2ra-2212/15 — Încasarea despăgubirii de asigurare

prima instanţă: C. Vîrlan nr. 2ra-2212/15 instanţa de apel: I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dumitru Buga, reprezentat de avocatul Constantin Bria împotriva Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, admis apelul declarat de Dumitru Buga, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 26 noiembrie 2014 şi emisă o nouă hotărârea prin care a fost admisă parţial acţiunea lui Dumitru Buga constată: La 13 august 2013, Dumitru Buga, reprezentat de avocatul Constantin Bria a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare. În motivarea acţiunii a invocat că la 19 februarie 2009, Marcela Jalbă conducând automobilul de model „Renault Megane 323” cu nr. de înmatriculare (RO) B 18 TGB, încălcând Regulamentul circulaţiei rutiere, a ieşit pe banda de sens opus şi a tamponat automobilul de model „Mercedes E 220” cu nr. de înmatriculare C UN 125, condus de Dumitru Maros, în care se aflau doi pasageri – el, Dumitru Buga şi Veaceslav Glotov.

Şoferul Dumitru Varos a decedat la locul accidentului rutier, Veaceslav Glotov a suferit vătămări corporale medii, iar lui - vătămări corporale grave, periculoase pentru viață. Susţine că prin sentinţa Judecătorie Străşeni din 07 mai 2010, a fost recunoscută culpabilă Marcela Jalbă în săvârșirea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) CP, admisă acţiunea civilă înaintată de Dumitru Buga privind încasarea din contul Marcelei Jalbă a pagubei materiale în sumă de 82167,79 lei, 1 cu soluţionarea ulterioară a cuantumului despăgubirii necesare în ordinea de procedură civilă. Menţionează că prin aceeaşi sentinţă, CA „Omniasig Vienna Insurance Grup” SA a fost obligată să execute obligaţiunile privind despăgubirile de asigurare, conform contractului de asigurare din 14 ianuarie 2009, încheiat cu Marcela Jalbă.

Relatează că sentinţa în cauză a fost atacată cu apel atât de către Marcela Jalbă, cât şi de către el personal şi prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2010 a fost respins ca nefondat apelul avocatului Valentin Guţu în interesele inculpatei Marcela Jalbă, admis apelul depus de el ca parte vătămată, a fost casată parţial sentinţa Judecătorie Străşeni din 07 mai 2010 în partea laturii civile referitor la Dumitru Buga, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărâre, potrivit căreia a fost încasat de la Marcela Jalbă în beneficiul lui Dumitru Buga cheltuielile de judecată în sumă de 15250 lei, în rest, sentinţa a fost menţinută. Menţionează că prin decizia CSJ din 16 februarie 2011 a fost declarat inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Valentin Guţu în interesele condamnatei Marcela Jalbă, iar prin decizia CSJ din 22 iunie 2011 a fost declarat inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Dumitru Buga.

Remarcă că începând cu vara anului 2011, dânsul este în imposibilitate de a primi despăgubirea de asigurare, de a-şi recupera prejudiciul material de la BNAA. Indică că la 17 iunie 2013, a depus cerere pe numele directorului BNAA prin care a solicitat achitarea sumei de 82167,79 lei în calitate de despăgubire de asigurare, iar la 01 iulie 2013, a depus cerere suplimentară pe numele directorului BNAA, unde a anexat copiile documentelor ce confirmă suma solicitată.

Relatează că la 17 iulie 2013, a primit răspunsul BNAA cu nr. 01-1287/13 din 15 iulie 2013, prin care cererea cu privire achitarea despăgubirii de asigurare a fost respinsă, din diferite motive, precum că neprezentarea bonurilor de plată, careva acte eliberate de instituţii medicale, bonurile de plată pentru procurarea hainelor, nu reflectă prejudiciul material, precum faptul că termenul de prescripţie ar fi fost încălcat, într-un final a fost conchis că nu au fost prezentate acte care ar dovedi cheltuielile suportate de el pentru tratarea leziunilor primite în rezultatul accidentului rutier. Mai notează că s-a indicat că accidentul rutier s-a produs la 19 februarie 2009, sentinţa Judecătoriei Străşeni este pronunţată la 07 mai 2010, pretenţia este înaintată către BNAA la 17 iunie 2013, astfel termenul de prescripţie specificat la art. 267 alin. (1) şi art. 280 lit. c) Cod civil a fost încălcat.

Invocă prevederile art. 15 alin. (2) Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile de asigurare se acordă atât pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel autovehicul, cu excepţia utilizatorului său; potrivit alin. (4) al art. sus- indicat, la avarierea sau distrugerea de bunuri, despăgubirea de asigurare se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cu excepţia celor specificate la art. 16, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai 2 dacă ele nu erau transportate în baza unui raport contractual încheiat cu posesorul sau cu utilizatorul autovehiculului, precum şi dacă nu aparţineau posesorului sau utilizatorului răspunzător de accident, iar potrivit art. 19 alin. (1) lit. a), după ce a luat cunoştinţă de producerea accidentului, asigurătorul este obligat să deschidă dosar de daune, lit. f) - să achite despăgubirea de asigurare în termenele stabilite prin prezenta lege, potrivit alin. (2) al art. sus-indicat, asigurătorul este obligat să soluţioneze cererea şi să achite despăgubirea de asigurare în cel mult 3 luni din data informării despre cazul asigurat.

Menţionează şi conţinutul art. 28 alin. (1) Legea suscitată, care statuează că asigurătorul este obligat să plătească despăgubirile în termen de 10 zile calendaristice de la data finalizării dosarului de daune şi să accepte cererea păgubitului privind modalitatea de plată a despăgubirii. Afirmă că în urma infracţiunii cauzate de către Marcela Jalbă i-a fost cauzat prejudiciu material, care urma a fi achitat de BNAA, fapt admis de către reprezentantul BNAA încă la şedinţele de judecată de la Judecătoria Străşeni. Susţine că în urma unui calcul, concretizat a prejudiciului material suportat de el, probat prin acte confirmătoare în acest sens, avem suma de 75395,84 lei, suma ce urmează a fi achitate de BNAA în beneficiul lui.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, art. 14, 514, 572 Cod civil, art. 85 alin. (1) lit. a), 166-167, 236 CPC. Solicită admiterea acţiunii, obligarea Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule de a achita suma de 75395,84 lei cu titlu de despăgubire de asigurare. Prin cererea de majorare a pretenţiilor, Dumitru Buga, reprezentat de avocatul Constantin Bria a solicitat majorarea pretenţiilor înaintate şi anume, 75395,84 lei cu titlu de despăgubire de asigurare, 13570,20 lei cu titlu de penalitate, 5000 lei - cheltuieli de asistenţă juridică şi 9269,55 lei cu titlu de dobândă de întârziere.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 noiembrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule în beneficiul lui Dumitru Buga cu titlu de despăgubire de asigurare 41576,79 lei, cu titlu de penalitate de întârziere 7483,82 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică 3000 lei, iar în total 52060,61 lei, în rest, a fost respinsă acţiunea. A fost încasat de la Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule în beneficiul statului taxa de stat 1471,82 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, admis apelul declarat de Dumitru Buga, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărârea prin care a fost admisă parţial acţiunea lui Dumitru Buga, încasat de la Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule în beneficiul lui Dumitru Buga suma de 58389,79 lei cu titlu de despăgubire de asigurare, suma de 10510,20 lei penalitate de întârziere, suma de 6000 lei dobândă de întârziere şi suma de 3000 lei cheltuieli de asistenţă juridică, în total suma de 77899,99 lei, în rest a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată. 3 La 18 iunie 2015, Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că luând în consideraţie circumstanţele de fapt ale speţei, pentru soluţionarea corectă a acesteia urmează a fi aplicată prevederea art. 25 Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, care statuează că în cazul vătămării corporale, despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul scris dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător.

În cazul prevăzut la alin. (l), despăgubirea de asigurare va include: diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical - pentru persoanele salariate, venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate la ultimul loc de lucru de persoana vătămată, probat cu documente justificative - pentru persoanele care nu au calitatea de salariat, o indemnizaţie nu mai mică decât coşul minim de consum - pentru persoanele păgubite aflate la data producerii accidentului de autovehicul în ultimul an de studii sau de calificare fără menţinerea salariului, eventualele cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de transport al persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de protejare, de alimentaţie specială, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, care nu sunt suportate din fondurile de asigurări medicale obligatorii, conform actelor normative în vigoare, cheltuielile real suportate cu îngrijitori pe perioada incapacităţii temporare de muncă, daca prin certificat medical se recomandă acest lucru, dar nu mai puţin decât coşul minim de consum.

Afirmă că potrivit adeverinţei cu nr. 10 din 11 septembrie 2009, se atestă că Dumitru Buga era angajat la SA „Ascom – Grup” şi avea un salariu mediu calculat în mărime de 16600 lei. Potrivit certificatului anexat se atestă că Dumitru Buga s-a aflat în concediu medical pentru perioada 20 februarie 2009 – 04 mai 2009, însă intimatul nu a prezentat nici la faza soluţionării amiabile a cererii, nici în cadrul examinării litigiului în instanţa de fond, act contabil ce atestă indemnizaţia primită (sau mărimea acesteia), din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical, pentru a putea calcula diferenţa dintre bugetului asigurărilor sociale de stat în conformitate cu condiţiile indicate la art. 25 alin. (2) lit. a) Legea menţionată.

Menţionează că instanţa de apel a încasat suma de 20086,88 lei, diferenţa de salariu, dar a omis în partea motivatoare să argumenteze de unde a apărut suma în cauză şi care a fost calculul propriu-zis. Indică că potrivit actului cu nr. 6 din 31 iulie 2009, eliberat de SRL „Corn V & V”, Centru medical de osteopatie, Dumitru Buga a urmat un tratament, pentru care a achitat suma de 16390 lei, însă ca dovadă a acestui fapt intimatul nu a prezentat niciun bon de plata, factura sau ordin de achitare, care ar dovedi 4 nemijlocit achitarea costului în mărimea solicitata a tratamentului nominalizat la instituţia dată, această sumă rezultă expres dintr-un înscris indicaţii medicale, pe care apelantul l-a apreciat critic.

Din acest considerent intimatul, la faza înaintării cererii a fost atenţionat ca acesta să prezinte dovezile pertinente pentru ca suma data sa fie inclusă în despăgubirea de asigurare. Susţine că deşi, legea specifică expres actele necesare care urmează a fi prezentate pentru solicitarea despăgubirii de asigurare, instanţa de fond admite şi include acesta sumă fără ca acestea să rezulte din acte contabile veridice.

De asemenea, la materialele cauzei au fost prezentate două înscrisuri din care rezultă procurarea unor haine de la Magazinul „Calina”, însă bonul de plată prin care s-a achitat suma de 3287 lei este eliberat la data de 03 ianuarie 2009, iar accidental rutier s-a produs la data de 19 februarie 2009, astfel aceste înscrisuri nu reflectă prejudiciul material pricinuit, deoarece au fost procurate înaintea producerii accidentului rutier, mai mult ca atât la materialele cauzei nu au fost prezentate acte ce ar dovedi că în momentul producerii impactului, intimatul era îmbrăcat anume în hainele pe care le-a procurat, din acest motiv consideră că suma dată nu poate fi inclusă în mărimea despăgubirii de asigurare.

Mai notează că au fost prezentate mai multe bonuri eliberate de serviciul taxi, în contextul acestora nu este menţionat care este scopul călătoriei, prin urmare aceste bonuri nu întrunesc condiţiile stipulate la art. 25 alin. (2) lit. d) Legea menţionată. Consideră că suma de 2200 lei, pentru serviciile ambulanţei, încasată de instanţa de fond, urmează a fi scoasă din mărimea despăgubirii de asigurare, deoarece în acest sens nu a fost prezentată nici o probă veridică, mai mult ca atât serviciile ambulanţei în centrele medicale de stat sunt gratis. Afirmă că instanţa admite încasarea sumei de 3233,91 lei, necesară pentru procurarea medicamentelor care rezultă din bonurile de plată, însă majoritatea bonurilor de plată prezentate au un conţinut şters, astfel este imposibil de dedus ce medicamente au fost procurate şi dacă acestea au fost procurate pentru tratarea leziunilor primite, fiind vizibilă doar suma.

Prin urmare, instanţa eronat a inclus suma data în despăgubirea de asigurare, deoarece intimatul nu a prezentat dovezi pertinente în acest sens. Remarcă că nu a refuzat achitarea integrală a despăgubirii pretinse de intimat, dar a atenţionat intimatul prin răspunsul său ce acte urmează să prezinte pentru a putea calcula despăgubirea reală de asigurare care urma a fi achitată intimatului, însă ultimul nu s-a conformat nu a prezentat acte suplimentare, de aceea a fost în imposibilitate să stabilească mărimea despăgubirii de asigurare care urma să o achite. Consideră că din acest considerent, speţei nu urmează a fi aplicată prevederea art. 6 alin. (6) Legea nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006, deoarece recurentul nu a fost în întârziere din argumentele care reiese de mai sus, iar pretenţia privind încasarea penalităţii în mărime de 7483,82 lei urmează a fi respinsă.

5 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 21 aprilie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 136), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul 6 declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 7