2ra-2022/15 — Încasarea sumei

Dosarul nr. 2ra-2022/15 Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău (jud D. Dulghieru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.L. Popova, A. Tofan, A. Gavrilița) DECIZIE 21 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Președintele ședinței Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de Rîma Iurie împotriva deciziei din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 împotriva lui Rîma Iurie cu privire la înacasarea datoriei pentru serviciile comunale prestate şi cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 24 decembrie 2013 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Rîma Iurie, intervenient accesoriu SA „Termocom”, solicitînd încasarea de la pîrît a datoriei în mărime de 2672, 78 lei şi cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat de 270 lei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că în baza contului personal deschis pe numele pîrîtului, SA”Termocom” a livrat energie termică. Menţionează că, pîrîtul nu a contestat bonurile primite, fapt ce ar exprima acordul tacit la calitatea serviciilor prestate. Susţine că, pîrîtul a acumulat la data de 01 octombrie 2013 o datorie la energia termică în mărime de 2672, 78 lei, conform informaţiei despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale prestate. Prin hotărîrea din 02 octombrie 2014 a judecătoriei Buiucani mun. Chișinău s-a admis parţial cererea de chemare în judecată înaintată Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 împotriva lui Rîma Iurie şi s-a încasat din contul lui Rîma Iurie datoria în mărime de 816,24 lei şi taxa de stat de 95 lei, în rest, cerinţele au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 şi s-a casat hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.Chişinău, s-a pronunțat o hotărîre nouă prin care s-a admis acţiunea înaintată de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 1 55/30 şi s-a încasat de la Rîma Iurie datoria la energia termică în mărime de 2672, 78 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 472, 50 lei. La 22 iunie 2015 Rîma Iurie a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii sau, după caz, de remitere a cauzei la rejudecare. În motivarea recursului s-a invocat că examinarea cauzei s-a petrecut în ambele instanţe, fără studierea minuţioasă a cazului.

Specifică că, nu are contract încheiat cu Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 conform prevederilor art.art. 59,60 Codului cu privire la locuinţe, dar instanţele evită să se expuie asupra acestui fapt. Indică că, instanţele fac referire la Legea condominiului, dar el nu este membru al Asociaţiei în Condominium, dar este membru al Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate. În opinia sa, nu au fost studiate argumentele sale din referinţa şi din cererea de apel. Menţionează că, instanţa de apel nu a stabilit perioada acumulării datoriei şi nu a studiat probele şi argumentele părţilor şi nu a combătut argumentele invocate.

Suţine că, instanţele nu au examinat argumentele sale referirtor la faptul că nu a primit energie termică, deoarece cu acordul Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 şi SA”Termocom” a fost deconectat integral de la sistemul centralizat de încălzire în prezenţa preşedintelui Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 şi din 2003 are încălzire autonomă. Însă, specifică că necătînd la acest fapt, i s-a expediat bon în 2003 care i-a fost retras de preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30, menţionînd că lunile viitoare nu vor mai veni facturi şi va fi distribuită energia între consumatorii fară încălzire autonomă. Consideră că, a fost ignorat principiul constituţional al respectării dreptului de proprietate, fiind obligat să cheltuiască nejustificat o parte din mijloacele sale financiare, care în sensul dispoziţiilor Constituţiei, îl lipseşte de proprietatea sa, fiind încălcate prevederile art.art.

1, 4, 9, 46 şi 127 din Constituţia Republicii Moldova şi art.l din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul reține că recursul declarat la 22 iunie 2015 de Rîma Iurie împotriva deciziei din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, este declarat în termen. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 23 septembrie 2015 completul din 3 judecători a considerat recursul admisibil şi a decis examinarea acestuia în fond de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art.442 alin.(1) Cod de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi pasibil de a fi admis, cu casarea deciziei din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Chişinău 2 şi a hotărârii din 02 octombrie 2014 a judecătoriei Buiucani mun.Chişinău şi pronunţarea unei hotărâri noi de admitere a acţiunii Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

În conformitate cu art. 118 alin.(1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile sale dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 130 alin. (1-3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.

