- Dosarul nr.
- 2ra-2645/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 octombrie 2015
- Părțile
- Mereşenschi Iacov vs SA Moldasig
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2645/15 — D încasarea sumei şi cheltuielilor de judecată
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-2645/15 Judecător: D. Chistol Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan, Ion Druţă examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Mereşenschi Iacov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mereşenschi Iacov împotriva SA „Moldasig” privind încasarea sumei şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 06 mai 2015, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 02 decembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă La 23 noiembrie 2011, Mereşenschi Iacov s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către SA „Moldasig” privind încasarea sumei în mărime de 45 419 ILS shekeli israelieni, ce constituie costul tratamentului medical şi a intervenţiei chirurgicale suportate în Israel şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 03.03.2011, a încheiat cu „Moldasig” SA un contract de asigurare medicală internaţională, în baza căruia reclamantul a beneficiat de poliţa internaţională de asigurare medicală nr. B234141, cu perioada de asigurare de la 03.03.2011 pînă la 17.03.2011, suma asigurării constituind 30 000 euro.
Indică reclamantul că, în perioada aflării dînsului în Israel, la data de 08.03.2011 s-a întîmplat un atac de cord de inimă, cu pierderea cunoştinţei. A fost acordată asistenţa medicală primară, iar pentru evitarea complicaţiilor ulterioare şi agravării stării generale a sănătăţii, la data de 15.03.2011 reclamantul a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu diagnosticul angină pectorală instabilă cu implantarea unui stent cardiac. Din cauza intervenţiei chirurgicale, reclamantul a fost nevoit să amîne revenirea în ţară, fapt ce la costat 100 de dolari SUA mai mult. Totodată, au fost suportate cheltuieli suplimentare în mărime de 900 de dolari SUA pentru soţie, deoarece a venit în Israel din cauza stării de sănătate a reclamantului.
Mai indică că, după ce a revenit în ţară, la 04 aprilie 2011, s-a adresat la „Moldasig” SA pentru restituirea cheltuielilor suportate în mărime de 45 419 şekeli izraelieni. Medicii din statul Israel nu au dat asigurări că va rezista la al treilea atac de cord şi din acest considerent au insistat asupra efectuării intervenţiei chirurgicale imediate pentru a restabili capacitatea de circulaţie a vaselor sangvine. Menţionează reclamantul că a prezentat toate actele necesare companiei de asigurări cu scopul de a soluţiona cererea, însă s-a invocat motivul că se vor restitui actele cu condiţia retragerii cererii. Ulterior compania de asigurări a propus să achite 50% din suma cheltuită, iar răspuns la cerere va primi prin poştă.
Conform răspunsului din 01.06.2011, Compania de asigurări a solicitat o listă suplimentară de certificate care nu pot fi prezentate, deoarece clinica medicală „Assuta” a prezentat toate actele necesare. La cererea din 30.06.2011, Compania de asigurări prin răspunsul din 08.07.2011, a refuzat în plata despăgubirii de asigurare din motiv că pe electrocardiogramă lipsesc semnele de ischemie acută, iar intervenţia chirurgicală a constituit o măsură de profilaxie a infarctului miocardic. De asemenea s-a invocat în acest răspuns faptul că conform condițiilor de asigurare medicală pentru persoanele care călătoresc în străinătate, cazul examinat nu poate fi considerat un caz asigurat din motive că, nu a fost informată Compania de Asigurare sau Compania de Asigurări indicată în contract pentru coordonarea tratamentului ş.a..
Menţionează reclamantul că, conform Proformei nr. 20236681 din 23.03.2011 eliberate pe numele reclamantului de către Centrul Medical „Assuta” s-a menţionat că serviciile medicale au fost efectuate în legătură cu necesitatea acută la Cateterizarea cardiacă şi stenarea elementului 20x3,0. Totodată, s-a menţionat că suma totală la aceste servicii a costat 32 762 şekeli izraelieni. Mai menţionează că, la interpelarea făcută de către compania de asigurări faţă de Clinica medicală „Assuta” s-a informat că intervenţia chirurgicală a fost efectuată în regim de urgenţă cu anexarea tuturor actelor medicale corespunzătoare. Reclamantul a făcut trimitere la art. 1327 Cod Civil, art. 1328 alin. l Cod Civil, pct. 4.2.1, pct. 4.2.2, 4.3.1, 4.3.2 şi 4.8 al contractului de asigurare.
Consideră reclamantul că, motivul de refuz invocat de companie nu are nici o relevanţă cu cazul dat. Conform pct. 9.5 Asigurătorul este obligat să efectueze plata despăgubirii de asigurare Persoanei asigurate, după sosirea Persoanei asigurate în ţara traiului permanent şi primirea de la Persoana asigurată a documentelor necesare; p. 9.6.2 să verifice informaţiile privind serviciile medicale şi alte servicii acordate şi suma achitării lor; p. 9.6.3 să-i refuze Persoanei asigurate în plata despăgubirii de asigurare în conformitate cu punctele 4.6., 4.8, 4.9. Solicită reclamantul încasarea sumei în mărime de 45 419 ILS shekeli israelieni, ce constituie costul tratamentului medical şi a intervenţiei chirurgicale suportate în Israel şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 2014, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Mereşenschi Iacov către SA „Moldasig” privind încasarea sumei şi cheltuielilor de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2015, a fost respins apelul declarat de Mereşenchi Iacov şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 2014. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 06 august 2015, Mereşenschi Iacov a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii înaintate.
În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că atît instanța de apel cît şi instanţa de fond nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, au aplicat eronat normele de drept. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 27.05.2015 (f.d. 245 vol. I), cît şi faptul că la materialele cauzei nu sunt careva probe privind recepționarea acesteia, recursul se consideră declarat în termen.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Mereşenschi Iacov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătoreşti contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mereşenschi Iacov ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Mereşenschi Iacov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă