- Dosarul nr.
- 2dsc-33/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 septembrie 2015
- Părțile
- SA Moldovagaz vs Raileanu Nicolae, Agentia de presă Infotag, intervenienti accesorii SRL Chisinau-Gaz, SRL Balti-Gaz, SRL Floresti-Gaz, SRL Edinet-Gaz, SRL Gagauz-Gaz, SRL Cimislia-Gaz, SRL Ialoveni-Gaz, SRL Orhei-Gaz, SRL Moldovatransgaz, SRL Ungheni-Gaz, SRL Taraclia-Gaz, SRL Cahul-Gaz, SRL Stefan-Voda-Gaz
- Pe scurt
- Explicarea sensului si continutului incheierii judecatoresti
2dsc-33/15 — Cu privire la apărarea reputației profesionale
dosarul nr.2dsc-33/15 ÎNCHEIERE 09 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Dumitru Mardari examinând cererea depusă de Răileanu Nicolae privind explicarea conținutului încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 iunie 2015 de corectare a greșelii strecurată în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către societatea pe acțiuni „Moldovagaz” împotriva lui Nicolae Raileanu şi Agenţiei de presă „Infotag”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Chişinău-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Bălţi-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Floreşti- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Edineţ-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Găgăuz-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cimişlia-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Ialoveni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”, societatea cu răspundere limitată „Ungheni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Taraclia- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cahul-Gaz” şi societatea cu răspundere limitată „Ştefan-Vodă-Gaz”, privind apărarea reputaţiei profesionale, c o n s t a t ă La data de 29 aprilie 2014,
reclamanta societatea pe acțiuni „Moldovagaz” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Nicolae Raileanu şi Agenţiei de presă „Infotag”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Chişinău-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Bălţi-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Floreşti-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Edineţ- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Găgăuz-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cimişlia-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Ialoveni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”, societatea cu răspundere limitată „Ungheni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Taraclia-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cahul- Gaz” şi societatea cu răspundere limitată „Ştefan-Vodă-Gaz” privind apărarea reputaţiei profesionale.
1 În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 11 martie 2014, în cadrul Agenţiei de presă „Infotag” a avut loc o conferinţă de presă susţinută de Victor Parlicov. În cadrul conferinței nominalizate a intervenit și dl. Nicolae Răileanu, care a făcut unele declaraţii ce lezează reputaţia profesională a societății pe acțiuni „Moldovagaz”. A indicat reclamanta că, prin aceste declaraţii s-a susţinut următoarele: „...vreau să spun un lucru foarte-foarte important, de unde de fapt s-a început toată această urmărire în privinţa domnului Parlicov, din ce cauză a explodat maşina mea şi au existat mai multe scrisori, sute de scrisori în adresa tuturor instituţiilor mass- media, conducerii ţării.
S-a început totul la 26 ianuarie 2011, atunci când a fost aprobat tariful la gazele naturale, atunci Moldovagaz a solicitat ca să fie introduse în tarif 64 milioane m3 ceea ce constituie 320 milioane lei, plus 62 milioane pentru anul 2010. Înainte de aceasta a fost aprobat noua metodologie de calcul a pierderilor. Conform metodologiei în tarif urma să fie introduse 16.7 milioane. Dacă vă amintiţi la acea şedinţă noi am introdus în tarif 32 milioane şi nu 382 milioane care le cerea Moldovagaz. Vreau să vă spun că înainte de această şedinţă s-a încercat, persoane foarte influente, inclusiv am fost chemat şi eu, s-a încercat să ne influenţeze ca să introducem aceste 382 milioane care urmează să-i plătiţi dumneavoastră, părinţii dumneavoastră”, ”… prin poşta secretă, deci care o duceam eu am informat conducerea ţării, pentru că au fost tentative totuşi ca să fie acceptat ceea ce cere Moldovagaz, este aşa un deputat Senia Furdui, cunoaşteţi da?
Anume acest Furdui la 17 septembrie 2012 s-a prezentat la Agenţie la unul dintre directori, care a cerut ca să fie acceptat ceea ce cere Moldovagaz, acele sute de milioane să fie introduse în tarif şi a spus că dacă nu, deci acela a spus că trebuie să voteze cel puţin 3 directori...". Susţine reclamanta că, prin textul enunţat, atât autorul - Nicolae Raileanu, cât şi difuzorul de informaţie - Agenţia de presă „Infotag”, care le-a făcut publice, lezează reputaţia profesională a societății pe acțiuni „Moldovagaz”. La data de 18 aprilie 2014, reclamanta a depus o cerere prealabilă în adresa pârâtului Nicolae Raileanu, însă nu a primit nici un răspuns.
Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta societatea pe acțiuni ”Moldovagaz” a depus cerere de concretizare a acțiunii, solicitînd: -obligarea lui Nicolae Răileanu să dezmintă în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti informaţia răspândită în conferinţa de presă susţinută la data de 11 martie 2014 de către Agenţia de presă INFOTAG şi anume a următoarelor fraze: „...vreau să spun un lucru foarte-foarte important, de unde de fapt s-a început toată această urmărire în privinţa domnului Parlicov, din ce cauză a explodat maşina mea şi au existat mai multe scrisori, sute de scrisori în adresa tuturor instituţiilor mass-media, conducerii ţării.
S-a început totul la 26 ianuarie 2011, atunci când a fost aprobat tariful la gazele naturale, atunci Moldovagaz a solicitat ca să fie introduse în tarif 64 milioane m3 ceea ce constituie 320 milioane lei, plus 62 milioane pentru anul 2010. Înainte de aceasta a fost aprobat noua metodologie de calcul a pierderilor. Conform metodologiei în tarif urma să fie introduse 16.7 milioane. Dacă vă amintiţi la acea şedinţă noi am 2 introdus în tarif 32 milioane şi nu 382 milioane care le cerea Moldovagaz. Vreau să vă spun că înainte de această şedinţă s-a încercat, persoane foarte influente, inclusiv am fost chemat şi eu, s-a încercat să ne influenţeze ca să introducem aceste 382 milioane care urmează să-i plătiţi dumneavoastră, părinţii dumneavoastră”, ”… prin poşta secretă, deci care o duceam eu am informat conducerea ţării, pentru că au fost tentative totuşi ca să fie acceptat ceea ce cere Moldovagaz, este aşa un deputat Senia Furdui, cunoaşteţi da?
Anume acest Furdui la 17 septembrie 2012 s-a prezentat la Agenţie la unul dintre directori, care a cerut ca să fie acceptat ceea ce cere Moldovagaz, acele sute de milioane să fie introduse în tarif şi spus că dacă nu, deci acela a spus că trebuie să voteze cel puţin 3 directori...". - obligarea Agenţiei de presă „Infotag” să publice pe site-ul său textul dezminţirii: ” Eu, Nicolae Răileanu declar că conducerea societății pe acțiuni „Moldovagaz ” nu are nici o implicaţie nemijlocită în scrisorile anonime remise în adresa instituţiilor mass media. Societatea pe acțiuni „Moldovagaz” a solicitat de a introduce în tarif pierderile reale calculate conform metodologiei aprobate de ANRE.
Deputatul Semion Furdui nu a avut nici o implicaţie în activitatea ANRE, iar declaraţiile mele în acest sens făcute în cadrul conferinţei de presă la agenţia de presă Infotag la data de 11 martie 2014 sunt false”; - încasarea din contul lui Nicolae Răileanu în beneficiul societății pe acțiuni „Moldovagaz” a prejudiciului moral în sumă de 1 000 000 lei şi a sumei de 30 200 lei - cu titlu de taxă de stat (f.d.75-78).
Prin încheierea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 30 iunie 2014, a fost admisă cererea reprezentantului reclamantei societății pe acțiuni „Moldovagaz”, fiind dispusă atragerea în proces în calitate de intervenienţi accesorii, de partea reclamantei a întreprinderilor afiliate societății pe acțiuni „Moldovagaz” după cum urmează: societatea cu răspundere limitată ”Chişinău- Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Bălţi- Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Floreşti-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Edineţ-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Găgăuz-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Cimişlia- Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Ialoveni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Orhei-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Moldovatransgaz”, societatea cu răspundere limitată ”Ungheni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Taraclia-Gaz”, societatea cu răspundere limitată ”Cahul-Gaz” şi societatea cu răspundere limitată ”Ştefan-Vodă-Gaz” (f.d.38).