Conform art. 8 alin.(1) Cod civil, drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul legislaţiei civile. Conform art.9 alin.(1, 2) Cod civil, persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Conform art.572 Cod civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Conform art. 617 alin.(2) lit.a) Cod civil, nu este necesară somaţie în cazul în care este stabilită o dată calendaristică pentru executarea obligaţiei. Conform art. 971 Cod Civil, plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte. Conform art. 59 din Codul cu privire la locuinţe, plata pentru serviciile comunale (apă, gaz, energie electrică, termică şi alte servicii) se încasează în afară de chirie potrivit tarifelor, aprobate în modul stabil.

Conform art. 60 al Codului cu privire la locuinţe, chiriaşul este obligat să plătească la timp pentru serviciile comunale. Conform art. 10 al Legii serviciilor publice de gospodărie comunală, nr. 1402 din 24.10.2002, serviciile publice de gospodărie comunală sânt furnizate/prestate de operatori specializaţi (întreprinderi municipale şi individuale, societăţi pe acţiuni, în comandită, societăţi cu răspundere limitată, întreprinderi cu alte forme juridice de organizare), care pot fi: a) compartimente de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale; b) agenţi economici, indiferent de forma juridică de organizare; c) persoane fizice şi/sau asociaţii ale acestora. 3 Conform art. 25 alin.(1) al Legii serviciilor publice de gospodărie comunală, nr.1402 din 24 octombrie 2002, persoanele fizice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite.

Conform pct.17 al Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin hotărîrea Guvernului RM, nr.191 din 19 ianuarie 2002, plăţile pentru serviciile locative, comunale şi necomunale se percep de la proprietarii, chiriaşii şi locatarii caselor individuale, apartamentelor /încăperilor locuibile în cămine şi încăperilor nelocuibile din bloc conform contractelor, în baza conturilor (bonurilor) lunare respective pentru fiecare tip de serviciu, eliberat de furnizori, gestionari sau prestatorii de servicii.

Conform pct.21 al Regulamentului cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.434 din 09 aprilie 1998, prevede că la imobilele cu destinaţie de locuinţe, contractul de furnizare se încheie cu asociaţia de locatari, iar în lipsa acesteia, cu persoana împuternicită, cu locatarii sau cu proprietarul după caz.

Atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, fiind investite cu judecarea pricinii în speţă, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect au ajuns la concluzia admiterii acţiunii înaintate de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 împotriva lui Rîma Iurie cu privire la înacasarea datoriei pentru agentul termic livrat, doar că incorect au stabilit perioada pentru care urmează a fi încasată datoria acumulată. Din materialele cauzei rezultă că în baza contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei din 10 ianuarie 2003, apartamentul nr.44 din str. Cornului, 5/2, mun.Chişinău, a devenit proprietate privată a Alexandrei Luţa, Rîma Teodor şi Rîma Iurie (f.d.45-47).

Conform contractului de divizare pe cote-părţi a proprietăţii comune şi donaţie din 27 mai 2011 au fost delimitate cotele părţi-ideale din proprietea comună în devălmăşie, în baza căruia Rîma Iurie, Alexandra Luţa, Rîma Teodor au devenit proprietari a cîte 1/3 cotă-parte ideală din apartament, iar ultimii au donat fiului lor Rîma Iurie cotele lor părţi. Astfel Rîma Iurie a devenit proprietarul întregului bun imobil (f.d.53-56). Totodată, Colegiul reţine că în apartamentul nr.44 din str. Cornului, 5/2. mun.Chişinău, a fost livrată energie termică pentru perioada noiembrie 2005- septembrie 2013, în valoare de 2672, 78 lei, ceea ce se atestă prin informaţia despre achitarea serviciilor-comunale (f.d.7-9).

Cu referire la argumentul recurentului precum că apartamentul este dotat cu încălzire autonomă din 2003, instanţa de recurs menţionează că această nu-l scuteşte pe pîrît de la plata pentru energia termică livrată. În contextul dat, Colegiul reţine că în conformitate cu pc.

8 din anexa 7 al Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării/reconectării acestora de la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.191 din 19.02.2002, 4 în cazul deconectării integrale a apartamentului (încăperii locuibile în cămine) de la sistemul centralizat de încălzire, consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de 20 % din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului (încăperii locuibile în cămine), luînd în consideraţie existenţa pierderilor normative de energie termică în încăperile tehnice (etaje tehnice şi subsoluri) care menţin în stare funcţională sistemele inginereşti de alimentare cu apă şi de canalizare în perioada rece, necesitatea încălzirii locurilor de uz comun şi imposibilitatea deconectării coloanelor de încălzire tranzitorii.

