Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2072/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 septembrie 2015
Părțile
Bulat Alexandru vs Ministerului Justiţiei al RM, interv. acces. Procuratura Generală a RM, MAI al RM, Ministerul Finanţelor al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2072/15 — Repararea prejudiciului moral

prima instanţă: M. Diaconu nr. 2ra-2072/15 instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Alexandru Bulat în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Bulat împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Alexandru Bulat şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 29 septembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 13 decembrie 2013, Alexandru Bulat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM, intervenienţi accesorii Procuratura Generală a RM, MAI al RM, Ministerul Finanţelor al RM cu privire la repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că la 16 octombrie 2008, a fost reţinut de colaboratorii de poliţie a Departamentului Servicii Operative a Ministerului Afacerilor Interne al RM, fiind bănuit de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 326 alin. (l) Cod penal, fiind escortat de poliţişti la sediul Departamentului Servicii Operative din str. Bucuriei, 14, mun. Chişinău.

Susţine că în noaptea zilei de 16 octombrie 2008 spre 17 octombrie 2008 de către colaboratorii de poliţie Lilian Pîntea şi Arcadie Catlabuga a fost exercitată asupra lui presiunea psihologică prin diferite metode de şantaj, manipulări şi abuzuri cu scopul de a-l determina la săvârșirea unor infracţiunii orchestrate şi dirijate de aceştea. Relatează că la 17 octombrie 2008, cu scopul realizării intereselor sale ilegale, poliţistul Lilian Pîntea l-a scos din izolatorul de detenţie preventivă şi cu automobilul de model BMW s-au deplasat la domiciliul său din mun. Chişinău, str. Munceşti, 326 / A, ap. 84, unde fără niciun drept a pătruns în casă şi în 1 prezenţa fratelui, a insistat să îndeplinească indicaţii ilegale, în caz contrar nu va ieşi în timpul apropiat la libertate.

Afirmă că în seara zilei de 17 octombrie 2008, poliţiştii Lilian Pîntea şi Arcadie Catlabuga erau foarte agitaţi şi nervoşi din cauza refuzului de a îndeplini acțiunile şi faptele ilegale indicate de acestea. Menţionează că poliţistul Lilian Pîntea i-a luat scurta în care era îmbrăcat şi l-a plasat într-o celulă din subsolul instituției respective doar în haine de vară, unde temperaturile erau foarte scăzute, fiind foarte frig, celula era foarte mică, iar lângă uşă erau două căldări din masă plastică una dintre care era pentru gunoi, iar alta ca veceu. Indică că faptul reţinerii lui şi învinuirii aduse a fost reflectat în mass – media, fapt ce a afectat foarte grav activitatea lui profesională, fiindu-i încălcată cinstea, onoarea, demnitatea şi prejudiciată reputaţia profesională.

Invocă prevederile art. 64 Legea cu privire la avocatură, care statuează că avocatului i se interzice să folosească, nemijlocit sau prin intermediul unei alte persoane, procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei. Avocatului i se interzice să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate prin procedeele menţionate la alin. (1). Uniunea Avocaţilor stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale. Consideră că informaţia difuzată a dus la faptul pierderii clienţilor, respectiv la pierderea onorariilor care constituie unicul venit financiar al unui avocat. Remarcă că a fost încălcat art. 21 din Constituţia RM, care prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 21, 32 Constituţia RM, art. 16 Codul audiovizualului, art. 15, 16 Cod civil, art. 7, 8 Legea privind accesul la informaţie, art. 64 Legea cu privire la avocatură, art. 10, 11, 12 Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, art. 60, 62, 63, 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, repararea din partea statului a prejudiciului moral cauzat în sumă de 1000000 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 septembrie 2014 a fost respinsă acţiunea ca fiind tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de Alexandru Bulat şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 22 iunie 2015, Alexandru Bulat a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei recurate, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că dreptul lui de a înainta o acţiune civilă împotriva statul Republica Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală l-a răspundere penală a apărut la 10 noiembrie 2010 când a fost emisă decizia Curţii 2 Supreme de Justiţie, momentul din care a început să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani de zile consfinţit în art. 5 Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Relatează că la 24 octombrie 2011, a depus la Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău acţiunea cu privire la repararea prejudiciului moral în strictă conformitate cu rigorile legii, acţiunea care a fost pusă pe rol şi examinată pe parcursul unui an de zile, ulterior la 24 decembrie 2012, prin încheiere de judecată acţiunea a fost scoasă de pe rol. Invocă prevederile art. 277 alin. (l) Cod civil, care statuează că cursul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit.

Luând în considerare că împrejurările prevăzute de art. 277 Cod civil sunt cu certitudine temeiuri de încetare a termenului de prescripţie, iar hotărârea instanţei trebuie să fie legală şi întemeiată, ea, la soluţionarea cererii părţii cu privire la expirarea termenului de prescripţie aplică regulile de întrerupere a prescripţiei şi în cazul lipsei demersului despre acest fapt din partea persoanei cointeresate, cu condiţia existenţei în dosar a probelor suficiente, care demonstrează faptul întreruperii termenului de prescripţie. Indică că instanţa de fond a concluzionat că acţiunea civilă este una tardivă din considerentul că a fost depusă în instanţa de judecată la 13 decembrie 2013, fără a face trimitere în hotărâre la proba prezentată şi anume, la încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 20 decembrie 2012, prin care a fost scoasă de pe rol acţiunea înaintată împotriva statului Republica Moldava cu privire la repararea prejudiciului moral. Remarcă că instanţa de fond nu face referire la prevederile art. 278 Cod civil, care reglementează că daca instanţa judecătoreasca a scos cererea de pe rol, cursul prescripţiei extinctive care a început până la intentarea acţiunii continua fără întrerupere. Menţionează că scoaterea cererii de pe rol în conformitate cu temeiurile de scoatere a cererii de pe rol, nu lipsesc reclamantul de dreptul de a se adresa repetat în instanţă, după ce va înlătura împrejurările, care au servit drept temei pentru scoaterea cererii de pe rol.

În acest caz, din momentul în care a fost înaintată acţiunea iniţială şi până la emiterea încheierii de scoatere a cererii de pe rol, termenul de prescripţie nu curge (se suspendă), însă din data acestei încheieri curgerea termenului de prescripţie continuă după regula generală, adică în termenul de prescripţie se include timpul scurs până la înaintarea iniţială a acţiunii. Afirmă că în cazurile de adresare repetată a acţiunii, când aceasta este admisă de prevederile CPC, curgerea termenului de prescripţie se întrerupe în ziua depunerii din nou a aceleiaşi acţiuni. Dacă instanţa de apel sau recurs au anulat încheierile despre scoaterea cererii de pe rol, atunci termenul de prescripţie se calculează întrerupt de acţiunea iniţială, deoarece adresarea în judecată de la bunul început a fost efectuată în modul stabilit de normele procesuale.

3 Mai indică că instanţa de judecată face referire la faptul că el nu a făcut referire la prevederile art. 116 alin. (2) CPC şi nu a solicitat repunerea în termen. La aceste segment, invocă că, în conformitate cu normele legale indicate, dânsul nu a omis termenul de prescripţie pentru ca să solicit repunerea în termen. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, se constată că recurentul s-au conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Alexandru Bulat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod 4 direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Alexandru Bulat, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Alexandru Bulat ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Alexandru Bulat se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.