2ra-2100/15 — Repararea prejudiciului moral cauzat prinîncălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei

prima instanţă: C. Ursachi dosarul nr. 2ra-2100/15 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vlasov Nicolae împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Vlasov Nicolae, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 10 octombrie 2014, în partea respingerii cererii de încasare a prejudiciului moral cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri, prin care pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral a fost admisă în parte, c o n s t a t ă: La 16 iulie 2014 Vlasov Nicolae a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei. În motivarea acţiunii, reclamantul a menţionat că la data de 06 octombrie 2013 agentul constatator S. Barbulat a întocmit în privinţa sa proces-verbal de contravenţie, nr. MAI02_428931, în temeiul alin. (2) art. 240 Cod contravenţional - neglijarea semnalului de interzicere al semaforului, indicând ca faptă contravenţională - alin.( 3) pct. 19 din Regulamentul circulaţiei rutiere, cu aplicarea amenzii în mărime de 25 u. c. încadrarea juridică a faptei fiind greşită.

La data de 15 octombrie 2013 a expediat în adresa INP contestaţie împotriva procesului-verbal menţionat şi a deciziei de sancţionare, în temeiul alin. (1) şi (2) art. 448 Cod contravenţional. Susţine reclamantul că deşi norma de drept prevăzută de alin(2) art. 448 Cod Contravenţional stabileşte expres că, în cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei agentul constatator o expediază în instanţă împreună cu dosarul cauzei, acestea au parvenit în judecată doar la data de 30 octombrie 2013. Menţionează că iniţial, potrivit citaţiei primite la data de 11 noiembrie 2013, şedinţa de judecată a fost preconizată să aibă loc la data de 24 februarie 2014. Urmare a sesizării conducerii Judecătoriei sec. Râşcani mun.

Chişinău a fost modificată data şedinţei pentru 14 decembrie 2013, însă fără o încheiere motivată de prelungire a termenului de judecare a cauzei. Astfel, instanţa de judecată nu a respectat termenul rezonabil de judecare a cauzei, stabilit expres în alin. (1) art. 454 Cod contravenţional - cauza contravenţională se judecă în termen de 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă, dar nici nu a respectat prevederile de la alin. (2) - dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile. Menţionează, că, reieşind din Recomandarea nr. 41 a CSJ, contestaţia împotriva deciziei agentului constatator se examinează conform procedurii prevăzute în Capitolul VII din Codul Contravenţional, care reglementează procedura judecării cauzei contravenţionale.

CSJ atenţionează şi asupra faptului că, contestaţia împotriva procesului verbal de contravenţie, reglementat de art. 448 Cod Contravenţional, poate fi examinată, ca proceduri separate, mai întîi asupra faptei contravenţionale şi, ulterior, asupra sancţiunii contravenţionale, acestea se examinează într-o procedură unică, de către instanţele de judecată. Prin hotărirea adoptată la data de 14 decembrie 2013 instanţa a respins contestaţia ca nefondată, fiindu-i eliberat dispozitivul. Deşi la data de 17 decembrie 2013 reclamantul a solicitat prin cerere scrisă să-i fie comunicată hotărirea integrală, iar alin. (1) art. 463 Cod Contravenţional prevede că, părţilor prezente la şedinţa de judecată copia de pe hotărîre se remite, la cerere, în cel mult 3 zile, aceasta i-a fost expediată, potrivit ştampilei poştale, abia la data de 15 ianuarie 2014, încît a recepţionat-o la data de 17 ianuarie 2014, după 30 de zile de la data-când s-a depus cererea.

Având în vedere ambiguitatea normei de la alin. (1) art. 468 Cod Contravenţional: „recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15 zile”, la data de 27 decembrie 2013 a depus la cancelaria Judecătoriei sect. Rîşcani, cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanţe din 14 decembrie 2013, termenul de declarare, ţinând cont de data pronunţării, expirând la data de 29 decembrie 2013. Judecătoria sec. Rîşcani mun.Chişinău a expediat cerere de recurs, împreună cu dosarul, în adresa Curţii de Apel Chişinău cu scrisoare de însoţire nr. 561 din 16.01.2014, în pofida dispoziţiei de la alin. (3) art. 468 Cod 2 Contravenţional, care prevede că, „recursul primit, se expediază, în cel mult 3 zile de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs”.

