2ra-2149/15 — Încasarea datoriei, dobînzii şi penalităţii de întîrziere

prima instanţă: Gh. Stratulat dosarul nr. 2ra-2149/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Toha (Niucalova) Cristina, prin intermediul avocatului Sergiu Musteaţă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Royal Progres” împotriva SRL „Mobildis” şi Niucalova Cristina cu privire la încasarea datoriei, a penalităţii şi a dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Toha (Niucalova) Cristina şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 10 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La 31 iulie 2014 SRL „Royal Progres” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Mobildis” şi Niucalova Cristina cu privire la încasarea datoriei, a penalităţii şi a dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că a livrat în baza contractului de vînzare-cumpărare în beneficiul SRL „Mobildis” marfă, pe care aceasta din urmă nu a achitat-o integral, formând o datorie în mărime de 4573,10 lei, iar Toha (Niucalova) Cristina este fidejusorul debitorului, astfel încât aceasta urmează să răspundă solidar. Solicită reclamantul încasarea în mod solidar din contul pârâţilor a datoriei în mărime de 4573,10 lei, a penalităţii în mărime de 2786 lei şi a dobânzii de întârziere în mărime de 276,50 lei; încasarea din contul pârâţilor a 37 lei pentru obţinerea extrasului din Registrul de stat şi 270 lei cu titlu de taxă de stat.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 noiembrie 2014, acţiunea a fost admisă: s-a încasat în mod solidar de la SRL „Mobildis” şi Toha (Niucalova) Cristina în beneficiul SRL „Royal Progres” SRL datoria în sumă de 4 573,10 lei, penalitate de întîrziere în mărime de 2 786 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 276,50 lei, taxa de stat – 270 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 04 decembrie 2014 Toha (Niucalova) Cristina a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 a fost respins apelul declarat de Toha (Niucalova) Cristina şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Instanţa de apel la emiterea deciziei a constatat că debitorul SRL „Mobildis” a achitat în contul mărfii procurate în baza contractului nominalizat doar suma de 2 138 lei, acumulând, astfel, o datorie în mărime de 4573,10 lei. Instanţa de apel a stabilit că în temeiul prevederilor art. art. 753 alin. (1), 512 alin. (1), 514, 572 alin. (1,2) Cod civil, prin neachitarea integrală a valorii bunurilor procurate, aceasta generează necesitatea încasării sumei date. În această ordine de idei, Colegiul civil al instanţei de apel a constatat că la 03 ianuarie 2014 între S.R.L „Royal Progres” şi Toha (Niucalova) Cristina a fost încheiat contractul de fidejusiune, prin care aceasta din urmă a garantat executarea obligaţiunilor asumate de SRL „Mobildis” în baza contractului sus-menţionat.

Din aceste considerente, având în vedere că potrivit sensului obligaţiilor şi raportului dintre reclamant şi SRL „Mobildis” viza existenţa unor relaţii ce reieşeau doar din contractul de vânzare-cumpărarea indicat mai sus, instanţa de apel a conchis că apelanta a garantat anume executarea obligaţiunilor ce reies din acest contract. Conform art.1146 alin. (l) şi (2) Cod civil, prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului. Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare sau afectată de modalităţi. Conform art. 1156 alin.(l) Cod civil, că în cazul neexecutării obligaţiei principale, fidejusorul şi debitorul sunt obligaţi solidar în faţa creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

În acest context, instanţa de apel a concluzionat că apelanta dispune de obligaţia de a răspunde solidar cu debitorul SRL „Mobildis” în faţa creditorului SRL „Royal Progres” pentru obligaţiile neexecutate de debitor, inclusiv, în partea ce ţine de plata penalităţilor şi a dobânzii de întârziere, clauză expusă expres în textul art.1.1 al contractului de fidejusiune.

Instanţa de apel a conchis că instanţa de fond a calculat corect atât cuantumul datoriei în mărime de 4573,10 lei, precum şi a penalităţii în mărime de 2786 lei, calculată în baza contractului de vânzare-cumpărare nominalizat, potrivit căruia cuantumul acesteia constituia 1% din valoarea datoriei pentru fiecare zi de întârziere, dar şi dobânda de întârziere în mărime de 276,50 lei, calculată pentru perioada 27.03.2014-30.07.2014 în conformitate cu prevederile art.619 alin.(2) în coroborare cu art.585 Cod civil, reieşind din rata de refinanţare stabilită de BNM în perioada corespunzătoare de 3,5% plus 9% stabilite de lege. 2 La data de 06 iulie 2015 Toha (Niucalova) Cristina, prin intermediul avocatului Sergiu Musteaţă, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admitere recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentei copia deciziei integrale, însă la materialel dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 06 iulie 2015 se consideră a fi depus în termen. În motivarea recursului recurenta a invocat că conform art. 1147 Cod civil, contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. Astfel, menţionează că dînsa nu a semnat careva condiţii contractuale prin care şi-a asumat executarea unor obligaţiuni ale SRL „Mobildis”.

Totodată, susţine că instanţa de apel eronat a indicat în decizia recurată, precum că apelanta şi reprezentantul ei Musteaţă Sergiu nu s-au prezentat în şedinţa de judecată din motive necunoscute. Susţine recurenta, că în ziua şedinţei de judecată reprezentantul ei s-a prezentat mai devreme şi a prezentat judecătorului cererea prin care a solicitat amînarea şedinţei de judecată pe motiv de antrenarea acestuia în altă cauză, iar ea se află peste hotarele ţării, cu anexarea bonului de plată a taxei de stat solicitate şi a apelului suplimentar (anterior instanţa nu a dat curs cererii de apel depuse). Consideră că instanţa de apel era obligată să examineze, conform art. 380 CPC, cererea de amînare a şedinţei de judecată în legătură cu imposibilitatea avocatului de a participa pentru prima dată la examinarea apelului.

Astfel, instanţa de apel a lipsit-o de exercitarea drepturilor sale procedurale, lipsindu-l pe reprezentantul său de a participa la dezbaterile judiciare. La fel, invocă că instanţa de apel a admis o interpretare arbitrară a probelor, cînd a respins argumentul ei, precum că semnătura din contractul de fidejusiune nu este aplicată pe fiecare pagină, indicînd că apelanta nu a prezentat date. Menţionează recurenta că o astfel de interpretare este arbitrară, deoarece sarcina probaţiunii este pusă pe seama reclamantului, iar reclamantul nu a prezentat dispoziţii contractuale de fidejusiune semnate de recurentă. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Toha (Niucalova) Cristina, prin intermediul avocatului Sergiu Musteaţă, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Instanţa de recurs nu poate reţine argumentele recurentei, precum că instanţa de apel era obligată să examineze, conform art. 380 CPC, cererea de amînare a şedinţei de judecată în legătură cu imposibilitatea avocatului de a participa pentru prima dată la examinarea apelului. Acestea se combat prin menţiunile din procesul – verbal al şedinţei de judecată în instanţa de apel din data de 26 martie 2015, potrivit căruia instanţa a supus examinării cererea de amînare şi deliberînd pe loc, a dispus examinarea cauzei în lipsa părţilor neprezente în proces. La acest capitol, instanţa de recurs remarcă că la cererea de amînare nu a fost anexat vreun suport probatoriu, prin care s-ar adeveri imposibilitatea prezentării în şedinţă a apelantei şi reprezentantului său.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului 4 invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Toha (Niucalova) Cristina, prin intermediul avocatului Sergiu Musteaţă, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Toha (Niucalova) Cristina, prin intermediul avocatului Sergiu Musteaţă, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 5