2ra-1727/15 — Constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a pricinii civile şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: A. Negru dosarul nr. 2ra-1727/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Vitalie Bortă şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitalie Bortă împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a pricinii civile şi încasarea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Vitalie Bortă, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 29 ianuarie 2015 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost admisă parţial acţiunea constată: La 03 noiembrie 2014, Vitalie Bortă a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a pricinii civile şi încasarea din contul bugetului de stat, cu titlu de prejudiciu moral suma de 20000 lei. În motivarea acţiunii a invocat că în perioada anilor 2005 - 2009 a achitat în plus la impozitul pe venit suma de 31300,12 lei. În scopul recuperării sumei respective, la 25 februarie 2011 a înaintat cerere prealabilă Direcţiei Administrativ Fiscale Centru, prin care a solicitat restituirea sumei achitate în plus la buget.

Prin răspunsul din 29 martie 2011, i-a fost comunicat că cererea sa nu poate fi executată. Nefiind de acord cu refuzul DAF Centru, la 26 aprilie 2011 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea DAF Centru să-i restituie suma de 31300,12 lei, achitată în plus la buget şi cheltuielile de judecată. 1 Susţine că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Bortă şi a fost încasată de la Direcţia Administrativ Fiscală Centru în beneficiul său impozitul pe venit achitat în plus în perioada anilor 2005 - 2009 în sumă de 31300,12 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei. Susţine că împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012 DAF Centru a declarat recurs solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă cererea lui Vitalie Bortă ca fiind neîntemeiată.

Indică că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2013 a fost admis recursul, a fost casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012, pricina fiind restituită spre rejudecare în fond la Judecătoria Buiucani. Declară că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 11 octombrie 2013 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată şi a fost încasat de la DAF Centru în beneficiul său suma de 31300,12 lei achitată în plus la bugetul de stat, suma de 3000 lei cheltuielile de judecată, iar în total suma de 34300,12 lei. Menţionează că hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 11 octombrie 2013 a fost contestată cu apel de către DAF Centru. Indică că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 iulie 2014 a fost restituit ca fiind depus peste termenul legal apelul declarat de DAF Centru.

Împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 iulie 2014, DAF Centru a depus recurs, care prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014 a fost respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 iulie 2014. Concretizează că a aşteptat 3 ani şi jumătate până să obţină o hotărâre judecătorească irevocabilă referitoare la recuperarea banilor săi. Precizează că statul, prin intermediul DAF Centru, s-a opus cu rea credinţă să-i restituie banii proprietate privată şi intenţionat a tergiversat examinarea cauzei. Mai relatează că DAF Centru a recunoscut existenţa supraplăţii la buget, solicitând termen pentru restituirea sumei achitate în plus încă în şedinţele de judecată de la Curtea de Apel Chişinău din anul 2011, iar la solicitarea DAF Centru, şedinţa de judecată a fost amânată de mai multe ori, în scopul restituirii sumei achitate în plus de către reclamant.

Afirmă că persoanele responsabile din cadrul organului fiscal l-au minţit punîndu-1 să scrie diverse cereri, să deschidă un cont bancar, ca în final să nu-i mai restituie sumele achitate în plus, motiv pentru care a fost nevoit să solicite continuarea examinării pricinii în fond. Invocă că DAF Centru în şedinţa de judecată din 11 octombrie 2013, a recunoscut acţiunea, iar peste 2 luni, în afara termenului legal, a depus recurs împotriva hotărârii din 11 octombrie 2013. Consideră că maniera de comportament a conducerii DAF Centru a dus la tergiversarea examinării cauzei. Precizează că pricina era una simplă şi doar acţiunile ilegale şi iresponsabile ale DAF Centru au făcut ca examinarea cauzei să parcurgă toate cele trei grade de jurisdicţie.

Consideră că în acest fel, i-a fost încălcat dreptul la examinare în termen rezonabil a cererii de chemare în judecată. Susţine că acest fapt i-a cauzat stres şi frustrare, acţiunile DAF Centru fiind un abuz faţă de el, întrucât în anul 2009 a fost 2 telefonat de un inspector fiscal şi chemat la sediul DAF Centru, unde a fost întrebat dacă nu doreşte să primească banii achitaţi în plus la buget, cu condiţia să lase inspectorului 30% din sumă. Solicită constatarea încălcării dreptului său la examinarea în termen rezonabil a cererii de chemare în judecată înaintată de el împotriva DAF Centru privind restituirea sumei achitate în plus la buget, încasarea din contul statului în beneficiul său a sumei de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 ianuarie 2014, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 a fost admis apelul declarat de Vitalie Bortă, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 ianuarie 2015 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost admisă parţial acţiunea, constatată încălcarea dreptului lui Vitalie Bortă la judecarea în termen rezonabil a cauzei în ordine de contencios administrativ şi încasat din contul bugetului de stat în beneficiul lui Vitalie Bortă suma de 1500 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest acţiunea fiind respinsă. La 21 mai 2015, Vitalie Bortă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând, modificarea deciziei recurate prin majorarea sumei de la 1500 lei la 20000 lei.

