2ra-2209/15 — Restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru şi recuperarea perjudiciului moral

prima instanță : V. Efros, dosarul nr. 2ra-2209/15 instanța de apel: M. Anton, V. Negru, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 15 octombrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Andronic Iurie, reprezentat de avocatul Fediuc Valentin şi Valentin Pelin, în pricina civilă la cerea de chemare în judecată a lui Andronic Iurie împotriva Întreprinderea de Stat „Teatrului Naţional Mihai Eminescu” cu privire la restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Andronic Iurie şi menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 08 octombrie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată și depusă tardiv, c o n s t a t ă: La 14 iunie 2013, Andronic Iurie a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Teatrului Naţional Mihai Eminescu” cu privire la restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că în anul 2006, în baza ordinului de transfer emis de Ministerul Culturii al RM, a fost angajat la ÎS „Teatrul Mihai Eminescu” în funcția de şef secție muzicală pe un termen nedeterminat.

Susține că prin ordinul nr. 42-p din 30 octombrie 2012, a fost concediat conform art.86 alin.(1) lit.h) din Codul muncii, pentru absența fără motive de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă la data de 20 septembrie, 21 septembrie și 24 septembrie 2012. Consideră ordinul menționat ilegal, deoarece, potrivit prevederilor art.86 alin.(1) lit. h) din Codul muncii, concedierea poate avea loc doar atunci când salariatul a lipsit de la lucru 4 ore consecutive în timpul unei zile lucrătoare, însă, în acest sens, prin ordinul din 30 octombrie 2012, s-a făcut trimitere la mai multe zile. La fel, indică că pârâtul nu a întocmit imediat, în aceeași zi vre-un act care să-i fi fost adus la cunoștință despre pretinsa încălcare comisă de el.

Menționează că din anul 2000 deține gradul II de invaliditate și în perioadă respectivă se afla în faza de desfășurare a curei de reabilitare și anume în pregătirea de protezare, din care motiv dânsul era nevoit să apeleze la serviciile medicale din clinică, iar despre acest fapt cunoștea administrația ÎS „Teatrul National Mihai Eminescu”, deoarece, anterior, prezenta-se certificatul nr.096131, din care rezultă că i-a fost stabilit gradul de invaliditate și recomandarea referitor la condițiile şi caracterul muncii, cu toate acestea, consideră ca a fost tratat cu o atitudine discriminatorie și ostilă.

În argumentarea poziției sale mai invocă şi prevederile Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.12 din 03 octombrie 2005, care indică că scopul aplicării corecte şi unitare a legislației în domeniul muncii, nu poate fi considerat temei de concediere absența datorată unor circumstanțe obiective, independente de voința salariatului, chiar dacă nu a fost prezentat certificatul de boală. Afirmă că prin concedierea sa ilegală, i-au fost cauzate daune atât materiale cît şi morale. De asemenea, indică că la data de 20, 21 şi 24 septembrie 2012, a fost prezent la serviciu, însă din motive de sănătate a avut necesitate să plece la medic, fapt despre care însă nu a comunicat la nimeni, deoarece, administrația teatrului nu i-a solicitat informația la ce oră a plecat de la serviciu.

Susţine că cu ordinul de concediere a făcut cunoștință la data de 30 octombrie 2012, însă a refuzat să-1 semneze, mai mult ca atât, pârâtul la angajarea sa la serviciu a cunoscut despre faptul că este o persoană cu dezabilități şi din aceste considerente necesită condiții favorabile, care conduce la îndeplinirea şi folosirea drepturilor sale. Insistă că, deși, prin explicațiile prezentate a indicat că la data de 20 septembrie, 21 septembrie şi 24 septembrie 2012, a fost inițial la serviciu, după care, simțindu-se rău, a plecat la medic, însă, administrația pîrîtului nu luat în cont explicațiile sale şi la data de 30 octombrie 2012, a emis ordinul de concediere nr. 42-p privind desfacerea contractului de muncă fără careva temeiuri.

Solicită anularea ordinului nr. 42 p. din 30 octombrie 2012, emis de ÎS „Teatrul Naţional Mihai Eminescu” privind desfacerea contractului individual de muncă, reîncadrarea sa în muncă în funcția de şef-secție muzicală şi încasarea de la ÎS „Teatrul Naţional Mihai Eminescu” în beneficiul său salariul pentru absența forțată de la muncă și prejudiciul moral în sună de 200 000 lei. La data de 30 septembrie 2014, Andronic Iurie a depus cerere de concretizare a cerințelor, solicitând încasarea din contul ÎS „Teatrul Naţional Mihai Eminescu” în beneficiul său a sumei de 53 153 lei cu titlu de salariu pentru absența forțată de la locul de muncă. Totodată, în cadrul ședinței judiciare, după încheierea examinării cauzei în prima instanță, Andronic Iurie a solicitat repunerea în termenul de prescripție, invocând că a fost dus în eroare de faptul că în ordinul de concediere nr.42-p din 30 octombrie 2012, poate fi contestată în termen de un an.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 08 octombrie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată și depusă tardiv. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015, a fost respins apelul declarat de către Andrionic Iurie şi menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 86 alin.(1) lit. h), art. 87 alin.(1), art. 208 şi 355 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care reglementează concedierea, interzicerea concedierii fără acordul organului sindical, modul de aplicare a sancțiunilor disciplinare şi examinarea cererii privind soluţionarea litigiului individual de muncă, care indică că până la aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicație scrisă privind fapta comisă.

Refuzul de a prezenta explicația cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaților, iar cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 luni de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său Cu referire la normale citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel a reținut că prin procesele-verbale nr. 21 din 15 octombrie 2012, nr. 22 din 18 octombrie 2012 și nr. 23 din 22 octombrie 2012, intimatul și-a îndeplinit obligația stipulate de prevederile art. 208 alin.(1) din Codul muncii, iar menţiunile din notele informative din 25 octombrie 2012, prin care Andronic Iurie susține că în zilele pretinse a fi lipsit de la locul de muncă, a fost prezent la serviciu, nu şi-au găsit confirmare în cadrul dezbaterilor judiciare, acestea fiind combătute, inclusiv prin tabelul de pontaj al personalului teatrului pentru luna septembrie, prin care se confirmă lipsa nemotivată a ultimului de la locul de muncă la data de 20 septembrie, 21 septembrie și 24 septembrie 2012. Totodată, instanţele au stabilit că Andronic Iurie a făcut cunoştinţă cu ordinul de concediere la data de 30 octombrie 2012, însă a refuzat să-l semneze,

fapt despre care a fost făcută menţiune în procesul-verbal nr. 24 din 30 octombrie 2012 şi susţinut însuşi de ultimul în cadrul dezbaterilor judiciare, pe cînd acţiunea în instanţă de judecată a fost înaintată la data de 14 iunie 2013, cu omiterea termenului de prescripţie, prevăzut în mod imperativ la art. 355 alin.(1) lit. a) Codul muncii. La 10 iulie 2015, Andronic Iurie, reprezentat de avocatul Fediuc Valentin, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel şi hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

La 26 august 2015, ÎS „ Teatrul Mihai Eminescu”, reprezentat de avocatul Vasili Cupcea a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia, solicitând respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 21 mai 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. La 19 august 2015, Andronic Iurie, reprezentat de avocatul Valentin Pelin, a declarat recurs împotriva deciziei instanție de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanție de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că prin ordinul din 30 octombrie 2012, s-a dispus concedierea sa de la serviciu din motivul lipsei de la muncă a mai multor zile și anume pe data de 20, 21 şi 24 septembrie 2012, iar în acest sens a prezentat certificatul, prin care se confirmă că s-a aflat la tratament ambulator de la 20 septembrie 2012 până pe 24 septembrie 2012, prin urmare, consideră că instanțele inferioare le emiterea hotărârilor nu au dat apreciere acestor probe.

Cu referire la prevederile Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 12 din 03 octombrie 2005, care indică că în scopul aplicării corecte și unitare a legislației în domeniul muncii poate fi considerat temei de concediere absența datorată unor circumstanțe obiective independente de voința salariatului, chiar dacă nu a fost prezentat certificate boală, insistă că i s-a eliberat corect buletinul de boală, fiind în stare de neputință să se prezinte la serviciu în perioadă respectivă.

