- Dosarul nr.
- 2ra-2266/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 octombrie 2015
- Părțile
- Rojnevschi Parascovia vs Rojnevschi Gheorghe
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilitătii recursului
2ra-2266/15 — Anularea contractului de vînzare-cumpărare şi partajarea averii proprietate comună în devălmăşie
prima instanţă – E. Buzu dosarul nr.2ra-2266/15 instanţa de apel – M. Guzun, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Rojnevschi Parascovia în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Parascoviei Rojnevschi împotriva lui Rojnevschi Gheorghe şi Rojnevschi Aurica cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare şi partajarea averii proprietate comună în devălmăşie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Rojnevschi Gheorghe şi Rojnevschi Aurica, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 decembrie 2014 c o n s t a t ă La 12 mai 2014, Rojnevschi Parascovia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Rojnevschi Gheorghe şi RojnevschiAurica cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare şi partajarea averii proprietate comună în devălmăşie.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 24 septembrie 2010 a înregistrat căsătoria cu Rojnevschi Gheorghe. În timpul căsătoriei, soţii au dobândit în proprietat casa de locuit amplasată în s. Chipirceni, r-1 Orhei, automobilul Audi A-6 universal cu numărul de înmatriculare OR OO 100, datoria din contractul de împrumut nr. 05/TL/466 în mărime de 18 591 lei. Indică că la 13 noiembrie 2013 Rojnevschi Gheorghe a vândut automobilul Audi A-6 universal cu numărul de înmatriculare OR OO 100 lui Rojnevschi Aurica fără acordul ei.
Cere reclamanta anularea contractului de vânzare-cumpărare a automobilului Audi A-6 universal, cu numerele de înmatriculare OR 00 100, IDNV- 3010080005865 din 13 noiembrie 2013, încheiat între Rojnevschi Aurica şi Rojnevschi Gheorghe, recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Rojnevschi Gheorghe şi Rojnevschi Parascovia asupra mijlocul de transport Audi A-6 universal, cu numerile de înmatriculare OR OO 100, IDNV- 3010080005865 şi partajarea averii comune după cum urmează, ½ cotă parte din casa de locuit amplasată pe adresa s. Chipiriceni, r-nul Orhei, ½ cotă parte din automobilul model Audi A-6 universal, cu n/î OR OO 100, IDNV- 3010080005865 şi ½ - din datoria contractului de împrumut nr. 04/TL/1093 din 12 martie 2013 încheiat între AEÎ Rural Credit şi Rojnevschi Parascovia prin care a fost împrumutată suma de 25 000 lei - 9295,50 lei lui Rojnevschi Parascovia şi , ½ cotă parte din casa de locuit amplasată pe adresa s. Chipiriceni, r-nul Orhei, ½ cotă parte din automobilul model Audi A-6 universal, cu n/î OR OO 100, IDNV- 3010080005865 şi ½ - 9295,50 lei din datoria contractului de împrumut lui Rojnevschi Gheorghe.
Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 decembrie 2014 cererea de chemare în judecată a fost admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 mai 2015, a fost admis apelul declarat de către Rojnevschi Gheorghe şi Rojnevschi Aurica, casată hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 decembrie 2014, în partea anulării contractului de vînzare cumpărare a automobilului model Audi A-6 universal, cu n/î OR OO 100, IDNV- 3010080005865 şi recunoaşterii dreptului de proprietate a cîte o ½ cotă parte din automobilul model Audi A-6 universal, cu n/î OR OO 100, IDNV- 3010080005865 şi s-a emis în această parte o nouă hotărîre prin care s-a respins acest capăt de cerere ca nîntemeiat. În rest hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 decembrie 2014 a fost menţinută.
La 06 iulie 2015 Rojnevschi Parascovia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 mai 2015 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Orhei din 10 decembrie 2014. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a examinat apelul încălcînd normele de drept material şi procedural, astfel a dat apreciere înscrisurilor prezentate ulterior spre anexare la materialele cauzei şi în final a adoptat o decizie ilegală. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Rojnevschi Parascovia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Rojnevschi Parascovia asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Rojnevschi Parascovia ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Rojnevschi Parascovia se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat