2ra-1901/15 — Anularea ordinului cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare, încasarea adaosului salarial şi a premiului, ratate în legătură cu aplicarea sancţiunii disciplinare

prima instanţă: L. Holeviţcaia dosarul nr. 2ra-1901/15 instanţa de apel: A.Panov, A.Minciuna, M.Moraru ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Valentina Clevadî Judecători: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Casa Naţională de Asigurări în Medicină, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Jucican Andrian împotriva Casei Naţionale de Asigurări în Medicină privind anularea ordinului cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare – avertisment, încasarea adaosului salarial şi a premiului, ratate în legătură cu aplicarea sancţiunii disciplinare, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Jucican Andrian, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 28 noiembrie 2014, fiind emisă o nouă hotărîre de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă : La data de 24 martie 2014, reclamantul Jucican Andrian a depus cerere de chemare în judecată împotriva CNAM privind anularea ordinului cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare – avertisment, încasarea adaosului salarial şi a premiului, ratate în legătură cu aplicarea sancţiunii disciplinare. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 12 ianuarie 2004, a fost angajat la pîrîtă CNAM în calitate de jurist categoria a Il-a a Direcţiei Juridice. Ulterior, prin ordinul directorului general al CNAM din 10.08.2011, a fost transferat în funcţia de şef al Direcţiei de administrare a fondului măsurilor de profilaxie şi a fondului de dezvoltare, activînd în această funcţie până la data de 09.10.2014.

Afirmă reclamantul că, pe întreaga perioadă a 10 ani de activitate, în privinţa sa nu au fost aplicate sancţiuni de ordin disciplinar, fapt care poate fi confirmat şi de fostul său angajator. Indică că, la data de 11.12.2013, în virtutea realizării prerogativelor sale de secretar al grupului de lucru pentru achiziţii, a depus în cancelaria CNAM opinia 1 separată nr.01/1-17/1-22, în contextul depistării unor abateri semnificative de la legislaţia din domeniu, admise de către grupul de lucru în procesul examinării şi evaluării ofertelor depuse în cadrul licitaţiei publice nr. 13/00864 din 04.12.2013, organizată şi finanţată de CNAM.

Astfel, menţionează că, odată cu demararea acestor 2 acţiuni din partea sa, conducerea CNAM a început acţiuni de presiuni şi intimidări şi anume: - prin ordinul nr. 371-A din 12.12.2013, acesta a fost exclus din componenţa grupului de lucru pentru achiziţii al CNAM; - prin ordinul nr.383-A din 19.12.2013, care a modificat anexa ordinului nr. 236-A din 22.12.2010, modificat şi el ulterior prin ordinul CNAM, nr. 168- A din 11.11.2012, a fost exclus din grupul de lucru pentru evaluarea cererilor de rambursare prezentate de prestatorii publici de servicii medicale; - excluderea sa în calitate de secretar, din cadrul Comisiei mixte de evaluare, selectare şi monitorizare a proiectelor investiţionale; - toată activitatea specifică Direcţiei, conform prevederilor Regulamentului său de activitate, fiind stopată în mod direct, iar prerogativele şi atribuţiile sale regulamentare fiind plasate şi redirecţionate altor subdiviziuni ale CNAM, care nu dispuneau de nici o prerogativă statutară care le-ar fi permis să efectueze o atare activitate.

