Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2622/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 octombrie 2015
Părțile
Saptefrati Ana vs Agentia de Stat pentru Proprietate Intelectuala
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-2622/15 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, repararea prejudiciului moral

prima instanţă: C. Vîrlan dosarul nr. 2ra-2622/15 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim ÎNCHEIERE 21 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Şaptefraţi Ana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Şaptefraţi Ana împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Şaptefraţi Ana şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 11 martie 2015, c o n s t a t ă: La data de 29 mai 2014 Şaptefraţi Ana a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că prin ordinul AGEPI nr. 285-c din 14.10.1999 a fost angajată în funcţia de specialist în cadrul AGEPI, începând cu data de 15.09.1999, iar prin ordinul nr. 347-c din 02.12.1999 a fost transferată în funcţia de specialist coordonator în cadrul AGEPI şi începând cu 02.01.2004 a fost transferată în funcţia de operator calculatoare electronice Departamentul promovare, fără acordul său.

La 08.10.2013, în temeiul ordinului nr. 210/p din 07.10.2013, a fost preavizată cu 2 luni înainte despre preconizata concediere în legătură cu reducerea statelor de personal. După preavizare s-a adresat de mai multe ori administraţiei cu rugămintea de a i se propune un alt loc de lucru, însă de fiecare dată i s-a refuzat, motivându-se că precum că nu există funcţii vacante pe care ar putea să i le propună. Invocă reclamanta că la 12.11.2013 a adresat o cerere prin care solicită de a fi transferată în funcţia de şef cantină, iar prin scrisoarea nr. 1995 din 19.11.2013 i se comunica că la moment coordonarea activităţii cantinei este exercitată de o altă persoană, care deţine funcţia de bucătar-şef.

Ulterior, la 05.03.2014, pârâtul emite ordinul nr. 36/p, prin care o concediază din funcţia deţinută, ordin pe care aceasta îl consideră ilegal şi neîntemeiat, deoarece pârâtul nu a respectat prevederile art. 88 alin. (1) Codul muncii şi a concediat-o în mod ilegal. Solicită reclamanta anularea pct. 1 al ordinului pârâtului nr. 36/p din 05.03.2014 privind concedierea în legătură cu reducerea statelor de personal, restabilirea reclamantei în funcţia anterior deţinută de operator calculatoare al Secţiei Editură şi Lucrări Poligrafice, Departamentul promovare şi editură, încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a prejudiciului material cauzat sub forma salariului pentru absenţă forţată de la serviciu începând cu data concedierii şi până la data restabilirii efective, încasarea sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat în urma concedierii ilegale de la serviciu, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 martie 2015 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 18 martie 2015 Şaptefraţi Ana a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2015 a fost respins apelul declarat de Şaptefraţi Ana şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Instanţa de apel la emiterea deciziei a constatat că angajatorul AGEPI a respectat la emiterea ordinului contestat procedural legală de emitere a acestuia.

Astfel, conform art. 88 Codul muncii, angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal (art.86 alin.(1) lit.b) şi c)) doar cu condiţia că: a) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unităţii ori reducerea numărului sau a statelor de personal; b) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre) cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidarea unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal.

În caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse; c) o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective; d) va reduce, în primul rînd, locurile de muncă vacante; e) va desface contractul individual de muncă în primul rînd cu salariaţii angajaţi prin cumul; f) va acorda salariatului ce urmează a fi concediat o zi lucrătoare pe săptămînă cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă.

g) va prezenta, în modul stabilit, cu 2 luni înainte de concediere, agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţiile privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate; h) se va adresa organului sindical în vederea obţinerii acordului pentru concediere, în modul prevăzut de prezentul cod; i) în cazul în care reorganizarea sau lichidarea unităţii presupune reducerea în masă a locurilor de muncă, va informa, cu cel puţin 3 luni înainte, despre acest lucru 2 organele sindicale din unitatea şi ramura respectivă şi va iniţia negocieri în vederea respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor. Criteriile vizînd reducerea în masă a locurilor de muncă se stabilesc prin convenţiile colective.

Raportând dispoziţiile acestor norme la circumstanţele cauzei, Colegiul civil al instanţei de apel a conchis că angajatorul GEPI a respectat la emiterea ordinului contestat procedural legală de emitere a acestuia. Astfel, instanţa de apel a stabilit emiterea ordinului motivat din punct de vedere juridic cu privire la reducerea numărului de personal şi a ordinului cu privire la preavizarea, sub semnătură, a apelantei cu 2 luni înainte de reducerea numărului de personal. Concomitent, Colegiul civil al instanţei de apel a constatat că angajatorul nu a propus apelantei un alt loc de muncă pe motivul lipsei unui loc de muncă vacant, fapt confirmat prin avizele contrasemnate de apelantă şi scrisoarea intimatei nr. 1995 din 19.11.2013.

Instanţa de ape a respins argumentul apelantei referitor la faptul că în perioada de până la eliberarea sa funcţie în cadrul intimatului au fost angajate cel puţin 13 persoane, deoarece la materialele pricinii lipsesc probe prin care s-ar confirma data angajării acestora. Instanţa de apel a relevat că dat fiind că din dispoziţiile normei citate mai sus reiese obligaţia angajatorului de a oferi un alt loc vacant persoanei preavizate conform studiilor, cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale, fiind inadmisibilă propunerea unei funcţii ce nu corespunde pregătirii profesionale a persoanei ce urmează a fi eliberată din funcţie, astfel încât prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) Codul muncii au fost respectate.

