Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1215/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Cheleş Ana vs Primăria s. Tomai
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1215/15 — Obligarea efectuării rectificărilor în cartea de evidenţă a gospodăriilor

Dosarul nr. 3ra-1215/15 Instanţa de fond: Judecătoria Ceadîr-Lunga – L. Caraianu Instanţa de apel: CA Cahul – Gh. Eni, V. Movilă, N. Bondarenco ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte judecătorul: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Anna Cheleş în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Annei Cheleş împotriva Primăriei s. Tomai, r-nul Ceadîr-Lunga cu privire la obligarea efectuării rectificărilor în cartea de evidenţă a gospodăriilor, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 23 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Anna Cheleş, s-a menținut fără modificări hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 03 decembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă, CONSTATĂ : La 13 iunie 2012 Anna Cheleş s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Primăriei s. Tomai, r-nul Ceadîr-Lunga cu privire la obligarea de a introduce rectificarea în cartea de evidenţă a gospodăriilor în partea suprafeţei terenului deţinut în posesie şi anume în conturile personale: nr. 1039 pe numele lui Ivan Cheleş din înscrisul 0,006 ha în 0,007 ha; nr.293 pe numele Mariei Ianac din înscrisul 0,17 ha în 0,10 ha; nr. 292 pe numele lui Vasilii Dimcioglo din înscrisul 0,23 ha în 0,21 ha.

În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că în toamna anului 1977 împreună cu soţul au procurat fără întocmirea cărorva acte terenul cu suprafaţa 0,07 ha de la Maria Carabadjac. Conform extrasului din cartea de evidenţă a gospodăriilor pentru anii 1976-1978 la contul personal nr.293 după vînzare Mariei Carabadjac i-au rămas 0,10 ha. Vecinul din partea stîngă Vasilii Dimcioglo, conform contului personal nr. 292 din cartea de evidenţă a gospodăriilor pentru anii 1976-1978 a deţinut lîngă casă un teren de pămînt cu suprafaţa de 0,21 ha, iar din a doua jumătate a anului 1977 deja a deţinut terenul cu suprafaţa de 0,23 ha. Prin decizia Consiliului local nr.5 din 03 mai 1988 i s-a autorizat construcţia casei de locuit pe terenul procurat de la Maria Carabadjac, însă nu a fost indicată corect suprafaţa terenului.

Autorizaţia de construcţie a fost eliberată pe numele 1 soţului Ivan Cheleş. Înainte de a începe construcţia, angajatul primăriei a măsurat un teren cu suprafaţa de 0,07 ha în grădina Mariei Carabadjac, fiind deschis un cont personal cu nr. 1039 în cartea de evidenţă a gospodăriilor. În anul 1980 Vasilii Dimcioglo samovolnic a acaparat 1,5 m pe lungimea terenului lor. În anul 2003 primăria i-a eliberat titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, în care a indicat că din partea str. Miciurin lungimea terenului constituie 15,35 metri, iar din partea Mariei Carabadjac 18 metri, în total mărimea terenului constituie 0,0661 ha în locul mărimii de 0,07 ha. Aceeaşi problemă este şi cu vecinul din partea dreaptă Dmitrii Topciu.

Conform titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren Dmitrii Topciu are în proprietate un teren de 0,1256 ha, iar conform măsurărilor specialistului din cadrul Secţiei serviciului de stat al raporturilor funciare au fost măsurate 0,1310 ha. În luna septembrie 2011 reclamanta s-a adresat cu cerere privind soluţionarea conflictului, însă atît Consiliul cît şi Primăria s. Tomai nu au răspuns de ce au fost introduse rectificări în dimensiunile terenurilor de pămînt a trei proprietari şi ca urmare terenul ei de pămînt fiind diminuat pînă la 0,0661 ha. (f.d.2-3, vol.I) Prin hotărîrea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 19 decembrie 2012 cererea de chemare în judecată depusă de către Anna Cheleş a fost respinsă ca tardivă.

