- Dosarul nr.
- 2ra-2028/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 septembrie 2015
- Părțile
- Zaiţev Pavel vs Ministerul Justiţiei al RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2028/15 — Constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei
Judecătoria Buiucai Dosarul nr.2ra-2082/15 Mun. Chişinău Judecător: G. Plămădeală Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Craiu, A. Nogai, A. Doga Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 09 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Pavel Zaiţev, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Pavel Zaiţev împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, CONSTATĂ : La data de 19.08.2014 reclamantul Pavel Zaiţev, a sesizat instanţa cu cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale nr.2009011397 şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 150 000 lei.
Drept motiv a invocat că, la data de 09.11.2009 a fost pornită urmărirea penală în privinţa lui G. Capcelea şi N. Loghin conform prevederilor art. art.191 alin.(5), 361 alin. (1) CP al RM, unde reclamantul are calitate procesuală de parte vătămată. Invocă că la data de 24.09.2012 urmărirea penala a fost finisată, iar cauza penală a fost transmisă pentru examinare în Judecătoria Botanica, mun. Chişinău. Astfel, indică că termenul de examinare a cauzei a durat exagerat de mult – 5 ani, perioadă în care reclamantul a fost îngrădit în drepturile sale patrimoniale. A solicitat instanţei reclamantul constatarea faptului încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei penale în care are calitatea procesuală de parte cătămată şi încasarea prejudiciului moral în cuantum de 150 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03.11.2014 cererea de chemare în judecată înaintată de Pavel Zaiţev împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale nr.2009011397 şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 150 000 lei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a menţionat că, P. Zaiţev nu deţine 1 statutul de bănuit, învinuit sau inculpat iar în cazul imposibilităţii soluţionării aspectului civil, acesta nu a prezentat probe ce ar demonstra calitatea sa de parte civilă, deci nu este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat, ca urmare a încălcării dreptului la durata rezonabilă de examinare a cauzei penale.
Iar pretenţia reclamantului privind repararea prejudiciului moral în sumă de 150 000, 00 lei instanţa o consideră nejustificată, deoarece nu cade sub incidenţa Legii nr. 87 din 21.04.2011. La data de 05.11.2014, apelantul Pavel Zaiţev a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 s-a respins apelul declarat de către Pavel Zaiţev şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03.11.2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Pavel Zaiţev la data de 22.06.2015 a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri prin care va fi constatat faptul încălcării termenului rezonabil, cu despăgubirea prejudiciului moral în sumă de 150 000, 00 lei. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. 2 În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Pavel Zaiţev asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Pavel Zaiţev ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Pavel Zaiţev, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Pavel Zaiţev împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale şi încasarea prejudiciului moral. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4