- Dosarul nr.
- 2r-609/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 august 2015
- Părțile
- SRL East Auto Lada vs Diacon Mihail
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
2r-609/15 — Încasarea restanţelor la ratele de leasing
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2r-609/15 Judecători: A. Panov, M. Moraru, A. Minciună Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 19 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Diacon Mihail, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „East Auto Lada” împotriva lui Diacon Mihail privind încasarea restanţelor la ratele de leasing şi penalităţilor, şi acţiunea reconvenţională depusă de Diaconu Mihail împotriva SRL „East Auto Lada” privind recuperarea ratelor de leasing achitate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel, CONSTATĂ: La 23.08.2011 reclamantul SRL „East Auto Lada” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Diacon Mihail privind încasarea restanţelor la ratele de leasing şi penalităţilor.
Diacon Mihail a depus cerere reconvenţională împotriva SRL „East Auto Lada” privind recuperarea ratelor de leasing achitate. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 13 ianuarie 2014, s-a admis parţial acţiunea înaintată de SRL „East Auto Lada” împotriva lui Diacon Mihail privind încasarea restanţelor la ratele de leasing şi penalităţilor, şi s-a respins acţiunea reconvenţională depusă de Diacon Mihail împotriva SRL „East Auto Lada” privind recuperarea ratelor de leasing achitate. La 16.01.2014, Diacon Mihail a declarat apel împotriva hotărârii respective, solicitînd admiterea cererii de apel şi casarea parţială a hotărîrii judecătoreşti. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2015, s-a respins cererea de scutire parţială de la plata taxei de stat şi s-a acordat apelantului Diacon Mihail termen pînă la 03 iunie 2015, pentru lichidarea neajunsurilor, în caz contrar apelul urma fi restituit fără examinare.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, a fost restituită apelantului Diacon Mihail cererea de apel cu toate anexele. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, menţionînd că apelantul, fără motive întemeiate, în termenul stabilit de 1 instanţă, nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2015. Considerînd ilegală încheierea în cauză, la 18.06.2015, Diacon Mihail a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015 cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului recurentul a invocat ilegalitatea încheierii contestate, menţionînd că, instanţa de apel a aplicat o lege ce nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronată legea, nu s-a expus asupra cererii de amînare din motiv de boală şi a dispus restituirea cererii de apel.
Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor referitoare la temeiul de restituire a cererii de apel – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată.
Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Astfel, Colegiul constată că apelantul la depunerea apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 13.01.2015, nu a achitat taxa de stat, iar instanţa de apel prin încheierea din 13.05.2015 a respins cererea de scutire parţială de la plata taxei de stat şi i-a acordat apelantului Diacon Mihail termen pînă la 03 iunie 2015, ora 11-00 pentru înlăturarea acestor neajunsuri, iar ulterior a restituit cererea de apel.
La adoptarea încheierii recurate instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) CPC, adică a restituit cererea de apel, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC. Astfel, Colegiul constată legalitatea încheierii recurate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel, în speţă nu a prezentat dovada achitării taxei de stat. Potrivit art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). Prin urmare, dreptul apelantului Diacon Mihail de a prezenta dovada achitării taxei de stat, a expirat la 03.06.2015, ora 11-00.
2 În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) CPC, sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. (2) Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.
(3) Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege. În acest sens, instanţa de apel corect a conchis că, apelantul este ţinut să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii.
Colegiul consideră lipsită de consistenţă afirmaţia recurentului cum că, instanţa de apel nu s-a expus asupra cererii de amînare din motiv de boală şi a dispus restituirea cererii de apel. În acest sens, Colegiul constată cu certitudine că, reieşind din materialele cauzei, în cadrul şedinţei de judecată din 03.06.2015 s-a pus în discuţie cererea de amînare a examinării cauzei din motiv de boală şi s-a soluţionat posibilitatea examinării acesteia în lipsa părţilor neprezente (f.d. 66-67). Mai mult ca atît, actele cauzei atestă că în şedinţa de judecată a instanţei de apel din 13 mai 2015, apelantului i s-a acordat termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat. În şedinţa instanţei de apel apelantul nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat, precum şi dovada de plată a taxei de stat nu a depus.
Prin urmare, afirmaţia recurentului cum că instanţa de apel a aplicat o lege ce nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronată legea, Colegiul o consideră declarativă. Colegiul a constatat că, reprezentantul apelantului Diacon Mihail, fiind prezent în şedinţa instanţei de apel, în care a fost examinată chestiunea cu privire la acceptarea apelului declarat şi cererea privind scutirea parţială de la plata taxei de stat, a fost înştiinţat încă la 13.05.2015 despre necesitatea achitării taxei de stat, avînd timp suficient pentru înlăturarea acestui neajuns pînă la 03.06.2015, ora 11- 00, iar lipsa de reacţie a recurentului Diacon Mihail şi reprezentantei acestuia, în acest sens, just a fost sancţionată prin restituirea apelului.
La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere obligaţia părţilor de a se conforma dispoziţiilor instanţei de apel, sub sancţiunea restituirii apelului. 3 În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Diaconu Mihail.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „East Auto Lada” împotriva lui Diacon Mihail privind încasarea restanţelor la ratele de leasing şi penalităţilor, şi acţiunea reconvenţională depusă de Diaconu Mihail împotriva SRL „East Auto Lada” privind recuperarea ratelor de leasing achitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4