- Dosarul nr.
- 2ra-2436/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 octombrie 2015
- Părțile
- Moroi Ana vs Primăria or. Durleşti, Cojocari Sergiu şi Cojocari Galina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2436/15 — Anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea dreptului de proprietate
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-2436/15 Judecător: A. Danilov Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ion Druţă Judecători Liliana Catan, Iurie Diaconu examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Moroi Ana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Moroi Ana împotriva Primăriei or. Durleşti, Cojocari Sergiu şi Cojocari Galina privind anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 12 martie 2015, prin care a fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 21 iulie 2014 şi emisă hotărîre nouă, c o n s t a t ă La 18 iulie 2012, Moroi Ana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăria or. Durleşti, intervenienţi accesorii Cojocari Sergiu şi Cojocari Galina, privind anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea dreptului de proprietate. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, în temeiul deciziei Primăriei or. Durleşti nr. 1-II-3 din 19 februarie 1992, acesteia i-a fost repartizat cu drept de proprietate lotul de pe lîngă casă cu suprafaţa de 0,36 ha, în componenţa acestuia fiind inclus: un teren cu suprafaţa de 0,05 ha din sectorul 302, un teren cu suprafaţa de 0,20 ha din sectorul 335 şi un teren cu suprafaţa de 0,11 ha din sectorul 729. La 30 septembrie 1994, i-a fost eliberat titlu provizoriu, ce confirmă dreptul de proprietate asupra bunurilor indicate.
Indică reclamanta că, loturile de teren cu suprafeţele de 0,20 ha şi 0,11 ha au fost înstrăinate, iar lotul cu suprafaţa de 0,05 ha este în proprietatea acesteia, fiind administrat şi prelucrat respectiv. Menţionează că, deşi îi aparţine cu drept de proprietate terenul indicat de 0,05 ha, acesta a fost atribuit ilegal intervenientului Cojocari Sergiu în temeiul aceleaşi decizii din 19 februarie 1992, însă, ultimul nu a fost inclus în lista persoanelor pentru atribuirea terenurilor şi nu dispune de titlu provizoriu de proprietate în acest sens.
Prin cererea de concretizare a cererii de chemare în judecată, reclamanta i-a indicat pe Cojocari Serghei şi Cojocari Galina în calitate de copîrîţi, în care a invocat că, de fapt lotul de teren în litigiu i-a fost atribuit acesteia, precum şi lui Cojocari Sergiu în temeiul aceleiaşi decizii, care poartă un caracter general pentru un grup de persoane, fără să fie stabilit anume cine sunt beneficiarii terenurilor atribuite, deoarece o listă în acest sens nu există (f.d. 82-83). Solicită reclamanta, anulara titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 01211104310 din 13.02.2008, în baza căruia lui Cojocari Sergiu i-a fost atribuit cu drept de proprietate terenul cu suprafaţa de 0,0500 ha, situat în mun.
Chisinău, or. Durlesti, extravilan, nr. cadastral 0121104310, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 0,0500 ha situat în mun. Chisinău, or. Durleşti, extravilan, nr. cadastral 0121104310 şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 iulie 2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată a Anei Moroi, a fost anulat titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0121104310 din 13.02.2008, în baza căruia lui Cojocari Sergiu i-a fost atribuit cu drept de proprietate terenul cu suprafaţa de 0,0500 ha, situat în mun. Chişinău, or. Durleşti, extravilan, nr. cadastral 0121104310 şi s-a recunoscut dreptul de proprietate al Anei Moroi asupra terenului cu suprafaţa de 0,0500 ha, situat în mun.
Chişinău, or. Durleşti, extravilan, nr. cadastral 10121104310. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2015, a fost admis apelul declarat de Primăria şi Consiliul or. Durleşti, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 iulie 2014 şi emisă hotărîre nouă, prin care, acţiunea s-a respins ca nefondată. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 21 iulie 2015, Moroi Ana a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurenta a indicat că instanța de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, a interpretat în mod eronat legea.
Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 15.07.2015 (f.d. 155), cît şi faptul că potrivit recursului decizia a fost recepţionată de către recurentă la 28 mai 2015 (f.d. 157), recursul se consideră declarat în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Moroi Ana nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Moroi Ana ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Moroi Ana se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Ion Druţă Judecătorii Liliana Catan Iurie Diaconu