În motivarea recursului a invocat că suma de 1500 lei încasată de Curtea de Apel Chişinău este mult prea mică în raport cu suma ce ar trebui să fie încasată, ținând cont de circumstanţele cauzei. La 17 iunie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând casarea integrală a deciziei recurate, cu adoptarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca depusă tardiv.

În motivarea recursului a invocat că rezonabilitatea duratei procedurilor în privinţa unei cauze urmează a fi evaluată conform criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (I) complexitatea cauzei, (II) comportamentul părţilor, care include aprecierea comportamentului reclamantului şi a autorităţilor, şi (III) miza (interesul) pentru reclamant (Josan contra Republicii Moldova § 18, Mazepa contra Republicii Moldova § 42, Holomiov contra Republicii Moldova § 137). Respectiv, cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil, trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei precum şi exercitarea căilor de atac (decizia CSJ în cauza nr. 2ra-1743/13 Ghenadie Morozniuc, Ion Munteanu şi Eudochia Munteanu către Ministerul Justiţiei privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil).

Face referire la art. 61 alin. (1) din CPC care stabileşte că părţile sunt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Or, principiul fundamental al bunei-credinţe în folosirea drepturilor sale, stipulat în prevederea indicată, este aplicabil şi în raport cu reprezentanţii acestora. 3 Menţionează că conform art. 3 alin. (2) al Legii precitate, „în cauzele în care se pretinde încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, cererea de chemare în judecată poate fi depusă în cadrul examinării cauzei în fond sau în decursul a 6 luni de la intrarea în vigoare a actului judecătoresc de dispoziţie”.

Susţine că hotărârea judecătorească care conform art. 14 alin. (1) Cod de procedură civilă al RM, constituie actul judecătoresc de dispoziţie, adoptată în pricina în care intimatul Vitalie Bortă pretinde că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil, a devenit definitivă şi executorie la 11 noiembrie 2013, data intrării în vigoare a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 11 octombrie 2013 în pricina respectivă. Or, prin încheierea din 22 iulie 2014 Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea apelului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău DAF ca depus peste termenul legal. Prin urmare, cererea de chemare în judecată urma a fi depusă în termenul calculat de la 11 noiembrie 2013 însă aceasta a fost depusă la 03 noiembrie 2014, adică peste termenul de 6 luni expres stabilit prin norma indicată şi urmează a fi respinsă.

Mai relatează că examinarea de lungă durată a pricinii a fost determinată exclusiv de comportamentul participanţilor la proces, inclusiv a intimatului în speţă, deoarece la cererea acestuia se duceau tratative cu pârâtul privind încheierea unei tranzacţii de împăcare, întocmirea de acte procedurale sau prezentarea de probe suplimentare. Consideră că nu poate fi neglijat faptul că omisiunea reclamantului de a obiecta împotriva amânărilor şedinţelor de judecată nu îi permite să pretindă violarea art. 6 al Convenţiei (cauza Ciricosta şi Viola contra Italiei).

Invocă că termenul rezonabil la situaţia din speţă urmează a fi apreciat în colaborare şi cu termenii prevăzuţi de legislaţia procesual civilă, fiind stabiliţi în vederea asigurării desfăşurării procesului cu respectarea unor principii fundamentale ale dreptului procesual civil, cum ar fi: principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi egalităţii în drepturi a participanților la proces, reglementări prevăzute de art. 26, 27 din Codul de procedură civilă, principii care în ansamblul lor materializează dreptul părţii la un proces echitabil. Menţionează în acest sens că examinarea cauzei în termen rezonabil este doar una din componentele dreptului la un proces echitabil şi prin urmare, nu poate preleva asupra acestuia din urmă.

Susţine că despăgubirea acordată de Curte în legătură cu daunele morale este menită să furnizeze o compensaţie financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferinţe psihice sau fizice. Prin natura lor, daunele morale nu se pretează la calcule exacte. Dacă se stabileşte existenţa unor astfel de daune, şi în cazul în care Curtea consideră că este necesară o compensaţie bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă, luând în considerare standardele care decurg din jurisprudenţa sa. Concretizează că în anumite situaţii acordarea de satisfacţii materiale nu constituie o regulă. În materia drepturilor omului o recunoaştere oficială şi publică a violării constituie uneori prin sine o satisfacţie.

La 07 august 2015, Vitalie Bortă a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 4 Astfel, se constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 la 21 mai 2015 şi respectiv la 17 iunie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de Întreprinderea de Stat Vitalie Bortă şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de Vitalie Bortă şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Vitalie Bortă şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil.

5 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de Vitalie Bortă şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 6