Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-701/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 septembrie 2015
Părțile
SA Banca Comercială Română Chişinău vs Pădureanu Valeriu, Pădureanu Liliana
Pe scurt
Temeiurile de a nu da curs cererii de apel

2r-701/15 — Încasarea datoriei, deposedarea şi transmiterea silită a bunurilor ipotecate, evacuarea din imobil

prima instanţă: G. Lungu dosarul nr. 2r-701/15 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, A. Minciuna DECIZIE 02 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Valentina Clevadî Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Pădureanu Liliana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” împotriva lui Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana cu privire la încasarea datoriei, deposedarea şi transmiterea bunurilor ipotecate pentru ulterioara comercializare, evacuarea din imobil şi compensarea cheltuielilor pentru achitarea taxei de stat, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Pădureanu Liliana, s-a acordat termen pentru prezentarea apelului motivat şi dovezii de achitare a taxei de stat c o n s t a t ă La 06 august 2013 societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana cu privire la încasarea datoriei, deposedarea şi transmiterea bunurilor ipotecate pentru ulterioara comercializare, evacuarea din imobil şi compensarea cheltuielilor pentru achitarea taxei de stat.

În motivarea cererii de chemare în judecată societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” a indicat că prin contractul de credit nr. 1778 din 26 octombrie 2007 a acordat lui Pădureanu Valeriu credit în sumă de 650 000 lei, cu termen de rambursare până la 25 octombrie 2022 şi dobânda fluctuantă de 19 % anual. În vederea asigurării rambursării creditului a încheiat cu Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana contractul de gaj/ipotecă la 26 octombrie 2007 asupra terenului pentru construcţii cu numărul cadastral 5530202.057, cu suprafaţa de 0,1183 ha, casei de locuit individuale cu numărul cadastral 55330202.057.01 cu suprafaţa de 161,8 m.p., construcţiei accesorii cu numărul cadastral 55330202.057.02 cu suprafaţa de 29,3 m.p.

şi construcţiei accesorii 55330202.057.03 cu suprafaţa de 23,1 m.p., situate în raionul Ialoveni, satul Suruceni. Conform prevederilor contractului de credit, pentru plata cu întârziere a oricăror sume din contractul de credit, debitorul va plăti reclamantului dobânda majorată cu 5 puncte procentuale peste dobânda curentă şi banca este în drept să aplice faţă de debitor o penalitate în mărime de 0,1% pe zi, minim 10 lei, din suma dobânzii neachitate, în cazul în care debitorul nu achită dobânda în termenul stabilit. Pădureanu Valeriu nu şi-a onorat obligaţiile stabilite în contractul de credit şi a acumulat datorii în mărime de 984 870,67 lei, dintre care credit în sumă de 480 270,83 lei, dobânda în mărime de 397 214,93 lei, dobânda majorată în mărime de 4 510,93 lei, penalitate la dobândă în mărime de 83 886,75 lei şi comision de gestiune în mărime de 18 980,23 lei.

1 La 15 mai 2013 a notificat debitorii ipotecari Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana despre iniţierea procedurii de executare a dreptului de ipotecă şi a solicitat transmiterea bunului ipotecat conform contractului de ipotecă. Cere societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” încasarea de la Pădureanu Valeriu a datoriei în mărime de 984 870,67 lei, deposedarea pârâţilor pentru a transmite silit în posesia băncii bunurile imobile ipotecate conform contractului de ipotecă pentru comercializare ulterioară şi anume: terenul pentru construcţii cu numărul cadastral 5530202.057, cu suprafaţa de 0,1183 ha, casa de locuit individuale cu numărul cadastral 55330202.057.01 cu suprafaţa de 161,8 m.p., construcţia accesorie cu numărul cadastral 55330202.057.02 cu suprafaţa de 29,3 m.p.

şi construcţia accesoria 55330202.057.03 cu suprafaţa de 23,1 m.p., situate în raionul Ialoveni, satul Suruceni, evacuarea pârâţilor fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea de la Pădureanu Valeriu a taxei de stat în mărime de 29 546,12 lei (f.d. 5-7). Prin mandatul din 11 decembrie 2013 avocatul stagiar Mazîlu Stanislav a fost împuternicit de Pădureanu Valeriu să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a depune acţiune reconvenţională (f.d. 64). La 07 martie 2014 avocatul Mazîlu Stanislav a depus în interesele lui Pădureanu Valeriu acţiune reconvenţională împotriva societăţii pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău”, intervenient accesoriu notarul public Nicolaescu Cristina cu privire la declararea nulităţii contractului de gaj/ipotecă.

În motivarea acţiunii reconvenţionale avocatul stagiar Mazîlu Stanislav a indicat că la momentul semnării contractului de gaj/ipotecă Pădureanu Valeriu credea că semnează contractul de credit. Pădureanu Valeriu nu posedă limba de stat, fapt ce a fost comunicat notarului şi reprezentantului băncii. Societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” prin comportament dolosiv şi viclean l-a determinat pe Pădureanu Valeriu să semneze contractul de ipotecă din 26 octombrie 2007. Cere avocatul stagiar Mazîlu Stanislav declararea nulităţii contractului de gaj/ipotecă din 28 octombrie 2007 încheiat între societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” şi Pădureanu Valeriu, autentificat şi înregistrat în Registrul actelor notariale cu nr. 6228 de notarul privat Nicolaescu Cristina (f.d.

57- 59). Prin încheierea din 05 iunie 2014 nu s-a dat curs acţiunii reconvenţionale depuse de avocatul stagiar Mazîlu Stanislav în interesele lui Pădureanu Valeriu, s-a acordat termen până la 23 iunie 2014 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 21 000 lei şi s-a explicat că, în caz dacă nu va înlătura neajunsurile indicate, acţiunea reconvenţională nu va fi considerată depusă şi va fi restituită (f.d. 73). Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2014 s-a admis acţiunea societăţii pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău”.

S-a încasat în mod solidar din contul lui Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana în beneficiul societăţii pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” datoria conform contractului de împrumut în mărime de 984 870,67 lei, inclusiv din contul bunurilor gajate prin deposedarea şi transmiterea silită a bunurilor ipotecate băncii pentru comercializarea ulterioară şi anume terenul pentru construcţii cu numărul cadastral 5530202.057, cu suprafaţa de 0,1183 ha, casa de locuit individuale cu numărul cadastral 55330202.057.01 cu suprafaţa de 161,8 m.p., construcţia accesorie cu numărul cadastral 55330202.057.02 cu suprafaţa de 29,3 m.p. şi construcţia accesorie 55330202.057.03 cu suprafaţa de 23,1 m.p., situate în raionul Ialoveni, satul 2 Suruceni cu evacuarea lui Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana şi a tuturor persoanelor şi a bunurilor ipotecate fără acordarea altui spaţiu locativ.

S-a încasat de la Pădureanu Valeriu şi Pădureanu Liliana în beneficiul societăţii pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” taxa de stat în mărime de 29 546,12 lei şi cheltuieli pentru citare publică în mărime de 120 lei (f.d. 77, 80-83). La 28 august 2014 Pădureanu Valeriu a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2014 şi fără plata taxei de stat (f.d. 86). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Pădureanu Valeriu, s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 22 159 lei şi apelului motivat în termen de 20 zile din momentul primirii copiei încheierii şi s-a explicat lui Pădureanu Valeriu că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor menţionate în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi va fi restituită (f.d.

89- 90). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2015 s-a restituit apelul declarat de Pădureanu Valeriu (f.d. 105-108). La 13 ianuarie 2015 Pădureanu Valeriu a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2014 (f.d. 110). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 18 martie 2015 a respins recursul declarat de Pădureanu Valeriu ca fiind tardiv (f.d. 114-117). La 29 aprilie 2015 Pădureanu Liliana a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2014 şi fără plata taxei de stat (f.d.

126). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Pădureanu Liliana, s-a comunicat apelantei despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat şi apelului motivat până la 24 iunie 2015, ora 14.00, s-a explicat că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, apelul nu va fi considerat depus şi împreună cu toate documentele va fi restituit (f.d. 131). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2015 s-a restituit apelul declarat de Pădureanu Liliana (f.d.

147, 148). La 23 iulie 2015 Pădureanu Liliana a declarat recurs împotriva încheierii din 03 iunie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii şi acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat şi prezentarea apelului motivat până la finele lunii octombrie 2015. În motivarea cererii de recurs Pădureanu Liliana a indicat că în cauza Clionov contra Moldovei s-a constatat că lipsa mijloacelor necesare pentru achitarea taxelor şi plăţilor nu constituie un impediment pentru adresarea în instanţele de judecată, iar refuzul instanţei de a judeca cauza pe motivul neachitării plăţilor constituie o lezare a accesului la justiţie. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa Lilianei Pădureanu citaţia pentru şedinţa de judecată din 24 iunie 2015 şi copia încheierii din 03 iunie 2015, însă la 09 3 iulie 2015 plicul a fost returnat cu menţiunea că destinatarul este plecat peste hotare (f.d. 130, 142-143). În conformitate cu art. 107 Codul de procedură civilă, dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice instanţei, prin cerere, noua adresă, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea.

În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmînată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte acolo. Prin urmare, având în vedere că la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma recepţionarea copiei încheierii din 03 iunie 2015 de către Pădureanu Liliana până la 09 iulie 2015, recursul declarat de aceasta la 23 iulie 2015 împotriva încheierii din 03 iunie 2015 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu respectarea normelor de drept procedural.

Din actele pricinii rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2014 s-a admis acţiunea societăţii pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău”. În conformitate cu art. 83 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar. În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat.

În conformitate cu art. 84 Codul de procedură civilă, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi lit. j) Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03 decembrie 1992 cu modificările şi completările ulterioare, tarifele taxei de stat se stabilesc la următoarele cuantumuri pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil în mărime de 3% din valoarea acţiunii sau din suma încasată, dar nu mai puţin de 150 lei şi nu mai mult de 25000 lei de la persoanele fizice şi nu mai puţin de 270 lei şi nu mai mult de 50000 lei de la persoanele juridice. Pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti taxa de stat este de 75% din taxa ce urmează a plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plângeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial - 75% din taxa calculate din suma contestată.

În conformitate cu art. 364 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. 4 În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d), e) şi alin. (4) Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică: motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; probele invocate în susţinerea apelului. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. La 29 aprilie 2015 Pădureanu Liliana a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2014 şi fără plata taxei de stat (f.d.

126). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Pădureanu Liliana, s-a comunicat apelantei despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat şi apelului motivat până la 24 iunie 2015, ora 14.00, s-a explicat că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, apelul nu va fi considerat depus şi împreună cu toate documentele va fi restituit (f.d. 131). În conformitate cu art. 85 alin.(4) Codul de procedură civilă, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.

Articolul 4 alin.(1) Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03 decembrie 1992 cu modificările şi completările ulterioare, expres prevede că în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amîne achitarea taxei de stat. Pădureanu Liliana nu a solicitat instanţei de apel scutirea de la plata taxei de stat sau eşalonarea achitării acesteia şi nu a prezentat probe pertinente şi admisibile care ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat. Încheierea contestată asigură dezideratul egalităţii armelor şi a tuturor persoanelor în faţa legii, garantând în acelaşi timp dreptul justiţiabililor la un proces echitabil în sensul art. 6 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul ce procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Aşadar, instanţa de apel legal nu a dat curs cererii de apel declarate de Pădureanu Liliana şi a acordat ultimei termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat şi a apelului motivat. Afirmaţiile Lilianei Pădureanu că prin încheierea contestată i se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute.

În conformitate cu art. 115 Codul de procedură civilă, la cererea participanţilor la proces, instanţa judecătorească (judecătorul) poate prelungi termenul de procedură. Pădureanu Liliana nu a solicitat instanţei de apel acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat şi dovezii de achitare a taxei de stat. Or, din sensul normei de drept citate rezultă că o astfel de cerere urmează a fi depusă la instanţa care a acordat termenul iniţial pentru înlăturarea neajunsurilor. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios 5 administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat şi de a menţine încheierea contestată.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Pădureanu Liliana. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Banca Comercială Română Chişinău” împotriva lui Pădureanu Valeriu, Pădureanu Liliana cu privire la încasarea datoriei, deposedarea şi transmiterea bunurilor ipotecate pentru ulterioara comercializare, evacuarea din imobil şi compensarea cheltuielilor pentru achitarea taxei de stat. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valentina Clevadî Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.