Din aceleaşi considerente, Colegiul a constatat respectarea de către angajator a prevederilor art. 88 . (1) lit. d) şi e) Codul muncii, deoarece la materialele cauzei lipsesc probe prin care s-ar dovedi că intimatul, reducând funcţia deţinută de apelantă, nu ar fi redus în primul rând locurile de muncă similare ce ar fi fost vacante, sau că în cadrul unei funcţii similare ar fi fost angajate persoane care activau prin cumul, circumstanţe ce nu au fost negate de către apelantă.

La fel, instanţa a stabilit că prin ordinul nr. 36/p din 5.03.2014 apelantei i-a fost acordată câte o zi lucrătoare pe săptămână cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă, iar prin scrisoarea nr. 1659 din 07.10.2013 a informat Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă despre eventualitatea eliberării din funcţie a apelantei, astfel încât instanţa a constatat şi respectarea în cadrul procedurii de eliberare din funcţie a apelantei a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. i) şi g) Codul muncii. În opinia instanţei de apel, intimatul a respectat şi dispoziţiile lit. h) al normei invocate mai sus, deoarece aceasta s-a adresat în demersul din 07.10.2013 către Comitetul sindical al AGEPI privind eliberarea acordului preliminar la concediere în legătură cu reducerea numărului de personal al apelantei, acesta acord fiind eliberat prin hotărârea adoptată de Comitetul sindical la 07.10.2013, fapt expus în procesul-verbal nr. 3 şedinţei acestuia.

În consecinţa, instanţa de apel a stabilit legalitatea hotărîrii primei instanţe, menţinînd-o. 3 La data de 21 octombrie 2015, Şaptefraţi Ana a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea decizie instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa recurentei copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 21 oczombrie 2015 se consideră a fi depus în termen.

În motivare recursului s-a invocat că instanţa de apel şi cea de fond nu au motivat nici într-un fel respingerea argumentelor recurentei sub aspectul că angajatorul AGEPI nu i-a propus salariatei Şaptefraţi Ana, după preavizarea despre posibila concediere şi pînă la concedierea propriu-zisă, una din funcţiile vacante existente în statele de personal ale AGEPI în anul 2014. Nici prima instanţă, nici cea de apel nu s-au referit asupra altui argument important şi anume că reclamanta a invocat că angajatorul AGEPI a concediat-o după expirarea termenului de 2 luni de preavizare, prin ce a încălcat art.88 alin.(2) şi art.88 alin.(l) lit.g) Codul muncii. Instanţa de apel nu a aplicat o normă de drept material care urma a fi aplicată la caz.

Astfel, art.86 alin.(l) lit.c) Codul muncii prevede posibilitatea concedierii salariatului în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal. Reducerea funcţiei trebuie să aibă loc înainte de concediere şi nu după concediere, după cum a procedat AGEPI în speţa dată. Instanţa de apel în speţa dată a reţinut că AGEPI a redus funcţia imediat după concedierea reclamantei, fapt care este inadmisibil şi care denotă o încălcare directă de către angajator a prevederilor legale citate. Recurenta concluzionează că nu a existat o desfiinţare precis determinată a locului de muncă a recurentei, ci doar restructurări generice, nedeterminate. De altfel, locul de muncă redus nu poate fi restabilit în statele unităţii pe parcursul anului calendaristic în care a avut loc concedierea salariatului care l-a ocupat.

Obligaţiile angajatorului, în cadrul procedurii de concediere în legătură cu reducerea statelor, trebuie respectate în totalitatea lor, avînd caracter imperativ. Susţine că astfel, încetarea raporturilor sale de muncă nu s-au realizat cu respectarea procedurii prevăzute de art. 88 Codul Muncii, deoarece de către angajator nu au fost respectate integral condiţiile de concediere. Invocă recurenta că, potrivit art.89 alin.(2) Codul muncii, la examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. În cazul concedierii fără acordul organului sindical, cînd acordul respectiv este necesar conform art.87, instanţa de judecată, prin hotărîre, restabileşte salariatul la locul de muncă.

Astfel, este inexplicabilă concluzia atît a primei instanţe, cît şi a instanţei de apel precum că Comitetul sindical ar fi dat acordul la eliberarea salariatei preavizate. Susţine că din materialul probator prezentat rezultă că angajatorul nu a redus în realitate statele de personal, nu au fost 4 alte eliberări sau transferuri din secţia în care activa recurenta, cu excepţia ei. Mai mult ca atît, numărul angajaţilor din secţia dată a crescut în anii 2014-2015. Consideră recurenta că instanţa de apel şi cea de fond nu au aplicat legea care urma să fie aplicată şi anume (art.89 Codul muncii, art.88 alin.(l) lit.c) Codul muncii, art.88 alin.(2) Codul muncii. La fel, consideră că instanţa de apel şi cea de fond nu şi-au motivat deciziile adoptate asupra unor elemente esenţiale ale cauzei, prin ce au admis încălcarea art.6 din CEDO şi art.390 alin.(l) lit.e), art.390 alin.(2), art.239, art.241 Cod de procedură civilă.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Şaptefraţi Ana nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. 5 În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Şaptefraţi Ana ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Şaptefraţi Ana se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.