2ra-1897/15 — Încasarea despăgubirii de despăgubire

prima instanţă: V. Gîrleanu dosarul nr. 2ra-1897/15 instanţa de apel: N. Craiu, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Efros, reprezentat de avocatul Aureliu Scorţescu împotriva Companiei Internaţionale de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 14 noiembrie 2014, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 08 noiembrie 2011, Sergiu Efros, reprezentat de avocatul Aureliu Scorţescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva CIA „Asito” SA cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că exercita dreptul de folosinţă a automobilului de model Peugeot (F) 206SW cu nr. de înregistrare COY 297, în baza procurii eliberate de către proprietarul automobilului, Ruslan Burlea. Susţine că la 15 decembrie 2010, a încheiat cu CIA „Asito” SA un contract de asigurare facultativă „CASCO”, obiectul asigurării fiind autovehiculul de model Peugeot (F) 206SW cu nr. de înregistrare COY 297. Prima de asigurare în baza acestui contract constituie 3048,00 lei, care a fost achitată necondiționat societăţii integral la momentul semnării contractului.

Menţionează că în urma semnării contractului şi achitării primei de asigurare, la 28 decembrie 2010, CIA „Asito” SA a emis poliţa de asigurare pe numele reclamantului, care avea calitatea de asigurat. Relatează că la 06 ianuarie 2011, a avut loc un accident rutier, în urma căruia a fost deteriorat autovehiculul asigurat. Asiguratul a înştiinţa poliţia despre 1 producerea accidentului, fiind înregistrată comunicarea despre producerea accidentului de către colaboratorii poliţiei rutiere, a fost întocmit un material al accidentului rutier înregistrat cu nr. 132 din 06 ianuarie 2011. Indică că la materialul accidentului rutier au fost anexate actele care confirmă producerea accidentului rutier. Motivul producerii accidentului a fost deraparea pe o porţiune de drum public, unde era gheţuş.

Spre intersecţia prin care urma să se deplaseze autovehiculul asigurat veneau copiii cu săniile, iar în cazul în care autovehiculul îşi continua circulaţia spre intersecţie, inevitabil urma tamponarea cu copiii de pe sănii. Afirmă că pentru a evita acest impact, a virat şi a tamponat un pilon de înaltă tensiune şi bordura de pe marginea drumului. Invocă prevederile art. 583 alin. (1) Cod civil, care stabileşte că obligaţia pecuniară se exprimă în monedă naţională. Părţile pot conveni asupra unor obligaţii pecuniare în valută străină în măsura în care acest lucru nu este interzis prin lege, iar art. 585 Cod civil, prevede că în cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobândă, se plăteşte o dobândă egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.

Face referire reclamantul şi la conţinutul art. 619 Cod civil, care prevede că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobândă de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

Menţionează că potrivit art. 16 Legea privind protecţia consumatorilor, prestatorul (executantul) este obligat să asigure prestarea serviciului (executarea lucrării) în termenele şi condiţiile stabilite în reglementările specifice în domeniu sau stipulate în contractul de prestare a serviciului (executare a lucrării), iar art. 27 stabileşte că în cazul încălcării termenelor stabilite, conform art. 16, de începere şi finalizare a prestării serviciului (executării lucrării) sau termenelor noi fixate de consumator, prestatorul (executantul) achită consumatorului pentru fiecare zi (oră, dacă termenul a fost stabilit în ore) depăşită o penalitate în mărime de 10% din preţul serviciului (lucrării).

Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vânzătorul, prestatorul (executantul) de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin faţă de consumator. Indică prevederile art. 1315 alin. (1) lit. b) Cod civil, care statuează că asigurătorul este obligat să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare. Obligaţia asigurătorului de a plăti suma asigurată sau despăgubirea de asigurare apare la producerea cazului asigurat, fapt care a fost constat că s-a produs. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 166, 167 CPC, art. 583, 585, 619 alin. (1), art. 1315 alin. (1) lit. b) Cod Civil, art 15, 16, 27 Legea privind protecţia consumatorilor.

Solicită încasarea despăgubirii de asigurare, dobânda conform ratei de refinanţare în temeiul art. 585 Cod civil, dobânda de întârziere conform art. 619 2 Cod civil, penalitatea stabilită prin alin. (2) art. 27 Legii privind protecţia consumatorilor, repararea prejudiciului moral în mărime de 500000 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea de concretizare a cerinţelor, Sergiu Efros, reprezentat de avocatul Aureliu Scorţescu a solicitat încasarea despăgubirii de asigurare în sumă de 31672 lei, penalitatea în mărime de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere din suma datoriei pentru o perioadă de 6 luni până la data depunerii cererii în sumă de 5700,96 lei, dobânda de întârziere conform art. 585 şi art. 619 alin. (2) Cod civil, repararea prejudiciului moral în mărime de 500000 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14 noiembrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, încasată de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Sergiu Efros despăgubirea de asigurare în mărime de 31672 lei, dobânda de întârziere în mărime de 15656,38 lei, penalitatea în mărime de 5700,96 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 5000 lei. A fost respinsă pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral în mărime de 500000 lei, ca fiind neîntemeiată, încasat de la CIA „Asito” SA taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 1740,88 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 a fost respinsă cererea de apel depusă de CIA „Asito” SA şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 01 iunie 2015, CIA „Asito” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că între companie şi Sergiu Efros a fost încheiat un contract de asigurare facultativă a autovehiculelor CASCO asupra autovehiculului Peugeot 206W cu n/î COY 297, valabil pe perioada 22 decembrie 2010 - 11 noiembrie 2011. Menţionează că conform pct. 1.1 din contractul menţionat, acesta a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la asigurări şi Condiţiilor speciale de asigurare a autovehiculelor „CASCO”, puse în aplicare de asigurător.

