2ra-2048/15 — Restituirea valorii bunurilor naţionalizate

prima instanţă: V. Cupcea nr. 2ra-2048/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Fiodor Garştea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Fiodor Garştea împotriva Consiliului raional Orhei cu privire la restituirea valorii bunurilor naţionalizate împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel a lui Fiodor Garştea şi menţinută hotărârea Judecătoriei Orhei din 17 decembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 05 ianuarie 2012, Fiodor Garştea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Orhei cu privire la restituirea valorii bunurilor naţionalizate.

În motivarea acţiunii a invocat că în perioada 06 iulie 1949 – 29 mai 1956, el împreună cu părinţii săi Elena Garştea şi Pantelemon Garştea au fost supuşi represiunilor politice şi s-au aflat în reg. Ircutsc, Federaţia Rusă. Susţine că prin Decretul cu nr. 115 din 10 aprilie 1989, au fost reabilitaţi, fiindu-i eliberată legitimaţia cu nr. 000126 la 24 octombrie 2005 de către Consiliul raional Ialoveni. Relatează că la momentul deportării, dispuneau de gospodărie, casă, oloiniţă, produse alimentare, obiecte şi alte acareturi. Menţionează că potrivit Hotărârii Comitetului Executiv Raional Orhei cu nr. 8.7 din 17 noiembrie 1989, mama acestuia a primit în contul compensaţiei suma de 7000 ruble.

Indică că suma de 7000 ruble nu este proporţională averii de care au fost deposedaţi, astfel, a depus o cerere pentru restituirea valorii bunurilor confiscate la Consiliul raional Orhei, iar prin răspunsul din 26 aprilie 2011, a fost informat că prin decizia Comisiei raionale, pentru problemele victimelor represiunilor politice din 22 aprilie 2011, i-a fost refuzat în satisfacerea cererii. 1 Motivarea refuzului în satisfacerea cererii constă în faptul că mama lui, Elena Garştea a primit suma de 7000 ruble şi conform art. 11 al Legii nr. 186- XVI din 29/06/2006, dânsul nu cade sub incidenţa prezentei legi, deoarece a fost deja despăgubit anterior. Remarcă că suma de 7000 ruble alocată ca despăgubire nu este proporţională averii pe care au avut-o în proprietate.

Menţionează că potrivit certificatului cu nr. 03a-28/419 din 13 decembrie 2011, eliberat de către Biroul Naţional de Statistică, rata inflaţiei pentru perioada 01 ianuarie 1991 până la 01 decembrie 2011 constituie 2092629.9 %. sau preţul mediu de consum a crescut de 20926.3 ori. Astfel, a primit suma de 147000 lei, raportată la cei 7000 ruble, suma necesară de încasat este de 237502 lei. Susţine că cele 7000 ruble au fost primite de către mama acestuia, dar nu de el, care de asemenea, este subiect al despăgubirilor şi cade sub incidenţele acestei legi şi anume art. 2 alin. (3) Legea nr. 1225 din 08 decembrie 1992, care prevede că victime a represiunilor politice sunt membrii familiei persoanelor supuse represiunilor politice, inclusiv, copiii, persoanele care au fost impuse sau nevoile să-şi urmeze părinţii la locul de deţinere specială.

Remarcă că din certificatul cu nr. 575, autentificat la 28 martie 2007, părinţii aveau în gospodărie 20 ha teren, moară, oloiniţă, motor şi maşină de treierat. Casa individuală de locuit şi construcţiile accesorii au fost evaluate la preţul de 101916 lei de către ÎS „Cadastru” la 10 mai 2010, moara – oloiniţă, încăperea cu suprafaţa de 550 m. p., la 10 mai 2010, a fost evaluată de OCT Orhei la preţul de 283586 lei, iar produsele alimentare, obiectele care au fost descrise în gospodărie la momentul confiscării nu au fost evaluate. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor Legii nr. 1225 - XI1 din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, art. 166- 167 CPC.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea de la Consiliul raional Orhei a sumei de 287502 lei, costul utilajului din moară, oloiniţă, maşina de treierat şi obiectele din casă, precum şi scutirea de la plata taxei de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 25 aprilie 2012, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 septembrie 2014 a fost admis apelul declarat de Fiodor Garştea, casată hotărârea primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Judecătoriei Orhei în alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 17 decembrie 2014 a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2015 a fost respinsă cererea de apel a lui Fiodor Garştea şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 19 iunie 2015, Fiodor Garştea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei recurate, cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. 2 Susţine că instanţele ierarhic inferioare nu au studiat acţiunea prin prisma prevederilor art. 46 alin. (1), (2), (3) Constituţia RM, art. 17 DUDO, art. 1 Protocolul adiţional la CEDO. Afirmă că instanţele de judecată au adoptat hotărârile punând la bază Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM cu nr. 151 din anul 1989, prin care familiei Garştea i-a fost compensat costul averii confiscate în anul 1949conform plafonului maxim în suma de 7000 ruble.

Consideră Hotărârea Sovietului Miniştrilor cu nr. 151 discriminatorie, deoarece nu s-a ţinut cont de mărimea averii fiecărei familii deportate. Menţionează că acest fapt este confirmat şi prin Hotărârea Curţii Constituţionale din 12 iunie 2007, prin care sumele compensaţiilor plafonate, acordate familiilor deportate, fiind derizorii, aceste prevederi sunt contradictorii cu normele internaţionale şi dispoziţiile art. 53 din Constituția RM. Susţine că nici Legea nr. 186/XVI din 29 iunie 2006, nu mai prevede plafonul minimum, nici cel maximum al cuantumului reparaţiilor prejudiciului material.

Relatează că potrivit Hotărârii Plenului CSJ cu privire la practica judiciară de aplicare a unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. 35 din 24 octombrie 2003, se atenţionează instanţele judecătoreşti că în conformitate cu art. 46 din Constituţia RM şi art. l din Primul Protocol adiţional la CEDO, orice fizică sau juridică are dreptul la protejarea bunurilor sale. Nimeni poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale internaţional.

La judecarea litigiilor privind restituirea averii confiscate, valorii ei şi achitarea compensaţiei instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că potrivit art. 3 din Legea nr.l225-XII din 08 decembrie 1992, persoanele care au fost supuse represiunilor politice sunt declarate nevinovate, reabilitate în faţa societăţii şi reintegrate în drepturi prin decizia organului respectiv adoptată în baza cererii depuse de către persoana supusă represiunilor ori de alte persoane fizice sau juridice sau din oficiu. Indică că moştenitorilor persoanelor reabilitate li se restituie averea sau li se recuperează valoarea acesteia, ori li se achită compensaţia pentru avere în situaţia când ei prezintă certificatul de moştenire ori alte documente care adeveresc vocaţia sa succesorală.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către 3 instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Fiodor Garştea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Fiodor Garştea, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Fiodor Garştea ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Fiodor Garştea se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4