- Dosarul nr.
- 2ra-1988/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- Petic Zinaida, Dvoreasina Nadejda s.a. vs Mocanu Vadim, Primaria or. Glodeni
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-1988/15 — Înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului și construcțiilor, anularea autorizației de construire
prima instanţă – A. Garbuz dosarul nr. 2ra-1988/15 instanţa de apel – E. Ababei, G. Polivenco, E. Răţoi ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bumbac Vitalie, Petric Zinaida, Gîrlă Minodora, Dvoreaşina Nadejda, Gurscaia Natalia împotriva lui Mocanu Vadim, Primarului or. Glodeni cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului şi a construcţiilor, anularea autorizaţiei de construire şi la cererea suplimentară a lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda împotriva lui Mocanu Vadim, Consiliului şi Primăriei or.
Glodeni cu privire la contestarea actului administrativ, anularea avizului tehnic privind gradul de executare a construcţiei şi corespunderea lucrărilor de construcţie cu documentaţia de proiect, anularea contractului de vînzare-cumpărare a terenului, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 24 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani din 05 mai 2014 c o n s t a t ă La 26 mai 2010 Bumbac Vitalie, Petric Zinaida, Gîrlă Minodora, Dvoreaşina Nadejda, Gurscaia Natalia au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mocanu Vadim, Primarului or.
Glodeni cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului şi a construcţiilor, anularea autorizaţiei de construire. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, sunt locatarii casei de locuit din str. Suveranităţii 15 din or. Glodeni. Indică că în curtea casei lor se află construcţii pe care le folosesc pentru diverse scopuri şi unde depozitează diferite lucruri. În apropierea casei lor însă Mocanu Vadim a început construcţia unui spaţiu comercial în perimetrul căii de acces spre curtea internă a casei. Prin efectuarea lucrărilor date reclamanţilor le este încălcat grav dreptul de acces în curtea internă a casei de locuit şi li se creează obstacole prin săparea temeliei pentru viitoarea construcţie, ridicarea coloanelor amplasate chiar în drumul de acces spre curtea internă, amplasarea materialelor de construcţie.
Respectiv, pîrîtul la efectuarea lucrărilor de construcţie încalcă cadrul legal prevăzut de SNIP-ul din 02 iulie 1989, art. 376 şi art. 377 Cod civil. Conform condiţiilor SNIP, distanţa minimă în construcţii de tip capital şi a construcţiilor de tip accesoriu este de minim 6 m şi este stabilită în funcţie de calculul insolaţiei, iar al. 2 al acestor reguli prevede că distanţa între casele locative cu 2-3 etaje trebuie să fie nu mai puţin de 15 m. La ridicarea construcţiei din litigiu nu a fost solicitat nici acordul reclamanţilor, interesele cărora sunt afectate nemijlocit. Autorizaţia de construire a fost eliberată pîrîtului şi cu încălcarea normelor antiincendiare, care prevăd că lăţimea accesului dintre imobile trebuie să fie de minim 3,5 m, iar înălţimea de cel puţin 4,5 m. Astfel, în caz de incendiu, va fi blocată calea de acces a autospecialelor pompierilor în curtea reclamanţilor.
Cer reclamanţii obligarea lui Mocanu Vadim de a nu crea obstacole în folosirea terenului şi construcţiilor din curtea imobilului din str. Suveranităţii 15 or. Glodeni, anularea autorizaţiei de construire a obiectului comercial cu două nivele din str. Suveranităţii 15 „a” or. Glodeni nr. 5 din 30 aprilie 2010. Ulterior, reclamanţii şi-au completat cerinţele acţiunii şi au solicitat declararea nulităţii contractului de arendă a terenului din str. Suveranităţii 15 or. Glodeni nr. 181, încheiat între Primarul or. Glodeni şi Mocanu Vadim pe un termen de 1 an, din cauza că lipseşte vreo decizie a Consiliului or. Glodeni de atribuire în arendă a terenului, precum şi lipseşte data încheierii contractului dat.
În conţinutul contractului este indicată data de 01 ianuarie 2010, care este şi data intrării în vigoare a actului juridic, or 01 ianuarie constituie în temeiul legii zi de odihnă şi, deci, una nelucrătoare. Ba mai mult, Procuratura Glodeni în urma controlului efectuat pe marginea cazului dat a stabilit că la momentul transmiterii terenului din litigiu în arendă şi contractul de arendă a fost încheiat cu derogare de la prevederile art. 77 a Legii administraţiei publice locale nr. 436 din 28 decembrie 2006. La 12 septembrie 2012 Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda au depus cerere suplimentară împotriva lui Mocanu Vadim, Consiliului şi Primăriei or. Glodeni cu privire la contestarea actului administrativ, anularea avizului tehnic privind gradul de executare a construcţiei şi corespunderea lucrărilor de construcţie cu documentaţia de proiect, anularea contractului de vînzare-cumpărare a terenului.