Invocă că instanţele motivează hotărârile în temeiul prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, deşi circumstanţele speţei nu pot fi aplicabile Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006. Susţine că decizia adoptată prin care Compania a refuzat plata despăgubirii de asigurare a fost întemeiată pe prevederile Condiţiilor speciale de asigurare a autovehiculelor „CASCO” şi contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor CASCO, potrivit cărora asigurarea nu cuprinde daunele determinate de frauda asiguratului sau utilizatorului. Relatează că la 10 ianuarie 2011, Ion Botezatu conducătorul autovehiculului Peugeot 206W cu n/î COY 297, a anunţat CIA „ASITO” SA despre faptul că la 3 06 ianuarie 2011 în rezultatul accidentului rutier autovehiculul asigurat a fost deteriorat.

În aceiaşi zi, inginerul expert al Companiei în prezenţa lui Ion Botezatu a perfectat procesul - verbal de constatare a pagubelor, iar în rezultatul examinării autovehiculului menţionat şi a fotografiilor de la locul accidentului a fost stabilit că deteriorările constatate nu corespund circumstanţelor accidentului nominalizat. Afirmă că conform pct. 5.3 al contractului CASCO, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Remarcă că instanţa de apel nu luat în consideraţie faptul că schiţa accidentului rutier a fost întocmită în temeiul art. 13 Regulamentul Circulaţiei Rutiere, din explicaţiile conducătorului Ion Botezatu, fără ieşirea agentului constatator la faţa locului şi nu poate incontestabil să confirme legătura cauzală dintre cele menţionate de conducătorul auto, circumstanţele accidentului şi deteriorările autovehiculului.

Faptul că agentul constatator nu a ieşit la faţa locului, confirmă cele invocate de expertul Ministerului Afacerilor Interne, precum că pe schiţa accidentului rutier lipsesc dimensiunile părţii carosabile şi distanţele parcurse, pe schiţa accidentului rutier nu sunt indicate urmele de frânare - derapare ale automobilului până la impactul cu obstacolul, nu este clar cine a întocmit schiţa accidentului rutier. Invocă că instanţele de judecată nu au aplicat prevederile Legii cu privire la asigurări şi Condiţiilor speciale de asigurare a autovehiculelor „CASCO”. Menţionează că instanţele referindu-se la reglementările art. 619 Cod civil au ignorant prevederile art. 617 Cod civil, potrivit cărora debitorul se consideră în întârziere numai după punerea în întârziere prin expedierea de către creditor a unei avertizări scrise (somaţiei).

Mai mult, obiectul litigiului constă în cuantumul despăgubirii de asigurare, care nu era cunoscut la momentul depunerii cererii de chemare în judecată şi a fost stabilit după efectuarea expertizei în cadrul examinării dosarului în prima instanţă, prin hotărâre judecătorească. Mai notează că pentru curgerea de drept a dobânzilor de întârziere, potrivit pct. 15 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 24 decembrie 2010 privind aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorâte din contractul de credit bancar sau împrumut, se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: obligaţia debitorului să constea în plata unei sume de bani, să fie lichidă şi exigibilă.

Astfel, punerea în întârziere a debitorului urmează a fi calculată din momentul apariţiei obligaţiei de executare, în situaţia prezentă prin hotărârea judecătorească din momentul devenirii acesteia definitive şi irevocabile. Consideră că prevederile art. 619 Cod civil, nu pot fi aplicate în speţă, deoarece Compania nu a fost pusă în întârziere potrivit condiţiilor art. 617 Cod 4 civil, mai apoi obligaţia de despăgubire de asigurare nu era lichidă, deoarece cuantumul sumei a fost stabilit numai în instanţa de judecată.

Afirmă că dobânda de întârziere prevăzută de art. 619 Cod civil, reprezintă o sancţiune şi o modalitate de despăgubire pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, iar art. 6 alin. (6) Legea cu privire la asigurări, care este lege specială în domeniul asigurărilor, prevede sancţiune pentru neexecutarea obligaţiilor de achitare a despăgubirii de asigurare şi anume că asigurătorul va plăti asiguratului, beneficiarului asigurării şi/sau păgubitului, pentru fiecare zi de întârziere, penalitate de 0,1% din suma despăgubirii. Susţine că instanţele de judecată au aplicat atât prevederile art. 6 alin. (6) Legea cu privire la asigurări, cât şi prevederile art. 619 Cod civil, iar aplicarea de către instanţele de judecată a prevederilor ambelor articole pune Compania în obligaţia de a răspunde dublu pentru una şi aceeaşi încălcare.

Indică şi faptul că instanţa de apel, contrar prevederilor art. 94 CPC şi Legii taxei de stat a menţinut hotărârea primei instanţe în partea ce tine de încasarea în folosul statului a taxei de stat în mărime de 1740,88, or, taxa de stat se determină în funcţie de valoarea acţiunii, iar în cazul admiterii parţiale a acţiunii, cheltuielile se compensează proporțional părţii admise. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 30 martie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 197), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 01 iunie 2015 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 5 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarate de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 6