Plata în mărime de 20%, stabilită în alineatul unu din prezentul punct, va fi distribuită în aceeaşi perioadă de încălzire, în mod obligatoriu, de către gestionarul fondului de locuinţe sau furnizor, la reducerea plăţilor pentru consumatorii conectaţi la sistemul centralizat de alimentare cu căldură, conform calculului efectuat şi semnat de către gestionar şi furnizor, în cazul contractelor încheiate de furnizor cu gestionar, sau furnizor şi consumator, în cazul contractelor încheiate direct de furnizor cu consumator.

Colegiul constată greşită concluzia primei instanţe cu privire la încasarea datoriei în mărime de 816, 24 lei ca fiind datoria la energia termică pentru perioada aprilie 2012-septembrie 2013, adică perioada în care Rîma Iurie era proprietar, deoarece contractele menţionate supra atestă că Rîma Iurie a locuit anterior în apartamentul dat, şi respectiv a participat la privatizarea apartamentului împreună cu Luţa Alexandra, Rîma Teodor, ceea ce rezultă şi din contractul de delimitare a cotelor părţi. Astfel, Colegiul reţine că această circumstanţă nu putea servi ca temei de admitere parţială a acţiunii. Colegiul consideră greşită concluzia instanţei de apel cu privire la încasarea integrală a sumei de 2672, 78 lei, cu titlu de datorie la serviciile prestate, deoarece instanţa de apel urma să ia în calcul şi termenul de prescriţie.

Or, conform art. 267 Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Conform art. 271 Cod civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă până la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului. Potrivit art. 272 alin. (1) şi (9) Cod civil, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Dreptul la acţiune se naşte la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate. Sub acest aspect, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate, este evident că Rîma Iurie chiar prin referinţa înaiantată în prima instanţă, a solicitat respingerea acţiunii înaintate de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 ca tardivă, invocând omiterea termenului de prescripţie.

În speţă, independent de acest aspect, este cert că termenul în interiorul căruia Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 putea să-şi apere, pe 5 calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată a fost depăşit cu cinci ani, deoarece perioada pentru care se solicită încasarea datoriei este noiembrie 2005-01 octombrie 2013, pe când acţiunea în judecată a fost depusă la 24 decembrie 2013. Prin urmare, instanţa de recurs reţine că perioadă pentru care urmează a fi încasată datoria solicitată, este de trei ani anterior adresării în instanţa de judecată. Totodată, Colegiul reține că pe perioada anilor anterior adresării în instanța de judecată, nu au fost efectuate careva achitări pentru serviciile prestate din partea pîrîtului, ceea ce denotă că termenul de prescripție nu a fost întrerupt și prin urmare a fost omis termenul de prescripție pentru încasarea datoriei pentru serviciile prestate pe un termen mai mare de trei ani.

Prin prisma art.6 CEDO şi art.241 alin.(5) Cod de procedură civilă, întru asigurarea legalităţii şi temeiniciei hotărîrii, instanţele de judecată au obligaţia de a-şi motiva hotărîrile, indicînd circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Colegiul notează că, instanţa de fond nu a dat apreciere şi nu s-a expus asupra chestiunii ce ţine de termenul de prescripţie invocat de pîrît şi a evitat reflectarea acestuia în hotărîrea din 02 octombrie 2014, iar instanţa de apel greşit a invocat precum că ar fi avut loc întreruperea termenului de prescripţie conform art.277 alin.(1) lit.b) Cod civil, fapt ce a dus la soluţionarea greşită a litigiului.

În consecinţă, instanţa de recurs consideră parţial întemeiate pretenţiile reclamantului privind încasarea datoriei pârâtului la plata pentru serviciile comunale prestate în în mărime de 1538, 48 lei, deoarece suma de 1134, 30 lei nu urma a fi încasată, or, pretenţiile Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 în acest sens au fost prescrise de drept, pe motiv că au fost înaintate după expirarea termenului prevăzut de lege. Respectiv, suma datoriei formate, urma a fi percepută în limita termenului general de prescripţie extinctivă.

Colegiul consideră eronată concluzia instanţei de apel precum că prin necontestarea bonurilor lunare de plată, eliberate de furnizor, recurentul nu a refuzat livrarea energiei termice în continuare, incusiv pînă la înaintarea prezentei acţiuni, fiind calculat şi prezentat ordinul de plată pentru întregul serviciu prestat, deoarece prestaţiile au fost acordate succesiv pentru fiecare lună în parte, devenind exigibile, nealcătuind un tot unitar, prestaţia lor continuînd şi după depunerea prezentei acţiuni. Astfel, concluzia instanţei de apel privind necesitatea admiterii integrale a pretenţiilor Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 nu este neîntemeiată, respectiv nu a fost ajustată la constatările menţionate supra.

Totodată, instanța de recurs ia în considerație și faptul că pârâtul nu a prezentat careva probe care să confirme contrariul celor constatate, la fel, nu au fost prezentate careva confirmări care să ateste stingerea parțială datoriei existente sau, după caz, existența unui document executoriu aflat în executare pe suma solicitată de către reclamant. Cu referire la argumentul pîrîtului precum că nu are contracte încheiate cu furnizorii de servicii comunale, instanţa de recurs îl consideră nefondat, deoarece gestionarii blocurilor locative, în condiţiile legii, fapt menţionat şi supra, au dreptul să încheie contracte cu prestatorii de servicii în interesul locatarilor, iar ultimii, la 6 rândul lor, sînt obligaţi să achite serviciile locativ-comunale conform condiţiilor contractului.

Colegiul consideră greşită afirmaţia recurentului referitor la reprezentare, deoarece nu este aplicabilă speţei date institutul rerezentanţei, în condiţiile cînd Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 este gestionarul blocului locativ, dar nicidecum nu reprezintă SA „Termocom” sau viceversa. Referitor la afirmaţia recurentului precum că nu i-ar fi fost respectat dreptul de proprietate prin obligarea lui la cheltuirea mijloacelor finaciare proprii şi ca rezultat lipsindu-l de proprietate, instanţa de recurs îl consideră nefondat, deoarece executarea unor obligaţii în virtutea legii pentru serviciile beneficiate, nu poate fi calificat ca lipsirea acestuia de proprietatea sa.

Cu referire la încasarea cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs reţine că în conformitate cu prevederile art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. În conformitate cu prevederile art. 94 alin.(1) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

Astfel, instanţa de recurs soluţionînd chestiunea cheltuielilor de judecată, consideră necesar de a le pune partial pe seama pîrîtului cu încasarea sumei de 155, 41 lei, cu titlu de taxă de stat, din contul lui Rîma Iurie în beneficiul Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30, ceea ce constituie cheltuieilile de judecată proportional pretenţiilor admise. În contextul celor menționate, Colegiul concluzionează că decizia din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău și hotărîrea din 02 octombrie 2014 a judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău urmează a fi casate, cu emiterea unei noi hotărîri prin care se încasează de la Rîma Iurie în beneficiul Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 datoria la serviciile comunale în mărime de 1538, 48 lei şi cheltuielile de judecată suportate de reclamant ca plata taxei de stat în mărime de 155, 41 lei, în rest acţiunea se respinge ca fiind tardivă.

În conformitate art. 445 alin.(1) lit.b) Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Rîma Iurie împotriva deciziei din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău.

Se casează decizia din 13 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău și hotărîrea din 26 decembrie 2013 a judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 împotriva lui Rîma Iurie cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale prestate şi cheltuielilor de judecată şi se emite o hotărâre nouă prin care: -cererea de chemare în judecată înaintată de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 împotriva lui Rîma Iurie cu privire la încasarea 7 datoriei pentru serviciile comunale prestate şi cheltuielilor de judecată, se admite parţial şi se încasează de la Rîma Iurie în beneficiul Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 55/30 datoria la serviciile comunale în mărime de 1538, 48 lei şi cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în mărime de 155, 41 lei, în total 1693, 89 lei ( una mie şase sute nouăzeci şi trei lei şi 89 bani) . În rest, acţiunea se respinge ca fiind tardivă.

Decizia este irevocabilă. Președinte de ședință Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Petru Moraru Oleg Sternioală 8