Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2513/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
7 octombrie 2015
Părțile
Căpaţină Victor vs Consiliul si Primăria mun. Chişinău, Consiliul şi Primăria or. Sîngera, Ministerul Finanţelor
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2513/15 — Restiuirea valorii averii confiscate, încasarea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-2513/15 Instanţa de fond: Judecătoria sec.Botanica, mun. Chişinău – E. Silivestru Instanţa de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte judecătorul: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Victor Căpăţînă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Căpăţînă împotriva Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău, Primăriei şi Consiliului orăşenesc Sîngera, Ministerului Finanţelor cu privire la restituirea valorii averii confiscate, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015, prin care a fost respins apelurile declarate de către Victor Căpăţînă şi Consiliul mun.

Chişinău, s-a menţinut fără modificări hotărârea Judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 05 noiembrie 2015, prin care acţiunea a fost admisă parţial, CONSTATĂ : La 07 mai 2012 Victor Căpăţînă s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Consiliului mun. Chişinău şi Consiliului orăşenesc Sângera privind retrocedarea averii persoanelor supuse represiunilor politice. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că prin hotărârea Judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 28 mai 2008 s-a constatat faptul represiunilor politice şi reabilitării lui Pavel Căpăţînă, prin condamnarea în februarie 1951 în baza art. 58/1 alin.(2) CP al RSS Ucrainene la trei ani închisoare. Conform certificatului de arhivă nr. 25 din 12 februarie 2008 s-a constatat că în fondul arhivistic al secţiei financiare raionale Chişinău în lista gospodăriilor culaci impuşi impozitului agricol cu adaos pe venit pentru anul 1949 cu nr. 211 este înscris Pavel Căpăţînă.

În temeiul certificatului Primăriei or.

Sângera nr.418/1 din 27 mai 2009 a fost întocmit raportul de evaluare nr.0274925 din 26 februarie 2010, prin care s-au evaluat bunurile de origine animală: boi de tracțiune – 2 unităţi; porci (greutatea 90-100 kg) – 5 unităţi; oi – 40 de unităţi; păsări (găini de curte) – 50 de unităţi; vacă – o unitate; ştiubei cu albini – 10 unităţi; utilaj şi alte bunuri: car pentru boi – 1 unitate; zdrobitoare de struguri – 1 unitate; teasc – 1 unitate; cântar cu greutatea de pînă la 200 kg-1 unitate; maşină de bătut porumb 1 unitate; boroană de fier – 1 unitate; plug de fier cu două cuţite – 2 unităţi; plug de fier cu un cuţit - 2 unităţi; rîşniţă de fărâmițat porumb – 1 unitate; vânturătoare pentru cereale – 1 unitate; covor moldovenesc de lână 3,5mx4 m-2 1 unităţi, covor moldovenesc de lână 2,5mx4m-2 unităţi; mobilă şi alte bunuri: butoi din lemn de stejar (400-500 litri) – 8 unităţi: masă din lemn – 2 unităţi; scaune din lemn – 12 unităţi; dulap pentru haine – 2 unităţi.

Potrivit certificatului Primăriei or. Sîngera nr. CV – 06 din 26 aprilie 2010 s-a efectuat evaluarea în baza Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului nr. 1308-XII din 25 iulie 1997 pentru 1hax54 grade*621,05/grad*ha=33536,70 lei; pământ arabil -10 ha; teren arabil – 9 ha; teren cu viţă de vie hibrizi – 0,5 ha; teren cu viţă nobilă – 1 ha. bunurile indicate în lista averii confiscate sunt apreciate la suma de 962021,50 lei, pe care solicită să fie recuperată de la Consiliul mun. Chişinău şi Consiliul orăşenesc Sîngera. (f.d.1-2, vol.I) La 17 mai 2013 Victor Căpăţînă şi-a concretizat cerinţele atragerea în calitate de copîrîţi a Ministerului Finanțelor, Primăriei mun.

Chişinău şi Primăriei or. Sîngera, încasarea în mod solidar de la pârâți a compensaţiei unice stabilită în mărime de 540 lei pentru fiecare persoană executată (ridicată) din familia Căpăţînă, compensarea contravaloarea bunurilor imobile şi mobile confirmate conform certificatului Primăriei Sîngera nr. 418/1 din 27 mai 2009 în valoare totală de 962 021,5 lei, repararea prejudiciului moral în mărime de 1 000 000 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 53 380 lei. (f.d.66-67, vol. I) Prin hotărârea judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 05 noiembrie 2014 cererea de chemare în judecată a lui Victor Căpăţînă a fost admisă parţial. S-a încasat de a Consiliului mun. Chişinău în beneficiul lui Victor Căpăţînă suma de 48 700 lei cu titlu de compensaţie pentru bunurile confiscate a persoanei reabilitate şi suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.