Prin hotărârea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 17 iulie 2014, acţiunea înaintată de către societatea pe acțiuni „Moldovagaz” a fost admisă parţial, fiind dispusă obligarea pîrîtului Nicolae Răileanu să dezmintă în termen de 15 zile de la data cînd hotărîrea instanţei va deveni definitivă informaţia răspîndită conform textului dezminţirii ” Eu, Nicolae Răileanu declar că conducerea societății pe acțiuni „Moldovagaz ” nu are nici o implicaţie nemijlocită în scrisorile anonime remise în adresa instituţiilor mass media. Societatea pe acțiuni „Moldovagaz ” a solicitat de a introduce în tarif pierderile reale calculate 3 conform metodologiei aprobate de ANRE.
Deputatul Semion Furdui nu a avut nici o implicaţie în activitatea ANRE, iar declaraţiile mele în acest sens făcute în cadrul conferinţei de presă la agenţia de presă Infotag la data de 11 martie 2014 sunt false”; S-a obligat Agenţia de presă „Infotag” să publice pe site-ul său textul acestei dezminţiri. În rest, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. S-a încasat din contul lui Nicolae Răileanu în beneficiul societății pe acțiuni „Moldovagaz” taxa de stat în sumă de 100 lei (f.d.91-94; 97-102 verso). Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 10 februarie 2015 au fost respinse apelurile declarate de Nicolae Răileanu și de către Selivestru Irina, în interesele societății pe acțiuni „Moldovagaz” și s-a menținut fără modificări hotărîrea Judecătoriei Comerciale de Circumscripție din 17 iulie 2014 (f.d.178-188).
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015 s-a admis recursul declarat de către Nicolae Răileanu, s-a casat partial decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015 și hotărârea Judecătoriei Comerciale de Circumscripție din 17 iulie 2014, pronunțînd o hotărîre nouă, prin care, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată înaintată de către societatea pe acțiuni „Moldovagaz” împotriva lui Nicolae Raileanu şi Agenţiei de presă „Infotag”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Chişinău-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Bălţi-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Floreşti- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Edineţ-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Găgăuz-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cimişlia- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Ialoveni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”, societatea cu răspundere limitată „Ungheni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Taraclia- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cahul-Gaz” şi societatea cu răspundere limitată „Ştefan-Vodă-Gaz”, privind apărarea reputaţiei profesionale (f.d.230-241).
Prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 10 iunie 2015 s-a corectat din oficiu greşeala strecurată în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015, prin includerea în partea de motivare (f.d.240) și în dispozitivul deciziei (f.d.241) a sintagmei, ”În rest, decizia Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015 se menține”. La data de 18 iunie 2015 Nicolae Răileanu a depus o cerere de explicare a conținutului încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 10 iunie 2015. La data de 19 iunie 2015 Nicolae Răileanu a depus o nouă cerere, prin care renunță la cererea sa de explicare a conținutului încheierii.
Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că procesul civil intentat de Nicolae Răileanu privind explicarea conținutului încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 10 iunie 2015 urmează a fi încetat din următoarele considerente. 4 În conformitate cu art. 265 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care, reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă. În conformitate cu art. 269 alin. (1) Codul de procedură civilă, dispoziţiile primei instanţe sau ale judecătorului prin care pricina nu se soluţionează în fond se emit în formă de încheiere.
Iar, în conformitate cu art. 443 Codul de procedură civilă este prevăzut că, pînă la pronunţarea deciziei, recurentul are dreptul să îşi retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea de retragere a recursului se depune în instanţa care a fost învestită cu judecarea recursului. În cazul retragerii recursului, instanţa competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs.
În conformitate cu art. art. 269-270, Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se încetează procesul civil la cererea depusă de Răileanu Nicolae privind explicarea conținutului încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 iunie 2015 de corectare a greșelii strecurată în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către societatea pe acțiuni „Moldovagaz” împotriva lui Nicolae Raileanu şi Agenţiei de presă „Infotag”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Chişinău- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Bălţi-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Floreşti-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Edineţ-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Găgăuz-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cimişlia- Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Ialoveni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Orhei-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”, societatea cu răspundere limitată „Ungheni-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Taraclia-Gaz”, societatea cu răspundere limitată „Cahul-Gaz” şi societatea cu răspundere limitată „Ştefan-Vodă-Gaz”, privind apărarea reputaţiei profesionale.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Dumitru Mardari 5