2ra-2350/15 — Cu privire la obligarea de a nu crea obstacole, cererea reconvențională

dosarul nr.2ra-2350/15 prima instanţă –D. Mîrzenco instanţa de apel – A. Panov, A. Minciuna, M. Moraru ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către Voloşciuc Nina şi Stavila Andrei, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Orlovschi Fiodor împotriva lui Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei şi Primăria com.

Micăuţi, r-nul Străşeni privind evacuarea, obligarea de a nu crea obstacole la folosirea terenului şi cererea reconvenţională înaintată de către Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei împotriva lui Orlovschi Fiodor privind încasarea sumei ce constituie costul lucrărilor la construcţia bazinului acvatic, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Voloşciuc Nina şi Stavila Andrei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Strășeni dn 30 septembrie 2013 în partea în care a fost respinsă cererea reconvențională ca tardivă, fiind pronunțată o hotărîre nouă în această parte de respingere a cererii reconvenționale. c o n s t a t ă : La data de 14 aprilie 2010 Orlovschi Fiodor s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Voloşciuc Nicolae, Stavila Andrei şi Primăria com.

Micăuţi, Străşeni privind evacuarea şi obligarea de a nu crea obstacole la folosirea terenului. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat precum că, în urma încheierii între Voloşciuc Petru şi Secrieru Nicolae a contractului de vînzare-cumpărare nr. 1898 din 22 decembrie 2004, Orlovschi Fiodor este proprietarul terenului agricol cu suprafaţa de 2,6462 ha, situat în comuna Micăuţi, r-nul Străşeni, care a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile OCT Străşeni la data de 23 decembrie 2004 cu nr. cadastral 8024101134. În fapt, în anul 2007, la Judecătoria Străşeni au fost înaintate trei acţiuni civile, semnate de Voloşciuc Nicolae şi Primarul s. Micăuţi r-n.

Străşeni: la început s-a înaintat acţiunea lui Voloşciuc Nicolae împotriva lui Voloşciuc Petru, Secrieru Nicolae şi Orlovschii Tudor, despre declararea nulităţii contractelor de vînzare- cumpărare a terenurilor, nr. 1419 din 12 martie 2004 şi nr. 1898 din 22 decembrie 2004; pe urmă Voloşciuc Nicolae şi-a mărit pretenţiile şi a solicitat declararea nulităţii titlului de proprietate, eliberat la 20 martie 2003 (cod cadastral 8024101134); ulterior Primăria s. Micăuţi r-n.

Străşeni a înaintat acţiunea împotriva lui Voloşciuc Petru, Secrieru Nicolae şi Orlovschii Fiodor, intervenientul accesoriu - OCT Străşeni, privind declararea nulităţii titlului de proprietate, eliberat la 20 martie 2003 (cod cadastral 8024101134); declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor, nr.1419 din 12 martie 2004 şi nr. 1898 din 22 decembrie 2004; repunerea părţilor pe poziţiile iniţiale (aceleaşi pretenţii, ca şi cele înaintate de Voloşciuc Nicolae); ulterior, Voloşciuc Nicolae şi-a mărit din nou pretenţiile împotriva lui Voloşciuc Petru, Secrieru Nicolae, Orlovschii Tudor, dar indicînd în calitate de pîrît şi Primăria s. Micăuţi r-n. Străşeni, şi a solicitai obligarea primăriei s. Micăuţi să finalizeze executarea deciziei consiliului comunal Micăuţi, din 10 martie 2000, privind schimbul terenului (cod cadastral 8024207001) vîndut pentru construcţia iazului cu terenul pe care s-a construit iazul.

Toate acţiunile civile au fost conexate în un singur proces civil şi prin Hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 05 iunie 2007, pretenţiile înaintate au fost respinse pe deplin. Prin Decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2009 a fost casată hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 05 iunie 2007, în pricina civilă dată şi s-a pronunţat nouă hotărîre, prin care: s-au admis cererile de chemare în judecată înaintate. Prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 01 februarie 2010, Decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2009 a fost casată integral şi a fost menţinută Hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 05 iunie 2007. Astfel, prin Decizia CSJ din 01 februarie 2010 a fost soluţionat definitiv litigiul nominalizat.