În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. (f.d.244 – 248, vol. I) Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, la 20 noiembrie 2014 Consiliul mun. Chişinău a declarat apel, solicitând casarea hotărîrii instanţei de fond şi pronunţarea unei noi soluţii, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral (f.d.242, vol. I). Împotriva hotărârii Judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 05 noiembrie 2014 a declarat apel şi Victor Căpăţînă, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi soluţii, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. (f.d.252, vol. I) Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015 s-au respins apelurile declarate de către Consiliul mun.

Chişinău şi Victor Căpăţînă. S-a menţinut fără modificări hotărârea judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 05 noiembrie 2014. (f.d.36 – 41, vol. II) În motivarea soluţiei sale instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea Judecătoriei sec. Botanica, mun. Chişinău din 28 mai 2008 a fost constatat faptul represiunilor politice în privinţa lui Pavel Căpăţînă, prin condamnarea în februarie 1951 în baza art.58/1, alin. (2) CP al RSS Ucrainene la 3 ani închisoare. Moştenitor legal după decesul lui Pavel Căpăţînă şi Ana Căpăţînă este fiul Victor Căpăţînă. Conform certificatului de arhivă nr. 24-12/5580 din 10 decembrie 2007 şi nr.25 din 12 februarie 2008, ultima datare a bunurilor pe care le poseda Pavel Căpăţînă înainte de condamnarea sa din februarie 1951 şi anume în anul 1949 sunt o vacă şi un porc în sumă de 48700 lei, costul acestora rezultând din Raportul de evaluare nr. 0274925, 2 întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie.

Instanţele de judecată au menţionat ă la baza pretenţiilor reclamantului nu poate fi luată drept probă certificatul nr. 418/1 din 27 mai 2009 eliberat de Primăria or. Sângera. Actul respectiv a fost întocmit în baza declaraţiilor martorilor Russu Mihail, Chiorescu Nicolae şi Russu Vasilii, precum şi a datelor de arhivă şi enumeră mai multe bunuri de care dispunea Pavel şi Ana Căpăţînă, or acesta nu corespunde cerinţelor art. 12/1 al Legii nr. 1225 din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Mai mult ca atât, în arhiva Primăriei or. Sângera nu s-au păstrat acte ce atestă confiscarea bunurilor din gospodăriile persoanelor deportate.

Cu referire la încasarea prejudiciului moral instanţa de apel a conchis că raportul material litigios este lipit de temei legal de compensare a prejudiciului moral pretins a fi cauzat reclamantului, or legea materială specială nu prevede dreptul persoanelor represate politic sau moştenitorilor acestora de a solicita şi primi compensarea unui eventual prejudiciu moral. În ceea ce priveşte încasarea cheltuielilor de judecată instanţa de apel a constatat că conform chitanţelor de plată anexate la dosar Victor Căpăţînă a suportat cheltuieli de judecată în sumă de 53 380 lei sunt reale şi necesare, însă cuantumul acestora nu satisfac criteriul rezonabilităţii. În opinia instanţei de apel suma de 2000 lei este una corespunzătoare situaţiei în speţă, proporţională muncii efectiv lucrate de către avocat şi criteriului legal al rezonabilităţii.

La 17 august 2015 Victor Căpăţînă a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea acesteia şi parţial hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună restituirea în natură sau recuperarea valorii bunurilor indicate în lista averii confiscate în sumă de 1 112 021,50 lei, în mod solidar de la Consiliul şi Primăria mun. Chişinău, Consiliul şi Primăria or. Sîngera; repararea prejudiciului moral în sumă de 1 000 000 lei, încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 53 380 lei. (f.d.46-49, vol.II) În motivarea recursului recurenta şi-a exprimat dezacordul în raport cu aprecierea dată de către instanţa de apel a circumstanţelor cauzei coroborate cu probele prezentate şi în final a soluţionat greşit litigiul.

Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 28 mai 2015 şi recepţionată de recurent la 16 iunie 2015. (f.d.36-41, 42). Cererea de recurs depusă la 17 august 2015 demonstrează exercitarea de către recurent a dreptului de atac în termen. Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Victor Căpăţînă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 3 În speţă, completul de judecată menţionează că recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost studiate şi verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate. Recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Alin. (4) al aceluiași articol stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, reieşind din prevederile art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul, declarat de către Victor Căpăţînă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2015, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Căpăţînă împotriva Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău, Primăriei şi Consiliului orăşenesc Sângera, Ministerului Finanţelor cu privire la restituirea valorii averii confiscate, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte judecătorul Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.