În motivarea cererii au indicat că, deşi prin încheierea instanţei de judecată din 24 mai 2010, în vederea asigurării acţiunii, pîrîtului Mocanu Vadim i-au fost interzise perfectarea cărorva acte în privinţa construcţiei din litigiu, acesta contrar interdicţiei stabilite a iniţiat la ISC „Nord” avizul tehnic nr. 320 din 24 mai 2011 pe care ulterior l- a înregistrat la OCT Glodeni, obţinînd astfel dreptul de proprietate asupra construcţiei din litigiu nefinisate. În consecinţă, prin decizia Consiliului or. Glodeni nr. 2/11 din 21 martie 2012 a fost dispusă vînzarea lui Mocanu Vadim a terenului cu nr. cadastral 4801106366 din str. Suveranităţii 15 A1 or. Glodeni cu suprafaţa de 0,0011 ha. Reclamanţii invocă ilegalitatea deciziei în cauză, deoarece prin acest act administrativ a fost dispusă vînzarea terenului aferent construcţiei, însă în realitate o astfel de construcţie nu există, ci doar nişte piloni cu suprafaţa de 1mp.
Au mai indicat că, terenul înstrăinat constituie parte componentă a drumului de acces în curtea reclamanţilor, deci este un bun din domeniul public şi care nu poate fi înstrăinat. În urma adoptării deciziei Consiliului or. Glodeni nr. 2/11 din 21 martie 2012, a fost încheiat între Consiliul or. Glodeni şi Mocanu Vadim la 27 martie 2012 contractul de vînzare-cumpărare a terenului dat, or cu titlu de consecinţă, rezultă şi nulitatea acestui contract. Cer reclamanţii anularea avizului tehnic privind gradul de executare a construcţiei şi corespunderea lucrărilor de construcţie cu documentaţia de proiect nr. 320 din 24 mai 2011 emis de Inspecţia de Stat în Construcţii „Nord”, anularea deciziei Consiliului or.
Glodeni nr. 2/11 din 21 martie 2012, anularea contractului de vînzare- cumpărare a terenului din 27 martie 2012 din str. Suveranităţii 15 A1 or. Glodeni cu suprafaţa de 0,0011 ha, radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului pîrîtului asupra imobilului dat. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani din 05 mai 2014, acţiunile au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 24 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani din 05 mai 2014. La 02 aprilie 2015 avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a cererilor.
În motivarea recursului a indicat că, instanţele la adoptarea hotărîrilor nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. Astfel, au ignorat prevederile imperative a SNIP-ului 2.07.01-89, capitolul 2 pct. 2.12, precum şi prescripţia din procesul-verbal de examinare a proiectului din avizul nr. 4 emis de Centrul de Medicină Preventivă Glodeni, or normele date stabilesc expres că distanţa din partea laterală a blocului trebuie să fie de cel puţin 10 m. Respectiv, prin prisma art. 220 al. (1) Cod civil, autorizaţia de construire nr. 5 din 30 aprilie 2010 este nulă de drept. Deşi au înaintat mai multe pretenţii, instanţele la adoptarea hotărîrilor nu s-au expus asupra tuturor capetelor de cerere, în special asupra cerinţei de nulitate a contractului de arendă.
Neîntemeiat instanţele au constatat că avizul tehnic privind gradul de executare a construcţiei şi corespunderea lucrărilor de construcţie cu documentaţia de proiect nr. 320 din 24 mai 2011 emis de Inspecţia de Stat în Construcţii „Nord” nu influenţează în vreun mod interesele recurenţilor, or acesta a fost eliberat după aplicarea interdicţiei judecătoreşti asupra imobilului din litigiu. Ba mai mult, în baza acestui aviz a fost înregistrat dreptul de proprietate a intimatului asupra unei construcţii nefinisate. Cu titlu de consecinţă, rezultă şi ilegalitatea deciziei Consiliului or. Glodeni nr. 2/11 din 21 martie 2012 de înstrăinare a terenului din str. Suveranităţii 15 A1 or.
Glodeni, precum şi nulitatea contractului de vînzare-cumpărare a imobilului din 27 martie 2012. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul avocatului Dodon Nicolae, în interesele lui Petric Zinaida şi Dvoreaşina Nadejda, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat