2ra-2576/15 — Apărarea dreptului de proprietate şi demolarea porţii

Dosarul nr. 2ra-2576/15 prima instanţă - G. Moscalciuc, instanţa de apel – I. Cimpoi, L. Bulgac, V. Negru, ÎNCHEIERE 21 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către recurentul Grădinari Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grădinari Alexandru împotriva Svetlanei Vrînceanu şi Ion Vrînceanu cu privire la apărarea dreptului de proprietate şi demolarea porţii instalată neautorizate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Grădinari Alexandru, şi menţinută hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 03 noiembrie 2014, c o n s t a t ă ; La 23 noiembrie 2012, Grădinari Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Svetlanei Vrînceanu şi Ion Vrînceanu în care a solicitat obligarea lui Ion Vrînceanu şi Svetlanei Vrînceanu de a demonta poarta de metal instalată direct pe hotarul lotului său şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea pretenţiilor formulate s-a reiterat că, la 28 octombrie 2011 a cumpărat de la Damaschin Daria terenul pentru construcţii, cu numărul cadastral 0121120971, suprafaţa totală a căruia constituie 0,025 ha, situat str. Balcani, or. Durleşti, mun. Chişinău. La 01 noiembrie 2011 contractul a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu nr.0101/11/35268.

Ulterior Ion Vrînceanu i-a propus să-i vîndă terenul dat, la un preţ chiar mai mare decît cel plătit anterior. Invocă că a refuzat propunerea deoarece avea deja intenţie pentru construcţia unui magazin şi o spălătorie auto. A invitat specialiştii de la societatea pe acţiuni „Apă-Canal” pe terenul său pentru a vedea posibilităţile conectării la reţeaua de apă şi canalizare. Tot în acel moment a venit şi vecinul Ion Vrînceanu care i-a spus că el nu-i va permite efectuarea a careva lucrări, a iniţiat o ceartă, l-a insulta, i-a spus că va întreprinde toate măsurile pentru a nu permite o eventuală construcţie. La 04 noiembrie 2011 Svetlana Vrînceanu s-a adresat în Judecătoria Buiucani 1 cu cerere de chemare în judecată cu privire la anularea actului juridic.

In motivarea cererii a fost indicat că, Primăria Durleşti prin dispoziţia nr.132 din 28 februarie 2010 i-a atribuit în folosinţă terenul cu destinaţie grădină cu suprafaţa de 0,0208 ha situat lîngă terenul ei cu nr. cadastral 0121500257 din str. Balcani 15, or. Durleşti. La 31 octombrie 2011 a depistat că terenul dat este proprietatea unei alte persoane Daria Damaschin. La fel a invocat că, în mod direct i-a lezat dreptul ei de a dispune şi de a se folosi de imobilul atribuit ei. Consideră că titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0121120971 din 05 august 2011 cît şi decizia Consiliului or. Durleşti nr. 8.14 din 20 septembrie 2009 sunt acte ilegale emise de o autoritate publică locală în contradicţie cu normele de drept material.

Ulterior solicită instanţei şi anularea dispoziţiei Primăriei Durleşti nr. 224 din 04 noiembrie 2011 şi a contractului de vînzare-cumpărare nr.33368 din 28 octombrie 2011 ca fiind ilegale. Susţine că, terenul cu nr. cadastral 0121500257 din str. Balcani 15, or. Durleşti, ce aparţine Svetlanei Vrînceanu este îngrădit cu gard capital şi este instalată poartă de metal cu ieşire la drum. La 13 noiembrie 2012 Ion Vrîncean a demontat poarta existentă şi a instalat-o direct pe hotarul lotului său, unica cale de acces la lotul lui fiind prin terenul său. Lucrările date au fost efectuate fără careva coordonări sau permisiuni. Mai susţine că instalarea porţilor date îi afectează dreptul în folosirea tenului şi în circumstanţele date reprezintă o atentare inadmisibilă din partea vecinilor Ion Vrînceanu şi Svetlanei Vrînceanu.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014, acţiunea înaintat de Grădinari Alexandru a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond Grădinari Alexandru la 26 noiembrie 2014 a depus cerere de apel împotriva hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015, s-a respins apelul declarat de către Grădinari Alexandru şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014. La 28 iulie 2015,Grădinari Alexandru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015 şi a hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea acestora şi emiterea unei noi decizii de admitere a pretenţiilor înaintate de Grădinari Alexandru.

În motivarea recursului s-a menţionat că, nu este de acord cu soluţia instanţelor investite cu judecarea fondului fiind dată o apreciere arbitrară probelor prezentate din dosar şi a circumstanţelor relevante speţei, s-a emis soluţii greşite referitor la pretenţii înaintate. Afirmă că, instanţele ierarhic inferioare nu au analizat detaliat circumstanţele de fapt care au stat la baza înaintării pretenţiilor, nu au elucidat pe deplin probele care dovedesc situaţia reală creată şi că din motivul acţiunilor întreprinse de către familia Vrînceanu se permite o ingerinţă asupra dreptului de proprietate. Consideră că la caz se încălcă art.1 Protocolul nr.1 al Convenţiei CEDO, art. 46 alin.1) din Constituţia Republicii Moldova şi art. 316 Cod Civil, deoarece de către vecini se încălcă în mod direct dreptul de proprietate prin faptul instalării ilegale a unei porţi pe hotarul de delimitare a lotului de pămînt care aparține lui Grădinari Alexandru.

2 Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi c) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.220), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 20 mai 2015, însă nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 28 iulie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile 3 trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către Grădinari Alexandru în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Grădinari Alexandru, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 4