Hotărîrea judecătorească a devenit executorie, definitivă şi irevocabilă. Respectiv, Orlovschii Fiodor se consideră îndreptăţit să folosească, să dispună şi să administreze liber proprietatea sa, care constă din terenul agricol cu suprafaţa de 2.6224 ha, din s. Micăuţi, cod cadastral 8024101134. De asemenea, în cererea de chemare în judecată reclamantul susţine că pîrîţii Voloşciuc Nicolae, Stavila Andrei, inclusiv prin acţiunile ilegale ale primarului comunei Micăuţi, r-nul Străşeni îl privează de beneficierea de dreptului său de proprietate asupra terenului nominalizat prin crearea obstacolelor, fapt care a generat necesitatea înaintării prezentei cereri în judecată. Pe parcursul examinării pricinii Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei a depus cererea reconvenţională împotriva lui Fiodor Orlovschi privind încasarea sumei ce constituie costul lucrărilor la constructia bazinului acvatic.

În motivarea cererii reconvenţionale pîrîţii Voloşciuc Nina, care este succesorul lui Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei au indicat, că în anul 2000 reclamanţii, Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei au construit un bazin acvatic pe terenul, indicat lor de către fostul Primar al com. Micăuţi Petru Voloşciuc, ca teren care urma să fie schimbat în temeiul deciziei consiliului comunal Micăuţi nr. 09-02 din 10 martie 2000 cu terenul procurat de către ei anterior. Ulterior, în anul 2003, pentru acest teren, în mod nelegal, a fost eliberat titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren lui Petru Voloşciuc, fost primar al Micăuţi, teren cu suprafaţa de 2,64 ha cu nr. cadastral 8024101134, care la moment se află în proprietatea lui Orlovschi Fiodor.

Deoarece construcţia bazinului acvatic a fost efectuată cu permisiunea fostului primar Petru Voloşciuc, Voloşciuc Nicolae şi Stavila Andrei sunt posesori de bună-credinţă. Prin urmare, pîrîţii consideră, că deoarece proprietarul terenului are faţă de posesorii de bună-credinţă o obligaţiune instituită prin lege, care la moment nu este executată, constructorii au dreptul la retenţia bunului pînă la achitarea costurilor de debitor, iar proprietarul este obligat să achite sumele corespunzătoare. Dat fiind faptul că Voloşciuc Nicolae a decedat, prin încheierea instanţei de judecată, el a fost înlocuit cu sucesorul lui în drepturi Voloşciuc Nina. Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 30 septembrie 2013 acţiunea înaintată de către Orlovschi Fiodor a fost admisă, iar cererea reconvenţională a fost respinsă ca fiind tardivă.

Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Străşeni din 19 noiembrie 2013 a fost obligat Voloşciuc Nina, Stavila Andrei şi Primăria com. Micăuţi să nu creeze obstacole lui Orlovschi Fiodor la exercitarea dreptului de posesiune, dispoziţie şi folosinţă asupra terenului agricol cu suprafaţa de 2, 6462 ha, nr. cadastral 8024101134, situat în extravilanul comunei Micăuţi, r-nul Străşeni. S-au scutit de la plata sumei neachitate a taxei de stat Voloşciuc Nina şi Stavila Andrei pentru cererea reconvenţională înaintată lui Orlovschi Fiodor privind încasarea sumei de 911 350 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 septembrie 2014 s-a respins apelul declarat de către Voloşciuc Nina şi Stavila Andrei şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 30 septembrie 2013 cît şi hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Străşeni din 19 noiembrie 2013 prin carea acţiunea a fost admisă integral, iar cererea reconvenţională a fost respinsă ca fiind depusă tardiv.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 04 februarie 2015, a fost admis recursul declarat de Stavila Andrei și Voloșciuc Nina; a fost casată decizia Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2014 cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chșinău, în alt complet de judecată. Rejudecînd cauza, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2015 s-a admis apelul declarat de Voloșciuc Nina și Stavila Andrei, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Strășeni din 30 septembrie 2013, în partea în care a fost respinsă cererea reconvențională înaintată de Voloșciuc Nina și Stavila Andrei ca tardivă, și se rejudecat cererea reconvențională după cum urmează. S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Voloșciuc Nicolae, succesorul în dreptul a Ninei Voloșciuc și Stavila Ion împotriva lui Orlovschi Fiodor privind încasarea sumei ce constituie costul lucrărilor la construcția bazinului acvatic.