Menţionează reclamantul că, toate aceste acţiuni premeditate s-au finalizat cu sancţionarea disciplinară a acestuia. Aşa-dar, prin ordinul directorului general al CNAM Mircea Buga nr.268-c din 24.12.2013, i-a fost aplicată sancţiune disciplinară sub formă de avertisment. Consideră ordinul ilegal şi neîntemeiat, iar sancţiunea disciplinară nemotivată. Susţine, că emiterea ordinului CNAM nr. 268-c din 24.12.2013 cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare, constituie un act de răfuială personală, deplasat şi tendenţios, menit în a aplica discriminator şi distorsionat pârghiile administrative pe care le deţine un angajator în privinţa unui angajat. Solicită reclamantul Jucican Andrian, anularea ordinului directorului general al CNAM Mircea Buga nr.268-c din 24.12.2013, prin care acestuia i-a fost aplicată sancţiune disciplinară sub formă de avertisment, admisă plata adaosului salarial şi a premiului, ratate în legătură cu aplicarea sancţiunii disciplinare.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014, acţiunea depusă de către Jucican Andrian a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.141). Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, a fost admis apelul declarat de către Jucican Andrian, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri, nprin care acţiunea a fost admisă. S-a anulat ordinul directorului general al CNAM Mircea Buga nr.268-c din 24.12.2013 ,,Cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare – avertisment în privinţa lui Jucican Andrian”. S-a obligat CNAM să-i achite lui Jucican Andrian adaosul salarial şi premiul, cu titlu de plăţi ratate în legătură cu aplicarea sancţiunii diciplinare (f.d.176).

2 Invocînd ilegalitatea deciziei enunţate, la 29 mai 2015, CNAM a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 28 noiembrie 2014. În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, decizia instanţei de apel este ilegală și neîntemeiată și urmează a fi casată, pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea.

Astfel, întru argumentarea poziţiei nominalizate s-a subliniat că, instanţa ierarhic superioară – instanţa de apel, nu a ţinut cont de faptul că anume angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, avînd dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de cîte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară (condiţie prezentă în prezenta speţă), or, legiuitorul a enumerat într-un mod limitativ toate sancţiunile care pot fi aplicate salariaţilor. Angajatorul poate doar să aleagă una din sancţiunile prevăzute de lege şi nu poate crea o alta. Limitarea se aplică atît în ceea ce priveşte alegerea sancţiunii, dar şi în ceea ce priveşte durata sancţiunii, procentul cu care pot fi afectate drepturile salariale.

Cu atît mai mult că, Codul muncii nu enumeră concret care fapte constituie abatere disciplinară, ci doar stabileşte sancţiunile aplicabile. Astfel, angajatorul este cel care stabileşte, în funcţie de criteriile legale, care sancţiune urmează a se aplica. Enumerarea sancţiunilor în Codul muncii nu obligă angajatorul să le aplice pe fiecare salariaţilor, în ordine, ci acesta urmează a aprecia care sancţiune poate să fie aplicată în funcţie de criteriile legale. La fel, a indicat că, CNAM a prezentat toate probele justificative ce conferă legalitate ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare, optînd pentru cea mai blîndă sancţiune, în pofida faptului că intimatul Jucican Adrian vehement sabota activitatea instituţiei în ansamblu.

S-a mai invocat că, CNAM la aplicarea sancţiunii disciplinare, a ţinut cont de gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective, iar Jucican Adrian nu a formulat şi nu a susţinut argumente obiective în favoarea sa şi nu a oferit angajatorului toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare. Consideră recurenta că, intimatul nu a prezentat nici o probă în susţinerea poziţiei sale, afirmaţiile ultimului fiind declarative şi neîntemeiate. În rezultat, instanţa de apel s-a eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, a examinat superficial circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a apreciat toate circumstanțele și probele existențe ale cauzei ca prima instanţă, pronunțînd hotărîre ilegală și neîntemeiată de admitere a acţiunii, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul ei la judecarea în mod echitabil a cauzei.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 3 Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 01 aprilie 2015 (f.d.176), iar recursul a fost depus la 29 mai 2015 (f.d.185-189), în termenul prevăzut de lege. Verificînd legalitatea deciziei contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări în Medicină, urmează a fi declarat inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului enunţat prevede expres că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări în Medicină, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). 4 Argumentele invocate în cererea de recurs de Casa Naţională de Asigurări în Medicină, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Cele relatate mai sus derivă și din dispoziţia articolului 13 din Convenţia Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări în Medicină, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări în Medicină, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 5