Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-219/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 septembrie 2015
Părțile
Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH vs SC Maxliga SRL, AGEPI
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-219/15 — Decăderea din drepturi asupra mărcii

prima instanţă: A. Panov dosar nr. 2rh-219/15 instanţa de recurs: I. Sîrcu, I. Corolevschi, I. Oprea, N. Toma, G. Stratulat ÎNCHEIERE 09 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat examinînd cererea de revizuire depusă de Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a companiei Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE, SRL „CRVCOM” împotriva SC „Maxliga” SRL cu privire la decăderea din drepturi asupra mărcii nr. 24737, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 20 mai 2015, prin care a fost respins recursul declarat de Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 c o n s t a t ă: La 30 aprilie 2014 compania Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE şi SRL „CRVCOM” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Maxliga” SRL, intervenient accesoriu AGEPI cu privire la decăderea din drepturi asupra mărcii nr. 24737. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE este un producător renumit al sculelor electrice si sculelor de mîină, care activează începînd cu anul 1891 pe piaţa europeană şi mondială, promovondu-şi şi comercializîndu-şi mărfurile sub denumirea „MANNESMAN”.

Susţin că compania este pe larg cunoscută în Uniunea Europeană şi în toată lumea, avînd contracte de distribuţie exclusivă cu distribuitori din Cehia, Slovacia, Letonia, Caucaz, Ucraina şi Federaţia Rusă, precum şi din Republica Moldova. Numele „Mannesmann” aparţine celui mai mare concern pentru producere de ţevi din oţel din lume. Acest concern, care produce echipamente, materiale plastice şi operaţiuni de transport, a fost fondat în anul 1890 sub denumirea de fraţii Mannesmann – “Mannesmanreren Werke”.

Marca „MANNESMANN” provine de la familiile fraţilor Mannesmann - Reinhard şi Max, născuţi în anul 1856 şi 1857, care au devenit inventatori vestiţi încă din anul 1885. Mai mult ca atît, în secolul XIX a activat o dinastie familială întreagă al fraţilor Mannesmann - 6 inventatori geniali cărora le aparţinea brevetele de invenţii - nr. 5870 “Conducte de laminare a tuburilor”, nr.5870 “Metoda de laminare a tuburilor”, nr. 3004 “Metoda şi dispozitiv pentru tuburile de rulare graduale”; nr. 3005 “Dispozitive pentru ajustarea cursei de laminare tuburilor în perete” şi nr. 5743 “Îmbunătăţirea procesului de laminare”. Istoria familiei Mannesmann este larg cunoscută tuturor specialiştilor în domeniului tehnic, inclusiv în domeniul producerii unei game largi de instrumente de lucru.

Indică că marca „MANNESMAN” a fost înregistrată în Germania, pentru care a fost eliberată certificatul de înregistrare cu dreptul de protecţie începînd cu data de 01 aprilie 1996. La momentul înregistrării, marca „Bruder MANNESMAN” şi „Bruder Mannesmann Werkzeuge” deja se bucurau de renume pe piaţa europeană din anul 2005, fiind înregistrată sub nr. 003587169 din 12/05/2005 şi nr. 003832714 din 18/08/2005 la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (OAMI) - organul european pentru înregistrarea mărcilor şi desenelor industriale. Începînd cu anul 1996 au fost înregistrate 14 mărci internaţionale care conţin elementul “MANNESMANN” pe numele companiilor ale concernului MANNESMANN.

Este cert că elementul „MANNESMANN” face parte din denumirea oficială a lui Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE şi este frecvent utilizată în relaţiile comerciale pe piaţa internaţională pentru produsele, asupra cărora a fost solicitată înregistrarea mărcii şi de către pîrît. Conform art. 8 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1983, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr. 1328-XII din 11 martie 1993, prevede că numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ. Titularul mărcii „MANNESMAN” - Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE, a aflat că pîrîtul SC “Maxliga” SRL a înregistrat marca pe numele său, or prin acest fapt au fost lezate drepturile patrimoniale ale companiei, inclusiv cu o posibilă blocare a importurilor spre Republica Moldova.

La fel, în rezultatul acţiunilor ilegale a pîrîtului, a fost periclitată şi activitatea comercială a

Susţin că toate acţiunile, întreprinse de SC “Maxliga” SRL au un caracter meschin, care nu se ridică la standardele unei activităţi comerciale oneste, scopul acesteia fiind blocarea activităţii de import a mărfurilor, a activităţii comerciale a SRL „CRVCOM”, cît şi îmbogăţirea fară justă cauză pe seama comercianţilor loiali şi oneşti. Indică că pîrîtul cu certitudine cunoştea despre existenţa mărcii „MANNESMAN” în Germania şi Uniunea Europeană, cît şi despre faptul că marca data este promovată pe piaţa din Republica Moldova, fapt confirmat şi prin corespondenţa existentă dintre părţi, contractele încheiate între acestea etc. Reclamanţii califică acţiunile pîrîtului ca fiind de rea-credinţă, deoarece la momentul depunerii cererii la data de 09 ianuarie 2013, solicitantul cunoştea cu certitudine despre existenţa unei astfel de mărci pe plan mondial şi care se promova activ şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Or, circumstanţele descrise mai sus constituie prin prisma art.21 al. (1) lit. b) a Legii privind protecţia mărcilor nr.38 din 29.02.2008 temei de anulare a mărcii înregistrate. Indică că la anularea mărcii pe motivul înregistrării ei cu rea-credinţă se va ţine cont în special de faptul dacă marca înregistrată este utilizată pentru produse care generează conflict cu o altă marcă sau dacă titularul mărcii înregistrate utilizează marca doar în scop de blocaj.

Au mai indcat că, marca „MANNESMANN” îşi are apariţia la iarmaroacele internaţionale şi în prospecte de publicitate pentru anul 2013, conform publicaţiilor cu aceeaşi denumire şi informaţiilor publicitare din Internet, iar în Republica Moldova aceasta a început a fi promovată din anul 2011. Începînd cu 06 noiembrie 2012, între Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE, producător al mărcii de comerţ „MANNESMAN” pe de o parte, şi SRL „CRVCOM”, reprezentant exclusiv al mărcii comerciale în Republica Moldova, a fost încheiat un Acord de reprezentare oficială şi distribuţie privind numirea companiei SRL „CRVCOM” de a acţiona în numele său ca reprezentant şi client în Republica Moldova din aceeaşi dată, or contractul în cauză produce efecte juridice pînă în prezent.

Faptul, că marca „MANNESMAN” a fost înregistrată pe numele companiei SC „Maxliga” SRL cu scop de blocaj, se confirmă şi prin faptul că SRL „CRVCOM”, reprezentantul exclusiv al mărcii comerciale în Republica Moldova, nu poate obţine înregistrarea mărcii Bruder Mannesmann Werkzeuge cu acordul producătorului pe numele propriu, deoarece există înregistrarea mărcii „MANNESMANN” cu nr. 24737, care a fost opusă de AGEPI în urma examinării cererii de înregistrare a mărcii cu depozit nr. 033542. În aşa mod, de către AGEPI a fost emis Avizul provizoriu privind respingerea înregistrării mărcii Bruder Mannesmann Werkzeuge cu depozit nr. nr.033542 solicitantului SRL „CRVCOM”, pe baza înregistrării mărcii cu nr. 24737 din 09 ianuarie 2013 “MANNESMANN”, titular al căreia a fost înregistrată SC “Maxliga” SRL.

Conform art. 10 ter. din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, ţările uniunii se obligă să asigure cetăţenilor celorlalte ţări ale uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis. Conform art. 10 bis. 3) 1) al Convenţiei de la Paris, urmează a fi interzise orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent. Luînd în consideraţie faptul că produsul marcat cu marca litigioasă există pe piaţa europeană din anul 1891, înregistrarea acesteia pe numele pîrîtului poate duce în eroare consumatorii din Republica Moldova privitor la locul şi producătorul produselor marcate cu mărcile date, iar înregistrarea şi utilizarea acesteia de către SC “Maxliga” SRL, o pune în conştiinţa falsă a consumatorului de rînd ca fiind producătorul acesteia.

Art. 10 bis.a)(2) al Convenţiei de la Paris prevede că, constituie un act de concurenţă neloiala orice act de concurenţă contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială, iar conform art. 10 bis.a)(3) al Convenţiei, urmează a fi interzise orice fapte care sunt de natură sa creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala a unui concurent; afirmaţiile false în exercitarea comerţului care sunt de natură a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent; indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.

Legiuitorul intenţionat a indicat căile posibile de încălcare a drepturilor titularilor reali sau tipurile de concurenţă neloială. Or, cert este faptul că mărcile din litigiu au fost înregistrate pe numele pîrîtului fără consimţămîntul producătorului produsului original şi posesorului drepturilor de proprietate intelectuală, din care considerente solicită reclamanţii recunoaşterea acţiunilor SC “Maxliga” SRL privind înregistrarea şi folosirea mărcii nr. 24737 “MANNESMANN” ca act de concurenţă neloială; anularea înregistrării mărcii “MANNESMANN”, confirmată prin Certificatul de înregistrare a mărcii nr. 24737 din 09 ianuarie 2013, eliberat de AGEPI, pentru produsele şi serviciile de la clasele 07,08 şi 35 conform clasificării de la Nisa, după SRL „Maxliga” ca înregistrată cu rea-credinţă; precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014, a fost admisă acţiunea, fiind recunoscute acţiunile SC „Maxliga” SRL privind înregistrarea şi folosirea mărcii nr. 24737 “MANNESMANN” ca act de concurenţă neloială; anulată înregistrarea mărcii “MANNESMANN”, confirmată prin certificatul de înregistrare a mărcii nr. 24737 din 09 ianuarie 2013, eliberat de AGEPI pentru produsele şi serviciile de la clasele 07,08 şi 35 conform clasificării de la Nisa, după SRL „Maxliga” ca înregistrată cu rea-credinţă; a fost dispusă încasarea de la SC „Maxliga” SRL în beneficiul SRL „CRVCOM” a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 10000 lei şi 64 lei pentru obţinerea extrasului SRL „Maxliga” de la Camera Înregistrării de Stat din 15 septembrie 2014, iar în total suma cheltuielilor de 10064 lei.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 mai 2015, a fost respins recursul declarat de Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014. La 12 iunie 2015 Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 20 mai 2015, prin care a cerut admiterea cererii de revizuire şi casarea deciziei instanţei de recurs. În motivarea cererii a invocat temeiul de revizuire lit. c) art. 449 CPC, care indică că revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În corespundere cu norma procedurală enunţată, la data de 20 mai 2015 a fost desfăşurată şedinţa publică, la care reprezentantul SC „Maxliga” SRL nu a fost citat legal şi, respectiv, nu a participat.

Astfel, acesta a fost pus în imposibilitate de a-şi apăra poziţia şi a depune concluzii orale la examinarea cauzei, prin ce au fost încălcate prevederile art. 102 şi 105 CPC. Or, la materialele cauzei lipseşte vreo confirmare a faptului citării conforme a revizuientului cu privire la desfăşurarea şedinţei de examinare a recursului pentru data de 20 mai 2015. Respectiv, odată cu nerespectarea procedurii de înştiinţare legală a revizuientului, a fost încălcat principiul egalităţii părţilor în procesul civil şi contradictorialitatea procesului civil, în situaţia în care instanţei îi revenea rolul de a asigura organizarea procesului. Studiind materialele dosarului, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Totodată se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă. Colegiul reţine că Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, în susţinerea cererii de revizuire a invocat temeiul prevăzut de lit. c) art. 449 CPC, care prevede că revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

La invocarea temeiului prevăzut de art.449 lit. c) CPC, instanţa urmează să constate dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente şi concludente, iar instanţa urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces, i-au fost încălcate aceste drepturi.

Or, după cum s-a stabilit, compania Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE şi SRL „CRVCOM” s-au adresat nemijlocit împotriva SC „Maxliga” SRL cu privire la decăderea din drepturi asupra mărcii nr. 24737. În circumstanţele date, sunt irelevante argumentele lui Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, precum că instanţele au emis hotărîri cu privire la drepturile revizuientului, care nu a fost atras ca parte în proces, or din conţinutul cererii de judecată şi a hotărîrilor contestate rezultă că SC „Maxliga” SRL este subiectul raportului material litigios din speţă, fiind atras nemijlocit în proces în calitate de pîrît. Nu pot fi reţinute nici argumentele revizuientului precum că pricina a fost judecată în instanţa de recurs în absenţa SC „Maxliga” SRL, căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată.

Cadrul procesual civil atestă că un astfel de temei poate fi invocat la declararea recursului, nu şi la declararea revizuirii, or temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art.449 din Codul de procedură civilă, care poartă un caracter exhaustiv. Mai mult ca atît, în conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. În continuare, aceeaşi normă stabileşte că completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs. Astfel, această reglementare din urmă poartă un caracter dispozitiv şi cu titlu de excepţie, instanţa de recurs poate admite în unele cazuri invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs.

Colegiul mai reţine că, şedinţa pentru data de 20 mai 2015 a fost completată la compartimentul site-ului www.csj.md (care de altfel are un caracter public) la agenda şedinţelor de judecată. Respectiv, din momentul înregistrării informaţiei pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie, aceasta devine accesibilă publicului larg. Ba mai mult, conform f.d. 129 şi 130, în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, au fost expediate citaţiile pentru şedinţa din 20 mai 2015. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, revizuientul în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei prevăzut de prevederile art.449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Iulian Iorga, reprezentantul SC „Maxliga” SRL, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 20 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a companiei Bruder Mannesmann Werkzeuge GmbH., DE, SRL „CRVCOM” împotriva SC „Maxliga” SRL cu privire la decăderea din drepturi asupra mărcii nr. 24737. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.