Instanţa de recurs, prin decizia din 29 ianuarie 2014, a admis cererea, casând hotărirea recurată, cu remiterea cauzei spre rejudecare. Conform alin. (2) art. 473 Cod Contravenţional, decizia instanţei de recurs se pronunţă integral sau doar dispozitivul, urmând a fi redactată în cel mult 3 zile. Şi acest termen nu a fost respectat, reieşind din cele ce urmează. Dosarul fiind înregistrat la Judecătoria sec. Râşcani mun.

Chişinău la data de 18 februarie 2014, urma ca cauza în procedură de rejudecare, conform alin. (1) art. 454 Cod Contravenţional, să fie judecată în termen de 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă, termenul potrivit alin. (2), putând a fi prelungit cu 15 zile prin încheiere motivată a judecătorului, încât şedinţa de judecată trebuia să aibă loc nu mai tîrziu de data de 06 aprilie 2014. La data de 05.03.2014 i-au fost expediate două citaţii în plicuri poştale diferite, dar întocmite de unul şi acelaşi grefier, pentru şedinţa de judecată din data de 04 iunie 2014 (dosar nr. 5-172/14) şi pentru şedinţă la data de 18 iunie 2014 (dosar nr. 41-5r-1942-18022014) ca până la urmă şedinţa de judecată să aibă loc la data de 18 iunie 2014. Dar din motivul neprezentării agentului constatator, examinarea cauzei a fost amânată tocmai pentru data de 12 septembrie 2014. Astfel reclamantul solicită să fie constatată încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, să fie dispusă încasarea din contul pîritului a valorii băneşti a prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, în mărime de 59 900 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2014 acţiunea a fost admisă parţial cu constatarea violării dreptului la examinarea în termen rezonabil, stabilit la art. 6 al CEDO; în rest acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 04 noiembrie 2014, Vlasov Nicolae a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014 a fost admis apelul declarat de Vlasov Nicolae, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2014, în partea respingerii pretenţiei de încasare a prejudiciului moral cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral a fost admisă în parte, fiind dispusă încasarea în beneficiul lui Vlasov Nicolae din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor suma de 1 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Instanţa de apel a menţionat că hotărîrea în partea constatării violării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil nu a fost contestată de Ministerul Justiţiei. 3 La emiterea deciziei sale, instanţa de apel a constatat ca lipsită de suport reţinerea primei instanţe că însăşi constatarea violării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suportat de reclamant. Or, este evident că urmare a violării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, reclamantului i-a fost cauzat un anumit nivel de stres şi frustrare, ce nu poate fi considerat ca reparat prin constatarea violării acestui drept.

Ca urmare, Colegiul civil al instanţei de apel a considerat că Vlasov Nicolae, fiind îndreptăţit, în baza celor expuse mai sus şi a principiilor echitabile, la despăgubiri pentru daune morale, a acordat ultimului, cu titlu de reparare a acestui prejudiciu, suma de 1000 lei, care poate fi considerată drept o compensaţie echitabilă şi suficientă pentru sentimentele de frustrare aduse lui în circumstanţele descrise mai sus şi, care ar corespunde caracterului şi gravităţii suferinţelor psihice suportate de acesta.

În opinia instanţei de apel, suma prejudiciului moral în mărime de 49 500 lei, solicitată de către apelant, este una exagerată, reieşind din criteriul echităţii care presupune că despăgubirea pentru prejudiciul moral trebuie să fie justă, raţională şi echitabilă, adică trebuie stabilită în aşa mod încât să asigure efectiv o compensare suficientă şi nicidecum exagerată a prejudiciului cauzat, fiind menţinut echilibru între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată. La data de 25 februarie 2015 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instaneţe.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 25 februarie 2015 se consideră a fi depus în termen. În motivarea recursului recurentul a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a dreptului material cu privire la repararea prejudiciului moral. În acest sens, recurentul a menţionat că instanţa de apel la emiterea deciziei nu a ţinut cont şi de argumentele Ministerului Justiţiei, precum că intimatului nu i-a fost cauzat un prejudiciu moral, deoarece nu a fost demonstrat suportarea acestora.

Recurentul consideră neîntemeiat argumentul intimatului-reclamant precum că „odată constatată încălcarea dreptului, urmează a fi încasată şi despăgubirea bănească”, acestea, în opina recurentului, fiind apreciate eronat de către instanţă. 4 Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a 5 considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 6