(f.d.104- 106, vol.I) Judecătoria Ceadîr-Lunga prin hotărîrea suplimentară din 25 septembrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea Annei Cheleş privind repunerea în termenul de adresare în instanţa de judecată. (f.d.161, vol.I) Curtea de Apel Comrat prin decizia din 05 iunie 2014 a admis parţial cererea de apel depusă de către Anna Cheleş. S-a casat hotărîrea judecătoriei Ceadîr - Lunga din 19 decembrie 2012 şi hotărîrea suplimentară din 25 septembrie 2013 cu remiterea cauzei la rejudecare în alt complet de judecată. (f.d.192 – 195, vol.I) Prin hotărîrea judecătoriei Ceadîr – Lunga din 03 decembrie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de către Anna Cheleş s-a respins ca neîntemeiată. (f.d.38-40, vol.II) Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, la 29 decembrie 2014 Anna Cheleş a declarat apel, solicitînd casarea acesteia cu emietrea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă integral.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 23 aprilie 2015 s-a respins apelul declarat de către Anna Cheleş şi s-a menţinut fără modificări hotărîrea judecătoriei Ceadîr- Lunga din 03 decembrie 2014. În motivarea soluţiei sale instanţa de apel a reţinut că conform înregistrării nr. 1039 din cartea de evidenţă a gospodăriilor pentru anii 1976-1978 pe numele lui Ivan Cheleş este înregistrat un teren cu suprafaţa de 0,07 şi un teren cu suprafaţa de 0,06 ha. Cărţile de evidenţă a gospdăriilor pentru anii 1977-1979, 1980-1982, 1987- 1988, 1989-1991 precum şi decizia Primăriei s. Tomai din 13 martie 1991 confirmă faptul că lui Ivan Cheleş i s-a acordat în folosinţă lotul de lîngă casă cu suprafaţa de 0,06 ha.

Totodată, cartea de evidenţă a gospodăriilor nu produce careva efecte asupra dreptului de proprietate asupra terenului care apare din momentul înregistrării 2 acestuia în Registrul bunurilor imobile în temeiul titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Lui Ivan Cheleş în temeiul deciziei Primăriei Tomai nr. 3 din 13 martie 1991 i- a fost repartizat în proprietate privată pămînt pentru construcţie locativă cu suprafaţa de 0,06 ha (vol.I, f.d.50), iar la 21 ianuarie 2003 i-a fost eliberat titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren.

Astfel, Ivan Cheleş a înregistrat la 03 martie 2003 în Registrul bunurilor imobile dreptul lui de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 0,0661 ha (f.d.7, vol.I) Reclamanta nu a probat că dreptul de proprietate asupra terenului înregistrat i se încalcă în careva mod, iar titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren precum şi decizia Consiliului Tomai nr.3 din 13 martie 1991, prin care i s-a atribuit terenul cu suprafaţa de 0,0661 ha, fiind valabile. Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, Anna Cheleş la 14 iulie 2015 a contestat-o cu recurs, solicitînd casarea actelor de dispoziţie a instanţelor de judecată cu emiterea unei noi decizii, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

În motivarea recursului recurenta şi-a exprimat dezacordul cu modul în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauza civilă, a interpretat normele de drept material şi procedural. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Cahul a fost pronunţată la 23 aprilie 2015 şi recepţionată de recurentă la 22 mai 2015. (f.d.126-131, 151 vol.II). Cererea de recurs depusă la 14 iulie 2015 demonstrează exercitarea de către recurent a dreptului de atac în termen.

Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Anna Cheleş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În speţă, completul de judecată menţionează că recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost studiate şi verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. 3 Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate.

Recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Alin. (4) al aceluiași articol stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Prin urmare, reieşind din prevederile art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul, declarat de către Anna Cheleş, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 23 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Annei Cheleş împotriva Primăriei s. Tomai, r-nul Ceadîr- Lunga cu privire la obligarea efectuării rectificărilor în cartea de evidenţă a gospodăriilor. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte judecătorul Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.