă apreciere, încălcând astfel normele relevante de drept procedural.

Or, în conformitate cu art. 130 alin. (4) CPC, ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să reflecte în hotărîre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele. Mai mult decât atât, în ordine de apel la prezentul dosar au fost anexate ordonanța Procuraturii or. Glodeni din 23 ianuarie 2015 (f.d. 19-26, Vol. IV) prin care Bogdan Raisa a fost scoasă de sub urmărirea penală în cauza penală nr. 2013090299 de învinuire în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 44, art. 191 alin. (5) Cod Penal – participația simplă la delapidarea averii străine, cu clasarea dosarului penal; copia ordonanței Procuraturii or.

Glodeni din 20 februarie 2015 privind anularea ordonanței 7 de clasare a procesului penal și reluarea urmării penale (f.d. 30-31, Vol. IV) prin care ordonanța anterioară din 23 ianuarie 2015 a fost anulată, cu reluarea urmăririi penale în cauza dată; și copia ordonanței Procuraturii or. Glodeni din 18 martie 2015 de scoatere a persoanei de sub urmărire penală (f.d. 33-43, Vol. IV), prin care Bogdan Raisa a fost scoasă repetat de sub urmărirea penală în cauza penală nr. 2013090299. De asemenea, la dosar a fost anexată și plângerea SRL „Bogalecon-Moldova” către judecătorul de instrucție împotriva ordonanței Procuraturii or. Glodeni din 31 martie 2015 prin care de către procurorul ierarhic superior a fost respinsă contestația împotriva ordonanței din 18 martie 2015 de scoatere de sub urmărire penală a Raisei Bogdan în cauza penală nr. 2013090299 (f.d.

46-50). Se evidențiază că deși Curtea de Apel Bălți a acceptat înscrisurile respective și le-a anexat la dosar, ea nu le-a dat nicio apreciere, contrar standardelor procedurale pertinente în acest sens, examinând astfel prezenta cauză într-un mod superficial și incompatibil cu exigențele la care sunt ținute instanțele judecătorești în virtutea art. 6 para. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, în situaţia în care Curtea de Apel Bălți a fost familiarizată cu faptul că derularea anchetei penale inițiată în cauza penală conexă nu a fost finalizată, necunoscându-se care este finalitatea plângerii adresată judecătorului de instrucție de către SRL „Bogalecon-Moldova” împotriva ordonanțelor Procuraturii or.

Glodeni din 31 martie 2015 și 18 martie 2015, ea urma să pronunţe soluţia finală doar după ce va dispune şi va aprecia întreg ansamblul de probe pertinente la caz, inclusiv şi rezultatele urmăririi penale pornite pe marginea pretinsei delapidări a averii intimatei. Însă Curtea de Apel Bălți a adoptat decizia recurată fără a administra totalitatea probelor care au o semnificaţie particulară la cazul prezentei spețe, precum și fără a se expune asupra tuturor înscrisurilor anexate la dosar. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie subliniază că din conținutul ordonanței Procuraturii or.

Glodeni din 18 martie 2015 de scoatere a Raisei Bogdan de sub urmărire penală, atacată la procurorul ierarhic superior și judecătorul de instrucție, rezultă în mod expres că responsabil de activitatea financiară a SRL „Bogalecon-Moldova” în perioada 25 aprilie 1999 – 16 iulie 2013, a fost directorul Bogdan Constantin, care poartă răspundere pentru mai multe încălcări financiar-contabile stabilite (f.d. 41, Vol. IV), iar Bogdan Raisa nu dispunea de calitate specială de administrator al societății, nu a avut obligații de serviciu de administrare și gestionare a organizației comerciale date, cu atribuțiile în cauză fiind investit administratorul (f.d. 42, Vol. IV).

Astfel, concluziile Procuraturii expuse în respectiva ordonanță sunt de o importanță proeminentă la cazul stabilirii vinovății recurentei Bogdan Raisa în cauzarea prejudiciului material angajatorului SRL „Bogalecon-Moldova”, iar menținerea sau după, caz, anularea ordonanței Procuraturii din 18 martie 2015, în baza plângerii angajatorului în cauza penală nr. 2013090299, prin prisma art. 123 alin. (3) CPC va avea impact direct asupra soluției în prezentul dosar civil. Afară de aceasta, se enunță că la examinarea cauzei în ordine de recurs, recurenta Bogdan Raisa a prezentat copia ordonanței Procuraturii or.

Glodeni din 17 aprilie 2015 adoptată în aceeași cauză penală nr. 2013090299, din conținutul căreia rezultă că responsabil de activitatea financiară a SRL „Bogalecon-Moldova” în 8 perioada de la fondare (25 aprilie 1999) până la 16 iulie 2013 a fost directorul Bogdan Constantin, care poartă răspundere pentru încălcările stabilite la compartimentele indicate, însă continuarea procesului penal în privința acestuia nu este posibilă deoarece dânsul la 16 iulie 2013 a decedat, urmărirea penală fiind încetată din motivul decesul făptuitorului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că la faza actuală de examinare a cauzei nu se cunoaște dacă ordonanța Procuraturii or.

Glodeni din 17 aprilie 2015 a fost contestată de persoanele interesate (rudele defunctului etc.) și care este rezultatul unei eventuale contestații, sau ordonanța în cauză este în continuu în vigoare. Iar în situaţia în care instanţa de recurs este în imposibilitate la examinarea pricinii în ordine de recurs să administreze dovezi noi conform art. 442 alin. (2) CPC, la cazul din speţă fiind necesară familiarizarea cu întreg ansamblul probelor, inclusiv acele care sunt actualmente lipsă la materialele dosarului, se concluzionează asupra necesității remiterii pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În acest context, se reține că în circumstanțele în care în urma administrării și aprecierii corespunzătoare a întregului suport probatoriu pertinent în prezenta cauză, instanța de apel va constata că culpabili în ținerea necorespunzătoare a contabilității întreprinderii și desfășurarea incorectă a activității economico-financiare la SRL „Bogalecon-Moldova”, se fac atât administratorul acesteia, defunctul Bogdan Constantin, cât și directorul-adjunct și contabilul-șef, recurenta Bogdan Raisa, răspunderea materială a angajatei Bogdan Raisa survine cu obligarea compensării prejudiciului material cauzat angajatorului, doar în limita pagubelor materiale de producerea cărora este direct și nemijlocit vinovată recurenta, sau după caz, în mod solidar.

Or, în circumstanțele în care atât administratorul societății, cât și contabilul-șef al acesteia, responsabili material, comit acțiuni de prejudiciere a întreprinderii administrate, obligația compensării prejudiciului cauzat le revine ambilor, după caz în mod solidar, iar atribuirea obligației în cauză doar contabilului-șef constituie o sarcină individuală excesivă, neproporțională și inechitabilă. La acest subiect, instanța de recurs remarcă că conform actului inspectării tematice efectuată la SRL „Bogalecon-Moldova” din 21 noiembrie 2014, Inspecția financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova a stabilit că contabilul-șef Bogdan Raisa neîntemeiat a încasat din casieria întreprinderii suma de 36 140 lei pentru achitarea unui împrumut inexistent față de creditorul Pocladova Irina, prejudiciind întreprinderea cu respectiva sumă.

Însă responsabil de alte încălcări (stabilite în compartimentele I-IV din act) este numai directorul Bogdan Constantin. Actul în cauză de asemenea a fost prezentat pe parcursul examinării pricinii în ordine de recurs, instanța de recurs fiind în imposibilitate să evalueze pertinența acestuia, însă concluziile actului au fost citate în textul Ordonanței Procuraturii or. Glodeni din 18 martie 2015, asupra relevanței căreia instanța de apel nu s-a expus. Date fiind cele relatate și ținând cont de imposibilitatea instanței de recurs la faza actuală de examinare a cauzei de a administra probe noi, precum și notând că decizia Curții de Apel Bălți nu satisface standardele relevante ale legalității și temeiniciei unui act judecătoresc, Colegiul civil, comercial şi de contencios 9 administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează asupra necesității remiterii prezentei cauze spre rejudecare în instanța de apel.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că s-a constatat într-o manieră certă interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept procedural de către Curtea de Apel Bălți prin neaprecierea tuturor probelor anexate la dosar și neadministrarea întregului suport probatoriu admisibil şi pertinent la cazul speţei, omisiune care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs la examinarea cauzei în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Bogdan Raisa, a casa decizia Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, să verifice circumstanţele pricinii, probele administrate şi reexaminând pricina să emită o hotărâre legală şi întemeiată, respectând dreptul garantat al părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Bogdan Raisa prin intermediul reprezentantului-avocat Moțarschi Vadim.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălți din 02 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Raisei Bogdan împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bogalecon-Moldova” cu privire la anularea ordinului de concediere și repunerea în funcție; și la cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată „Bogalecon-Moldova” împotriva Raisei Bogdan cu privire la repararea prejudiciului material, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valeriu Doagă Iuliana Oprea Ion Druţă Sveatoslav Moldovan 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.