La 20 iulie 2015 Voloșciuc Nina și Stavila Ion au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel, a hotărârii primei instanţe din 30 septembrie 2013, inclusiv și a hotărîrii suplimentare din 19 noiembrie 2013, cu pronunțarea unei hotărîri noi, prin care acțiunea inițială să fie respinsă ca nefondată, iar acțiunea reconvențională să fie admisă integral. În motivarea recursului recurenții au indicat că, concluziile expuse de instanța de apel sunt nefondate și ilegale, contradictorii cu circumstanțele cauzei și probele administrate, sunt unilaterale, iar la adoptarea lor instanța a aplicat o lege care nu trebuia aplicată.

Au indicat că, atît instanța de fond, cît și cea de apel și-au modificat soluția în partea admiterii cererii lui Orlovschi Fiodor, făcînd referire la prevederile art. 316 alin. (1) Codul civil și art. 374 alin. (1) Cod civil. Consideră recurenții, că instanțele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, urmînd să aplice direct prevederile alin. (2) și alin. (3) art. 311 Cod civil. Faptul că Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei sunt posesori de buna-credință a fost dovedit prin probele prezentate instanței. Ei nu au acaparat samavolnic acest teren, dar au construit bazinul acvatic pe acest teren la indicația primarului Petru Voloșciuc, care urma să execute decizia Consiliului local Micăuți nr. 09-02 din 10 martie 2000 privind schimbul terenurilor.

Mai mult ca atît, conform prevederilor art.9 al Codului civil, buna credință este prezumată pînă la proba contrarie, însă reclamantul pe acțiunea inițială/pîrîtul pe acțiunea reconvențională nu a prezentat instanței nici o probă care ar dovedi că Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei nu sunt posesori de buna-credință a acestui obiect. Mai indică recurenții, că legea prevede expres obligațiunea proprietarului de a plăti constructorului de buna-credință o anumită sumă de bani, care constă din valoarea materialelor și costul muncii sau o sumă echivalentă creșterii valorii terenului. Faptul că sunt aplicabile prevderile alin. (4) art. 329 Cod civil este stabilit de instanța de apel, despre ce este indicat în decizie.

Or, faptul că anume reclamanții au suportat cheltuielile la construcția acestui bazin acvatic a fost dovedit în instanța de judecată prin probele prezentate, printre care actul nr. 020539 din 07 octombrie 2003 întocmit de Inspectorul de Stat pentru ecologie, depozițiile martorilor pe acțiunea reconvențională, etc. Mai invocă, că reclamanții pe acțiunea reconvențională Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei au construit acest bazin acvatic anume pe terenul arătat lor de către fostul primar, ca teren ce urma să fie schimbat în temeiul deciziei Consiliului comunal Micăuți nr. 09-02 din 10 martie 2000, decizia care nu a fost executată nici pînă în prezent, deci ei nu au ocupat abuziv acest teren, dar cu acceptul administrației publice locale.

În conformitate cu art. 439 alin (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform scrisorii de înștiințare anexată la materialele dosarului rezultă că, copia deciziei instanţei de apel din 20 mai 2015, a fost expediată participanților la proces la data de 01 iunie 2015 (f.d.143), însă nu există dovadă de citare legală, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurenții, declarînd recursul la data de 20 iulie 2015, s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurenții şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurenților cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Voloșciuc Nicolae și Stavila Andrei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari