2ra-2201/15 — Încasarea datoriei, anularea clauzelor contractuale abuyive

dosarul nr. 2ra-2201/15 prima instanță: D. Dulghieru instanța de apel: I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Oleg Sternioală, Liliana Catan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat către Ludmila Rusu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată de pusă de Întreprinderea mixtă Organizația de micro-finanțare „Microinvest” societate cu răspundere limitată împotriva lui Andrei Sopivnic și Ludmila Rusu cu privire la încasarea datoriei și cererea reconvențională depusă de Ludmila Rusu împotriva lui Andrei Sopivnic și Întreprinderea mixtă Organizația de micro-finanțare „Microinvest” societate cu răspundere limitată cu privire la anularea clauzelor contractele abuzive, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Ludmila Rusu și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 07 iulie 2014, prin care acțiunea inițială a fost admisă integral, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 13 mai 2011, ÎM OMF „Microinvest” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Sopivnic și Ludmila Rusu cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a indicat că 01 septembrie 2008, reclamantul a încheiat cu pârâtul Sopivnic Andrei contractul de împrumut cu dobândă nr. CGC-19.08, prin care pârâtul a primit un împrumut în sumă de 70000 lei, cu o dobândă de 25,3% anual şi scadența finală la 02 septembrie 2011. Menționează că în scopul garantării restituirii împrumutului, plății dobânzilor aferente şi penalităților, de către Ludmila Rusu a fost semnată clauza de fidejusiune, înserată în contractul de împrumut nr. CGC-19.08 din 01 septembrie 2008. Susține că pârâtul a înregistrat în repetate rânduri datorii la tranșele împrumutului și dobânda aferentă, iar despre acest fapt atât pârâtul cât şi copârâta au fost înștiințați, însă fără rezultat.

Solicită încasarea în mod solidar de la Andrei Sopivnic și Ludmila Rusu a datoriei în sumă de 77112,93 lei şi cheltuielile de plată a taxei de stat în mărime de 2313,38 lei. 1 Prin hotărâre Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 30 ianuarie 2012 acțiunea a fost admisă, s-a încasat în mod solidar de la Andrei Sopivnic și Ludmila Rusu în beneficiul ÎM OMF „Microinvest” SRL suma împrumutului în mărime de 68077,29 lei, dobânda aferentă în sumă de 4896,63 lei, penalitatea de întârziere în mărime de 4139,01 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 2313,38 lei, iar în total suma de 79426,31 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2012 a fost admis apelul declarat de Ludmila Rusu, casată hotărârea primei instanțe și restituită cauza la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

La 10 iulie 2013, Ludmila Rusu a depus cerere reconvențională împotriva lui Andrei Sopivnic şi ÎM OMF „Microinvest” SRL cu privire la anularea clauzelor contractele abuzive. În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că la 01 septembrie 2008 între ÎM OMF „Microinvest” şi Andrei Sopivnic a fost încheiat un contract de împrumut cu destinație specială. Astfel, ÎM OMF „Microinvest” s-a oferit să dea cu împrumut suma de 70000 pentru un contract de împrumut cu destinație specială şi anume, procurarea unui automobil, iar debitorul principal Andrei Sopivnic s-a obligat să procure un automobilul în limita sumelor de bani împrumutați şi să-l gajeze drept garanție la plata creditului primit. Menționează că o altă condiție a contractului a fost interzicerea folosirii banilor în alte scopuri.

Astfel, indică că prevederea contractuală dată nu s-a realizat, or banii încasați în baza împrumutului dat au fost cheltuiți în alte scopuri necunoscute, iar pârâtul nu a procurat nici un mijloc de transport auto şi nici nu a gajat un alt bun în calitate de garanție a creditului oferit. Prin urmare, consideră că în cazul dat, fidejusiunea se stinge urmare a lipsei de diligență a creditorului în urmărirea bunului principal. La fel, susține că înțelesul prevederii contractuale contestate este îndoielnic, iar în materie de obligații se aplică regula specială şi derogatorie prevăzută de art. 728 și 732 Cod civil, potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului, în speță a fidejusorului, ceia ce în cauză înseamnă că termenul convenit pentru garantare-procurare a automobilului pentru a restitui prețul creditului, este la momentul semnării actului de împrumut şi cel susținut şi menționat la momentul obligației asumate între părți.

Remarcă că reclamantul nu a prezentat careva probe în instanța de judecată privind faptul respectării condiției esențiale a contractului de împrumut şi anume, procurarea automobilului, care urma să fie pus în gaj în conformitate cu prevederile contractului în litigiu. Astfel, indică Ludmila Rusu că a fost dusă în eroare şi a semnat un contract în condiții prestabilite, dar care de fapt nu au fost respectate de către părțile contractului din start şi care constituie temei de anulare a prevederii contractuale sus menționate. Prin urmare, solicită anularea totală sau parțială a contractului de împrumut cu destinație specială nr. CGC-19.08 din 01 septembrie 2008, ca fiind încheiat pentru o cauză care nu s-a realizat, recunoașterea abuzivă a clauzelor de garantare în sensul fidejusiunii auxiliare şi stingerea fidejusiunii.

2 La 21 noiembrie 2013, Ludmila Rusu a depus cerere de concretizare a cererii reconvenționale prin care a solicitat să fie constatate ca abuzive şi anulate clauzele de fidejusiune şi stingerea fidejusiunii din motiv că creditorul şi debitorul principal nu au asigurat gajarea bunului procurat în baza prevederilor contractului destinație specială nr. CGC 19.08 din 01 septembrie 2008. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 iulie 2014 acțiunea inițială a fost admisă integral, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. S-a încasat în mod solidar de la Alexandru Sopivnic și Ludmila Rusu în beneficiul ÎM OMF „Microinvest” SRL datoria în sumă de 77112,93 lei și cheltuielile de plată a taxei de stat în sumă de2313,38 lei, iar în total suma de 79426,31 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2015 a fost respins apelul declarat de Ludmila Rusu și menținută hotărârea primei instanțe. La 14 iulie 2015, în termenul prevăzut de lege, Ludmila Rusu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă încasarea datoriei de la debitorul Andrei Sopivnic și să fie admisă integral acțiunea reconvențională. În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, considerându-le ilegale și neîntemeiate deoarece au fost emise în rezultatul încălcării normelor de drept material. Invocă că la soluționarea pricinii instanța de fond nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile şi alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ludmila Rusu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 3 Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție menționează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului, invocate în speță, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că atât instanța de apel, cât şi prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, aplicând corespunzător normele de drept material şi respectând normele de drept procedural, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul Ludmilei Rusu, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Ludmila Rusu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Oleg Sternioală Liliana Catan 4