Menționează că este invalid de gradul 2 și având deficiențe de deplasare a fost în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, iar în acest sens s-a adresat către direcția teatrului pentru acordarea concediul din cont propriu, mai mult ca atât, prin certificatul de nr. 5, eliberat de Centru Republican de protezare şi ortopedie se confirmă că în perioada anului 2012-2013, de nenumărate ori s-a adresat în instituția medicala chestiunea de reparație şi de probare a protezei, care a fost prescris doar la 21 martie 2013, însă, nu în toate cazurile când a fost nevoit să se adreseze instituțiilor medicale a solicitat certificat ori buletin de boală. Afirmă că la materialele cauzei sunt anexate buletinele de boală, care confirmă că din data de 25 septembrie 2012 și până la 13 octombrie 2012 s-a aflat în concedii medicale, cât și în perioada de 21 martie 2013 până la 15 aprilie 2012, prin care se demonstrează starea șubredă a sănătății sale.

La fel, indică că instanțele de judecată nu au luat în considerație că intimatul nu a întocmit imediat, în aceeași zi vre-un act care să-i fi fost adus la cunoștință despre pretinsa încălcare comisă de el, cu toate că în ședința de judecată a comunicat că la data de 20, 21 şi 24 septembrie 2012, a fost prezent la serviciu, însă, din motive de sănătate a avut necesitate să plece la medic, nefiind însă comunicat faptul dat administraţiei, din motivul că informaţia în acest sens nu i-a fost solicitată.

Insistă că sancțiunea se aplică conform prevederilor art. 210 din Codul muncii, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună după ziua constatării ei, fără a lua în calcul concediul anual, concediul de studii sau concediul medical, însă, la caz i-a fost aplicată sancțiunea de concediere la data de 30 octombrie 2012, peste o lună și şase zile după presupusa constatare, mai mult ca atât, faptul că nu s-a respectat procedura sancționării, se confirmă şi prin extrasurile date de către părți și probele anexate la dosar.

Apreciază drept eronate concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că el a știut despre ordinul de concediere din 30 octombrie 2012, chiar din ziua emiterii ordinului, invocând în acest sens procesul-verbal semnat de comisie precum, că dânsul a refuzat să facă cunoștința cu ordinul, deoarece, nu a lut cunoștință cu ordinul de concediere, cât și scrisoarea prin care i-a fost expediat ordinul nu a ajuns la adresa lui, fapt confirmat prin materialele cauzei, mai mult că nici carnetul de muncă nu se alfa în posesia sa, cu toate că anterior concedierii l-a solicitat de la administrația teatrului. Afirmă că a făcut cunoștință cu ordinul de concediere doar la 15 aprilie 2013, când sa prezentat la serviciu, după externarea din spital, unde i-a fost implantată proteza ortopedică, iar la data de 14 iunie 2013 a depus cererea de chemare în judecată, în interiorul termenului stabilit de art.355 Codul muncii.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Andronic Iurie, reprezentat de avocaţii Fediuc Valentin şi Valentin Pelin este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Andronic Iurie, reprezentat de avocaţii Fediuc Valentin şi Valentin Pelin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. De altfel, nu constituite temei de admiterea recursului nici susținerea recurentului precum că a depus acțiunea în termenul de prescripţie , or, ordinul de concediere i-a fost adus la cunoștință la 30 octombrie 2012, fapt confirmat prin procesul-verbal nr. 24 din 30 octombrie 2012 (f.d.

65), cât și de însuși Andronic Iurie în cadrul examinării pricinii în prima instanță (f.d. 97), iar cererea de chemare în judecată a fost depusă doar la data de 14 iunie 2013. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Andronic Iurie, reprezentat de avocaţii Fediuc Valentin şi Valentin Pelin asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Andronic Iurie, reprezentat de avocaţii Fediuc Valentin şi Valentin Pelin ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Andronic Iurie, reprezentat de avocatul Fediuc Valentin şi Valentin Pelin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva